Nullity of disciplinary action for exceeding mandatory deadline on preliminary judicial inspections

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâţilor A. judecător în cadrul Tribunalului Ilfov şi B., judecător în cadrul Tribunalului Ilfov, în prezent delegată în cadrul Tribunalului Bucureşti, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constând în nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor sau deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

2. Soluţia instanţei de disciplină

Prin Hotărârea nr. 12J din 25 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară a admis excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare şi a constatat nulitatea acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâţilor A., judecător în cadrul Tribunalului Ilfov şi B., judecător în cadrul Tribunalului Ilfov, în prezent delegată în cadrul Tribunalului Bucureşti, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

3. Cererea de recurs

Împotriva Hotărârii nr. 12J din 25 aprilie 2017, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, a declarat recurs Inspecţia Judiciară.

În susţinerea recursului, titularul acţiunii disciplinare a invocat critici pe care le-a circumscris motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., învederând, în esenţă, că hotărârea s-a dat cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Autoarea recursului a arătat că instanţa de disciplină a reţinut corect situaţia de fapt generată de cele două dosare înregistrate la Inspecţia Judiciară, dar a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale referitoare la sancţiunea nerespectării termenelor.

În acest sens, s-a menţionat că, urmându-şi raţionamentul expus în hotărâre, instanţa disciplinară ar fi trebuit să constate nulă, în principal, sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare din prezenta lucrare şi, implicit, a actelor subsecvente, iar nu doar a rezoluţiilor de începere a cercetării disciplinare şi de exercitare a acţiunii disciplinare.

Pentru motivul că cele două lucrări ale Inspecţiei Judiciare sunt diferite, în prima, verificările prealabile fiind efectuate urmare sesizării preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti, iar, în a doua, verificările fiind urmarea sesizării din oficiu, recurenta a apreciat ca fiind eronată interpretarea dispoziţiilor procedurale aplicabile, în opinia sa, neputând fi adiţionate termenele de efectuare a verificărilor prealabile care au curs în ambele lucrări.

Consideră partea că, fiind vorba de lucrări distincte, înregistrate ca urmare a unor modalităţi diferite de sesizare, soluţia adoptată în lucrarea anterioară putea împiedica exercitarea acţiunii disciplinare de faţă doar în măsura în care se soluţiona fondul, iar, în lipsa unei soluţii pe fond în prima lucrare, inspectorii judiciari aveau, conform dispoziţiilor art. 63 alin. (6) şi (7) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, obligaţia de a se sesiza din oficiu.

Relativ la termenul de efectuare a verificărilor prealabile, s-a menţionat că acesta a fost respectat, deoarece verificările prealabile în lucrarea în care s-a exercitat acţiunea disciplinară care face obiectul prezentului dosar au fost efectuate în perioada 19 aprilie 2016 - 15 iulie 2016, cu respectarea art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată.

S-a subliniat că, şi în situaţia în care s-ar considera că este vorba despre o singură procedură disciplinară, aşa cum a apreciat Secţia pentru judecători, termenul de efectuare a verificărilor prealabile a fost respectat, în prima lucrare acestea fiind desfăşurate în perioada 28 aprilie 2015 - 23 iulie 2015, iar, în considerarea caracterului unitar al procedurii disciplinare, reţinut în hotărârea atacată, pentru începerea cercetării disciplinare, dispoziţiile art. 45 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, nu prevăd un termen legal de întocmire a rezoluţiei, singurul termen prevăzut în acest sens fiind cuprins în legislaţia secundară, respectiv în art. 19 alin. (1) din Regulamentul menţionat. Or, acest din urmă termen nu este unul imperativ, astfel încât, nerespectarea sa nu ar putea atrage sancţiunea decăderii.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de disciplină, pentru continuarea soluţionării acţiunii disciplinare.

4. Procedura de filtrare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din codul menţionat.

Având în vedere că recursul a fost declarat în termen legal şi că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., precum şi condiţiile de admisibilitate, conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea de la 12 februarie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursul Inspecţiei Judiciare.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succed.

Argumentele dezvoltate de recurentă în susţinerea cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează greşita aplicare a dispoziţiilor legale referitoare la sancţiunea nerespectării termenelor.

Această ipoteză nu se regăseşte, însă, în considerentele hotărârii atacate.

Conform prevederilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., incidente în temeiul dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Nu poate fi reţinută afirmaţia recurentei, conform căreia, pentru constatarea nulităţii, în speţă, instanţa de disciplină ar fi adiţionat în mod nelegal termenele de efectuare a verificărilor prealabile care au curs în cele două lucrări.

Potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, " aspectele semnalate potrivit alin. (1) şi (2) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data solicitării formulate de titularul acţiunii disciplinare potrivit alin. (1) sau de la data sesizării Inspecţiei Judiciare potrivit alin. (2). Inspectorul şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură" (s.n.).

Prin raportare la interpretarea literală şi teleologică a dispoziţiilor citate, a fost corect dedusă natura imperativă termenului de 45 de zile, în interiorul căruia trebuie efectuate verificările prealabile, termen ce poate fi prelungit cu cel mult 45 de zile de către inspectorul-şef, în situaţia expres prevăzută de lege, deci un total de 90 de zile.

Or, pentru faptele reţinute în sarcina intimaţilor pârâţi prin prezenta acţiune disciplinară, au mai fost efectuate verificări prealabile în lucrarea nr. x/IJ/1472/DIJ/2015 a Inspecţiei Judiciare.

Având în vedere faptul necontestat că verificările în cauză au vizat aceiaşi magistraţi (respectiv, judecătorii B. şi A.) şi aceleaşi fapte (anume modalităţile în care, în calitate de membri în Colegiul de conducere, pârâţii au înţeles să gestioneze situaţia aflată la nivelul Judecătoriei Buftea, determinând punerea în aplicare cu întârziere a dispoziţiilor Hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii nr. 714/2013 şi 718/2014), cu just temei, instanţa de disciplină a stabilit că, în ceea ce priveşte obligaţia Inspecţiei Judiciare de a respecta termenul de 90 de zile prevăzut de lege, nu prezintă relevanţă împrejurarea că, strict formal, verificările s-au efectuat în lucrări în care singurul element diferit este modalitatea de sesizare.

Sub acest aspect, este de observat că în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar în cazul în care se constată că există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluţie, începerea cercetării disciplinare prealabile. În situaţia în care mai multe sesizări privesc aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană, sesizările se conexează.

Modul particular în care, după efectuarea unor prime verificări prealabile, Inspecţia Judiciară a procedat în lucrarea nr. x/IJ/1472/DIJ/2015, fără a dispune o soluţie pe fond conform dispoziţiilor legale anterior specificate, nu poate justifica efectuarea unor alte asemenea verificări cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de lege.

Cum, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, termenul total de efectuare a verificărilor prealabile este de cel mult 90 de zile, rezultă că, în cauză, efectuarea verificărilor prealabile de la 19 aprilie 2016 la 15 iulie 2016 (88 zile), după ce se desfăşuraseră anterior alte verificări prealabile (cu privire la aceleaşi fapte şi persoane) de la 28 aprilie 2015 la 23 iulie 2015 (alte 87 zile), s-a realizat, contrar susţinerilor recurentei, cu depăşirea acestui termen.

Având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea specială pentru exercitarea unui drept, reiese că nerespectarea acestuia atrage atât sancţiunea decăderii, cât şi nulitatea actului întocmit peste termen, în conformitate cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., după cum, pe bună dreptate, a constatat Secţia pentru judecători în materie disciplinară, autoarea recursului considerând în mod nefondat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se aplica sancţiunea nulităţii.

Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. definesc nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.

În funcţie de necesitatea condiţiei existenţei unei vătămări pentru incidenţa sancţiunii, nulitatea se clasifică în nulitate condiţionată, reglementată de dispoziţiile art. 175 din C. proc. civ. şi nulitatea necondiţionată, în cazurile expres prevăzute de art. 176 din acelaşi cod.

Date fiind considerentele expuse şi faptul că, pentru incidenţa sancţiunii nulităţii condiţionate, legea impune cumulativ următoarele trei condiţii: nerespectarea condiţiilor legale ale unui act de procedură, existenţa unei vătămări determinate de nerespectarea condiţiilor legale ale actului de procedură, vătămare care, în cazul nulităţilor exprese, este prezumată şi imposibilitatea înlăturării vătămării în alt mod decât prin desfiinţarea actului de procedură, nu se poate considera că, în cauză, respectivele condiţii nu sunt îndeplinite.

Rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare are o dublă natură, aceasta fiind, pe de o parte, actul prin care se finalizează procedura disciplinară administrativă şi, pe de altă parte, actul de sesizare a jurisdicţiei disciplinare.

Prin urmare, în mod legal, secţia pentru judecători a statuat că actul de sesizare a instanţei disciplinare (rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare) care este un act procesual poate fi cenzurat sub aspectul nulităţii, validitatea acestui act depinzând de validitatea actelor anterioare din procedura administrativă disciplinară, începând cu verificările prealabile.

În atare situaţie, nici critica privind pretinsa respectare a termenului de recomandare prevăzut în legislaţia secundară pentru întocmirea rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare - act ulterior, nu prezintă semnificaţie, nefiind de natură a acoperi nulitatea absolută a actelor premergătoare.

Pe de altă parte, constatarea nulităţii acţiunii disciplinare în discuţie s-a făcut, în circumstanţele speţei, printr-o justă raportare doar la nulitatea absolută a respectivei rezoluţii, având în vedere principiul disponibilităţii, astfel cum acesta este reglementat în mod expres de prevederile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. şi limitele învestirii instanţei de către autorii excepţiei examinate, critica recurentei, în sensul că Secţia pentru judecători trebuia să constate nulă, în principal, sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare, fiind lipsită de fundamentat, în condiţiile în care, o atare constatare exceda limita stabilită prin apărarea pârâţilor judecători.

În plus, reţinerea acestei nulităţi absolute, a cărei existenţă a fost demonstrată temeinic, nu poate fi infirmată prin aplicarea dispoziţiilor cu caracter infralegislativ ale art. 63 alin. (6) şi (7) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, invocate în contextul examinat.

Contrar susţinerilor titularului acţiunii disciplinare, nu există o practică relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest sens, argumentul jurisprudenţial invocat în concluziile formulate cu prilejul dezbaterilor asupra recursului neavând relevanţa pretinsă.

Astfel, în privinţa Deciziei nr. 312 din 4 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, pronunţate în Dosarul nr. x/2017, nu se poate reţine existenţa unei identităţi de raţionament, întrucât situaţia juridică dedusă judecăţii în cauza soluţionată prin decizia specificată avea în vedere o ipoteză vădit diferită, care nu vine în contradicţie cu argumentele expuse în hotărârea atacată. Respectiva situaţie privea nulitatea absolută a actului de sesizare a instanţei (rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare), ca urmare a nulităţii absolute a actului de sesizare a Inspecţiei Judiciare din cauza lipsei semnăturii autoarei sesizării, nestatuându-se depăşirea vreunui termen legal, care să pună în discuţie regularitatea unei noi sesizări din oficiu, cum este cazul în speţă.

Pentru toate considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că este neîntemeiat motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., şi că aspectele astfel reţinute relevă caracterul fondat al excepţiei nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare şi atestă legalitatea constatării nulităţii acţiunii disciplinare deduse judecăţii în speţă.

În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul Inspecţiei Judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 12J din 25 aprilie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2018.

Procesat de GGC - GV