Inadmissibility of cascade appeal against definitive judgment under criminal procedure

Asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 6/C din data de 7 februarie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de petentul A. împotriva Încheierii nr. 856 din data de 20 septembrie 2017, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că la data de 17 mai 2017 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova plângerea formulată de petentul A. împotriva Ordonanţelor cu nr. 195/P/2017 din 12 aprilie 2017 şi nr. 150/II/2/2017 din 4 mai 2017 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea formulată de petent cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 C. pen.

În cuprinsul plângerii, petentul A. a arătat că în cauză nu s-au efectuat acte de urmărire penală care să conducă la aflarea adevărului. S-a susţinut, totodată, că prin raportul de expertiză tehnică întocmit la data de 22 august 2015, în baza căruia s-a pronunţat Decizia nr. 702 din 8 octombrie 2015 a Tribunalului Mehedinţi, a fost vătămat cu suprafaţa de 21 mp.

Potrivit plângerii formulate, în cuprinsul procesului-verbal din data de 14 iunie 2016 nu s-a specificat din ce se compun cheltuielile de judecată.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 340 C. proc. pen.

În vederea soluţionării plângerii a fost citat petentul şi s-a solicitat ataşarea Dosarului nr. x/2017 şi a Ordonanţei nr. 150/II/2/2017 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Examinând actele de la dosarul cauzei, Curtea de Apel Craiova a constatat că prin Ordonanţa nr. 195/P/2017 din 12 aprilie 2017 s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea formulată de A., cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 C. pen.

În fapt, s-a reţinut că la data de 14 februarie 2017, A. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, prin care a sesizat că funcţionari din cadrul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, în loc să trimită Dosarul nr. x/2014 la instanţa pentru care s-a obţinut strămutarea, în mod abuziv, l-au trimis la Judecătoria Băileşti.

De asemenea, A., fiind audiat la data de 14 martie 2017, a solicitat cercetarea executorului judecătoresc B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că în Dosarul de executare silită nr. x/E/2014, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, fixând semnele de hotar stabilite prin hotărârea judecătorească pe alte poziţii decât cele reale.

Prin Ordonanţa nr. 558/P/2017 din 31 martie 2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Din probele administrate în cauză s-a reţinut că la data de 13 ianuarie 2014, creditoarea C. a formulat cerere de punere în executare silită a Sentinţei civile nr. 3024/2012 a Judecătoriei Băileşti, prin care s-a stabilit linia de hotar dintre proprietăţile părţilor, respectiv A., D. şi E. în calitate de reclamanţi şi F. şi C. ca pârâţi, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic G. în timpul judecăţii, formându-se la biroul executorului judecătoresc B. Dosarul de executare silită nr. x/E/2014.

După încuviinţarea executării silite de către Judecătoria Băileşti, prin Încheierea din 27 ianuarie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, executorul judecătoresc B. a trimis somaţii către A., E. şi D. să se conformeze dispozitivului hotărârii şi să achite cheltuielile de executare în sumă de 1.535 RON şi de 390 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Deoarece debitorii nu au dus la îndeplinire solicitările din somaţii, respectiv nu s-au conformat dispozitivului hotărârii şi nu au achitat cheltuielile de executare în sumă de 1.535 RON şi de 390 RON reprezentând cheltuieli de judecată, la data de 7 martie 2014, executorul judecătoresc i-a încunoştinţat ca în ziua de 19 martie 2014 să fie prezenţi la faţa locului pentru că se va pune în aplicare titlul executoriu.

Întrucât nu s-a îndeplinit procedura, executorul judecătoresc a amânat punerea în executare pentru data de 27 martie 2014, orele 11:00, când s-a deplasat la faţa locului şi, în prezenţa debitorilor şi a creditoarei, a procedat la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti prin fixarea punctelor pe hotar şi delimitarea acestora prin nişte ţăruşi.

Debitorul A. a formulat contestaţie la executare, pe care Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a respins-o prin Sentinţa civilă nr. 1096 din 13 martie 2015.

Împotriva Sentinţei civile nr. 1096 din 13 martie 2015 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, A. a formulat apel la Tribunalul Mehedinţi. Prin Decizia nr. 457/A din 18 iunie 2015, Tribunalul Mehedinţi a admis apelul, a anulat sentinţa şi a reţinut cauza pentru rejudecare, iar prin Decizia nr. 702/A din 8 octombrie 2015 au fost anulate actele de executare întocmite în Dosarul nr. x/2014.

Întrucât, prin Decizia nr. 702/A din 8 octombrie 2015, Tribunalul Mehedinţi a anulat numai formele de executare întocmite de executorul judecătoresc nu şi încheierea prin care a fost încuviinţată executarea silită, executorul judecătoresc B. a continuat procedura de executare cu respectarea motivelor din considerentele hotărârii judecătoreşti, în sensul că a emis somaţiile, s-a deplasat pe teren şi a constatat că dispăruseră reperele, motiv pentru care a apreciat că se impune prezenţa unui topometrist.

Având în vedere că executorul judecătoresc B., din eroare, cu ocazia punerii în executare a amplasat greşit ţăruşii pe linia de hotar, parchetul a dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, deoarece făptuitorul nu a acţionat cu vinovăţia prevăzută de legea penală.

Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere petentul, iar prin Ordonanţa nr. 150/II/2/2017 din 4 mai 2017, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.

Analizând plângerea formulată de petentul A. prin prisma dispoziţiilor art. 340 C. proc. pen. şi a actelor de la dosarul cauzei, Curtea de Apel Craiova a constatat că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Pentru a fi în prezenţa infracţiunii de abuz în serviciu este necesar, din punct de vedere obiectiv, să existe o acţiune sau inacţiune săvârşită de către un funcţionar public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar prin această acţiune sau inacţiune să se fi cauzat o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea de abuz în serviciu se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, adică făptuitorul urmăreşte sau dacă nu urmăreşte, acceptă producerea rezultatului, respectiv vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane.

Examinând actele de la dosarul cauzei, prin prisma elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 297 C. pen., s-a constatat că în mod corect s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, reţinându-se că executorul judecătoresc B. nu a săvârşit această infracţiune.

În acest sens, Curtea de Apel Craiova a reţinut că la solicitarea creditoarei C., executorul judecătoresc B. a început executarea silită a Sentinţei civile nr. 3024/2012 a Judecătoriei Băileşti şi că pe parcursul executării silite a fost admisă contestaţia la executare formulată de petentul A. şi au fost anulate actele de executare întocmite în Dosarul cu nr. x/2014.

Deşi executarea silită a continuat şi după pronunţarea Deciziei cu nr. 702/A din 8 octombrie 2015 a Tribunalului Mehedinţi, prin care au fost anulate actele de executare întocmite în Dosarul cu nr. x/2014, aceasta nu a fost finalizată, întrucât executorul judecătoresc a apreciat că este necesară prezenţa unui topometrist, împrejurare pe care a adus-o la cunoştinţa creditorilor, însă creditorii nu au mai efectuat vreun demers în vederea continuării executării silite.

Rezultă, aşadar, din starea de fapt prezentată succint mai sus că executorul judecătoresc nu a îndeplinit acte prin care să prejudicieze interesele legale ale petentului A..

Stabilirea liniei de hotar efectuată de către executorul judecătoresc la data de 27 martie 2014, conform procesului-verbal nr. x/EB/2014 din aceeaşi dată, nu poate fi calificată ca un comportament abuziv al executorului judecătoresc, câtă vreme nu se poate dovedi că acesta a fixat o linie de hotar greşită, cu intenţia de a-l prejudicia pe petent, dar şi pentru faptul că orice eroare intervenită pe parcursul unei executări silite poate fi remediată pe calea unei contestaţii la executare, aşa cum de altfel, s-a întâmplat şi în prezenta cauză.

O dovadă în plus că executorul judecătoresc B. nu a urmărit prejudicierea intereselor petentului o reprezintă şi faptul că acesta a apreciat că pentru a proceda din nou la punerea în posesie a creditorilor este necesar sprijinul unui topometrist.

Împotriva Încheierii nr. 117 din data de 9 iunie 2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2017 a formulat contestaţie petentul A., susţinând că judecătorul fondului nu a analizat materialul probator existent la dosar, ci şi-a întemeiat soluţia doar pe concluziile procurorului de caz, pe care le consideră greşite. În motivarea contestaţiei, petentul A. a arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins plângerea formulată împotriva ordonanţei procurorului, apreciind că din probele dosarului rezultă fără dubiu că intimatul B., prin acţiunea de punere în executare silită a dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti, l-a vătămat în drepturile sale.

Prin Încheierea nr. 856 din data de 20 septembrie 2017, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, s-a constatat că petentul A. a formulat contestaţie împotriva Încheierii nr. 117 din data de 9 iunie 2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2017, hotărârea fiind definitivă.

În considerentele încheierii anterior menţionate s-a reţinut că, fiind definitivă, hotărârea atacată de petent nu poate fi reformată prin nicio cale de atac, astfel că s-a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie petentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 12 ianuarie 2018, dosarul fiind repartizat aleatoriu completului de 2 judecători.

Prin Încheierea nr. 6/C din data de 7 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că prin Încheierea nr. 856 din data de 20 septembrie 2017 s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva Încheierii nr. 117 din data de 9 iunie 2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Având în vedere că hotărârea atacată (Încheierea nr. 856 din data de 20 septembrie 2017) este definitivă, contestaţia formulată de petent a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, Completul de 5 Judecători la data de 4 mai 2018 sub nr. x/1/2018, primul termen fiind stabilit aleatoriu pentru data de 21 mai 2018, termen la care a fost invocată excepţia inadmisibilităţii căii de atac, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând contestaţia, cu prioritate, sub aspectul admisibilităţii acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În speţă, contestatorul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva unei hotărâri definitive (Încheierea nr. 6/C din 7 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare sau extraordinare) prin care s-a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 856 din data de 20 septembrie 2017, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.

Prin urmare, se constată că petentul A. a exercitat în cascadă calea de atac a contestaţiei împotriva unor hotărâri definitive şi nesusceptibile a fi reformate prin exercitarea succesivă a altor căi de atac, în condiţii nereglementate de C. proc. pen.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, fiind o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată de A., împotriva Încheierii nr. 6/C din data de 7 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de A., împotriva Încheierii nr. 6/C din data de 7 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2018.

Procesat de GGC - CL