Disciplinary liability for judicial interpretation of prosecutorial case transfer authority and limits of preliminary chamber review

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

1. Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. 1/J/2017, Inspecţia Judiciară a solicitat să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului Argeş, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ş) şi lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

II. Hotărârea instanţei disciplinare

2. Prin Hotărârea nr. 22J din 14 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară.

III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei disciplinare

3. Împotriva hotărârii menţionate la pct. 1.2, a declarat recurs reclamanta Inspecţia Judiciară, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi susţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 99 lit. ş) teza întâi şi lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, pentru argumentele arătate în continuare.

4. În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ş) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constând în "nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale", sunt întrunite cele trei elemente constitutive, respectiv: existenţa unei decizii a Curţii Constituţionale care să vizeze activitatea judiciară desfăşurată de judecători şi de procurori; publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României; nerespectarea deciziei Curţii Constituţionale.

5. În cauză, este incidentă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1058 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 28.11.2007, iar pârâta judecător, prin declaraţia dată în cursul cercetării disciplinare, recunoaşte implicit că a încălcat decizia respectivă, a cărei interpretare a fost preluată şi de dispoziţiile art. 325 alin. (1) din C. proc. pen., în vigoare, potrivit cărora "procurorii din cadrul parchetului ierarhic superior pot prelua, în vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia motivată a conducătorului parchetului ierarhic superior".

6. Aprecierea pârâtei judecător în sensul că procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş nu era competent material să efectueze urmărirea penală în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, dosar preluat şi înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, reprezintă o nerespectare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1058 din 14 noiembrie 2007. Chiar dacă pârâta judecător a arătat iniţial în motivarea Încheierii nr. 127 din 26.07.2016 că nu consideră greşită preluarea dosarului de urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, atâta timp cât s-a apreciat că între fapte ar fi o strânsă legătură, în continuare a arătat că, în momentul în care s-a constatat inexistenţa acestei prezumtive legături, ar fi trebuit ca dosarul să fie restituit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, în vederea continuării urmăririi penale. Aşadar, în realitate, pârâta judecător a ignorat decizia Curţii Constituţionale, care a statuat încă din anul 2007 că procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua cauzele de competenţa parchetelor ierarhic inferioare pentru efectuarea urmăririi penale, fără nicio limitare. În speţă, prin soluţia adoptată de pârâtă tocmai competenţa procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş de a efectua urmărirea penală a fost contestată, fiind excluse toate probele administrate în cursul urmăririi penale şi trimisă cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş pentru refacerea urmăririi, astfel că nu poate fi reţinută argumentaţia instanţei de disciplină în sensul că pârâta judecător nu a ignorat sau nu a încălcat decizia Curţii Constituţionale.

7. Raportat la declaraţiile preşedintelui Secţiei penale a Tribunalului Argeş şi preşedintelui Tribunalului Argeş, în sensul că, în cadrul instanţei, nu există practică neunitară cu privire la preluarea dosarelor de către parchetul ierarhic superior de la parchetele din subordine şi în urma verificării hotărârilor pronunţate în această materie de pârâta judecător, recurenta-reclamantă susţine că, în două cauze, pârâta a apreciat că nu există niciun fel de impediment ca parchetul ierarhic superior să preia un dosar penal de la un parchet ierarhic inferior, să efectueze urmărirea penală, să întocmească rechizitoriul şi să dispună trimiterea dosarului la instanţa competentă potrivit legii, iar într-o altă cauză, să adopte o altă soluţie în contradicţie cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 1058 din 14 noiembrie 2007.

8. Incidenţa unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională şi aplicabilitatea acesteia la situaţia de fapt dedusă judecăţii reprezintă chestiuni de judecată, fiind rezultatul unui raţionament logico-juridic şi al unui proces de interpretare a dispoziţiilor legale incidente, ca atribut esenţial al activităţii de judecată propriu-zisă, însă în conţinutul hotărârii trebuie să se regăsească acest raţionament din care să rezulte că magistratul a procedat la interpretarea dispoziţiilor deciziei, situaţie ce nu se regăseşte în cauza de faţă şi nici nu s-ar putea regăsi, întrucât aplicarea textului legal s-a făcut în varianta neconstituţională, judecătorul desfiinţând un act pe considerente care excedează competenţa sa. Curtea Constituţională a statuat că nu pot fi limitate sub nicio formă cazurile de preluare a cauzelor de către parchetele ierarhic superioare, în temeiul principiului constituţional al subordonării ierarhice a procurorilor. Ceea ce se regăseşte în cauză este tocmai ignorarea deliberată a deciziei Curţii Constituţionale şi statuarea conştientă într-un sens contrar celor general obligatorii ale instanţei constituţionale, care nu suscită sub nicio formă posibilă şi în mod obiectiv vreo variaţie de interpretare.

9. Sub aspectul laturii subiective, recurenta-reclamantă susţine existenţa vinovăţiei sub forma intenţiei indirecte, întrucât pârâta judecător, deşi ştia de existenţa deciziei Curţii Constituţionale, nu a înţeles să o aplice, cu toate că aceasta avea caracter obligatoriu, astfel că a prevăzut rezultatul faptei sale şi, chiar dacă nu a urmărit producerea lui, a avut reprezentarea că atitudinea sa se află în contradicţie cu îndatoririle sale legale.

10. Cu privire abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 991 alin. (1) din aceeaşi lege, recurenta-reclamantă expune argumentele arătate în continuare.

11. Sub aspectul laturii obiective, din probele administrate, rezultă în mod neechivoc faptul că pârâta judecător, cu rea-credinţă, a încălcat normele de drept material şi procesual ale art. 342, art. 344 - 347 din C. proc. pen., care reglementează camera preliminară.

12. Aşa cum rezultă din Încheierea nr. 127 din 26.07.2016, în cadrul camerei preliminare nu s-a pus în discuţie niciun caz de nulitate relativă sau absolută a competenţei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, care a efectuat urmărirea penală în cauză, şi totodată nu s-a arătat în ce a constat vătămarea adusă inculpatului prin efectuarea urmăririi penale de către un astfel de procuror, precum şi de ce a fost necesară excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale, astfel că au fost extrapolate dispoziţiile legale care reglementează camera preliminară la situaţii care nu constituiau obiectul acesteia (neadministrarea unor probe care să lămurească obiectul altui dosar penal, inexistenţa unei prezumtive legături cu un alt dosar penal, lipsa efectuării de cercetări faţă de persoana juridică SC B. SRL etc.). De asemenea, trebuie menţionat faptul că o serie de probe foarte importante au fost administrate chiar de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, care, aşa cum susţine pârâta judecător, ar fi fost competent să efectueze urmărirea penală, respectiv cercetarea la faţa locului şi raportul de necropsie şi, totuşi, şi acestea au fost anulate fără a se indica motivele care au condus la această soluţie.

13. Prin declaraţia dată în cadrul cercetării disciplinare, pârâta judecător a apreciat că a greşit şi că nu s-a raportat la niciun caz de nulitate, nici relativă şi nici absolută, ci a analizat motivarea procurorului de preluare a dosarului, cu toate că dispoziţiile art. 209 alin. (41) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen. au fost declarate neconstituţionale încă din anul 2007.

14. Pârâta judecător a încălcat dispoziţiile art. 135 alin. (3) din C. pen., considerând că nu a fost avută în vedere şi plângerea penală formulată împotriva persoanei juridice, examinând astfel în cadrul camerei preliminare aspecte care nu formau obiectul acesteia, deoarece persoana juridică SC B. SRL nu era inculpată în dosar. Mai mult, pârâta judecător nu a observat că persoanele care au formulat plângerea penală au dat o declaraţie în faţa organelor de poliţie prin care arată că nu îşi însuşesc plângerea formulată de avocat în numele lor cu privire la cercetarea penală a SC B. SRL, acesta fiind adevăratul motiv pentru care nu au fost efectuate cercetări şi cu privire la persoana juridică.

15. Sub aspectul laturii subiective, raportat la art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, recurenta-reclamantă arată că probatoriul administrat relevă faptul că pârâta judecător, cu ştiinţă, a încălcat dispoziţiile procedurale care reglementează camera preliminară şi ale art. 135 alin. (3) din C. pen., interpretând cu rea-credinţă aceste dispoziţii legale şi acceptând implicit vătămarea persoanelor vătămate din dosarul penal. De altfel, pârâta judecător, cu ocazia ascultării sale de către inspectorii judiciari, a precizat că în prezent nu ar mai da o astfel de soluţie, acceptând astfel că a ignorat o decizie a Curţii Constituţionale şi a interpretat eronat unele dispoziţii procedurale şi de drept material.

IV. Apărările intimatei-pârâte A.

16. Intimata-pârâtă A. nu a formulat întâmpinare.

V. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs

17. Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la 23 aprilie 2018.

18. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de apărătorul intimatei-reclamante în cadrul dezbaterilor de la termenul de judecată de astăzi, cu susţinerea că dezvoltarea criticilor din recurs nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că excepţia nu mai poate face obiectul analizei în actuala fază procesuală. În acest sens, se constată că, în cadrul procedurii de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., prin Încheierea din camera de consiliu de la 29 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor se încadrează în cele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a admis în principiu recursul.

VI. Considerentele Înaltei Curţi

19. Conform art. 499 C. proc. civ., în contextul factual prezentat în hotărârea atacată, analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă Inspecţia Judiciară, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

20. Prin acţiunea disciplinară, reclamanta Inspecţia Judiciară a imputat pârâtei judecător săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ş) teza întâi din Legea nr. 303/2004, conform căruia constituie abatere disciplinară "nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale".

21. În ceea ce priveşte această abatere disciplinară, instanţa disciplinară a reţinut cu just temei că, sub aspectul laturii obiective, este necesar să existe o decizie a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, care, prin conţinutul dispozitivului sau al considerentelor, să aibă incidenţă în cauza repartizată magistratului, şi care, sub aspectul laturii subiective, să fi fost ignorată de judecător cu vinovăţie, care se stabileşte în funcţie de elementele de ordin subiectiv ce ţin de circumstanţele concrete ce decurg din locul, timpul, împrejurările în care a fost comisă fapta, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza C.R. contra Regatului Unit.

22. Este necontestat faptul că, în Dosarul nr. x/2012 ce formează obiectul prezentului litigiu disciplinar, era incidentă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1058 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din la 28.11.2007, prin care s-a reţinut că "dispoziţiile lit. a), b), c) şi d) ale art. 209 alin. (41) din C. proc. pen. sunt neconstituţionale" întrucât restrâng nejustificat cazurile în care procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua urmărirea penală de la cele inferioare.

23. Este adevărat că, în sensul celor susţinute de recurenta-reclamantă, raţiunile avute în vedere de Curtea Constituţională la pronunţarea Deciziei nr. 105/2007, au fost preluate în cuprinsul art. 325 alin. (1) din C. proc. pen. din 2010, potrivit căruia "procurorii din cadrul parchetului ierarhic superior pot prelua, în vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia motivată a conducătorului parchetului ierarhic superior". Însă, este de observat faptul că, inclusiv în ipoteza reglementată de dispoziţiile menţionate din noul C. proc. pen., preluarea dosarelor se realizează în temeiul unei dispoziţii motivate a conducătorului parchetului ierarhic superior. Or, instituirea obligaţiei de motivare a dispoziţiei de preluare a dosarului reflectă raţiunea legii de a exclude posibilitatea unei asemenea operaţiuni de preluare în mod arbitrar, independent de existenţa unor motive care să justifice măsura dispusă de conducătorul parchetului ierarhic superior.

24. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte împărtăşeşte convingerea instanţei disciplinare în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, întrucât, în cadrul procesului intelectiv de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, pârâta a analizat existenţa motivelor care au stat la baza preluării dosarului în discuţie, constatând că acestea nu îşi găsesc corespondent în circumstanţele concrete ale cauzei respective.

25. Suplimentar faţă de argumentele reţinute de instanţa disciplinară, se cuvine a fi observat faptul că, în considerentele deciziei în discuţie, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că "limitarea de competenţă stabilită prin prevederile lit. a), b), c) şi d) ale art. 209 alin. (41) din C. proc. pen. se poate dovedi, în practică, o piedică în calea eficientizării activităţii de urmărire penală, ceea ce contrazice însăşi raţiunea reglementării exprese a posibilităţii procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, în vederea urmăririi penale, cauze din competenţa parchetelor ierarhic inferioare". În alţi termeni, instanţa de contencios constituţional a sancţionat limitarea strictă şi excesivă şi chiar condiţionată de acordul procurorului ierarhic inferior a cazurilor de preluare a dosarelor respective în virtutea principiului subordonării ierarhice sau al unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public.

26. Însă, din considerentele deciziei în discuţie nu rezultă că instanţa de contencios constituţional ar fi consacrat posibilitatea preluării, fără nicio limitare, ceea ce în realitate ar echivala cu o conduită discreţionară, de către procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare a dosarelor de la parchetele ierarhic inferioare. Un argument în acest sens îl reprezintă şi faptul că a accepta teoria preluării discreţionare a dosarelor de către parchetele ierarhic superioare contravine inclusiv raţiunii legiuitorului, materializată în cuprinsul art. 325 alin. (1) din C. proc. pen. din 2010, care, în sensul celor expuse la pct. 23, condiţionează o asemenea preluare de existenţa unei motivări.

27. Or, în speţă, ceea ce a reţinut în mod corect instanţa disciplinară este faptul că pârâta judecător, în exercitarea atribuţiilor judecătorului de cameră preliminară, în cadrul raţionamentului logico-juridic de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, a constatat faptul că motivele care au stat la baza preluării dosarului nr. x/2012 sunt lipsite de temei şi nu îşi găsesc un corespondent în circumstanţele de fapt şi de drept ale cauzei respective.

28. Din această perspectivă, nu poate fi contestat faptul că, în cadrul procedurii de cameră preliminară, judecătorul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 342, 346 - 347 din C. proc. pen. din 2010, în cadrul căreia avea obligaţia verificării legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a regularităţii efectuării actelor de urmărire penală, iar printre soluţiile pe care le putea pronunţa era şi aceea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea, în tot sau în parte, a urmăririi penale, soluţie pe care a dispus-o în cauza respectivă.

29. Relevant din această perspectivă este faptul că pârâta judecător nu a exclus de plano posibilitatea şi competenţa conferită parchetului ierarhic superior de a prelua dosare de la parchetul ierarhic inferior, însă a expus argumentele pentru care a constatat, în exercitarea atribuţiilor ce îi erau conferite, lipsa de temeinicie a motivelor care au stat la baza măsurii de preluare a dosarului.

30. Sub aspectul laturii subiective a abaterii disciplinare, nu se poate reţine intenţia pârâtei de a ignora decizia Curţii Constituţionale, în contextul în care a expus argumentele pentru care a apreciat că, în circumstanţele concrete ale cauzei, măsura de preluare a dosarului a fost nejustificată în raport cu motivele invocate în susţinere.

31. În al doilea rând, prin acţiunea disciplinară se impută pârâtei săvârşirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi raportat la art. 991 alin. (1) din din Legea nr. 303/2004, conform cărora constituie abatere disciplinară "t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă" şi "există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane".

32. În ceea ce priveşte această abatere disciplinară, instanţa disciplinară a reţinut că, din punctul de vedere al laturii obiective, este necesar ca magistratul să adopte o decizie în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare, iar, sub aspectul laturii subiective, este necesar să se constate că magistratul a realizat o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări, ceea ce echivalează cu lipsa de onestitate în exercitarea profesiei.

33. În circumstanţele expuse pe larg în cuprinsul hotărârii atacate, instanţa disciplinară a reţinut că, în esenţă, pârâtei i se impută încălcarea dispoziţiilor art. 342 şi art. 344 - 347 din C. proc. pen., care reglementează camera preliminară, şi ale art. 135 alin. (3) din C. pen., conform cărora "Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte", pentru fapta de a fi dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, pentru a fi înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, deşi nu s-a pus în discuţie niciun caz de nulitate relativă sau absolută a competenţei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, care a efectuat urmărirea penală în cauză, şi pentru faptul că nu s-a arătat în ce a constat vătămarea adusă inculpatului prin efectuarea urmăririi penale de către un astfel de procuror, precum şi de ce a fost necesară excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale. De asemenea, pârâtei i se impută faptul că în mod greşit a apreciat că organul de urmărire penală, care fusese învestit cu o plângere penală ce viza o persoană juridică şi una fizică, ar fi trebuit să efectueze cercetări faţă de ambele persoane şi în urma coroborării probelor să dispună prin dispozitivul rechizitoriului măsurile legale şi temeinice faţă de cele două persoane.

34. Înalta Curte, în deplin acord cu instanţa disciplinară, reţine că pârâta a procedat la interpretarea normelor de drept penal şi procesual penal menţionate în raport cu circumstanţele de fapt ale cauzei penale, apreciind că au fost încălcate normele de competenţă materială a organelor de urmărire penală şi reţinând că, deşi a fost învestit cu o plângere penală ce viza o persoană juridică şi una fizică, iar probele administrate în cauză dovedesc faptul că persoana decedată a prestat muncă în interesul societăţii al cărei salariat era, organul de urmărire penală a efectuat cercetări doar faţă de persoana fizică, iar nu şi faţă de persoana juridică, fiind încălcate dispoziţiile art. 100 din C. proc. pen., potrivit cărora "În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu sau la cerere".

35. În condiţiile expuse, se reţine că pârâta, în exercitarea atribuţiilor specifice judecătorului de cameră preliminară, în cadrul cărora are obligaţia de a analiza legalitatea administrării probatoriului, a sesizării instanţei prin rechizitoriu şi a actelor efectuate de către organele de urmărire penală, a procedat la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale indicate anterior în raport cu împrejurările de fapt şi de drept ale cauzei ce i-a fost repartizată spre soluţionare.

36. Astfel fiind, cu just temei a apreciat instanţa disciplinară că nu sunt identificate elemente de natură a conduce la concluzia că pârâta ar fi adoptat o decizie în afara oricăror dispoziţii procesuale, că ar fi săvârşit o eroare pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare ori că ar fi realizat o distorsionare voită a dreptului în scopul producerii unei vătămări, demonstrând o lipsă de onestitate în exercitarea profesiei.

37. În consecinţă, reţinând că examinarea validităţii raţionamentului logico-juridic al magistratului nu poate face obiectul procedurii disciplinare, hotărârile judecătoreşti fiind supuse controlului de legalitate şi temeinicie în căile de atac reglementate de lege, Înalta Curte constată că instanţa disciplinară a realizat o corectă aplicare a principiului independenţei judecătorului consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţie.

38. În concluzie, se constată că Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, reţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi coroborat cu art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

39. Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 22J din 14 iunie 2017, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV