Scope of "Material Error" in Extraordinary Annulment: Exclusion of Merits Review on Evidence Assessment and Legal Interpretation

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtului A., judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) şi lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

II. Hotărârea instanţei disciplinare

Prin Hotărârea nr. 6J din 28 martie 2017, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis în parte acţiunea disciplinară şi, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtului A. - judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, sancţiunea disciplinară constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din acelaşi act normativ.

III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei disciplinare

Împotriva hotărârii menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

IV. Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 333 din 11 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A., pentru considerentele expuse rezumativ în continuare.

Pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentului, instanţa de disciplină a reţinut că, prin atitudinea adoptată pe parcursul desfăşurării şedinţei de judecată din data de 8 iulie 2016, judecătorul A. a depăşit cadrul legal de desfăşurare a procesului penal, întrucât a iniţiat şi a menţinut un dialog cu un avocat, manifestând o atitudine amuzată, improprie caracterului solemn al şedinţei de judecată, făcând aprecieri nepotrivite cu privire la calitatea şi conţinutul memoriilor depuse la acel termen de părţile civile, memorii care vizau demersul părinţilor de a determina instanţa să revină asupra măsurii de audiere a minorilor. De asemenea, s-a stabilit că, în timpul aceleiaşi şedinţe de judecată, magistratul a iniţiat, cu fiecare dintre părţile civile, discuţii directe, care au căpătat aspectul unui veritabil interogatoriu la care au fost supuşi părinţii minorilor cu privire la care, anterior, completul de judecată dispusese audierea.

Instanţa de disciplină a considerat că maniera în care pârâtul judecător a condus respectiva şedinţă de judecată, din perspectiva discuţiilor neprocedurale avute cu părţile civile şi cu avocaţii acestora, a fost de natură a afecta solemnitatea şedinţei.

S-a subliniat că şedinţa de judecată din data de 8 iulie 2017 s-a desfăşurat pe fondul unor tensiuni determinate de măsura dispusă anterior de judecător cu privire la audierea minorilor, astfel încât, procedând în modalitatea arătată, pârâtul nu a făcut decât să amplifice această stare, generând discuţii conflictuale, care au avut un impact negativ asupra imaginii judecătorului şi a justiţiei în general.

Secţia pentru judecători a mai reţinut că modalitatea de interpelare a părţilor civile şi a avocaţilor acestora în şedinţa de judecată, precum şi susţinerea unui dialog judecător - avocat - părţi civile, fără relevanţă juridică, ci doar cu intenţia de a şicana şi de a evidenţia eventualele greşeli de drept material sau procesual ale acestora, insistând că instanţa este suverană în luarea unei decizii, se circumscriu laturii obiective ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Primul motiv de recurs, invocat generic, vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază soluţia instanţei de disciplină, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Aspectele expuse de recurent nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menţionată, fiind contrazise de conţinutul hotărârii. Examinând modul în care instanţa de disciplină a analizat pe fond acţiunea disciplinară şi apărările recurentului, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă atât prevederile art. 425 C. proc. civ., cât şi dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la: descrierea faptelor, încadrarea juridică a acestora, temeiul de drept al aplicării sancţiunii, la sancţiunea aplicată şi la motivele care au stat la baza aplicării acesteia, precum şi la motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtului judecător, astfel încât nu se poate reţine o nemotivare a acesteia.

Susţinerea recurentului, în sensul că nu au fost indicate dispoziţiile legale încălcate, este lipsită de fundament, întrucât, în cuprinsul hotărârii atacate, s-a reţinut în mod explicit că atitudinea şi comportamentul magistratului contravin dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 5 alin. (2) lit. d) şi e) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, art. 14 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi nu corespund nici Avizului nr. 3 din 19 noiembrie 2002 emis de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni şi nici Declaraţiei privind etica judiciară de la Londra din 2010.

Chiar şi eventualele ipoteze privind motivarea contradictorie sau străină cauzei sunt contrazise de conţinutul hotărârii Secţiei pentru judecători, în care se regăsesc considerentele care susţin soluţia instanţei de disciplină, cu referire punctuală la aspectele invocate în apărare, ca şi argumentele pentru care acestea au fost înlăturate ca neconcludente, expunerea fiind logică şi coerentă, precum şi în acord cu normele legale incidente.

Şi în ceea ce priveşte criticile expuse, chiar dacă nu în mod explicit, prin prisma ipotezei de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, raportat la dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 161/2003, art. 4 din Legea nr. 303/2004 şi art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, cu just temei, pe baza materialul probator administrat, instanţa de disciplină a dedus existenţa laturii obiective a abaterii în discuţie, fiind demonstrat fără dubiu că, în timpul soluţionării dosarului nr. x/2014 al Judecătoriei Constanţa, recurentul judecător a avut un comportament inadecvat faţă de persoanele vătămate şi faţă de avocaţii acestora, făcând aprecieri nepotrivite şi înţelegând să îşi impună punctul de vedere prin iniţierea unui dialog fără relevanţă juridică, perceput ca un veritabil interogatoriu, cu fiecare dintre părţile civile prezente (părinţi ai minorilor), insistând cu privire la aducerea minorilor în faţa instanţei, fără să manifeste grijă şi consideraţie faţă de sentimentele acestora, fapt ce a fost de natură a induce dubiul cu privire la preocuparea magistratului de a asigura respectarea intereselor minorilor sub aspectul unei audieri care să nu-i afecteze emoţional.

Din această perspectivă şi având în vedere că relativ la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II a raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 acţiunea disciplinară a fost respinsă, se vor înlătura, ca lipsite de relevanţă, menţiunile recurentului privind preocuparea pentru respectarea dispoziţiilor procedurale, aspect ce nu a fost analizat sau contestat, fapta ce a condus la sancţionarea sa constând în nerespectarea obligaţiilor de a manifesta calm, răbdare, politeţe şi imparţialitate faţă de justiţiabili, martori, avocaţi şi alte persoane, în timpul exercitării atribuţiilor profesionale, precum şi de a se abţine de la orice comportament, act sau manifestare, de natură să altereze încrederea în imparţialitatea sa.

Dat fiind că toate criticile formulate vizează exclusiv abaterea prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, semnificativ pentru soluţionarea recursului pendinte nu este dacă măsurile dispuse de judecător au fost sau nu legale, ci dacă atitudinea şi comportamentul domnului judecător au corespuns standardelor profesionale.

Nu se poate reţine, în sensul propus de autorul recursului, că judecătorul ar fi fost provocat de către avocaţii părţilor şi că discuţia respectivă s-ar fi impus în context procedural, pentru asigurarea solemnităţii şedinţei de judecată, deoarece, aşa cum s-a expus, nu se reproşează magistratului demersul procedural în sine, care, în situaţia în care ar fi fost exercitat într-o manieră indiscutabilă de calm, răbdare, politeţe, rezervă şi imparţialitate, nu putea constitui element material al unei abateri disciplinare.

Nu are semnificaţia acordată de autorul recursului nici procesul-verbal întocmit de inspectorii judiciari la data de 22 iulie 2016, cu ocazia verificărilor directe efectuate la sediul Judecătoriei Constanţa, întrucât aceste aspecte excedează obiectul cenzurii în speţă, acţiunea disciplinară vizând atitudinea şi comportamentul judecătorului manifestate în timpul dezbaterilor de la termenul din 8 iulie 2016.

Nici în privinţa existenţei laturii subiective, concluzia instanţei disciplinare nu este criticabilă, secţia pentru judecători deducând în mod corect, din interpretarea întregului context factual conturat de probele administrate, existenţa intenţiei indirecte, întrucât atitudinea psihică a judecătorului a fost aceea de a fi prevăzut şi acceptat rezultatele faptelor sale, chiar dacă nu le-a urmărit.

Consecinţa imediată şi directă a acestei conduite, pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, constă în deteriorarea încrederii şi a respectului faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii şi prestigiului justiţiei, ca sistem şi serviciu public.

Aprecierile personale ale judecătorului recurent, cu privire la lipsa urmărilor imediate ale conduitei sale, sunt, pe de o parte, în contradicţie cu opiniile exprimate atât de către participanţii la actul de justiţie, cât şi de către mass-media, replicile şi comportamentul magistratului fiind prezentate şi dezbătute public. Pe de altă parte, aceste aprecieri sunt irelevante, întrucât răspunderea disciplinară a judecătorului derivă din exigenţa de care acesta trebuie să dea dovadă prin comportamentul său, atât în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cât şi în afara acestora, respectiva exigenţă fiind stabilită în temeiul unor aspecte obiective şi nu pe baza evaluărilor personale.

Conţinutul articolului "Dosarul grădiniţa groazei", de exemplu, apărut pe site-ul www.(...).ro în data de 11 iulie 2016 confirmă nu numai starea de fapt corect reţinută de instanţa de disciplină, dar şi îndoielile create cu privire la probitatea judecătorului, la lipsa de părtinire a acestuia, precum şi deteriorarea imaginii justiţiei, a încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat şi de eficienţa sistemului judiciar.

Aspectele ce vizează aprecierile pozitive ale activităţii profesionale a recurentului A., în susţinerea cărora s-au depus înscrisuri, nu pot înlătura caracterul culpabil al faptei ce-i este imputată.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, susţinerile recurentului-pârât nu pot atrage aplicarea unei sancţiuni mai puţin aspre. În contextul examinat, se constată că, la individualizarea sancţiunii, s-au respectat pe deplin criteriile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, precum şi principiul proporţionalităţii şi gradualităţii, dându-se o corectă valenţă caracterului grav al faptei, în raport de care, aspectele pozitive privitoare la propria carieră profesională nu pot să-l îndreptăţească pe recurentul-pârât la aplicarea unei sancţiuni mai uşoare. Cu pregătirea profesională meritorie pe care o invocă, magistratul în cauză ar fi trebuit să cunoască şi să respecte obligaţiile legale şi deontologice care incumbă statutului de judecător.

V. Contestaţia în anulare formulată împotriva hotărârii instanţei de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. IV, recurentul A., judecător la Judecătoria Constanţa, a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.

Circumscris motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul invocă existenţa unei erori materiale, susţinând că, în speţă, considerentele deciziei nu sunt fondate pe nicio probă din dosarul cauzei şi prin confundarea unor date materiale. În acest sens, contestatorul susţine că reprezintă erori materiale esenţiale faptul că nu este indicată proba care a stat la baza concluziei instanţei de recurs şi depăşirea temeiului de drept pentru care a fost aplicată sancţiunea disciplinară.

Raportat la dispozitivul Hotărârii nr. 6J din 28 martie 2017 pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii şi la conţinutul art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, contestatorul arată că, din considerentele deciziei pronunţate de Înalta Curte, rezultă că a fost sancţionat pentru modalitatea desfăşurării procesului penal în şedinţa de judecată din 8 iulie 2016 cu referire la Dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Constanţa. Susţine contestatorul că, în considerentele deciziei, nu se face nicio menţiune referitoare la probatoriile pe care se bazează, fiind confundate conţinutul abaterii disciplinare şi temeiurile de drept pentru care a fost aplicată sancţiunea disciplinară. În acelaşi sens, contestatorul susţine că articolul de presă din 11 iulie 2016, despre care se face vorbire în cuprinsul considerentelor, nu are nici o legătură cu textul de lege în baza căruia a fost aplicată sancţiunea disciplinară. Contestatorul formulează critici şi cu privire la procesul-verbal întocmit de inspectorii judiciari la data de 22 iulie 2016 şi la faptul că inspectorii judiciari s-au deplasat la Judecătoria Constanţa pentru a constata direct dacă a manifestat atitudini nedemne în dosarul respectiv sau în toate celelalte cauze din şedinţa de la 22 iulie 2016.

Contestatorul formulează critici cu privire la considerentele deciziei atacate, arătând că nu se menţionează avocatul faţă de care a fost săvârşită abaterea ori care sunt aprecierile nepotrivite cu privire la calitatea şi conţinutul memoriilor depuse la acel termen de părţile civile care vizau demersul părinţilor de a determina instanţa să revină asupra măsurii de audiere a minorilor.

Circumscris motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul critică faptul că, în considerentele deciziei atacate, nu se menţionează dispoziţiile legale încălcate în raport cu probatoriilor administrate şi cu transcrierea şedinţei de judecată, nefiind analizat niciun motiv de casare al hotărârii instanţei disciplinare, ci fiind expuse generalităţi care nu au aplicare în speţa dedusă judecăţii.

VI. Considerentele Înaltei Curţi cu privire la contestaţia în anulare

Analizând contestaţia în anulare formulată de recurentul A., prin prisma motivelor invocate, prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge pentru considerentele arătate în continuare.

Contestaţia în anulare este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 503. - [...]

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: [...]

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen."

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privinţa temeiniciei soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii.

Criticile formulate de contestator, circumscrise motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu pot fi primite, pentru următoarele considerente.

Art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori de natură procedurală, constând în omiterea sau confundarea unor elemente ori date materiale, de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite. Sunt considerate asemenea greşeli, spre exemplu, greşita respingere a recursului ca netimbrat, tardiv, introdus de o persoană fără calitate, chestiuni pentru a căror verificare nu este necesară o reexaminare a fondului litigiului ori reaprecierea probelor.

Prin urmare, erorile materiale avute în vedere de textul procedural sunt greşeli evidente de fapt, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispoziţiilor legale.

Or, în cauză, se constată că, subsumat acestui motiv de contestaţie în anulare, contestatorul critică soluţia şi considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de recurs din perspectiva aprecierii probatoriului şi aplicării dispoziţiilor legale incidente, chestiuni care nu pot forma obiectul analizei motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

De asemenea, aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare invocate.

În acest sens, din expunerea anterioară a considerentelor Deciziei nr. 333 din 11 decembrie 2016, se constată că instanţa de recurs a analizat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurent, şi a expus, în cuprinsul considerentelor deciziei, argumentele de fapt şi de drept pentru care, în raport cu probatoriul administrat şi dispoziţiile legale incidente, au fost respinse criticile de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Criticile formulate de contestator cu privire la considerentele deciziei pronunţate de instanţa de recurs reprezintă veritabile critici referitoare la fondul cauzei soluţionat definitiv prin Decizia nr. 333 din 11 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.

Or, analiza aspectelor de fapt şi de drept invocate de contestator cu privire la fondul cauzei excedează cadrul procesual în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, restrânsă la motivele expres şi limitativ reglementate de art. 503 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, contestatorul îşi expune dezacordul cu privire la soluţia şi motivarea hotărârii atacate şi tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata (CEDO, Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24) a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare) să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 333 din 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV