Judge's facial expressions to court clerk: limits of judicial impartiality and the right to respect for private life

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

1. Prin acţiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/J/2017 pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtului A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Piteşti, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de 99 lit. a) din aceeaşi lege.

II. Hotărârea instanţei disciplinare

2. Prin Hotărârea nr. 20J din 14 iunie 2017, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară şi, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtului A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Piteşti, sancţiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 5 luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din aceeaşi lege.

III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei disciplinare

3. Împotriva hotărârii menţionate la pct. 2, a declarat recurs pârâtul A., formulând critici de nelegalitate şi netemeinicie în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul celor arătate în continuare.

4. Comentariul apărut în publicaţia locală a fost postat pe contul personal al paginii de Facebook, în contul "Friends", care nu este public şi în privinţa căruia gradul de confidenţialitate şi accesibilitate este condiţionat de numărul de persoane acceptate de utilizator în calitate de prieteni. Pentru ca aceste postări să devină publice este nevoie de acţiunea altui utilizator care să permită accesul altor persoane, între care, se înţelege, şi publicaţii care, la rândul lor, să aducă la cunoştinţa publicului acele împrejurări.

5. Nu îi poate fi imputat modul în care comentariile au ajuns la cunoştinţa publicului, întrucât, prin postarea comentariilor în contul "Friends", intenţia sa a fost ca acestea să ajungă doar la cunoştinţa prietenilor şi a fost nevoie de acţiunea unuia dintre prieteni de distribuire a acestei postări către alţi utilizatori (prin utilizarea comenzii "Share"), printre care şi publicaţia care a preluat-o. În aceste condiţii, recurentul-pârât susţine că nu poate fi făcut responsabil, deoarece ar însemna să răspundă pentru o faptă care nu este a sa, contrar principiul răspunderii personale.

6. Ecoul pe plan local, reţinut ca urmarea produsă asupra prestigiului justiţiei, este minim, aproape nul, din moment ce comentariul nu a fost reluat în alte publicaţii, iar ecoul postării în rândul cititorilor publicaţiei "Ancheta" a fost chiar pozitiv, aspect confirmat de jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă.

7. Afirmaţiile formulate în cuprinsul postărilor nu depăşesc limitele libertăţii de exprimare consacrate de art. 10 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi recunoscute în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ("Convenţia"), comentariile fiind subsumate noţiunii de judecată de valoare, iar criticile exprimate cu privire la persoana nominalizată pentru funcţia de ministru al justiţiei au avut o bază factuală evidentă, şi anume CV-ul persoanei respective, care denota lipsa expertizei în domeniul justiţiei. Pornind de la această bază factuală, recurentul-pârât susţine că, prin comentariile postate, şi-a manifestat o indignare pe care o consideră legitimă, iar temerile sale cu privire la riscul unei deraieri de la parcursul democratic al societăţii s-au adeverit odată cu adoptarea O.U.G. nr. 13/2017, care a condus la proteste ample de stradă şi la reacţiile altor instituţii publice.

8. În mod eronat a reţinut instanţa disciplinară că, prin modalitatea concretă în care a înţeles să se raporteze la contextul numirii ministrului justiţiei, a fost încălcat echilibrul just între dreptul fundamental al individului la respectarea libertăţii de exprimare, pe de o parte, şi interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca funcţia publică să se conformeze scopurilor enunţate în art. 10 parag. 2 din Convenţie.

9. Lipseşte elementul material al abaterii disciplinare, întrucât postarea făcută în afara exercitării funcţiei de magistrat, de pe un cont pus la dispoziţie de reţeaua de socializare Facebook, cu un grad de confidenţialitate şi accesibilitate condiţionate şi nepublic, nu constituie o manifestare de natură a aduce atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei. Atitudinea reproşată nu a fost deloc una necorespunzătoare, demnitatea funcţiei, imparţialitatea şi independenţa puterii judecătoreşti nu au fost afectate, ecoul comentariilor a fost cvasi-inexistent, iar reacţiile au fost favorabile. Pretenţia ca în cadru privat să îşi exprime opiniile cu moderaţie în condiţiile în care la acel moment indignarea şi încărcătura emoţională erau maxime, este excesivă pentru că nu ţine cont de împrejurările concrete în care aceste comentarii au fost făcute, criteriu decisiv aplicat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele vizând limitele libertăţii de exprimare.

10. Considerentele hotărârii referitoare la afectarea imparţialităţii sale nu pot fi primite deoarece nici în perioada respectivă şi nici în prezent nu i-au fost repartizate spre soluţionare dosare în care să fie părţi persoanele pe care le-a criticat.

11. Aprecierile instanţei de disciplină referitoare la percepţia publică, standardele de conduită unanim acceptate şi afectarea imparţialităţii sunt întemeiate pe criterii abstracte, derivate din preluarea necritică în raport cu circumstanţele speţei a instrumentelor internaţionale la care s-a făcut referire în cuprinsul hotărârii şi care privilegiază o interpretare rigidă a obligaţiei de rezervă, în detrimentul libertăţii de expresie.

12. În ceea ce priveşte obligaţia de rezervă, invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Kudeshkina împotriva Rusiei, se susţine că afirmaţiile analizate, deşi nepublice, au privit o chestiune de maximă importanţă, cu repercusiuni directe asupra sistemului judiciar, deoarece vizau funcţia de ministru al justiţiei. Afirmaţiile nu au fost lipsite de suport faptic, iar instanţa de disciplină a preluat integral şi necritic afirmaţiile Inspecţiei Judiciare în sensul că ar fi formulat aprecieri pur subiective cu privire la competenţa profesională şi la integritatea persoanei nominalizate pentru funcţia de ministru al justiţiei şi a membrilor Guvernului. În hotărârea menţionată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că obligaţia de rezervă ce incumbă magistraţilor nu le poate fi impusă acestora atunci când în joc sunt chestiuni de o importanţă majoră, care afectează sistemul judiciar în ansamblul său, iar în aceste cazuri libertatea de exprimare este prioritară, mai ales că, în aceste situaţii, magistraţii aduc un plus de consistenţă validităţii opiniilor tocmai prin aportul expertizei lor în calitate de profesionişti ai dreptului.

13. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Wille contra Liechtenstein şi Contant contra Franţei nu are legătură cu litigiul de faţă, întrucât vizează fie afirmaţii asumate public, fie lipsa bazei faptice a afirmaţiilor.

14. Sub aspectul laturii subiective a abaterii disciplinare, recurentul-pârât susţine că nu poate fi făcut răspunzător de fapta altei persoane deoarece postarea a devenit publică nu prin acţiunea sa, ci ca urmare a acţiunii mai multor persoane, în primul rând a utilizatorului din lista sa de prieteni, prin utilizarea comenzii "Share", şi, ulterior, prin preluarea materialului de către jurnalistul care a dat-o publicităţii fără voia sa.

15. Sancţiunea aplicată este nejustificată, întrucât: instanţa de disciplină a minimizat aproape total circumstanţele reale şi personale, cărora li se putea conferi un caracter justificat sau atenuant; nu sunt menţionate caracterizările colegilor făcute în sprijinul său; incidentul este singular în întreaga sa carieră de magistrat; nu au fost avute în vedere urmările cvasi-inexistente şi faptul că postarea a fost făcută în afara exercitării funcţiei publice; nu a fost luată în considerare valoarea de adevăr a afirmaţiilor sale, confirmate de evenimentele publice din perioada ianuarie- iunie 2017. La individualizarea sancţiunii disciplinare, recurentul-pârât solicită a fi avute în vedere următoarele circumstanţe: vechimea de 15 ani în sistemul judiciar; desfăşurarea activităţii cu onestitate, bună-credinţă şi în acord cu toate standardele de conduită impuse de legislaţia ce reglementează statutul magistratului; a avut raporturi bune şi chiar foarte bune cu colegii şi raporturi principiale corecte cu justiţiabilii, avocaţii şi procurorii; a obţinut calificative foarte bune la evaluările profesionale.

IV. Apărările intimatei Inspecţia Judiciară

16. Intimata-reclamantă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a hotărârii atacate.

V. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs

17. Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 26 martie 2018.

VI. Considerentele Înaltei Curţi

18. Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurentul-pârât A., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

19. Din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară a reţinut întemeiat faptul că atât în timpul, cât şi în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, magistratului îi sunt impuse obligaţiile de rezervă, de integritate, de a avea o conduită ireproşabilă, o comportare corectă, demnă şi rezervată, de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 161/2003, art. 90 din Legea nr. 303/2004, art. 17 din Codul deontologic, pct. 1.2 din Principiile de bază ale independenţei justiţiei (Principiile O.N.U.), art. 3 din Statutul Universal al Judecătorilor, Principiul V pct. 2 din Recomandarea R(94)12 a Consiliului Europei şi considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunţată în cauza Ozpinar împotriva Turciei, în sensul că îndatoririle de ordin deontologic ale unui magistrat pot influenţa viaţa privată, în cazul în care magistratul, prin comportament - chiar în viaţa privată - aduce atingere imaginii sau reputaţiei instituţiei judiciare.

20. Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, circumstanţele de fapt sunt necontestate în sensul că pârâtul judecător a postat pe contul său de Facebook un comentariu critic, accesibil numai persoanelor din lista de "Prieteni" ("Friends"), la adresa persoanei nominalizate pentru funcţia de ministru al justiţiei, comentariul fiind redistribuit de către una dintre persoanele din lista "Friends" şi preluat ulterior în publicaţia săptămânală "Ancheta" şi în ediţia on-line a acestui ziar, sub titlul "Judecătorul A. îl desfiinţează pe noul ministru al Justiţiei: un sculer matriţer!".

De asemenea, nu poate fi contestat faptul că apelativele şi expresiile utilizate în cuprinsul mesajului [ "sculer matriţer de Caracal", "monument de incompetenţă şi de impostură", "ipochimen", "guvern de slugi, plin de penali şi incompetenţi"] nu sunt adecvate unei conduite profesionale şi extraprofesionale ireproşabile şi caracterizată de moderaţie şi prudenţă, aşa cum este de aşteptat din partea magistraţilor.

21. În cauză, însă, independent de potenţialul negativ al mesajului aparţinând pârâtului judecător, în examinarea condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare, Înalta Curte apreciază că este necesar a fi realizate şi evaluările arătate în continuare, ţinând seama de circumstanţe şi de întregul context al cauzei.

22. În acord cu instanţa disciplinară, se reţine că Facebook este o reţea de socializare (informaţională) publică (aşa cum a fost statuat în Decizia nr. 4546 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal), având caracteristicile unui spaţiu public virtual.

23. Sub aspectul laturii subiective a abaterii disciplinare, contrar concluziei împărtăşite de instanţa disciplinară, Înalta Curte consideră că sunt întemeiate apărările formulate de pârât în sensul că nu a avut intenţia directă sau indirectă ca opinia sa să ajungă la cunoştinţa publicului prin preluarea de către o publicaţie locală. Eventuala intenţie putea fi reţinută în ipoteza în care, spre exemplu, comentariul ar fi fost publicat pe contul de Facebook cu specificaţia "Public", fiind accesibil oricărei persoane.

24. Este adevărat că mesajul a fost postat cu intenţia asumată şi recunoscută a pârâtului de a ajunge la cunoştinţa persoanelor incluse în lista de "Prieteni" ("Friends"). Însă, probatoriul administrat nu relevă intenţia directă sau indirectă, percepţia şi nici posibilitatea acceptată ori prezumtivă a pârâtului ca mesajul său să ajungă la cunoştinţa publică prin redistribuirea către o publicaţie locală, ca urmare a acţiunii uneia dintre persoanele din lista de "Prieteni" ("Friends"). În acest context, este evident faptul că pârâtului nu îi poate fi imputată fapta unei terţe persoane, chiar dacă această persoană face parte din lista de "Prieteni" ("Friends") acceptaţi pe contul său de Facebook.

25. În cauză, prezintă o relevanţă semnificativă problema evaluării echilibrului necesar a fi asigurat între dreptul la liberă exprimare al magistratului, garantat de art. 30 din Constituţie şi de art. 10 din Convenţie, şi ingerinţa în exercitarea acestui drept de către magistratul cercetat în circumstanţele concrete.

26. Conform celor arătate în precedent, la pct. 19, nu poate fi contestat faptul că magistraţilor le sunt impuse o serie de obligaţii de rezervă, de integritate, de a avea o conduită ireproşabilă, o comportare corectă, demnă şi rezervată, de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei, precum şi îndatorirea de a avea o conduită profesională şi extraprofesională ireproşabilă, caracterizată de moderaţie şi prudenţă.

27. În speţă, desfăşurarea prezentei proceduri disciplinare şi hotărârea definitivă ce urmează a fi pronunţată se circumscriu noţiunii de ingerinţă în exercitarea de către magistrat a dreptului la liberă exprimare, urmând a se analiza dacă ingerinţa este prevăzută de lege, are un scop legitim în sensul art. 10 alin. (2) din Convenţie şi dacă este "necesară într-o societate democratică" (Lingens împotriva Austriei, pct. 35).

28. Este de observat faptul că apelativele şi expresiile imputate pârâtului reprezintă, chiar în sensul celor reţinute de instanţa disciplinară, judecăţi de valoare referitoare la o chestiune de interes general în societate şi de interes particular pentru sistemul judiciar, deoarece vizează funcţia publică de ministru al justiţiei, fiind plasate sub protecţia libertăţii de exprimare în sensul art. 10 din Convenţie.

29. Cu referire la cerinţa ca ingerinţa să fie necesară într-o societate democratică, prezenta evaluare este necesar a fi realizată în contextul în care sancţiunea disciplinară, ca moment final al procedurii disciplinare, poate avea un caracter inhibitor asupra libertăţii de exprimare a membrilor corpului magistraţilor. Din această perspectivă, sunt edificatoare considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiile generale referitoare la libertatea de exprimare a judecătorilor, în sensul că "teama de pronunţare a unei sancţiuni are un efect disuasiv asupra exercitării dreptului la libertatea de exprimare, în special în ceea ce-i priveşte pe alţi judecători care ar dori să participe la dezbaterea publică privind aspecte legate de administrarea justiţiei şi a sistemului judiciar (Kudeshkina, citată anterior, pct. 99-100). Acest efect, care afectează societatea în ansamblul său, este, de asemenea, un factor de luat în considerare în evaluarea proporţionalităţii sancţiunii sau măsurii represive impuse" (Kudeshkina împotriva Rusiei, pct. 99; Baka împotriva Ungariei, pct. 167).

30. Raportat la apărările recurentului întemeiate pe Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Baka împotriva Ungariei, se cuvine a fi evidenţiat faptul că situaţia din prezentul litigiu este esenţial diferită de evenimentele analizate în cauza respectivă, în cadrul cărora reclamantul şi-a exprimat în mod public, cu titlu profesional, în calitatea sa de preşedinte al Curţii Supreme şi al Consiliului Naţional al Justiţiei, opiniile sale cu privire la diferite aspecte ale reformelor legislative care vizau instanţele, având nu numai dreptul ci chiar datoria de a-şi exprima opiniile, fiind ulterior revocat din funcţia de preşedinte al Curţii Supreme.

31. Totodată, are caracter de evidenţă faptul că afirmaţiile pârâtului judecător vizează o problemă de interes general pentru sistemul de justiţie din România, deoarece sunt relative la persoana desemnată pentru funcţia de ministru al justiţiei, ipoteză în care nu ar fi admise restrângeri în privinţa libertăţii de exprimare din perspectiva art. 10 alin. (2) din Convenţie. Sub acest aspect, sunt relevante considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiile generale ale libertăţii de exprimare în cauza Baka împotriva Ungariei:

"159. În plus, în ceea ce priveşte nivelul protecţiei, art. 10 § 2 din Convenţie nu lasă loc restrângerilor în privinţa libertăţii de exprimare în domeniul discursului politic sau al chestiunilor de interes general. În consecinţă, un nivel ridicat de protecţie a libertăţii de exprimare, care este asociat cu o marjă de apreciere restrânsă a autorităţilor, va fi, în mod normal, acordat în cazul în care afirmaţiile au legătură cu un subiect general de interes, ceea ce este, în special, cazul comentariilor privind funcţionarea sistemului judiciar (Roland Dumas împotriva Franţei, nr. 34875/07, pct. 43, 15 iulie 2010, şi Morice, citată anterior, pct. 125)."

32. Concluzionând, Înalta Curte reţine că, în raport cu circumstanţele de fapt şi de drept expuse, pentru considerentele arătate în precedent, nu sunt întrunite condiţiile de angajare a răspunderii disciplinare a pârâtului pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

33. Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat de pârâtul A., fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Completul de 5 judecători va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând, va respinge, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 20J din 14 iunie 2017, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2017.

Casează hotărârea atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., judecător în cadrul Curţii de Apel Piteşti, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2018.

Procesat de GGC - GV