Constitutional unconstitutionality exception: non-retroactivity of Constitutional Court decisions and lack of causal link to prior criminal convictions under O.G.U. 70/2016

Asupra recursurilor de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea nr. 449/RC din data de 16 noiembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a respins cererile de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III lit. b) din O.U.G nr. 70 din 26 octombrie 2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 866 din 31 octombrie 2016.

Totodată, instanţa a respins cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi împotriva Deciziei penale nr. 242/A din 2 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2014.

Pentru a pronunţa această hotărâre, cu referire la cererile de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de recurenţii inculpaţi, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III lit. b) din O.U.G nr. 70 din 26 octombrie 2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 866 din 31 octombrie 2016, nu îndeplinesc condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, întrucât decizia atacată cu recurs în casaţie este anterioară pronunţării şi publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 540 din 12 iulie 2016.

Astfel, prima instanţă a considerat că, în realitate, nemulţumirea recurenţilor inculpaţi vizează situaţia particulară în care aceştia se află, în cauză fiind vorba despre o decizie de condamnare, dată în apel de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 540/2016, dar care a fost comunicată recurenţilor după data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial.

Prin urmare, nefiind întrunite cumulativ condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, prima instanţă a respins cererile recurenţilor inculpaţi, conform art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege.

II. Împotriva dispoziţiei de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale au declarat recurs, în termenul legal, la data de 17 noiembrie 2017, inculpaţii A. şi B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 2 pe data de 30 ianuarie 2018.

În cadrul recursului formulat, recurenţii inculpaţi au invocat, sub un prim aspect, excepţia nulităţii absolute a hotărârii atacate, arătând că această sancţiune se datorează situaţiei de incompatibilitate în care s-ar fi aflat domnul judecător C. la data judecării cererii şi pronunţării acestei hotărâri, incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, recurenţii inculpaţi au precizat că domnul judecător C. ar fi exercitat în cauză, anterior, funcţia judiciară de judecător de drepturi şi libertăţi, întrucât a făcut parte din completul din cadrul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală care a respins, prin Încheierea nr. 2484 din 14 august 2013, recursul declarat de recurenţii inculpaţi împotriva încheierii din 9 august 2013 dată în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost admisă propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de luare a măsurii arestării preventive împotriva recurenţilor inculpaţi.

De asemenea, recurenţii inculpaţi au invocat, în subsidiar, în privinţa domnului judecător C., incompatibilitatea prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arătând că lipsa sa de imparţialitate la judecarea recursului în casaţie s-ar datora participării sale la procedura jurisdicţională anterior descrisă, în cadrul căreia a dispus cu privire la măsura arestării preventive luată împotriva recurenţilor inculpaţi, reţinând că există indicii temeinice că aceştia ar fi săvârşit fapta.

Sub un al doilea aspect, recurenţii inculpaţi au susţinut că au un interes procesual, legitim şi actual în privinţa excepţiei invocate, care demonstrează pe deplin legătura cu cauza a acestei excepţii.

În concluzie, au considerat că încheierea atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât, în realitate, dispoziţiile legale criticate pentru neconstituţionalitate îndeplinesc atât condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, cât şi restul cerinţelor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

III. Examinând recursurile declarate de inculpaţii B. şi A., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:

1. Asupra excepţiei nulităţii absolute a încheierii atacate, determinate de presupusa incompatibilitate a domnului judecător C..

Recurenţii inculpaţi au invocat, în susţinerea excepţiei nulităţii încheierii atacate în cadrul prezentului recurs, împrejurarea că domnul judecător C. (care a pronunţat respectiva încheiere), a participat, la data de 14 august 2013, la soluţionarea recursurilor declarate de recurenţii inculpaţi împotriva încheierii din 9 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală dată în dosarul nr. x/2013, prin care s-au dispus măsuri preventive faţă de aceştia, în faza de urmărire penală.

Se susţine, deci, că exercitarea unor asemenea atribuţii, chiar şi înainte de intrarea în vigoare a actualului C. proc. pen., ar atrage incompatibilitatea domnului judecător C. de a judeca un recurs în casaţie îndreptat împotriva deciziei de condamnare definitivă a recurenţilor inculpaţi, fiind incidente atât dispoziţiile art. 64 alin. (4) C. proc. pen., cât şi cele ale art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Contrar susţinerilor recurenţilor inculpaţi, Completul de 5 Judecători constată că participarea domnului judecător C. la soluţionarea cauzei nr. x/2/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi pronunţarea sa, la data de 14 august 2013, asupra căii de atac referitoare la încheierea prin care s-au dispus măsuri preventive în cauză, în cursul urmăririi penale, nu intră sub incidenţa prevederilor procesual penale conţinute de art. 64 alin. (4) din C. proc. pen., întrucât acest text a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, având aplicabilitate doar pentru viitor.

Astfel, Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. stabileşte, cu titlu de principiu, aplicarea imediată a legii procesuale noi tuturor proceselor şi procedurilor penale aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a noului C. proc. pen., iar potrivit art. 3 din legea menţionată, reglementările legale noi se aplică de la data intrării lor în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul legii.

Cum legea de punere în aplicare a noului C. proc. pen. nu cuprinde dispoziţii tranzitorii în materia incompatibilităţilor, rezultă că judecătorul care s-a pronunţat cu privire la măsurile preventive în cursul urmăririi penale, în condiţiile C. proc. pen. anterior, nu este incompatibil să exercite funcţia de judecată în condiţiile actualului C. proc. pen.

În concluzie, dispoziţiile art. 64 art. 4 din C. proc. pen. actual nu sunt incidente în ceea ce priveşte pronunţarea de către domnul judecător C., la data de 14 august 2013, asupra căii de atac declarate de recurenţii inculpaţi vizând încheierea prin care s-au dispus măsuri preventive în cauză.

Cât priveşte susţinerea privind incidenţa în cauză, în raport de situaţia concretă menţionată de recurenţii inculpaţi, a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. f). C. proc. pen., instanţa de control judiciar constată că, în speţă, este pe deplin aplicabilă decizia nr. 8 din 6 iunie 2011 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial nr. 722/14.10.2011), decizie care a vizat situaţii juridice guvernate de dispoziţiile procedurale aplicabile la data pronunţării încheierii nr. 2484 din data de 14 august 2013, reţinându-se şi că, potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. pen., în lipsa unor dispoziţii tranzitorii, noile dispoziţii procedurale nu retroactivează.

Se constată că, în cuprinsul deciziei menţionate, instanţa supremă a statuat că judecătorul care a participat la judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a soluţionat propunerea de luare sau prelungire a măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, în cursul urmăririi penale, nu devine incompatibil să judece cauza în fond, apel sau recurs:

"Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că un complet de judecată care judecă în fond sau apel este format din judecători care anterior s-au pronunţat asupra măsurii arestării preventive şi nu constituie, în sine, o încălcare a prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului cu privire la imparţialitatea instanţei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că, la momentul dezbaterii privării de libertate, judecătorul analizează, în mod sumar, date existente în dosar în scopul stabilirii existenţei temeiurilor pentru suspiciunea privind comiterea unei infracţiuni de către acuzat. Pe de altă parte, în cazul în care este pronunţată o hotărâre, instanţa trebuie să aprecieze dacă probele administrate sunt suficiente pentru a stabili vinovăţia acuzatului. Prin urmare, suspiciunea şi stabilirea formală a vinovăţiei nu pot fi tratate ca asemănătoare."

Prin urmare, aspectele invocate de recurenţii inculpaţi cu referire la incompatibilitatea în care s-ar fi aflat judecătorul care a pronunţat încheierea atacată nu pot fi considerate ca reprezentând împrejurări din cele prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (4) şi, respectiv, art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi, ca urmare, nu se poate susţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 280 - 281 din C. proc. pen.

În consecinţă, Completul de 5 Judecători respinge excepţia nulităţii absolute invocată de recurenţii inculpaţi.

2. Asupra recursurilor declarate de inculpaţii B. şi A., instanţa de control judiciar constată că, astfel cum corect a stabilit şi prima instanţă, din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie să îndeplinească cumulativ cele patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite: excepţiile au fost invocate în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi au în vedere neconstituţionalitatea unor texte în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Ultima condiţie de admisibilitate impune ca dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Din această perspectivă, cu referire la excepţia invocată de recurenţii inculpaţi, Completul de 5 Judecători constată că textul criticat pentru neconstituţionalitate nu îndeplineşte condiţia legăturii cu cauza, lipsind atât interesul legitim al recurenţilor inculpaţi în invocarea acestei excepţii, cât şi folosul practic pe care aceştia l-ar putea avea ca urmare a unei eventuale admiteri a excepţiei invocate, deoarece, contrar celor susţinute de recurenţii inculpaţi, dispoziţiile art. III lit. b) din O.U.G nr. 70/2016 nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

Potrivit textului criticat, dispoziţiile ordonanţei de urgenţă privind recursul în casaţie exercitat împotriva deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, se aplică, între altele, în cazul recursurilor în casaţie exercitate împotriva deciziilor pronunţate începând cu data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 540 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) teza I din C. proc. pen. în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841, anume data de 24 octombrie 2016.

Faţă de conţinutul concret al prevederilor anterior menţionate, criticate pentru neconstituţionalitate, Completul de 5 Judecători constată că o eventuală decizie de admitere pronunţată de instanţa de contencios constituţional în soluţionarea excepţiei invocate ar echivala cu atribuirea, în mod nepermis, a unor efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii Constituţionale, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, conform cărora deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Suplimentar, instanţa de control judiciar apreciază că un asemenea efect ex tunc al Deciziei nr. 540 din 12 iulie 2016 a Curţii Constituţionale ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat ce caracterizează hotărârile judecătoreşti definitive.

Se constată că textul art. III lit. b) din O.U.G nr. 70/2016 reprezintă o aplicare concretă a principiului prevăzut de art. 147 alin. (4) din Constituţia României, potrivit căruia "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

Astfel, instanţa de control judiciar apreciază că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată nu este admisibilă, deoarece recurenţii inculpaţi nu formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate, ci, în realitate, aceştia sunt nemulţumiţi de însuşi principiul stabilit prin Constituţie, urmărind să obţină, contrar acestui principiu, aplicarea retroactivă a deciziilor Curţii Constituţionale, inclusiv pentru perioada anterioară publicării acestora în Monitorul Oficial.

Or, dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care stabilesc însuşi principiul constituţional al neretroactivităţii deciziilor instanţei de contencios constituţional, nu pot constitui obiectul unui examen de constituţionalitate, ci, dimpotrivă, reprezintă chiar norma de referinţă.

Ca atare, instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, lipsind cerinţa legăturii cu cauza a textului criticat pentru neconstituţionalitate.

În consecinţă, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va menţine hotărârea atacată, respingând, ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţii B. şi A..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III, lit. b) din O.U.G nr. 70 din 26 octombrie 2016, dispoziţie conţinută în încheierea nr. 449/RC, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2018.

Procesat de GGC - CL