Judge cleared of bias after hospital treatment by defendant upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

1. Prin acţiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/J/2016 pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului Arad, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de 99 lit. i) teza întâi din aceeaşi lege.

II. Hotărârea instanţei disciplinare

2. Prin Hotărârea nr. 9J din 6 aprilie 2017, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului Arad pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei disciplinare

3. Împotriva hotărârii menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta Inspecţia Judiciară, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a dispoziţiilor art. 99 lit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004 raportat la probele administrate în cauză, pentru criticile arătate în continuare.

4. În ceea ce priveşte existenţa unor suspiciuni rezonabile că imparţialitatea pârâtului judecător a fost afectată, raportat la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Daktaras împotriva Lituaniei, par. 30; Hauschildt împotriva Danemarcei), recurenta-reclamantă susţine că imparţialitatea obiectivă a tribunalului presupune a se stabili dacă, independent de conduita personală, unele împrejurări sau fapte ce pot fi verificate justifică existenţa unor bănuieli legitime cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorului şi că este suficientă crearea aparenţei unei relaţii apropiate care ar putea da naştere unei îndoieli legitime cu privire la respectarea de către judecător a obligaţiei de a judeca în mod imparţial.

5. În raport cu situaţia de fapt reţinută în hotărârea instanţei de disciplină, recurenta-reclamantă susţine că probatoriul administrat infirmă apărarea pârâtului în sensul că nu îşi aminteşte să fi fost consultat de dr. B. şi că doar s-a întâlnit şi s-a salutat cu aceasta în curtea spitalului şi pe hol, fără a avea alte discuţii, fiind vizitat la salon doar de doi medici rezidenţi. În acest sens, recurenta expune următoarele împrejurări atestate de probatoriul administrat: pârâtul a fost preluat în tratament la data de 24.02.2016 de dr. B., ca medic curant, până la data de 08.03.2016; acelaşi medic a acordat pârâtului concediu medical pentru perioada 23-29.02.2016 şi a consemnat diagnosticul în foaia de observaţie clinică generală; dr. B. cunoştea situaţia pacientului A., în condiţiile în care i-a fost medic curant pe perioada internării; pârâtul a efectuat vizite la cabinetul dr. B., iar doctorul a efectuat vizite în salonul în care se afla internat pârâtul, ocazie cu care a discutat cu aceasta despre starea sa de sănătate.

6. Aceste împrejurări sunt de natură să creeze unui observator obiectiv, cel puţin sub aspectul aparenţei, convingerea că există o suspiciune rezonabilă care să îndreptăţească temerea că imparţialitatea magistratului ar putea fi afectată, fiind importantă natura relaţiei medic-pacient, care se bazează pe încredere reciprocă şi comunicare interumană la nivel personal. Deşi existenţa unei relaţii de natura celei menţionate (medic-pacient) nu este reglementată în mod distinct şi nici prevăzută expres de dispoziţiile art. 64 C. proc. pen., ca motiv de incompatibilitate, totuşi, pentru a nu exista niciun dubiu cu privire la imparţialitatea judecătorului şi având în vedere că aparenţa imparţialităţii este la fel de importantă ca şi imparţialitatea, pârâtul judecător a încălcat norma legală ce prevede obligaţia de a se abţine atunci când există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinere.

7. În contextul în care judecătorul nu este cercetat pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constând în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, faptul că încheierea pe care a pronunţat-o pârâtul a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara nu are relevanţă şi nu este de natură să înlăture obligaţia de a formula declaraţie de abţinere, în condiţiile în care era pusă în discuţie imparţialitatea sau cel puţin aparenţa de imparţialitate a magistratului. Este relevant faptul că, deşi iniţial a declarat că nu şi-a dat seama că inculpata a fost medicul său curant, totuşi, după audierea medicilor rezidenţi care au relatat că l-au văzut în compania dr. B., pârâtul a revenit şi a precizat, în cuprinsul întâmpinării, că relaţia medic-pacient care a existat o scurtă perioadă de timp şi cele câteva discuţii purtate cu doctorul în spital nu au fost de natură a consolida o relaţie apropiată între cei doi şi care să îi afecteze imparţialitatea în soluţionarea cauzei.

8. Relevantă, din perspectiva unui observator obiectiv, este percepţia martorilor - procurori de şedinţă, care au declarat că, dacă ar fi avut cunoştinţă de faptul că judecătorul a fost pacientul dr. B., l-ar fi sfătuit pe pârât să formuleze cerere de abţinere şi, eventual, s-ar fi gândit la posibilitatea de a formula cerere de recuzare.

9. Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept. Astfel, prin conduita pârâtului judecător, au fost create premisele unei îndoieli cu privire la imparţialitatea şi integritatea magistraţilor, precum şi a întregului sistem judiciar.

IV. Apărările intimatei Inspecţia Judiciară

10. Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a hotărârii atacate.

V. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs

11. Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 26 februarie 2018, când judecata a fost amânată la data de 26 martie 2018.

VI. Considerentele Înaltei Curţi

12. Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă Inspecţia Judiciară, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

13. În privinţa situaţiei de fapt analizate în cadrul prezentei proceduri disciplinare, prin acţiunea exercitată, pârâtului judecător i se impută, din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004, faptul că nu s-a abţinut de la judecarea cauzei penale vizând pe inculpata B., medic la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în condiţiile în care pârâtul, ca urmare a internării de urgenţă la spitalul respectiv, s-a aflat în tratament la acest medic în perioada 24.02 - 08.03.2016, medicul acordându-i şi concediu medical pentru perioada 23 - 29.02.2016.

14. Conform art. 99 lit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004:

" nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa".

15. Inclusiv în susţinerile din recurs, recurenta-reclamantă admite faptul că situaţia analizată nu este reglementată în mod distinct şi expres ca motiv de incompatibilitate de dispoziţiile art. 64 C. proc. pen., însă este argumentată ideea existenţei unor împrejurări de natură să creeze unui observator obiectiv, cel puţin sub aspectul aparenţei, convingerea că există o suspiciune rezonabilă care să îndreptăţească temerea că imparţialitatea magistratului ar putea fi afectată, fiind importantă natura relaţiei medic-pacient, care se bazează pe încredere reciprocă şi comunicare interumană la nivel personal.

16. Raportat la circumstanţele cauzei, subsumat analizei efectuate de instanţă, sunt relevante considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr. 500/2016 cu privire la noţiunea de "suspiciune rezonabilă" prevăzută de art. 64 lit. f) din C. proc. pen.:

"15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., potrivit cărora judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată, Curtea reţine că incompatibilitatea constă în imposibilitatea legală pentru un subiect procesual de a participa într-o cauză penală, spre a nu influenţa caracterul echitabil al procesului penal. Referitor la termenul "suspiciune rezonabilă", a cărui lipsă de claritate şi previzibilitate este criticată în prezenta cauză [...] Curtea reţine că în doctrină s-a precizat că suspiciunea rezonabilă reprezintă un temei obiectiv, rezultat din anumite fapte sau împrejurări, pentru a suspecta o persoană de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. De asemenea, s-a reţinut că prin "suspiciune rezonabilă" trebuie înţeles suspiciunea bazată pe motive verosimile (plauzibile). [...]

17. În contextul cauzei deduse judecăţii, Curtea observă că termenul "suspiciune rezonabilă", utilizat în relaţie cu instituţia recuzării, determină analiza acestuia prin raportare la afectarea imparţialităţii judecătorului. Curtea observă că recuzarea este o ipoteză de excludere a judecătorului suspect - judex suspectus (distinct de judex incapax şi judex inhabilis), iar suspiciunea poate avea numeroase temeiuri, astfel cum se arată în literatura de specialitate, "pot exista anumite împrejurări, interese, relaţiuni, pasiuni, preocupaţiuni care ar putea să producă îndoială, suspiciune asupra imparţialităţii judecătorului, şi de aceea legea, în interesul bunei justiţii, a încrederii în justiţie, şi a prestigiului acesteia, prevede recuzabilitatea judecătorului suspect. (...), judex suspectus trebuie să fie dispensat de a judeca procesul, în care ţinându-se cont de forţa medie de rezistenţă individuală, s-ar putea prezuma, că este imparţial (...)". [...] Curtea reţine că principiul imparţialităţii justiţiei constituie un corolar al principiului legalităţii ce caracterizează statul de drept. Pe de altă parte, principiul imparţialităţii presupune ca autorităţile cărora le revine sarcina de a înfăptui justiţia să fie neutre. De altfel, instanţa de contencios constituţional a subliniat în jurisprudenţa sa că neutralitatea este de esenţa justiţiei (Decizia nr. 410 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.049 din 12 noiembrie 2004).

18. Totodată, Curtea observă, în acord cu jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg (...), că imparţialitatea magistratului, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă. De asemenea, imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate (...).

19. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite că nu există o delimitare clară între aspectul obiectiv şi cel subiectiv şi că, pentru a statua asupra imparţialităţii judecătorului, acelaşi act al unui judecător poate fi analizat atât prin prisma demersului subiectiv, cât şi a celui obiectiv (...). Potrivit jurisprudenţei aceleiaşi instanţe, imparţialitatea, conform demersului subiectiv, se prezumă până la proba contrarie, atitudinea părtinitoare a judecătorului într-o anumită cauză urmând a fi dovedită, însă Curtea poate aplica, de asemenea, testul obiectiv, pentru a determina dacă judecătorul oferă suficiente garanţii pentru a exclude orice bănuială legitimă în privinţa sa (...). În aplicarea acestui test, opinia părţii cu privire la imparţialitatea judecătorului cauzei este importantă, dar nu decisivă. Esenţial este ca bănuielile referitoare la imparţialitate să poată fi justificate rezonabil, caz în care judecătorul bănuit de incompatibilitate trebuie să se retragă de la soluţionarea cauzei (...).

20. Având în vedere jurisprudenţa celor două instanţe, precitată, Curtea constată că, în cazul recuzării pentru cazul de incompatibilitate reglementat la art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., criteriul general acceptat pentru excludere este "percepţia rezonabilă de subiectivism", modalităţile de a stabili dacă există percepţia de subiectivism evoluând de la o "probabilitate mare" de subiectivism până la o "probabilitate reală", o "posibilitate substanţială" şi o "suspiciune rezonabilă" de subiectivism. Percepţia de subiectivism se măsoară prin standardul obiectiv al observatorului rezonabil, aşadar, ceea ce este decisiv este dacă temerile că un anumit judecător ar fi lipsit de imparţialitate pot fi considerate ca justificate, în mod obiectiv, de către un observator rezonabil care reprezintă societatea. Cu alte cuvinte, în cazurile în care se solicită recuzarea unui judecător, cercetarea trebuie să stabilească nu dacă a existat în fapt subiectivism conştient sau inconştient din partea acestuia, ci dacă o persoană rezonabilă şi bine informată ar percepe existenţa unui atare subiectivism."

17. În cauză, se ridică problema nerespectării de către pârâtul judecător a îndatoririi de a se abţine din perspectiva circumstanţelor care pot fi circumscrise ipotezei reglementate de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., conform cărora "Judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată".

18. Astfel fiind, în sensul jurisprudenţei menţionate a Curţii Constituţionale, circumstanţele cauzei presupun analiza existenţei unei situaţii de imparţialitate obiectivă imputată magistratului cercetat.

19. Realizând propria evaluare a probatoriului administrat, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa disciplinară, că nu s-a făcut dovada existenţei unei aparenţe rezonabile de lipsă de imparţialitate a pârâtului judecător în contextul împrejurărilor concrete ale cauzei.

20. Sub acest aspect, se reţine că circumstanţele de fapt reliefate de probatoriul administrat relevă fără echivoc faptul că, fiind internat în regim de urgenţă, pârâtul judecător nu a optat să fie tratat de un anume medic, în speţă de doamna dr. B., ci s-a supus regulilor existente la nivelul instituţiei sanitare.

21. De asemenea, nu s-a dovedit că, anterior sau ulterior externării din spital, pârâtul s-ar fi aflat sub supravegherea medicului respectiv ori că între cele două persoane s-ar fi creat o relaţie personală sau profesională de natură a da naştere unei suspiciuni rezonabile cu privire la lipsa de imparţialitate a magistratului.

22. În acest sens, instanţa disciplinară întemeiat a considerat că acţiunile dr. B. de a-i acorda pârâtului concediul medical şi de a efectua menţiunile în foaia de evoluţie şi tratament a pacientului, prescriindu-i tratamentul corespunzător, nu sunt suficiente pentru a contura o suspiciune rezonabilă de lipsă de imparţialitate a pârâtului.

23. Relevant este şi faptul că declaraţia dată de pârât în faza de cercetare disciplinară conturează concluzia că judecătorul a efectuat propria evaluare şi, în mod conştient şi subiectiv, a considerat că nu îi este afectată imparţialitatea. Aceeaşi concluzie este confirmată şi în cuprinsul declaraţiei date de domnul C., preşedintele Secţiei penale a Tribunalului Arad, care afirmă că pârâtul i-a relatat faptul că nu a avut niciun fel de legătură sau relaţie profesională cu doamna doctor, pe care o ştia doar din vedere, motiv pentru care nu a simţit că i-ar fi fost afectată imparţialitatea la soluţionarea dosarului de cameră preliminară, astfel că nu a formulat cerere de abţinere.

24. În consecinţă, este corectă aprecierea instanţei disciplinare în sensul că circumstanţele de fapt reliefate de probatoriul administrat nu sunt suficiente, în lipsa unor elemente obiectivate într-o situaţie concretă, pentru a se constata fără echivoc o relaţie dintre medic şi magistrat, care să poată fi considerată de natură a-i afecta pârâtului capacitatea de a fi incompatibil în judecarea cauzei penale.

25. În consecinţă, în cauză nu sunt identificate elemente care să contureze, dincolo de orice dubiu, întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

26. Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 9J din 6 aprilie 2017, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2018.

Procesat de GGC - GV