Revision for contradictory judgments denied due to lack of triple identity in parties and cause of action

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 1161 din 21 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins cererea de revizuire formulată de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. împotriva Deciziei civile nr. 639/22.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2016.

Cererea de revizuire a fost formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu susţinerea că încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 895 din 14 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2015.

Instanţa a reţinut că nu există identitate de părţi în litigiile în care au fost pronunţate hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuenţilor, astfel că nu se constată încălcarea autorităţii de lucru judecat în sensul art. 430 şi art. 431 C. proc. civ.

2. Recursurile declarate împotriva hotărârii menţionate la pct. 1

2.1. Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 au declarat recurs revizuenţii I., B., C., D., E., F., G., H., J., K., L., A., M., N. şi O.

Printr-o primă critică, recurenţii arată că, în dispozitivul deciziei atacate, este menţionat, în calitate de revizuent, P. care nu a formulat cerere de revizuire.

Printr-o a doua critică, recurenţii susţin că instanţa în mod greşit a reţinut că nu este întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fără a analiza considerentele celor două decizii pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, şi nu a observat că părţile derivă din Dosarul nr. x/2016.

2.2. Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 au declarat recurs separat revizuenţii D., E., F. şi N., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se afirmă că Decizia nr. 639 din 22 martie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în ceea ce priveşte sensul şi natura juridică a dispoziţiilor imperative ale art. 169 din C. muncii, precum şi sub aspectul nesocotirii dispoziţiilor imperative ale art. 632 şi art. 638 C. proc. civ. şi art. 258 alin. (2) din C. muncii. Arată recurenţii că instanţa a omis să facă referire la aceste dispoziţii imperative pe care au fost întemeiate susţinerile din cererea de revizuire, aşa cum s-a reţinut în partea introductivă a considerentelor.

În continuare, recurenţii-revizuenţi expun argumente prin care tind să demonstreze că Decizia nr. 639 din 22 martie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti este contrară Deciziei nr. 895 din 14 aprilie 2016 a aceleiaşi instanţe, prin care a fost admisă acţiunea formulată într-o speţă identică, în care pârâta SC Q. SA a fost obligată să restituie reclamanţilor sumele ce le-au fost reţinute din salarii în baza Deciziilor nr. 19/2011 şi nr. 27/2012 ale Curţii de Conturi Prahova şi s-a dispus şi sistarea reţinerilor din salariu.

3. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs

Recursurile fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 26 martie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursurile şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 23 aprilie 2018.

4. Considerentele Înaltei Curţi

Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurenţii-revizuenţi, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele arătate în continuare, prin care se va răspunde sistematizat susţinerilor din cele două recursuri.

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., cu recursurile declarate împotriva hotărârii pronunţate de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În sensul ipotezei reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune existenţa triplei identităţi: de cauză, de obiect şi de părţi, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte constată că instanţa de revizuire, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuenţilor, nu există tripla identitate în privinţa părţilor.

Concluzia instanţei de revizuire nu este combătută de susţinerile recurenţilor în sensul că părţile din litigiile soluţionate prin deciziile potenţial potrivnice provin din Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

Sub acest aspect, se constată că recurenţii din prezentul litigiu sunt părţi şi au calitatea de pârâţi în Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

De asemenea, recurenţii din prezentul litigiu sunt părţi, alături de alte persoane, în calitatea de reclamanţi, şi în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

Astfel fiind, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de revizuire, nu există identitate de părţi în litigiile în care au fost pronunţate hotărârile vizate de cererea de revizuire.

Suplimentar, este de observat faptul că nu există nici identitate de cauză între cele două litigii în care au fost pronunţate hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuenţilor.

Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Prahova, secţia I civilă are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de recurenţii din prezenta cauză, împreună cu alte persoane, în contradictoriu cu pârâta SC Q. SA Ploieşti, prin care se solicită obligarea pârâtei la restituirea sumelor ce au fost reţinute abuziv prin poprire din salariul lunar şi sistarea acestor popriri, în drept fiind invocate dispoziţiile art. 169 alin. (2) din C. muncii, art. 194 C. proc. civ. şi art. 149 din Contractul colectiv de muncă.

Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Prahova, secţia I civilă are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC Q. SA Ploieşti în contradictoriu cu recurenţii din prezenta cauză, în calitate de pârâţi, prin care se solicită obligarea acestora la plata sumelor reprezentând rest de plată prime salariale acordate cu titlu necuvenit în perioada anilor 2009 - 2010, fiind invocate în drept dispoziţiile art. 256 alin. (1) din C. muncii şi art. 1341 alin. (1) şi art. 1345 din C. civ.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine la rândul său că, în litigiile soluţionate prin deciziile potenţial potrivnice în opinia revizuenţilor, nu există tripla identitate cerută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., fiind diferite părţile şi cauza în sensul celor expuse anterior.

Criticile din cele două recursuri referitoare la faptul că instanţa de revizuire nu a analizat considerentele deciziilor potenţial potrivnice în opinia revizuenţilor şi modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 169 şi art. 258 alin. (2) din C. muncii şi art. 632 şi art. 638 C. proc. civ. excedează cadrul procesual al cererii de revizuire, cale de atac de retractare în cadrul căreia se analizează admisibilitatea cererii şi faptele pe care se întemeiază, nefiind permisă o examinare a legalităţii ori temeiniciei modului în care instanţele au soluţionat o anumită problemă de drept cu scopul de a stabili care este soluţia corectă.

Cu alte cuvinte, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata specific hotărârilor judecătoreşti definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faptul că, în opinia revizuenţilor, aceeaşi problemă de drept a primit o dezlegare diferită în litigii similare, dar nu identice, în care părţile şi calitatea acestora sunt diferite, nu atrage incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, aşa cum corect a reţinut instanţa de revizuire, în al doilea litigiu părţile interesate, recurenţii din prezenta cauză, nu au invocat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Referitor la critica privind greşita menţionare în hotărârea recurată a calităţii de recurent a numitului P., se reţine că aceasta poate fi remediată pe calea îndreptării erorilor din cuprinsul hotărârii, iar nu pe calea recursului.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul declarat de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. şi recursul declarat de D., E., F. şi N. împotriva Deciziei nr. 1161 din 21 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV