Revision based on new expert evidence deemed not new facts nor proof of innocence in abuse-in-office conviction; constitutional challenge to revision and incrimination norms inadmissible for lack of link to prima facie admissibility stage

I. Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 115 alin. (2) C. proc. pen. anterior şi art. 172 alin. (12) teza I C. proc. pen., formulată de apelanţii revizuenţii condamnaţi A., B. şi C.

Cu referire la excepţia invocată de apelanţii revizuenţii condamnaţi, Completul de 5 Judecători reţine că, din interpretarea prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie să îndeplinească cumulativ cele patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a textului art. 115 alin. (2) din C. proc. pen. anterior şi, respectiv, art. 172 alin. (12) teza I C. proc. pen., instanţa de control judiciar reţine că primele trei condiţii rezultate din interpretarea prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite: excepţia a fost invocată de apelanţii revizuenţii condamnaţi în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători şi vizează dispoziţii în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale.

În acest sens, instanţa de apel subliniază că, deşi abrogat, prin efectul Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, prevederile cuprinse în art. 115 alin. (2) din C. proc. pen. anterior au fost preluate, în totalitatea înţelesului acestora, în conţinutul dispoziţiilor art. 172 alin. (12) teza I din C. proc. pen., iar potrivit practicii Curţii Constituţionale, atunci când dispoziţia legală criticată a fost modificată sau preluată în noul act normativ, excepţia poate să fie examinată, dacă textul legal, în noua sa redactare, conservă reglementarea iniţială (deciziile Curţii Constituţionale nr. 203 din 4 iulie 2002, nr. 766 din 15 iunie 2011).

Pentru a fi îndeplinită ultima condiţie de admisibilitate, respectiv aceea ca textul criticat să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, este necesar ca acest text să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, examinarea legăturii cu cauza fiind realizată în mod concret, în funcţie de interesul specific al celui ce invocă excepţia şi de înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă.

Dispoziţiile art. 115 alin. (2) C. proc. pen. anterior stabilesc că "Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, dacă apreciază că raportul tehnico-ştiinţific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize", iar textul art. 172 alin. (12) teza I C. proc. pen. prevăd că "După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert (...) se poate dispune efectuarea unei expertize".

Or, analizând stadiul procesual, Completul de 5 Judecători constată că în prezenta cauză, apelanţii revizuenţi condamnaţi au formulat apel împotriva Sentinţei penale nr. 144 din data de 14 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de apelanţi împotriva Sentinţei penale nr. 702 din 12 iulie 2013, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2012.

Or, faţă de cadrul procesual constând în apel formulat împotriva unei hotărâri pronunţate în cadrul analizării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa de control judiciar apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată nu are legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, deoarece o posibilă soluţie a instanţei de contencios constituţional cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate (ce reglementează posibilitatea organului judiciar de a dispune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, efectuarea unei expertize) nu poate avea nicio înrâurire efectivă asupra soluţiei ce s-ar putea pronunţa cu privire la cererea de apel formulată de revizuenţii condamnaţi, respectiv cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de aceştia.

În aceste condiţii, nu se poate susţine că dispoziţiile art. 115 alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cele ale art. 172 alin. (12) teza I C. proc. pen. ar încălca dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi (3), art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2) şi art. 132 alin. (1), toate din Constituţia României, ci o asemenea susţinere s-ar putea formula doar în cazul în care faza admisibilităţii în principiu ar fi fost depăşită, iar instanţa de revizuire ar fi dispus rejudecarea cauzei.

În concluzie, constatând că în cauză, cu referire la excepţia de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile art. 115 alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv art. 172 alin. (12) teza I C. proc. pen., nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale.

II. Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 C. pen. anterior şi art. 297 C. pen.

Completul de 5 Judecători reţine că dispoziţiile articolelor menţionate incriminează infracţiunea de abuz în serviciu, atât în noua reglementare penală, cât şi în cea anterioară.

Textul art. 248 C. pen. anterior stabileşte că "Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani", în timp ce dispoziţiile art. 297 C. pen. prevăd că:

"(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.".

Primele două condiţii rezultate din interpretarea prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite în cauză: excepţia a fost invocată de apelanţii revizuenţii condamnaţi în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători şi vizează dispoziţii în vigoare (art. 297 C. pen.) sau care, deşi abrogate, au fost preluate, în înţelesul lor, în noua reglementare (art. 246 C. pen. anterior).

În ceea ce priveşte cerinţa ca textul criticat să nu fi fost declarat neconstituţional, instanţa de control judiciar constată că aceasta este doar parţial îndeplinită în cauză, deoarece prin Decizia nr. 405/2016 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 517 din 08/07/2016, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale, în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Totodată, sub aspectul îndeplinirii ultimei condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv aceea ca textul criticat să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în raport cu cadrul procesual actual, constând în apel împotriva unei hotărâri pronunţate în etapa analizării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, se constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate nu are legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, deoarece o posibilă soluţie a instanţei de contencios constituţional cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor menţionate (în baza cărora apelanţii revizuenţi au fost condamnaţi definitiv) nu poate avea nicio înrâurire efectivă asupra soluţiei ce s-ar putea pronunţa cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire şi, respectiv, cu privire la cererea de apel formulată de revizuenţii condamnaţi.

În aceste condiţii, nu se poate susţine că dispoziţiile art. 246 C. pen. anterior şi, respectiv, cele ale art. 297 C. pen. contravin normelor cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi (3), art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2) şi art. 132 alin. (1), toate din Constituţia României, ci o asemenea susţinere s-ar putea formula doar în cazul în care faza admisibilităţii în principiu ar fi fost depăşită, iar instanţa de revizuire ar fi dispus rejudecarea, pe fond, a cauzei.

În concluzie, se constată că în cauză, în ceea ce priveşte textele art. 246 C. pen. anterior şi, respectiv, art. 297 C. pen., nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, astfel că instanţa de control judiciar va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a textului menţionat.

III. Asupra apelurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin Sentinţa penală nr. 144 pronunţată la data de 14 martie 2017 în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a respins, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de revizuenţii B., C. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 702 din 12 iulie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2012.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în cadrul analizei privind îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu, următoarele:

1. Prin Sentinţa penală nr. 702 din 12 iulie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, între altele, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 248 şi art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 (46 acte materiale) a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată.

În baza art. 71 C. pen., instanţa a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

Totodată, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 248 şi art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (46 acte materiale) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată.

În baza art. 71 C. pen., instanţa a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

De asemenea, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 248 şi art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (46 acte materiale) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 346 raportat la art. 14 alin. (1) şi (3) lit. b) C. proc. pen., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC J. SA şi a obligat inculpaţii D., K., E., C., B. şi A., în solidar, la plata sumei de 6.327.390 RON către această parte civilă, reprezentând daune materiale; pentru inculpatul D., stabilind limita răspunderii civile solidare la suma de 3.343.838,04 RON, iar pentru inculpatul K., la suma de 3.063.138,40 (2.091.753,40 + 971.385) RON.

Totodată, a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor aparţinând inculpatului C., luată prin Ordonanţa din 28 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv: autoturismului X, valoare de achiziţie 223.352,50 RON; imobilului amplasat în Municipiul Iaşi, nr. cadastral x, în suprafaţă de 1567 mp, carte funciară x; imobilului amplasat în Municipiul Iaşi, nr. cadastral x, suprafaţă 1101,3 mp, carte funciară x, valoare de impunere 520.411,42 RON; imobilului amplasat în Municipiul Iaşi, nr. cadastral x, suprafaţă 2000 mp, carte funciară 255.

A menţinut măsura sechestrului asigurător şi asupra bunurilor aparţinând inculpatului B., luată prin Ordonanţa din 28 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv cotei părţi de 1/2 din imobilul amplasat în Municipiul Iaşi, suprafaţă 1356,14 mp, carte funciară x, valoare impozabilă 1.328.518,40 RON, precum şi măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor aparţinând inculpatului A., luată prin Ordonanţa din 28 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv cotei părţi de 1/2 din imobil, amplasat în Municipiul Iaşi, zona Bucium, nr. cadastral x, suprafaţă 706,84 mp, carte funciară x, valoare de impunere 492.807,14 RON.

2. Prin Decizia penală nr. 18 din 30 ianuarie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, între altele, a admis cererile inculpaţilor C., B., A., a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpaţii fuseseră trimişi în judecată din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 248 şi art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (39 acte materiale) şi ale art. 26 C. pen. anterior rap.la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 şi art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (7 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 şi art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 (46 acte materiale).

A admis recursurile declarate de inculpaţii C., B. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 702 din 12 iulie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2012, a casat, în parte sentinţa penală recurată, în ceea ce priveşte numărul actelor materiale componente ale infracţiunilor în formă continuată reţinute, între altele, în sarcina inculpaţilor C., B., A., şi numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei pentru toţi inculpaţii şi, în rejudecare, a menţinut pedeapsa principală de câte 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o perioadă de câte 3 ani după executarea pedepsei principale, aplicate de prima instanţă fiecăruia dintre cei trei inculpaţi.

A admis, în parte, respectiv în limita sumei de 5.672.081 RON (RON), acţiunea civilă formulată de partea civilă SC F. SA şi a obligat inculpaţii C., B., A., în solidar cu coinculpaţii din cauză, la plata sumei totale de 6.327.390 RON reprezentând daune materiale.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

Totodată, a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiaşi sentinţe.

3. Împotriva Sentinţei penale nr. 702 din 12 iulie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2012 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală au formulat cereri de revizuire condamnaţii C., B. şi A..

În cadrul cererilor de revizuire formulate, revizuenţii condamnaţi au indicat drept temei juridic dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împrejurările ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei în fond şi în recurs fiind cele constatate prin două rapoarte de expertiză (contabilă-judiciară şi tehnică-judiciară), depuse în dosarul de revizuire.

S-a arătat că aceste rapoarte de expertiză au fost dispuse şi avute în vedere în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, având ca obiect "asigurare de dovezi", concluziile acestor rapoarte demonstrând că bunurile achiziţionate de SC F. SA în baza facturilor emise de firmele grupului G. s-au înregistrat în contabilitate cu denumirile din facturi; s-a mai constatat că dintre cele 42 de facturi, au fost determinate, ca "ieşiri", bunuri în valoare de 4.916.432,21 RON din totalul "intrărilor" de 5.856.297,44 RON, totalul înregistrărilor însumând 5.856.297,43 RON şi 1.112.696,51 RON TVA şi că, la 31 iulie 2014 valoarea stocurilor de bunuri individualizate în cele 42 de facturi era de 939.865,22 RON.

S-a precizat că hotărârile de condamnare au reţinut un prejudiciu nereal, care a fost avut în vedere la stabilirea, nelegală, a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei, noile împrejurări relevate demonstrând că revizuienţii inculpaţi nu au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.

Astfel, s-a solicitat instanţei de fond admiterea cererii de revizuire şi rejudecarea cauzei, considerând că se impune achitarea revizuenţilor inculpaţi, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În acelaşi sens, apărarea a susţinut că în cauză, constituirea de parte civilă s-a realizat în ciuda faptului că fusese încunoştinţat Consiliul de Administraţie al părţii civile despre împrejurarea că instituţia nu înregistrase niciun prejudiciu urmare derulării relaţiilor comerciale cu firmele grupului G..

Apărarea a susţinut că, în raport de aspectele anterior arătate, împrejurările relevate de cele două expertize sunt noi, fiind necunoscute instanţelor de fond şi de recurs la datele la care s-au pronunţat hotărârile vizându-i pe revizuenţii condamnaţi.

4. Examinând cererile de revizuire formulate de condamnaţii C., B. şi A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că acestea sunt inadmisibile.

În motivare, prima instanţă a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

A constatat că în cauză, cererile de revizuire au fost formulate în termen, conform art. 457 alin. (1) C. proc. pen., titularii cererilor fiind revizuenţii condamnaţi definitiv prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

Cu privire la înţelesul expresiei "fapte sau împrejurări" din conţinutul art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., prima instanţă a precizat că, în doctrină şi în practica judiciară, s-a considerat că aceasta vizează orice întâmplare, situaţie sau stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se solicită, în sensul că faptele sau împrejurările noi trebuie să fie cu totul străine dosarului cauzei şi să ducă la o soluţie opusă celei pronunţate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Referitor la îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., s-a avut în vedere faptul că, în baza a două rapoarte de expertiză, revizuenţii condamnaţi au formulat, în două rânduri, cereri de revizuire în materie civilă, mai întâi în dosarul nr. x/2014 al Completului de 5 Judecători în materie civilă (vizând Decizia penală nr. 18 din 30 ianuarie 2014 a Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cereri ce au fost respinse, ca inadmisibile, potrivit Deciziei civile nr. 1439 din 2 decembrie 2014) şi, ulterior, în cadrul dosarului nr. x/2015 al Completului de 5 Judecători în materie civilă, vizând aceeaşi decizie penală anterior menţionată (cererile fiind, de asemenea, respinse prin Decizia civilă nr. 93 din 29 iunie 2015).

Prima instanţă a constatat că prin deciziile civile anterior menţionate s-au analizat aspecte referitoare exclusiv la latura civilă a cauzei penale, instanţa civilă reţinând că împrejurările invocate de revizuenţi referitoare la prejudiciu nu se circumscriu ipotezei pieirii bunului ce a constituit pretenţia şi, de asemenea, că prin invocarea, în cadrul revizuirii, a concluziilor unor rapoarte de expertiză ulterioare, încuviinţate într-o altă cauză, cu un alt obiect şi de altă natură juridică, revizuienţii critică, în fapt, modul în care instanţa penală a administrat şi interpretat probatoriul, tinzând pe calea revizuirii la o completare a acestuia.

Instanţa de fond a mai argumentat că apărările revizuenţilor (bazate pe considerentul că prejudiciul fie nu există, fie nu a fost înregistrat în evidenţele părţii civile) au fost deja analizate de instanţa de fond şi de cea de apel, ambele precizând că valoarea prejudiciului s-a determinat exclusiv în baza valorii contractelor de achiziţie încheiate cu nerespectarea procedurilor legale de achiziţie publică, şi nu în baza executării respectivelor contracte, aceste din urmă activităţi nefăcând obiectul analizei realizate în cadrul laturii penale.

În raport de împrejurarea că rapoartele de expertiză invocate în susţinerea cazului de revizuire invocat se referă tocmai la executarea efectivă a contractelor, prima instanţă a considerat că cererile de revizuire formulate constituie, în realitate, apeluri deghizate, nepermise de lege în această cale de atac extraordinară, cu atât mai mult cu cât cele două rapoarte de expertiză se referă la momente ulterioare stabilirii obiectului şi limitelor judecării cauzei.

În ce priveşte susţinerile apărării referitoare la pretinsele mărturisiri pe care le-ar fi făcut un magistrat judecător, fost membru al Completului de 5 Judecători ce a soluţionat recursurile declarate de revizuenţi împotriva sentinţei atacate, prima instanţă a considerat că acestea nu pot fi reţinute ca fiind fapte sau împrejurări noi, în accepţiunea cazului de revizuire prevăzut art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Concluzionând, prima instanţă a apreciat că motivele invocate nu se circumscriu cazului de revizuire invocat de revizuenţii condamnaţi.

5. Împotriva Sentinţei penale nr. 702 din 12 iulie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2012 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală au formulat apel revizuenţii condamnaţi A., B. şi C., la data de 6 iunie 2017, dosarul fiind înregistrat la 5 octombrie 2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/1/2017.

Criticile formulate, concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului apelanţilor revizuienţi condamnaţi, precum şi ultimul cuvânt al apelantului revizuent condamnat C., au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

6. Examinând calea de atac declarată de revizuienţi împotriva sentinţei atacate, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform alin. (4) al art. 459 C. proc. pen., instanţa admite în principiu cererea de revizuire atunci când constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (3) al aceluiaşi articol, respectiv: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen. b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei, dispuse potrivit art. 456, alin. (4) C. proc. pen.

Sub un prim aspect, în acord cu instanţa de fond, Completul de 5 Judecători constată că cererea de revizuire a fost formulată în termenul prevăzut de lege, în condiţiile în care cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată, conform art. 457 alin. (1) teza I C. proc. pen.. Totodată, se reţine că apelanţii revizuenţii condamnaţi au fost părţi în cauza în care s-a pronunţat sentinţa atacată, conform art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar această hotărâre a rezolvat fondul cauzei, în sensul că a dispus condamnarea apelanţilor revizuenţi condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 248 şi art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Sub un al doilea aspect, Completul de 5 Judecători reţine că cererea a fost formulată şi motivată în scris, fiind indicat cazul de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Sub cel de al treilea aspect, instanţa de control judiciar reţine că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că, pe de o parte, trebuie sa fie vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, pe de altă parte, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocat de apelanţii revizuienţi condamnaţi în cererea formulată "revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză".

În cauză, instanţa de control judiciar trebuie să decidă dacă cele două rapoarte de expertiză depuse de apelanţii revizuenţi condamnaţi la dosarul cauzei reprezintă "fapte sau împrejurări" din cele la care se referă art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În acest sens, se reţine că, astfel cum corect s-a stabilit de către prima instanţă, primul raport de expertiză depus în susţinerea cererii de revizuire formulate de apelanţi este un raport de expertiză contabilă, întocmit de către H. şi I., ambii experţi contabili desemnaţi în cadrul dosarului civil nr. x/2014 al Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, având ca obiect "asigurare de probe", procedură întemeiată pe dispoziţiile art. 359 C. proc. civ.

Apelanţii revizuenţi condamnaţi au precizat că, în strânsă legătură cu procedura de asigurare de probe anterior menţionată, au formulat pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ o acţiune civilă împotriva SC F. SA, înregistrată la data de 24 februarie 2014 cu numărul x/110/2014.

În cadrul acestui dosar, apelanţii revizuenţi condamnaţi au solicitat anularea contractelor de achiziţie şi restituirea bunurilor ce au făcut obiectul celor 42 de facturi avute în vedere de către instanţele penale la pronunţarea sentinţei atacate prin prezenta procedură de revizuire.

Au mai precizat apelanţii revizuenţi că acţiunea în pretenţii anterior menţionată a fost motivată de faptul că, deşi instanţa penală i-a obligat la plata prejudiciului de 5.672.081 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor, societatea pârâtă - SC F. SA a păstrat în patrimoniu toate bunurile achiziţionate de la grupul de firme G., pe care le-a utilizat în activitatea curentă.

Din aceste precizări, ca şi din preambulul acestui prim raport de expertiză, în raport cu considerentele sentinţei a cărei revizuire se solicită, rezultă cu claritate faptul că raportul de expertiză anterior menţionat vizează fapte şi împrejurări de fond care constituie apărări invocate de apelanţii revizuenţi condamnaţi, ce au fost avute deja în vedere de către instanţă, fiind judecate definitiv în cauza penală în care aceştia au fost condamnaţi.

Raportul de expertiză contabilă a avut drept scop aprecierea existenţei prejudiciului cauzat de derularea operaţiunilor în baza cărora s-au emis cele 42 de facturi şi a constatat, în esenţă, înregistrarea în contabilitatea SC F. SA a bunurilor ce fac obiectul celor 42 de facturi, realizând, totodată, o analiză a valorii acestor bunuri,

Cel de al doilea raport de expertiză este un raport de expertiză tehnică în specialitatea electroenergetică şi a fost întocmit de către J. şi K., ambii experţi tehnici judiciari desemnaţi în cadrul aceluiaşi dosar civil nr. x/2014 al Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ.

Acest raport a vizat, de asemenea, valoarea bunurilor aflate în stoc şi nevalorificate de către partea civilă, starea lor tehnică şi cheltuielile de conservare, precum şi corespondenţa dintre aceste bunuri şi cele ce fac obiectul facturilor şi înregistrărilor în contabilitatea SC F. SA.

Pentru a determina dacă în speţă este îndeplinită condiţia existenţei unor "fapte şi împrejurări noi", în înţelesul textului art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa de control judiciar consideră esenţial a lămuri, pe de o parte, dacă rapoartele de expertiză depuse la dosar pot constitui fapte şi împrejurări noi, necunoscute instanţei, iar, pe de altă parte, dacă aspectele vizate de aceste expertize sunt de natură a conduce la netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se solicită, adică la pronunţarea unei soluţii opuse celei pronunţate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Astfel, procedura asigurării de dovezi reglementată de art. 359 şi următoarele C. proc. civ. îngăduie ca oricine are interes să constate de urgenţă părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obţină recunoaşterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, să ceară administrarea unor astfel de probe, atât înainte, cât şi în timpul procesului.

Astfel, rapoartele de expertiză au fost solicitate, în cadrul procedurii de asigurare de dovezi, pentru a fi utilizate drept probe în dosarul nr. x/2014 înregistrat la 24 februarie 2014 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, în care apelanţii revizuenţi condamnaţi au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC F. SA, anularea achiziţiilor şi restituirea bunurilor ce au făcut obiectul celor 42 de facturi avute în vedere de către instanţele penale la pronunţarea sentinţei atacate prin prezenta procedură de revizuire.

Se reţine şi împrejurarea că dosarul anterior menţionat a fost suspendat, în temeiul art. 35 din Legea nr. 137/2002, prin încheierea de şedinţă din 2 martie 2015.

Instanţa de control judiciar constată, prin urmare, că cele două rapoarte de expertiză întocmite în cadrul procedurii de asigurare de dovezi vizează un dosar civil, având ca obiect anulare act şi pretenţii şi au fost realizate pentru a se constata de urgenţă "părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile" considerându-se că probele (bunurile, înscrisurile) sunt în pericol să dispară ori să fie greu de administrat în viitor.

Se mai constată, totodată, că cele două rapoarte de expertiză nu se referă la fapte şi împrejurări noi, necunoscute instanţei de judecată, deoarece aceste rapoarte au oferit, în realitate, o interpretare a aceloraşi facturi şi bunuri cu privire la care instanţa penală s-a pronunţat deja, în cadrul sentinţei penale a cărei revizuire se cere.

Deopotrivă, instanţa de control judiciar apreciază că rapoartele de expertiză contabilă pe care apelanţii revizuenţi condamnaţi le invocă în susţinerea cererilor de revizuire nu au aptitudinea de a conduce spre pronunţarea unei soluţii de achitare a apelanţilor revizuenţi inculpaţi, deoarece, în cauza penală în care aceştia au fost condamnaţi, valoarea prejudiciului nu s-a determinat în raport cu existenţa sau nu a activităţilor desfăşurate în cadrul achiziţiei bunurilor, existenţa bunurilor achiziţionate şi înregistrarea sau nu a celor 42 de facturi în contabilitate (acestea fiind aspectele de interes pentru cele două expertize), ci s-a stabilit având în vedere cu totul alt aspect, anume încheierea achiziţiei bunurilor cu nerespectarea procedurii legale de achiziţie publică, acest mod de analiză fiind cel potrivit în raport cu acuzaţia pentru care apelanţii revizuenţi inculpaţi au fost trimişi în judecată.

Sub acest aspect, se constată că în realitate, în baza expertizelor administrate în cadrul procedurii de asigurare de dovezi referitoare la circuitul bunurilor ce au făcut obiectul celor 42 de facturi, apelanţii revizuenţi condamnaţi solicită, în mod nepermis, o reapreciere a situaţiei de fapt, a modului de stabilire a prejudiciului şi, în general, a probatoriului deja administrat sub aspectul laturii civile din cadrul dosarului penal.

În acelaşi context, Completul de 5 Judecători subliniază că analiza de către instanţa de revizuire a celor două rapoarte de expertiză invocate de către apelanţii revizuenţi condamnaţi nu poate avea ca rezultat, în nicio circumstanţă, reformarea deciziei a cărei revizuire se solicită în sensul opus, al constatării nevinovăţiei acestora.

Prin urmare, în raport de condiţiile concrete existente în speţă, de particularităţile acuzaţiei penale aduse împotriva apelanţilor revizuenţi condamnaţi (complicitate la abuz în serviciu în formă calificată) şi de considerentele hotărârii de condamnare a cărei revizuire se solicită, inclusiv referitor la modul de stabilire al prejudiciului, Completul de 5 Judecători apreciază corectă soluţia pronunţată de către prima instanţă, întrucât, pe de o parte, cele două rapoarte de expertiză nu pot constitui "fapte şi împrejurări noi" în înţelesul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fiind interpretări şi analize ale unor înscrisuri şi bunuri avute deja în vedere de instanţa penală, iar pe de altă parte, concluziile acestor expertize nu pot sta la baza pronunţării achitării apelanţilor revizuenţi condamnaţi, deoarece aspectele analizate de către instanţa penală la aprecierea asupra vinovăţiei, a existenţei şi valorii prejudiciului nu pot fi invalidate prin constatările experţilor, care vizează aspecte nerelevante cauzei, din perspectiva acuzaţiilor pentru care apelanţii revizuenţi au fost condamnaţi şi a stabilirii vinovăţiei acestora.

În consecinţă, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de revizuenţii condamnaţi A., B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 144 din data de 14 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanţii revizuienţi la plata cheltuielilor judiciare către stat şi, în aplicarea Protocolului dintre U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii revizuienţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 115 alin. (2) C. proc. pen. anterior şi art. 172 alin. (12) C. proc. pen., formulată de revizuenţii condamnaţi A., B. şi C..

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 C. pen. anterior şi art. 297 C. pen. formulată de revizuenţii condamnaţi.

Cu recurs, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de revizuenţii condamnaţi împotriva Sentinţei penale nr. 144 din data de 14 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă revizuenţii condamnaţi la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru revizuenţii condamnaţi, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2018.

Procesat de GGC - CL