Claimant’s appeal over forced tax-information response rejected as inadmissible for lack of legal interest

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 13.11.2014 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat: obligarea pârâtei ca în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti să dispună emiterea şi comunicarea răspunsului la cererea nr. x din 10 iulie 2014, respectiv să comunice reclamantului: dacă la momentul 15 iulie 2010, data încheierii contractului de cesiune nr. x din 15 iulie 2010, BNP B. era sau nu obligat a reţine şi vira impozit pe venit la suma ce se pretinde a fi fost achitată, şi anume 100.000 euro; dacă la momentul 15 iulie 2010, data încheierii contractului de cesiune nr. 1893 din 15 iulie 2010, BNP B. era sau nu obligat a reţine şi vira TVA-ul aferent; dacă la data de 01.03.2007 - data încheierii contractului de cesiune x şi actului adiţional (pentru care nu ştie preţul), BNP B. era sau nu obligat să reţină şi să vireze impozit pe această sumă de bani şi, de asemenea, dacă era sau nu obligat să reţină şi să vireze TVA-ul aferent.

S-a mai solicitat de către reclamant: obligarea pârâtei la plata de adune morale, sumă ce o va preciza în termen legal; obilgarea pârâtei la plata de daune materiale, sumă ce o va preciza în termen legal;

Instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie care a fost soluţionată cu precădere potrivit art. 248 Noul C. proc. civ.

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 57/CA din 2 aprilie 2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamantul A. întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 10 aprilie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 20 iunie 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Aşa cum rezultă din petitul acţiunii, cu cererea nr. x din 10 iulie 2014, recurentul-reclamant, prin reprezentantul său, a solicitat ca Ministerul Finanţelor Publice să-i comunice dacă notarul public B. era sau nu obligat să reţină şi să vireze impozit, respectiv TVA pentru anumite operaţiuni notariale.

Astfel, în speţă, avocatul reclamantului-recurent a dorit indicarea textelor legale din prevederile fiscale din care rezultă obligaţia sau lipsa obligaţiei de plată impozit şi TVA. Codul fiscal şi Codul de Procedură Fiscală sunt acte publice aflate la dispoziţia cetăţenilor.

Aşa cum a observat şi instanţa de fond, cererea este justificată de suspiciunea că pentru anumite tranzacţii imobiliare efectuate de notarul indicat nu s-a achitat suma care în opinia reclamantului-recurent era cea reală.

În raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. a) şi c) din acelaşi act normativ, recurentul-reclamant nu poate fi considerat persoană vătămată, întrucât instituţiile publice nu au obligaţia de a răspunde tuturor cererilor adresate, ci doar acelora ce vizează nerespectarea drepturilor legitime, reglementate de norma constituţională ori actele normative.

Or, în prezenta cauză, recurentul-reclamant nu a făcut dovada nici în faţa instanţei de fond şi nici prin recursul promovat, a interesului legitim lezat, care l-ar fi determinat să solicite Ministerului Finanţelor Publice informaţii cu privire la obligaţia BNP B. de a reţine şi vira, la momentul încheierii contractului de cesiune nr. x din 15 iulie 2010, impozitul pe venit la suma pretins a fi achitată, respectiv taxa pe valoare adăugată aferentă.

De asemenea, recurentul-reclamant nu a făcut dovada lezării vreunui interes legitim pentru a solicita informaţii cu privire la obligaţia BNP B. de a reţine şi vira, la momentul încheierii contractului de cesiune nr. 628 din 01 martie 2007, impozitul pe venit şi taxa pe valoare adăugată aferentă sumei cuprinse în aceste acte notariale.

Astfel, faţă de petitul cererii de chemare în judecată, corect s-a reţinut în cuprinsul hotărârii atacate faptul că avocatul recurentului doreşte indicarea textelor de lege cuprinse în normele fiscale din care rezultă obligaţia sau lipsa obligaţiei de plată a impozitului pe venit şi a taxei pe valoare adăugată, în situaţia în care Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală sunt acte publice aflate la dispoziţia cetăţenilor.

Pe de-o parte, nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii, iar pe de altă parte, organele administraţiei publice centrale ori locale nu sunt obligate a răspunde solicitărilor referitoare la prevederile legale cuprinse în actele normative publicate în Monitorul Oficial sau pe site-ul instituţiilor publice.

Totodată, aşa cum se poate observa din analiza înscrisurilor existente la dosar, simpla suspiciune referitoare la faptul că un contribuabil (în cazul de faţă Biroul Notarului Public B.) nu a plătit taxele stabilite de Codul fiscal, aferente unor tranzacţii imobiliare, nu justifică obligarea unei instituţii publice, din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, de a răspunde cererilor formulate de persoanele fizice ori juridice privind dispoziţiile legale cuprinse în actele normative aplicabile.

Faţă de cele anterior menţionate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 57/CA din 2 aprilie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2017.