Prosecutor exonerated; disciplinary sanction quashed for lack of objective evidence and intent.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

1. Prin acţiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/P/2016 pe rolul Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtului A., procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Arad, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de 99 lit. a) şi lit. n) din aceeaşi lege.

II. Hotărârile pronunţate de instanţa disciplinară

2. În Dosarul nr. x/2016, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a pronunţat următoarele hotărâri:

- Încheierea şedinţei publice din 14 decembrie 2016, prin care a dispus următoarele: (i) încuviinţează cererile de amânare formulate de pârâtul procuror şi apărătorul ales al acestuia; (ii) amână judecarea cauzei la 1 februarie 2017; (iii) se va cita pârâtul la domiciliu şi la sediul DIICOT.

- Încheierea şedinţei publice din 1 februarie 2017, prin care a dispus următoarele: (i) respinge, ca neîntemeiate, excepţia nulităţii actului de sesizare, excepţia nulităţii cercetării disciplinare şi excepţia privind nerespectarea dreptului la apărare; (ii) respinge cererea Inspecţiei Judiciare privind unirea excepţiei neregularităţii audierii martorilor cu fondul; (iii) prorogă pronunţarea asupra probelor solicitate de părţi; (iv) amână judecarea cauzei şi acordă termen la 8 martie 2017.

- Încheierea şedinţei publice din 8 martie 2017, prin care a dispus următoarele: (i) încuviinţează pârâtului procuror proba cu înscrisurile depuse la dosar şi audierea martorilor B., C., D. şi E.; (ii) dispune întocmirea unei adrese către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale prin care se va solicita înregistrarea apelului telefonic realizat ca urmare a apelării numărului 112 de către domnul B., în ziua de 24.06.2016, în jurul orei 20:00; (iii) respinge solicitarea pârâtului procuror privind audierea ca martori a numiţilor F., G., H., I., J.; (iv) încuviinţează Inspecţiei Judiciare proba cu înscrisurile existente la dosar şi audierea martorilor B., K., D., E. şi L.; (v) amână judecarea cauzei şi acordă termen la 29 martie 2017, când se vor cita martorii; (vi) se vor comunica Inspecţiei Judiciare fotocopii ale înscrisurilor depuse de pârât la termenul anterior.

- Încheierea şedinţei publice din 29 martie 2017, prin care a dispus amânarea judecării cauzei la 19 aprilie 2017, în vederea administrării probatoriului încuviinţat.

- Încheierea şedinţei publice din 19 aprilie 2017, prin care a amânat pronunţarea la data de 26 aprilie 2017.

- Hotărârea nr. 5P din 26 aprilie 2017, prin care a fost admisă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară şi, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată pârâtului A., procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Arad, sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 2 luni", pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. n) din aceeaşi lege.

III. Recursul declarat împotriva hotărârilor instanţei disciplinare

3. Împotriva hotărârii şi încheierilor premergătoare menţionate la pct. II, a declarat recurs pârâtul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi pentru criticile expuse în continuare.

4. În mod greşit instanţa disciplinară a considerat admisibilă proba cu martorii B., K., E. şi D., a preluat depoziţiile acestor martori, fără a realiza o necesară analiză a apărărilor pârâtului, şi a conchis că faptele reţinute ca abateri disciplinare există în materialitatea lor şi s-au petrecut în realitatea obiectivă.

5. Numitul B. nu putea să fie audiat în calitate de martor, iar instanţa de disciplină nu a răspuns argumentelor invocate în apărare sub acest aspect şi nu a motivat corespunzător respingerea acestora. În acest sens, recurentul-pârât susţine că, prin Încheierea din 19 aprilie 2017, a fost respinsă, fără motivare, contrar art. 6 parag. 1 din Convenţie şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cererea sa de îndreptare a erorii materiale referitoare la aspectele privind administrarea probei cu martori.

6. Recurentul-pârât critică admiterea probei cu martorul B., pentru următoarele argumente: B. a sesizat Inspecţia Judiciară, fiind inadmisibil să fie audiat în calitate de martor, iar depoziţia sa să aibă forţă probantă, având în vedere principiul conform căruia nimeni nu poate fi martor în propria cauză şi nu poate să fie în acelaşi timp acuzator şi martor al acuzării; afirmaţiile numitului B. cuprinse în sesizare şi relatate ca urmare a apelării numărului de urgenţă 112, nu pot constitui o probă deoarece reprezintă simple susţineri ale petentului. În susţinere, recurentul invocă încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., şi susţine că, în privinţa petentului B., există o relaţie de duşmănie, iar persoana respectivă are un interes în cauză, aşa cum rezultă din depoziţia pe care a dat-o. Arată recurentul că instanţa de disciplină nu a răspuns apărărilor corelative cuprinse în întâmpinare.

7. În mod nelegal, contrar prevederilor art. 315 alin. (1) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., a fost admisă proba cu martora K., soţia numitului B.

8. În ceea ce priveşte martorii E. şi D., recurentul-pârât susţine că au un interes în cauză, audierea lor fiind nelegală în raport cu dispoziţiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ. Totodată, recurentul susţine că instanţa de disciplină nu a răspuns argumentelor pe care le-a invocat în acest sens referitoare la încălcarea indirectă a principiului conform căruia nimeni nu poate fi martor în propria cauză, întrucât cei doi poliţişti au sesizat Inspecţia Judiciară pe cale mediată, prin intermediul şi de conivenţă cu numitul B., şi nu au fost martori oculari la pretinsul atac cu apă al soţilor M.

9. Este contradictorie şi străină de natura pricinii motivarea instanţei de disciplină în sensul că "ulterior retragerii celor doi agenţi, în perioada următoare, pârâtul procuror nu a formulat sesizarea scrisă a pretinsului abuz al organelor de ordine", în condiţiile în care, deopotrivă, s-a reţinut că - deşi se pretinde de către cei doi poliţişti că pârâtul ar fi săvârşit, la data de 24 iunie 2016, diverse contravenţii la regimul normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice - nu a fost sancţionat contravenţional. Susţine recurentul că, dacă ar fi fost întocmit un proces-verbal de contravenţie, ar fi avut posibilitatea să îl conteste, iar, în procedura soluţionării plângerii contravenţionale, cei doi poliţişti nu ar fi putut avea din punct de vedere legal calitatea martori şi, în contextul concret al speţei, nici soţii M.

10. În concluzie, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, recurentul-pârât susţine că nu există nicio probă legală, care să demonstreze săvârşirea faptei dincolo de orice îndoială rezonabilă. În context, recurentul-pârât reiterează faptul că nu i-a atacat cu pistolul cu apă sub presiune pe soţii M. prin introducerea acestuia în interiorul maşinii lor şi nu a săvârşit fapta care i se impută de către cei doi soţi, astfel că lipseşte latura obiectivă a abaterii.

11. Instanţa de disciplină a refuzat să analizeze probele în apărare, înscrisurile şi înregistrările audio-video care arată locul pretinsului incident, imposibilitatea de a duce pistolul cu apă sub presiune până în stradă, efectele/urmările unei stropiri cu un astfel de pistol, temperatura din ziua respectivă şi consecinţele sale, împrejurări care atestă caracterul neverosimil al acuzaţiilor ce i se aduc şi imposibilitatea obiectivă de săvârşire a faptei imputate.

12. Instanţa de disciplină nu a analizat şi nu a valorificat depoziţia soţiei sale, celelalte înscrisuri acceptate ca probe în cauză, în condiţiile în care a respins toţi ceilalţi martori propuşi a fi audiaţi în apărare fără vreo motivare care să respecte standardele impuse de art. 6 din Convenţie. De asemenea, nu a analizat discrepanţele dintre declaraţiile date de soţii M. şi cei doi poliţişti, aspecte expuse pe larg şi în concluziile scrise, şi nu a analizat comportamentul deviant şi conflictual al soţilor M., pentru a aprecia cu privire la buna lor credinţă, onestitatea şi caracterul verosimil al acuzaţiilor formulate.

13. Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, recurentul-pârât solicită a se reţine că refuzul unui magistrat de a se legitima prin prezentarea cărţii de identitate organelor abilitate nu poate fi calificat drept abatere disciplinară în sensul dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004. Extinderea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 peste limitele stabilite de legiuitor reprezintă o încălcare a atribuţiilor judecătoreşti, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Recurentul-pârât reiterează faptul că nu a existat un refuz de legitimare din partea sa şi că cei doi poliţişti cunoşteau identitatea sa şi funcţia pe care o deţine, aceste relaţii fiindu-le furnizate, cel puţin de către soţii M., anterior prezentării la domiciliul său. În acest context, afirmă că cei doi poliţişti nu l-au mai legitimat, astfel că nu a avut loc un refuz de legitimare, ipoteză acreditată de către cei doi agenţi de poliţie. Mai mult, susţine recurentul că sarcina de a face dovada refuzului de legitimare incumbă organelor statului şi, aşa cum a stabilit şi CEDO, nu sunt suficiente doar susţinerile poliţiştilor.

14. Referitor la pretinsa intervenţie pentru soluţionarea unei cereri personale, altfel decât în limita cadrului legal, recurentul-pârât solicită a fi avută în vedere depoziţia martorului L. şi critică faptul că instanţa de disciplină nu a făcut nicio referire la această depoziţie, contrar dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Sub acest aspect, recurentul-pârât invocă declaraţia martorului E. în sensul aprecierii că, în speţă, comportamentul domnului A. nu a fost unul intimidant, de natură a-i afecta îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, precum şi în sensul recunoaşterii faptului că şeful Poliţei Municipiului Arad l-a contactat şi i-a transmis să ia toate măsurile legale, confirmându-se astfel susţinerea martorului L.

15. Motivarea hotărârii atacate potrivit căreia "faptul că şefii celor doi agenţi le-au cerut să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu legea, nu exclude intenţia şi rezultatul urmărit de pârâtul procuror care, prin comportamentul adoptat, a dorit ascunderea faptei reclamante de petentul B. prin absenţa unor verificări imediate şi eficiente" este contradictorie cu practica instanţei de disciplină, care, într-o situaţie aproape identică, a statuat asupra lipsei laturii obiective pe motiv că intervenţia nu s-a concretizat, întrucât martorul (persoana la care s-ar fi intervenit) nu a dat curs solicitării, lipsind practic situaţia premisă. În speţă, situaţia este chiar mai favorabilă pârâtului, deoarece chiar martorul la care se susţine că ar fi intervenit (numitul L.) afirmă explicit şi necontestat de vreo altă probă că nu a fost vorba despre nicio intervenţie.

16. Este nelegală, contradictorie şi străină pricinii motivarea că pârâtul ar fi dorit ascunderea faptei, din moment ce chiar cei doi poliţişti au condus la pierderea unor probe decisive cauzei, întrucât nu au solicitat înregistrările camerelor de supraveghere poziţionate pe imobilele aflate în zonă, nu au fixat fotografic presupusa stare a soţilor M. şi a autovehiculului acestora la momentul când i-au întâlnit.

17. În concluzie, referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, recurentul-pârât arată că anumite fapte ce îi sunt reproşate nu se circumscriu textului de lege, iar fapta constând în pretinsa intervenţie în scopul obţinerii unui tratament preferenţial nu există, lipsind latura obiectivă şi latura subiectivă a abaterii în discuţie.

18. Sesizarea Inspecţiei Judiciare este nelegală, fiind lovită de nulitate, întrucât această modalitate de sesizare nu a mai fost folosită în practică, nefiind în prezenţa unei sesizări din oficiu, ci ca urmare a dezînvestirii organelor de poliţie, sesizate iniţial la numărul 112 de către numitul B. pentru săvârşirea unei contravenţii. Afirmă recurentul că cercetarea contravenţională a fost scoasă de pe rolul organelor de poliţie, care, fără temei legal şi făcând trimitere la calitatea sa de magistrat, au declinat competenţa în favoarea Inspecţiei Judiciare.

IV. Apărările intimatei Inspecţia Judiciară

19. Intimata-reclamantă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, expunând argumente în combaterea criticilor formulate de recurent, în sensul menţinerii ca temeinice şi legale a hotărârilor ce formează obiectul recursului.

V. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs

20. Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la 26 februarie 2018, când judecata cauzei a fost amânată la data de 26 martie 2018.

21. La termenul din 26 februarie 2018, recurentul-pârât a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45, 46, 47, 48 şi 49 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi cerere de sesizare, în temeiul art. 519 C. proc. civ., a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

22. Prin Încheierea şedinţei publice din 26 martie 2018, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2017, Înalta Curte a admis cererea formulată de recurentul A. şi a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45, 46, 47, 48 şi 49 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

23. Conform celor expuse în practicaua prezentei decizii, Completul de 5 judecători a respins cererea formulată de recurentul-pârât privind sesizarea Înaltei Curţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

VI. Considerentele Înaltei Curţi

24. Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurentul-pârât A., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Referitor la recursul declarat de pârât împotriva încheierilor premergătoare pronunţate de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016

25. Cu titlu prealabil, se constată că recurentul nu formulează critici explicite şi distincte cu privire la încheierile premergătoare atacate.

26. Criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei nulităţii actului de sesizare a Inspecţiei Judiciare, dispusă prin Încheierea din 1 februarie 2017, sunt lipsite de temei.

27. Sub acest aspect, instanţa reţine că sesizarea formulată de B. şi transmisă Inspecţiei Judiciare de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad întruneşte cerinţele de sesizare prevăzute de art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, conform cărora "În cazul în care Inspecţia Judiciară este titulară a acţiunii disciplinare, aceasta […] poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată […] în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori".

28. De asemenea, este de observat că instanţa disciplinară a avut în vedere cu just temei că modul de sesizare a Inspecţiei Judiciare este conform şi cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, conform cărora "Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată de […] orice persoană interesată, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători, procurori şi magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".

29. În acord cu dispoziţiile citate, petiţiile formulate de B., înaintate Inspecţiei Judiciare de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, sunt formulate în scris, sunt motivate şi conţin aspecte referitoare la eventuale abateri disciplinare săvârşite de un magistrat, iar faptul că aceste petiţii au fost transmise Inspecţiei Judiciare ca urmare a dezînvestirii organelor de poliţie nu este de natură a atrage nulitatea sesizării Inspecţiei Judiciare.

30. Raportat la Încheierile din 1 februarie 2017 şi 8 martie 2017 în privinţa soluţiilor de respingere a excepţiei nulităţii cercetării disciplinare şi a excepţiei privind nerespectarea dreptului la apărare, de respingere a solicitării pârâtului privind audierea ca martori a numiţilor F., G., H., I., J. şi de încuviinţare pentru Inspecţia Judiciară a probei cu înscrisurile existente la dosar şi audierea martorilor B., K., D., E. şi L., criticilor recurentului li se va răspunde în cadrul considerentelor expuse în continuare referitoare la interpretarea normelor de drept material incidente, prin prisma aprecierii probatoriului administrat în cauză.

31. Cu caracter general, Înalta Curte are în vedere faptul că, în raport cu specificul litigiilor în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor şi în deplin acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunţată în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 şi 78077/13) şi Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 şi 74041/13), în calea de atac exercitată potrivit art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 sunt supuse analizei inclusiv criticile referitoare la temeinicia hotărârii instanţei de disciplină în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probatoriului administrat.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004

32. În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară a reţinut că, pe fondul unei stări conflictuale cu familia numitului B., pârâtul, care spăla autoturismul în faţa proprietăţii sale, utilizând pistolul cu apă sub presiune, a stropit cu intenţie în interiorul autoturismului familiei respective, udându-i pe B. şi K. Reţinând săvârşirea abaterii disciplinare, instanţa disciplinară a respins apărările pârâtului şi a dat relevanţă probatorie declaraţiilor date de petenţii B. şi K., conţinutului înregistrării apelului la 112, consemnărilor din fişa de intervenţie la eveniment şi declaraţiilor agenţilor de poliţie D. şi E.

33. Înalta Curte constată că instanţa disciplinară a dat prevalenţă declaraţiilor soţiilor B. şi K. în dauna declaraţiei date de pârâtul procuror. În ceea ce priveşte conţinutul înregistrării apelului la 112, consemnările din fişa de intervenţie la eveniment şi declaraţiile agenţilor de poliţie, acestea conţin tot informaţii furnizate de martorul B. (care a apelat numărul de urgenţă 112 şi, ulterior, a relatat evenimentul agenţilor de poliţie) şi nu reprezintă declaraţii ale unor terţe persoane care să fi fost martori obiectivi la săvârşirea faptei reţinute în sarcina magistratului.

34. În aceste condiţii, se constată că abaterea disciplinară a fost reţinută în sarcina magistratului cercetat exclusiv pe baza celor relatate de persoanele direct implicate în eveniment, respectiv soţii M., care au formulat sesizarea la numărul de urgenţă 112 şi care urmăreau sancţionarea pârâtului procuror. Cu alte cuvinte, abaterea disciplinară a fost probată exclusiv pe baza aspectelor relatate de persoana care a formulat sesizarea la numărul de urgenţă 112, ce a stat la baza declanşării procedurii disciplinare.

35. În scopul lămurii obiective a tuturor circumstanţelor de fapt, este de observat faptul că, în cadrul cercetării disciplinare, nu s-a dat curs solicitării pârâtului de a fi audiate şi alte persoane cu privire la aspecte precum: atitudinea pretins conflictuală a soţilor M.; audierea numiţilor N. şi H. cu privire la faptul că B. a atacat persoana care îi monta contorul de gaz şi, ulterior, a formulat plângere la organele de poliţie; comportamentul pretins violent al numitului B. faţă de şoferul care îi transporta materiale de construcţii; audierea numiţilor O., G. şi P. cu privire la evenimentele din 24.06.2016, expuse în petiţia care a stat la baza declanşării procedurii disciplinare.

36. Tot subsumat scopului de lămurire deplină şi obiectivă a circumstanţelor de fapt, este de observat faptul că, în cadrul procedurii disciplinare, nu s-a procedat la identificarea şi audierea persoanelor (vecini) cu care B. şi K. susţin că s-au întâlnit imediat după incidentul din 24.06.2016 şi cărora le-au relatat cele întâmplate .

37. Pe de altă parte, se constată că, în cadrul cercetării disciplinare, s-a considerat a fi utilă proba cu audierea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi a şefului Serviciului de Combatere a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Arad pentru a lămuri aspecte referitoare la conduita pârâtului procuror, în timp ce probele propuse de pârât pentru a demonstra comportamentul pretins conflictual al numitului B. (audierea martorilor F., G., H., I.) au fost respinse atât în faza de cercetare disciplinară, cât şi de către instanţa disciplinară.

38. În acest context, Înalta Curte apreciază că probatoriul administrat şi relevanţa pe care instanţa disciplinară a dat-o probelor administrate nu demonstrează, lipsit de echivoc şi pe baza unor mijloace de probă nealterate de interesul persoanelor implicate în derularea incidentului, temeinicia şi veridicitatea, dincolo de orice echivoc, a acuzaţiei disciplinare aduse magistratului cercetat.

39. În consecinţă, în condiţiile în care abaterea disciplinară a fost reţinută în mod exclusiv pe baza declaraţiilor persoanelor care s-au considerat lezate de fapta imputată magistratului cercetat, Înalta Curte apreciază că a fost încălcat principiul in dubio pro reo, atât timp cât circumstanţele de fapt nu au fost stabilite pe baza unor mijloace de probă echidistante şi care să reflecte o dovadă solidă a acuzaţiilor aduse pârâtului procuror, iar dispoziţiile legale nu permit reevaluarea situaţiei de fapt în recurs în baza altor probe decât cele prevăzute de art. 492 C. proc. civ., respectiv înscrisuri noi.

40. În contextul în care autorul sesizării - B. - şi soţia sa, pârâtul procuror şi agenţii de poliţie au perceput şi au relatat diferit, în funcţie de percepţia personală, modul de derulare a evenimentelor din 24.06.2016 şi, ulterior evenimentelor, nu au mai fost întreprinse alte demersuri legale, Înalta Curte apreciază că situaţiile de fapt ce formează obiectul prezentei proceduri disciplinare sunt insuficient lămurite sub aspectul circumstanţelor de fapt şi nu reflectă lipsit de orice echivoc, pe baza unor mijloace de probă obiective, întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004

41. În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară a reţinut în sarcina pârâtului procuror faptul că a refuzat să se legitimeze la solicitarea agenţilor de poliţie, refuz justificat prin invocarea calităţii de procuror, precum şi faptul că l-a apelat pe conducătorul ierarhic superior al agenţilor de poliţie cu scopul de a intimida şi de a deturna activitatea organelor de poliţie.

42. Se observă faptul că pârâtul procuror, în declaraţia dată în faza de cercetare disciplinară, a afirmat că nu a refuzat să se legitimeze, deoarece nu i s-a cerut să prezinte cartea de identitate, ci i s-a solicitat de către agenţii de poliţie să ia cartea de identitate şi să meargă la sediul poliţiei pentru a da o declaraţie.

43. Referitor la faptul că magistratul l-a sunat pe comandantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, împrejurare necontestată de către recurent, Înalta Curte constată că declaraţia pârâtului a fost în sensul că intenţia sa a fost de a sesiza un abuz al agenţilor de poliţie, că "nu a cerut să i se facă vreun favor personal şi nu i s-a promis vreun tratament preferenţial" şi nu a abuzat de funcţia pe care o deţine. Veridicitatea aspectelor declarate de pârât este confirmată chiar de către comandantul L., care afirmă ritos că nu i s-a solicitat nici să intervină la agenţii de poliţie în favoarea magistratului, nici să medieze conflictul pe care magistratul îl avea cu vecinul său. În acelaşi sens, chiar agenţii de poliţie implicaţi în derularea evenimentelor au declarat faptul că superiorii lor le-au cerut să ia măsurile legale şi să procedeze în aşa fel încât situaţia să nu degenereze într-o stare conflictuală .

44. Astfel, din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, declaraţiile date de comandantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad şi de agenţii de poliţie nu relevă faptul că pârâtul procuror s-ar fi folosit de funcţia sa pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau ar fi formulat o intervenţie pentru rezolvarea intereselor sale personale.

45. Pentru aceste argumente, contrar celor reţinute de instanţa disciplinară, Înalta Curte apreciază că, în speţă, nu există elementul volitiv, intenţional, circumscris laturii subiective a abaterii disciplinare în discuţie.

46. Nu pot fi primite criticile formulate de recurentul-pârât în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. în sensul că refuzul unui magistrat de a se legitima prin prezentarea cărţii de identitate organelor abilitate nu poate fi calificat drept abatere disciplinară în sensul dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004. Analiza efectuată de instanţa disciplinară pentru a stabili dacă o anumită situaţie de fapt se încadrează în conţinutul vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 constituie atributul exclusiv al instanţei căreia îi revine rolul de a interpreta şi de a aplica dispoziţiile legale în circumstanţele de fapt ale raportului juridic dedus judecăţii, iar nu o situaţie de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, aşa cum susţine recurentul.

47. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cererea de recurs nu sunt identificate critici referitoare la încălcarea de către instanţa disciplinară a unor reguli de procedură de natură a atrage sancţiunea nulităţii hotărârilor atacate.

48. În sensul criticilor formulate de recurentul-pârât în susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt identificate în cuprinsul hotărârilor atacate motive contradictorii ori străine de natura cauzei, astfel că nu este întemeiat acest motiv de casare. În realitate, criticile formulate de recurent din perspectiva acestui motiv de casare vizează greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material în raport cu circumstanţele de fapt şi probatoriul administrat, aspecte analizate în cadrul considerentelor precedente.

49. Pentru toate considerentele arătate, raportat la considerentele de la pct. 31, Înalta Curte reţine că probatoriul administrat nu demonstrează, în acord cu principiul in dubio pro reo, caracterul solid şi lipsit de echivoc al acuzaţiilor aduse pârâtului procuror din perspectiva angajării răspunderii disciplinare pentru abaterile analizate, fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 99 lit. a) şi lit. n) din Legea nr. 303/2004. Astfel fiind, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul A., va casa hotărârile atacate şi, rejudecând, va respinge acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul A., procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Arad, împotriva Hotărârii nr. 5P din 26 aprilie 2017 şi a tuturor încheierilor premergătoare pronunţate de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016.

Casează hotărârile atacate şi, rejudecând, respinge acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Arad, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2018.

Procesat de GGC - GV