Criminal revision inadmissible without prior unconstitutionality exception; civil damages claims excluded from penal review

Asupra apelului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 529 din data de 29 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 333 din data de 12 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut că petentul A. în motivarea cererii, revizuentul A., prin apărător ales, a criticat sentinţa de condamnare, sub aspectul laturii penale şi civile a cauzei.

În ceea ce priveşte revizuirea sentinţei sub aspectul laturii penale, inculpatul a arătat că a suferit o condamnare dată în baza unui text de lege declarat ca fiind neconstituţional ulterior rămânerii definitive a sentinţei penale a cărei revizuire o cere, iar admisibilitatea cererii de revizuire se întemeiază pe considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, apreciind că dispoziţia legală declarată neconstituţională a avut o înrâurire decisivă asupra hotărârii pronunţate în cauză.

Astfel, prin Decizia nr. 405/2016 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial la data de 8 iulie 2016, (ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a revizuentului) a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246, art. 248 din C. pen. anterior şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

În acest sens, s-a arătat că, în considerentele sentinţei penale atacate, instanţa a avut în vedere "îndeplinirea defectuoasă " a atribuţiilor de serviciu, fără a reţine vreo încălcare a unui text de lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă.

În opinia revizuentului, intervenirea dezincriminării se verifică exclusiv prin raportare la conţinutul concret al infracţiunii astfel cum a fost reţinut în considerentele hotărârii de condamnare, fără a fi permisă o extindere a temeiurilor de drept indicate în mod expres de instanţele care au judecat fondul cauzei. În speţa de faţă, inculpatului A. nu i-a fost reţinută nici o încălcare a legii, fiind reţinut doar art. 246 şi art. 2481 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

S-a mai arătat că, în considerentele hotărârii a cărei revizuire se cere, în sarcina inculpatului A. a fost reţinută infracţiunea prevăzută de art. 246 şi art. 2481 C. pen., fiind reţinută îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu. Din probele administrate la dosarul cauzei nu reiese sub nici o formă faptul că inculpatul A. ar fi încălcat o dispoziţie legală prevăzută de o lege sau ordonanţă.

Totodată, s-a criticat faptul că, în infracţiunea reţinută chiar prin modalitatea "îndeplinire defectuoasă" nu este descrisă situaţia îndeplinirii defectuoase. Nu este expusă sub nicio formă modalitatea îndeplinirii defectuoase.

De asemenea, au fost invocate dispoziţiile prevăzute de art. 595 C. proc. pen., considerându-se că, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a intervenit o modificare a textului de lege care dezincriminează parţial infracţiunea care a fost avută în vedere în pronunţarea deciziei a cărei revizuire se cere. În aceste condiţii, în opinia revizuentului modificarea intervenită a condus, în mod direct, la inaplicabilitatea textului prevăzut de art. 297 C. pen., în cauza de faţă, deoarece a intervenit o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care instanţa s-a pronunţat asupra condamnării inculpatului A..

În atare situaţie, s-a apreciat că, având în vedere dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen., acestea trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 16 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea, s-a arătat că, atât dispoziţiile art. 4 C. pen., cât şi dispoziţiile art. 6 C. pen. sunt pe deplin aplicabile în cauză, în contextul în care fapta nu se mai regăseşte în aceeaşi modalitate şi configurare a dispoziţiilor prevăzute de art. 297 C. pen. (art. 246 şi art. 248 C. pen. anterior).

În ceea ce priveşte latura civilă, revizuentul a arătat că motivul de revizuire este cel prevăzut de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut şi, totodată, s-a dat mai mult decât s-a cerut.

În acest sens, s-a arătat că, prin sentinţa penală contestată, inculpatul A. a fost obligat în solidar cu alţi inculpaţi la plata sumei de 350.000 RON către partea civilă B. cu titlu de despăgubiri materiale şi la plata sumei de 1.035.000 RON către părţile civile B. şi D. cu titlu de despăgubiri materiale.

În ceea ce priveşte despăgubirile în valoare de 350.000 RON (RON), s-a arătat că acestea reprezintă diferenţa de preţ dintre valoarea estimată prin expertiza efectuată în faţa organelor de urmărire penală (500.000 RON) şi preţul total al terenului în suprafaţă de 4.000 mp încasat (150.000 RON RON) de către partea civilă B. cu ocazia încheierii antecontractului de vânzare cumpărare, iar în considerentele sentinţei a cărei revizuire se cere, instanţa de judecată a reţinut faptul că preţul încasat de partea civilă B. în valoare de 150.000 Iei RON prin antecontractul de vânzare-cumpărare a reprezentat preţul integral al terenului în suprafaţă de 4.000 mp, suma de 1.035.000 RON reprezentând contravaloarea terenului de 9.000 mp.

Revizuentul A. a arătat faptul că instanţa, în mod greşit, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (5) lit. a) şi lit. b) C. proc. pen., neluând în seamă şi dispoziţiile lit. c) din acelaşi alin. (5) al art. 20 C. proc. pen., care se referă, în mod explicit, la faptul că partea civilă poate solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri băneşti doar dacă repararea în natură nu mai este posibilă. Or, prin sentinţa penală a cărei revizuire se cere, instanţa a reţinut, în considerente, faptul că cele două terenuri (de 9.000 mp şi respectiv 4.000 mp) se aflau în patrimoniul părţilor civile la data pronunţării sentinţei.

În privinţa terenului de 4.000 mp, s-a învederat instanţei că acesta a reintrat în patrimoniul părţii civile B. în baza Sentinţei civile nr. 9365/2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de către Judecătoria Buzău, rămasă definitivă prin respingerea recursului.

Astfel, s-a susţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 9365/2013 instanţa a anulat, în parte, titlul de proprietate nr. x/424 din 10 ianuarie 2006 emis pe numele pârâtului E., cu privire la terenul arabil în suprafaţă de 4.000 mp situat în tarlaua 5, parcela 89 cu vecinii: E - drum naţional 2 E85, pe lungimea de 134,57 m. V - F., pe lungimea de 134.57 m, N - drum pe lungimea de 29,74 m şi S - F. pe lungimea de 29.74 m. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a obligat Comisia Locala de Fond Funciar Merei la punerea în posesie a reclamantei B. cu suprafaţa de 4.000 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert G..

În opinia revizuentului, instanţa de fond, deşi era obligată a da eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (5) lit. c) C. proc. pen., aceasta s-a rezumat în a aminti doar de lit. a) şi lit. b) ale aceluiaşi articol prin care părţile civile puteau îndrepta erorile din cuprinsul cererilor de constituire ca parte civilă şi puteau mări sau micşora acele pretenţii.

S-a mai susţinut că instanţa de fond a înlăturat toate argumentele care ar fi condus la o justă soluţionare a cauzei sub aspectul laturii civile, reţinând astfel că părţile civile aveau în proprietate cele 2 terenuri la data pronunţării sentinţei. Mai mult, partea civilă B. a încasat preţul integral al terenului în suprafaţă de 4.000 mp prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15 ianuarie 2008, iar îmbogăţirea fără justă cauză a părţilor civile este dublată şi de supraevaluarea valorilor terenurilor din raportul de expertiză, raport de expertiză care, de altfel, nu a fost însuşit nici de părţile din dosar şi nici de către Ministerul Public. Mai mult, instanţa a acordat despăgubiri peste valoarea prejudiciului calculat în baza raportului de expertiză, respectiv a obligat inculpatul la plata sumelor de 350.000 RON şi 1.035.000 RON în loc. de valoarea însumată a celor 2 terenuri în cuantum de 715.000 RON stabilită prin raportul de expertiză, dându-se, astfel, posibilitatea pentru a treia oară părţilor civile de a recupera preţul terenurilor.

În acest sens, s-a arătat că această nesocotire de către instanţa de fond a dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 20 alin. (5) lit. c) C. proc. pen. constituie motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

În ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor în baza art. 998 din vechiul C. civ., s-a arătat că instanţa, în mod greşit, a apreciat ca sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, întrucât nu poate exista răspundere civilă delictuală, atâta vreme cât lipseşte chiar elementul esenţial al răspunderii delictuale, respectiv prejudiciul, iar în absenţa acestei condiţii - existenta prejudiciului - angajarea răspunderii civile delictuale este inadmisibilă.

Prin Sentinţa penală nr. 333 din 12 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013, în temeiul art. 5 C. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (2) C. pen. anterior (două acte materiale) a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial în formă continuată.

În temeiul art. 65 C. pen. anterior a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior (respectiv funcţia de director al oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară), pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior a fost aplicată aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior (respectiv funcţia de director al oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară).

În temeiul art. 861 şi art. 862 C. pen. anterior a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei pe o durată de 6 ani.

Pe durata termenului de încercare, în baza art. 863 C. pen. anterior, inculpatului i-a fost pus în vedere că trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 397 C. proc. pen., art. 998 şi art. 1003 C. civ. anterior a fost obligat inculpatul A., în solidar, cu alţi inculpaţi la plata sumei de 350.000 RON către partea civilă B. cu titlu de despăgubiri materiale şi la plata sumei de 1.035.000 RON către părţile civile B. şi D. cu titlu de despăgubiri materiale.

În temeiul art. 397 C. proc. pen., art. 998 şi art. 1003 C. civ. anterior a fost obligat inculpatul A., în solidar, cu alţi inculpaţi la plata despăgubirilor materiale constând numai în sumele ce reprezintă diferenţa de valoare a terenurilor amplasate cu ieşire şi fără ieşire la drumul european X, către următoarele părţi civile, astfel:

- 75.000 RON către partea civilă H. (în legătură cu titlul de proprietate nr. x/79 din 9 septembrie 1996);

- 340.900 RON către părţile civile I. şi J. (în legătură cu titlul de proprietate nr. x/26 din 18 octombrie 1996 def. K.);

- 49.000 RON către părţile civile L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. (în legătură cu titlul de proprietate nr. x/53 din 1 martie 2004);

- 116.000 RON către părţile civile CC., DD. şi EE. (în legătură cu titlul de proprietate nr. x/31 din 27 februarie 2004);

- 24.620 RON către părţile civile FF. şi GG. (în legătură cu titlul de proprietate nr. x/30 din 16 martie 1998);

- 59.910 RON către partea civilă HH. (în legătură cu titlul de proprietate nr. x/7 din 28 aprilie 1998);

- 23.460 RON către părţile civile II. şi JJ. (în legătură cu titlul de proprietate nr. x/68 din 20 martie 1998);

- 96.000 RON către părţile civile KK. şi LL. (în legătură cu titlul de proprietate nr. x/41 din 19 octombrie 1998);

- 33.000 RON către partea civilă I. (în legătură cu titlul proprietate x/33 din 27 februarie 2004 def. I.);

- 82.000 RON către părţile civile MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW. (în legătură cu titlul de proprietate nr. x/90 din 26 martie 2004);

- 61.240 RON către părţile civile XX., YY., ZZ. (în legătură cu titlul de proprietate nr. x/11 din 26 august 2002);

- 50.200 RON către părţile civile AAA. şi BBB. (în legătură cu titlul de proprietate nr. x/249 din 14 iunie 2005);

- 52.870 RON către partea civilă CCC. (în legătură cu titlul de proprietate nr. x/88/13 iunie 1996);

- 54.000 RON către părţile civile DDD., EEE., FFF. şi GGG. (în legătură cu titlul de proprietate nr. x/45 din 28 august 2003).

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător luată prin Ordonanţa nr. 36/P/2008 din 16 noiembrie 2011 asupra autoturismului proprietatea inculpatului A., respectiv asupra cotei de 1/2 din autoturismul marca x achiziţionat la data de 31 ianuarie 2007 de la SC HHH. SRL Blejoi, jud. Prahova, cu factura seria x din 31 ianuarie 2007, la preţul de 46.912,15 RON cu TVA.

Prin Decizia penală nr. 41 din data de 22 februarie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de apelanţii intimaţi inculpaţi III., A., JJJ. şi de apelanta parte civilă NN. împotriva Sentinţei penale nr. 333 din 12 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013.

Faţă de inculpatul A. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial (în formă calificată), prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi la art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (2 acte materiale), constând în aceea că, în calitate de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, în perioada 2005 - 2006, cu ştiinţă, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi de conivenţă cu III. - şeful Compartimentului Cadastru şi Agricultură din cadrul Primăriei comunei Merei, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a semnat titlurile de proprietate nr. x din 1 noiembrie 2005 eliberat pentru moştenitorii lui KKK. (LLL. - soţie, în prezent decedată şi MMM. - fiică) şi nr. x/424 din 10 ianuarie 2006 eliberat pentru moştenitorii lui E. (F. - noră) - titluri prin care s-a reconstituit în mod nelegal dreptul de proprietate pentru suprafeţele de 47.371 mp în tarlaua 5, parcela 89/2 şi 15.989 mp în tarlaua 5, parcela 89, ambele cu vecinătăţi la drumul european E 85, în condiţiile în care, pe terenurile respective fuseseră emise anterior (în perioada 1994 - iunie 2005) alte titluri de proprietate către H., K., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., I., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ. şi AAAA. (tarlaua 5, parcela 89/2), respectiv către B. şi BBBB. (tarlaua 5, parcela 89) - persoane cărora le-a vătămat astfel interesele legale, cauzându-le un prejudiciu total în sumă de 1.956.010 RON, obţinând, totodată, pentru MMM. şi F. un avantaj patrimonial constând în dobândirea, fără drept, a unor suprafeţe de teren dintr-o categorie de folosinţă superioară celei la care ar fi fost îndreptăţită F. ("arabil", în loc. de "păşune") şi într-o zonă de interes economic, alta decât cea unde autorii lor deţinuseră teren înainte de reconstituire (în imediata vecinătate a unui drum european), suprafeţe evaluate la suma de 2.368.550 RON (MMM.) şi 879.395 RON (F.), pe care le-au înstrăinat în beneficiul inculpatului JJJ..

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 333 din data de 12 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că aceasta este inadmisibilă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive se poate cere pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. pen., în art. 453 alin. (1) lit. a)-f) C. proc. pen.

Potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., revizuirea cu privire la latura penală poate fi cerută când hotărârea a cărei retractare se solicită s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce respectiva hotărâre a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

S-a reţinut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în cauze penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea respectivelor cauze.

Prima etapă, obligatorie, indiferent de cazul de revizuire invocat, constă în analiza condiţiilor de admisibilitate a revizuirii, procedură în cadrul căreia instanţa de revizuire examinează regularitatea cererii de revizuire în raport de care urmează a fi efectuat un control judecătoresc prin rejudecarea cauzei care face obiectul cererii de revizuire.

Astfel, conform art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în cadrul procedurii de admitere în principiu, instanţa examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen şi de către o persoană ce are calitatea cerută de lege pentru a exista calea de atac;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (3) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că aceasta a fost formulată în mai puţin de un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 (8 iulie 2016) referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 C. pen. din 1969, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, respectiv la data de 6 iunie 2017, de către revizuentul A..

Totodată, s-a constatat că aceasta a fost întocmită în scris şi motivată, fiind întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv.

Admiterea în principiu a cererii de revizuire este condiţionată de constatarea că motivul pe care aceasta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 453 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) C. proc. pen.

În motivarea cererii au fost invocate dispoziţiile obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 C. pen. din 1969, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Cazul de revizuire circumscris dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., trebuie îndeplinită şi condiţia ca norma declarată neconstituţională să fie rezultatul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că revizuentul A. nu a depus nicio diligenţă în scopul valorificării drepturilor şi intereselor sale legitime prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în cauză, condiţie prevăzută expres în textul de lege.

Prin urmare, fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv situaţiile prevăzute de lege şi subsumate cazurilor prevăzute de C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la anumite raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţie, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii şi a inadmisibilităţii controlului judiciar, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia exprimării de către partea interesată a simplei nemulţumiri a acesteia cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere.

În acest context, s-a considerat că aspectele invocate de revizuent în motivarea cererii de revizuire formulate, privind reanalizarea situaţiei juridice a acestuia din perspectiva aplicabilităţii Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, prin raportarea la identificarea legii penale mai favorabile exced cazului de revizuire invocat.

De altfel, s-a constatat că revizuentul A. a făcut trimitere, în cuprinsul motivelor sale, şi la dispoziţiile art. 595 C. proc. pen., care reglementează instituţia contestaţiei la executare şi care nu îşi găseşte aplicabilitatea în actualul cadru procesual.

Deopotrivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a apreciat că în cauză nu-şi găseşte aplicabilitatea nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 185 din 11 martie 2016 prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. care nu limitează cazurile de revizuire la cauza la care au fost invocate excepţii de neconstituţionalitate, sunt neconstituţionale, deoarece, aşa cum s-a reţinut, în cauza în care a fost judecat şi condamnat revizuentul A. nu s-a ridicat o astfel de excepţie.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a constatat că, în realitate, criticile invocate de revizuent vizează aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii de condamnare şi nu critici de nelegalitate care să derive dintr-o eventuală eroare judiciară în rezolvarea cauzei.

Nemulţumirile revizuentului privind cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat către părţile civile, modul de calcul al acestora ori metoda de evaluare avută în vedere de către expert la efectuarea expertizei administrate în cauză constituie apărări de fond şi nu se circumscriu niciunui caz de revizuire dintre cele prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

Drept urmare, nefiind individualizată în cauză, o eroare judiciară care să conducă la anularea hotărârii a cărei revizuire se solicită, în atare condiţii, criticile privind latura civilă a cauzei devin, deopotrivă, inadmisibile.

În ceea ce priveşte temeiul de drept invocat cu privire la revizuirea laturii civile a cauzei, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că, potrivit art. 453 alin. (2) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit C. proc. civ.

Per a contrario, în condiţiile în care, în cauză s-a solicitat revizuirea hotărârii penale definitive sub aspectul laturii penale şi civile, nu pot fi aplicabile dispoziţiile legii procesuale civile, mai ales că prevederile art. 452 alin. (1) C. proc. pen. statuează în sensul că o hotărâre poate fi supusă revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi la cea civilă.

Prin urmare, având în vedere că, în cauză, faptele şi mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea nu conduc la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 529 din data de 29 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017, în termenul legal, a formulat apel revizuentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înalta Curte - Completul de 5 Judecători la data de 19 decembrie 2017, sub nr. x/1/2017, primul termen fiind stabilit aleatoriu la data de 12 februarie 2018.

La termenul din 2 aprilie 2018 au avut loc dezbaterile, concluziile apărătorului ales al condamnatului revizuent şi ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, examinând hotărârea atacată, constată că aceasta este temeinică şi legală, apelul formulat fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. pen. "Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate."

Din conţinutul prevederilor menţionate rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

Cererea de revizuire se soluţionează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 459 din C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanţa verifică cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

Această fază a admiterii în principiu priveşte examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că aceasta a fost formulată de o persoană ce avea dreptul de a formula o astfel de cerere, este îndreptată împotriva unei hotărâri ce poate fi supusă acestei căi extraordinare de atac şi a fost introdusă în termenul prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte încadrarea acesteia în unul dintre cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, deşi prin cererea de revizuire a fost indicat cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. anterior, în fapt nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute, în mod expres, de dispoziţiile legale.

Astfel, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, pentru a se circumscrie cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prevederea legală pe care se sprijină hotărârea trebuie să fi fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză.

Or, aşa cum se poate observa revizuentul nu a formulat o astfel de excepţie în timpul judecării cauzei, situaţie în care aspectele invocate în motivarea cererii de revizuire formulate, privind reanalizarea situaţiei juridice a acestuia din perspectiva aplicabilităţii Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, prin raportarea la identificarea legii penale mai favorabile nu se circumscriu cazului de revizuire invocat.

Referitor la latura civilă a cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că în mod corect instanţa de fond a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, revizuentul a formulat critici de netemeinicie a hotărârii atacate (în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat către părţile civile), iar pe de altă parte, cazul de revizuire invocat nu se regăseşte printre cele prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru a fi aplicabile cazurile de revizuire prevăzute de C. proc. civ., cererea de revizuire pe latură civilă ar fi trebuit îndreptată la o instanţă civilă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar, sunt aplicabile cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 529 din data de 29 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 529 din data de 29 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul revizuent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL