Inapplicability of revision for contradictory judgments where the triple identity of object is absent due to distinct administrative acts

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2013, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Ploieşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea Deciziei nr. 214 din 7 octombrie 2013, emisă de pârât şi a informării privind plata cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 1 (CR 1), precum şi obligarea pârâtului la plata diferenţelor neachitate în conformitate cu cererea de rambursare.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1.010 din 26 martie 2014, a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Deciziei nr. 214 din 7 octombrie 2013 emise de pârât şi a informării privind plata cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 1.

Totodată, a obligat pârâtul la plata diferenţelor neachitate din cererea de rambursare nr. 1.

Prin Decizia nr. 433 din 9 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programe Europene împotriva Sentinţei nr. 1.010 din 26 martie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

2. Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 433 din 9 februarie 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2013, a formulat cerere de revizuire recurentul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, solicitând admiterea cererii de revizuire şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de recurs pe care a formulat-o, iar pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii promovate de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploieşti.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, s-a arătat că între revizuent, în calitate de autoritate de management pentru Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 şi intimata Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Ploieşti, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de finanţare nr. x//29 martie 2013 privind implementarea proiectului cod SMIS 40253 "Creşterea mobilităţii transportului public prin reabilitarea traseului tramvaiului 101 cu lucrări vizând calea de rulare, staţii cu peroane adaptate persoanelor cu dizabilităţi, material rulant, elemente de semnalizare şi automatizare etapa II".

Revizuentul a susţinut că a constatat abateri de la aplicarea prevederilor legislaţiei naţionale în materia achiziţiilor publice, iar conform art. 6 şi 9 din O.U.G. nr. 66/2011, prin Nota de conformitate nr. x/12 iulie 2013, a aplicat o reducere de 10 % din valoarea contractului de servicii nr. x/14 octombrie 2010.

Cererea de revizuire s-a formulat prin raportare la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2014, în care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Ploieşti, ulterior fiind respins şi recursul formulat de această reclamantă (prin Decizia nr. 2.583 din 13 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).

S-a arătat că în dosarul nr. x/2014 a fost analizată temeinicia şi legalitatea măsurii dispuse prin Nota de conformitate nr. x/12 iulie 2013 cu privire la reducerea de 10 % aplicată contractului nr. x/29 decembrie 2010, încheiat între beneficiar şi Asocierea SC A. SRL şi SC B. SRL, comunicată Unităţii Administrativ Teritoriale municipiul Ploieşti prin Informarea nr. x/7 octombrie 2013, privind plata cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 2 (CR 2).

A mai arătat revizuentul că ambele informări, cu nr. x/5 august 2013 (CR 1) şi nr. x/7 octombrie 2013 (CR 2) au la bază constatările din nota de conformitate nr. x/12 iulie 2013, prin care s-a stabilit o reducere procentuală de 10% din valoarea contractului nr. x/14 octombrie 2010.

Revizuentul a criticat faptul că, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1.010 din 26 martie 2014, a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Deciziei nr. 214 din 7 octombrie 2013 emisă de pârât şi a informării privind plata cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 1, obligând pârâtul la plata diferenţelor neachitate din cererea de rambursare nr. 1, soluţie ce a rămas definitivă în calea de atac a recursului.

S-a menţionat că Decizia nr. 433/9 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2013 încalcă autoritatea de lucru judecat a soluţiei pronunţate în dosarul nr. x/2014.

3. Soluţia instanţei de revizuire

Prin Decizia nr. nr. 2.226 din 14 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene împotriva Deciziei nr. 433 din 9 februarie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2013.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi cu faptul că, în speţă, dosarele în care s-au pronunţat hotărârile pe care revizuentul-recurent le apreciază a avea caracter potrivnic nu se află într-un raport specific unei autorităţi de lucru judecat, tripla identitate de părţi, obiect şi cauză nefiind întrunită în cererile litigioase ce au generat cazul de revizuire pendinte.

S-a constatat că, dacă în privinţa părţilor şi a cauzei juridice ale fiecăreia dintre cele două cereri de chemare în judecată se poate reţine existenţa unei identităţi, această condiţie nu este îndeplinită cu privire la obiectul acţiunilor înregistrate în dosarele evidenţiate.

Avându-se în vedere că actele administrative contestate în cauză sunt diferite şi au produs fiecare efecte proprii, fiind verificate separat de către instanţele judecătoreşti competente, în cele două stadii procesuale specifice contenciosului administrativ, s-a considerat că nu este îndeplinită cerinţa identităţii de obiect din conţinutul elementelor care cumulativ formează autoritatea de lucru judecat.

4. Cererea de recurs

Împotriva deciziei instanţei revizuire, în temeiul art. 513 alin. (6) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a declarat recurs Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării cererii de revizuire, admiterea acesteia şi schimbarea în tot a Deciziei nr. 433 din 9 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul admiterii recursului formulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene împotriva Sentinţei civile nr. 1.010/26 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti şi respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii promovate de U.A.T. municipiul Ploieşti.

Sub un prim aspect, recurentul a formulat o serie de precizări privind cadrul procesual al cauzei.

Raportat la cele astfel expuse, autorul recursului a susţinut că instanţa de revizuire a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reţinând, în mod eronat, că actele administrative contestate în cauză sunt diferite şi că acestea au fost verificate cu privire la legalitatea lor, prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate asupra lor.

În speţă, măsura reducerii procentuale de 10% din valoarea contractului de servicii nr. x/29 decembrie 2010 a fost aplicată prin Nota de neconformitate nr. x/12 iulie 2013, comunicată către U.A.T. Municipiul Ploieşti odată cu Informarea nr. x/5 august 2013 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. 1.

S-a precizat că măsura reducerii procentuale aplicate prin Nota de neconformitate vizează 10% din valoarea contractului de servicii nr. x/29 decembrie 2010 şi se reţine etapizat, respectiv, de fiecare dată când beneficiarul depune cereri de rambursare/plată ce cuprind facturi aferente contractului de servicii menţionat.

S-a învederat că abaterea a fost identificată şi sancţionată o singură dată (prin emiterea notei de neconformitate nr. x/12 iulie 2013), reducerea aplicată cererilor de rambursare ulterioare reprezentând doar executarea/recuperarea sumelor aferente măsurii.

Întrucât Informările privind plata cheltuielilor aprobate în Cererile de rambursare nr. 2 finală reprezintă acte de executare, împotriva informărilor se poate formula contestaţie numai cu privire la măsurile de executare.

Or, din considerentele celor patru hotărâri pronunţate în cele două dosare analizate, reiese că nu este analizat cuprinsul celor două informări, ci constatările din nota de neconformitate anterior menţionată, cât şi sancţiunea aplicată prin aceasta, fiind analizată aceeaşi abatere, iar instanţele de fond pronunţând două soluţii diferite.

În concluzie, s-a menţionat că, în speţă, cererea de revizuire formulată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din codul menţionat.

Având în vedere că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., precum şi condiţiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., prin încheierea din data de 12 februarie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecăţii.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

În primul rând, se constată, că deşi recursul a fost întemeiat în mod explicit pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), criticile formulate privesc, în realitate, încălcarea regulilor de procedură vizând promovarea unei căi extraordinare de atac, situaţie în care, acestea vor fi examinate din perspectiva cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că argumentele dezvoltate de recurent, ce vizează, în concret, încălcarea normei prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (cu referire la condiţiile de exercitare a cererii de revizuire) sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte cazul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Fundamentul acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii: să existe hotărâri definitive contradictorii, iar aceste hotărâri să fie pronunţate în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

În cazul concret dedus judecăţii, astfel cum corect s-a reţinut, obiectul acţiunilor în ambele pricini nu este absolut identic, aspectele ce diferenţiază cele două litigii fiind determinate, însă, de natura şi particularităţile raportului juridic dintre părţile litigante, contractul încheiat între acestea fiind cu finanţare succesivă.

Examinându-se actele administrative şi operaţiunile juridice analizate în fiecare dintre cele două procese, se constată caracterul fondat al concluziei instanţei de revizuire, în sensul inexistenţei unei identităţi formale dintre acestea. De altfel, nici recurentul nu contestă acest fapt.

Ceea ce invocă, deşi nu în mod explicit, autorul recursului este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumţie, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluţie, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit în a doua hotărâre.

Se consideră, practic, că efectul pozitiv al lucrului judecat (cu referire la reducerea procentuală de 10% din valoarea contractului ce s-ar impune a fi reţinută etapizat, la fiecare cerere de rambursare/plată) se impunea în al doilea proces, care nu prezintă formal tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia, însă, nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Dar, aşa cum s-a expus în cele ce preced, raţiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe textul menţionat nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.

Posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată şi de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe în legătură cu existenţa acelei hotărâri.

În speţă, chiar dacă obiectul litigiilor ar fi absolut identic, situaţie ce nu este incidentă, este de observat că, prin decizia a cărei anulare s-a solicitat, respectiv Decizia nr. 433 din 9 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, (în cel de-al doilea litigiu) a analizat existenţa altor hotărâri judecătoreşti anterioare, prin care s-au dezlegat aceleaşi raporturi juridice dintre părţi.

Împrejurarea că instanţa învestită cu al doilea litigiu nu a dat eficienţă prezumţiei lucrului judecat, ce ar putea constitui, eventual, o greşeală de judecată, nu poate fi însă cenzurată pe calea revizuirii.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii, privitoare la raţionamente jurisdicţionale sau soluţii pretins eronate este exclusă, în raport cu dispoziţiile procedurale incidente şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene împotriva Deciziei nr. 2.226 din 14 iunie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2018.

Procesat de GGC - ED