Constitutionality of article 463 of the Code of Criminal Procedure limiting appeals in review proceedings: lack of nexus to the cause and prohibition of judicial lawmaking

Asupra recursului de faţă,

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 10 din data de 16 ianuarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016, secţia penală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 463 din C. proc. pen.

Pentru a pronunţa această încheiere, prima instanţă a constatat, în esenţă, că recurentul-contestator a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 463 din C. proc. pen. prin prisma faptului că sintagma "aceleiaşi căi de atac" din cuprinsul dispoziţiei normative menţionate îngrădeşte exercitarea căii de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în revizuire, în rejudecarea cauzei. Astfel, s-a arătat că, dacă aceste hotărâri au fost pronunţate sub imperiul vechiul C. proc. pen. şi cauza a parcurs toate cele trei grade de jurisdicţie prevăzute de legislaţia anterioară, textul încalcă dispoziţiile art. 15, art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României.

Însă prima instanţă a considerat că recurentul contestator nu justifică un interes procesual în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece calea de atac în cadrul cărei s-a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, aceea a apelului, vizează Sentinţa penală nr. 881 din 7 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în soluţionarea unei contestaţii în anulare declarate de recurentul contestator împotriva Deciziei penale nr. 404 din 29 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2016.

S-a observat, în acest sens, că examinarea admisibilităţii, atât a apelului, cât şi a contestaţiei în anulare formulate de recurentul contestator, nu sunt condiţionate de constituţionalitatea dispoziţiilor art. 463 din C. proc. pen., aceste prevederi normative vizând o altă cale de atac, respectiv, revizuirea.

Prin urmare, prima instanţă a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încât, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii normative.

II. Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 463 din C. proc. pen., dispoziţie cuprinsă în decizia anterior menţionată, a formulat recurs, în termenul legal, la data de 23 ianuarie 2018, contestatorul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători - Penal 1 sub nr. x/1/2018.

Criticile formulate, precum şi concluziile recurentului contestator au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

III. Examinând calea de atac declarată de contestator împotriva deciziei atacate, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Astfel cum corect a stabilit şi prima instanţă, din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie să îndeplinească cumulativ cele patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite: excepţiile au fost invocate în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi au în vedere neconstituţionalitatea unor texte în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale anterior, printr-o decizie a Curţii Constituţionale.

Ultima condiţie de admisibilitate impune ca dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Examenul legăturii cu cauza a textelor criticate pentru neconstituţionalitate se realizează în mod concret, în funcţie de interesul specific al celui ce invocă excepţiile şi de înrâurirea pe care dispoziţiile legale o au în speţă.

Or, din această perspectivă, cu referire la excepţia invocată de recurentul contestator inculpaţi, Completul de 5 Judecători constată că textul criticat pentru neconstituţionalitate nu îndeplineşte condiţia legăturii cu cauza, lipsind atât interesul legitim al recurentului contestator în invocarea acestei excepţii, cât şi folosul practic pe care acesta l-ar putea avea ca urmare a unei eventuale admiteri a excepţiei invocate, deoarece, contrar celor susţinute de recurent, dispoziţiile art. 463 C. proc. pen. nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

Potrivit textului criticat, sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de revizuire, după rejudecarea cauzei, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea, excepţia de neconstituţionalitate vizând sintagma "aceleiaşi căi de atac".

Se reţine faptul că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost formulată într-o. cauză având ca obiect apelul declarat de contestator împotriva Sentinţei penale nr. 881 din 7 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru. Cauze cu minori şi de Familie, prin care instanţa de apel a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. privind Decizia penală nr. 404 din data de 29 martie 2017 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2016.

Totodată, se reţine că prin Decizia penală nr. 404 din data de 29 martie 2017, anterior menţionată, definitivă, Curtea de Apel Ploieşti a respins apelul formulat de contestator împotriva Sentinţei nr. 26 din 15.12.2016 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de recurentul contestator împotriva Sentinţei penale nr. 584/D/11 noiembrie 2008 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2008, (definitivă prin Decizia penală nr. 339 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Din contextul criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată, pe de o parte, că ceea ce susţine recurentul contestator nu este neconformitatea cu legea fundamentală a art. 463 C. proc. pen., ci, în realitate, acesta este nemulţumit de împrejurarea că Decizia penală nr. 404 din data de 29 martie 2017 pronunţată în revizuire de către Curtea de Apel Ploieşti nu poate fi atacată decât cu calea de atac ordinară a apelului, singura prevăzută de legislaţia în vigoare, în timp ce hotărârea a cărei revizuire o urmăreşte, Sentinţa penală nr. 584/D din 11 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/2008, a beneficiat, sub imperiul legii procesuale vechi, atât de calea de atac a apelului, cât şi de cea a recursului.

Pe de altă parte, se apreciază că prin excepţia de neconstituţionalitate a art. 463 C. proc. pen., recurentul contestator tinde, practic, la o modificare a legii procedurale, în sensul revenirii la sistemul căilor de atac prevăzute de vechiul C. proc. pen.

Acest deziderat excedează însă competenţei instanţei de contencios constituţional, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Modificarea sau completarea legii este de competenţa exclusivă a legiuitorului, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă, ci având exclusiv rolul de garant al supremaţiei Constituţiei României.

Se constată că, în realitate, nemulţumirea apelantului contestator nu a fost determinată de o contradicţie concretă a textului art. 463 C. proc. pen. cu prevederile constituţionale, ci a fost declanşată de suprimarea, în cadrul sistemului căilor de atac prevăzute de actualul C. proc. pen., a vechii căi de atac ordinare a recursului.

Nu în ultimul rând, în acord cu concluzia primei instanţe, Completul de 5 Judecători constată că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă, concretă, între modul de soluţionare a căii de atac formulate de recurentul contestator şi necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional cu privire la textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate, o eventuală decizie a Curţii Constituţionale prin care s-ar statua asupra constituţionalităţii sau, dimpotrivă, asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate neputând avea vreo înrâurire în ce priveşte soluţia ce s-ar fi putut pronunţa de către prima instanţă, în apelul declarat.

În consecinţă, constatând că în cauză nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a legăturii textelor criticate pentru neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestator împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 463 din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 10 din data de 16 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 463 din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 10 din data de 16 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2018.

Procesat de GGC - CL