Rural Development Grant Revocation: Whether Bankruptcy Insolvency Alone Constitutes a Statutory Irregularity Justifying Contract Termination
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court’s judgment, and remanded the case for retrial, effectively allowing the plaintiff-company to prevail on the preliminary issue of legal error. The dispute involved a company challenging administrative decisions that revoked a non-repayable rural development grant and terminated the associated financing contract after the company entered insolvency proceedings; the company contested whether its mere entry into insolvency constituted a statutory "irregularity" justifying the recovery of funds. Relying on Article 36 of Emergency Government Ordinance No. 66/2011 and the constitutional interpretation from Constitutional Court Decision No. 342/2013, the Supreme Court found that the lower court erred by interpreting insolvency *per se* as an irregularity without first demonstrating a specific breach (action or omission) by the beneficiary that caused prejudice to the public budget. The Court ordered the lower court to determine on remand whether actual irregularities distinct from the insolvency event occurred, noting that the principle of proportionality under Article 17 of the same ordinance would only be applicable if such irregularities were substantiated.
Legislator headnote
AI generatedart. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ; Rural Development Grant Revocation: Whether Bankruptcy Insolvency Alone Constitutes a Statutory Irregularity Justifying Contract Termination: The dispute involved a company challenging administrative decisions that revoked a non-repayable rural development grant and terminated the associated financing contract after the company entered insolvency proceedings; the company contested whether its mere entry into insolvency constituted a statutory "irregularity" justifying the recovery of funds. Relying on Article 36 of Emergency Government Ordinance No. 66/2011 and the constitutional interpretation from Constitutional Court Decision No. 342/2013, the Supreme Court found that the lower court erred by interpreting insolvency *per se* as an irregularity without first demonstrating a specific breach (action or omission) by the beneficiary that caused prejudice to the public budget. The Court ordered the lower court to determine on remand whether actual irregularities distinct from the insolvency event occurred, noting that the principle of proportionality under Article 17 of the same ordinance would only be applicable if such irregularities were substantiated.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis explicitly cited in the dispositive to justify the admission of the appeal and the quashing of the lower court's judgment.
The procedural basis cited in the dispositive, in conjunction with the Civil Procedure Code, to mandate the remittal of the case for retrial to the same instance.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la 18.09.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (prin reorganizarea fostei Agenţii de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit),: anularea Deciziei emisă sub nr. 9666 din 21.03.2014 privind soluţionarea Contestaţiei nr. 7017/28.02.2014; anularea Procesului - Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare emis de Agenţie sub nr. x din 24 ianuarie 2014; anularea măsurii de retragere a ajutorului financiar nerambursabil acordat beneficiarei în baza Contractului de finanţare x; anularea măsurii de reziliere a Contractului; anularea măsurii de stabilire în sarcina sa de plată a sumei de 840.484,80 RON;
2. Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 881 din 27 martie 2015, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin Lichidator Judiciar B. SPRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin Lichidator Judiciar B. SPRL, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8.
Recurenta-reclamantă invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, deoarece textul legal obligă autoritatea competentă să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, în scopul de a verifica şi evidenţia, dacă e cazul, nereguli în derularea contractului de finanţare.
Ca atare, consideră recurenta, simpla deschidere a procedurii de insolvenţă nu constituie prin ea însăşi, o cerinţă necesară şi suficientă pentru denunţarea unui contract de finanţare şi nu este o neregulă în sensul O.U.G. nr. 66/2011.
Împrejurarea că ulterior obţinerii finanţării şi derulării contractului, societatea s-a confruntat cu probleme de ordin financiar, fiind necesară deschiderea procedurii insolvenţei, nu impietează, susţine recurenta-reclamantă, asupra veridicităţii celor declarate la momentul accesării finanţării nerambursabile şi nu poate constitui un motiv întemeiat pentru retragerea acesteia.
În plus, prin clauza contractuală prevăzută în Anexa 1 la art. 11 din contract, se înscrie doar posibilitatea, iar nu obligaţia autorităţii de încetare a valabilităţii contractului în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanşată procedura insolvenţei.
În aceste condiţii, deschiderea procedurii prealabile de insolvenţă şi depunerea unui plan de reorganizare, nu poate constitui un motiv de îngrijorare pentru soarta derulării proiectului, ci dimpotrivă, trebuie privită ca o posibilitate de creştere a şanselor pentru depăşirea problemelor comerciale ale debitorului reorganizat.
Prin raportare la cele sus-menţionate, recurenta-reclamantă consideră că starea de insolvenţă nu reprezintă o neregulă din perspectiva O.U.G. nr. 66/2011 pentru care poate fi reţinută culpa societăţii şi care este de natură să creeze un prejudiciu.
Prin motivele de recurs se invocă şi Decizia nr. 342/2013 a Curţii Constituţionale, conform căreia s-a constatat că prima obligaţie a autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvenţă reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul UE/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora.
Printr-un ultim motiv de recurs, recurenta-reclamantă critică faptul că instanţa de fond a reţinut că nu s-a încălcat principiul proporţionalităţii sancţiunii, prevăzut la art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011.
4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 10 aprilie 2017 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 20 iunie 2017.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analiza motivelor de casare.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, se constată că recurenta-reclamantă a intrat sub incidenţa Legii nr. 85/2006 (procedura generală de insolvenţă) începând cu data de 20.12.2013.
Ca urmare acestui fapt, intimata-pârâtă, invocând disp. art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, precum şi prevederile contractului de finanţare, mai întâi a propus, rezilierea contractului prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 24.01.2014 şi ulterior, a reziliat contractul de finanţare.
Conform art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, prin derogare de la dispoziţiile art. 36 şi 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora".
La rândul lor, prevederile art. 11 alin. (3) din contractul de finanţare susţin posibilitatea autorităţii contractante în sensul suspendării sau încetării valabilităţii contractului, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, inclusiv în situaţia în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanşată procedura insolvenţei.
Din interpretarea celor două texte legale, Înalta Curte reţine că intimata-pârâtă are într-adevăr posibilitatea încetării/rezilierii contractului de finanţare ca urmare a declanşării procedurii de insolvenţă, dar numai ca urmare a demarării activităţii de constatare a neregulilor, procedură care este obligatorie.
La rândul său, procedura de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, pentru aceasta urmând a se demonstra dacă beneficiarul finanţării nerambursabile a săvârşit o neregulă, respectiv identificarea abaterii (acţiune sau inacţiune) şi prejudiciului adus bugetelor în cauză.
În acest sens, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 342/2013 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 a arătat în considerentele care sunt obligatorii, că prima obligaţie a autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvenţă reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora.
A doua obligaţie a autorităţilor competente, reţine Curtea Constituţională, este aceea de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din neregulile constatate, fiind deci o activitate subsecventă unor nereguli şi fiind evident că nu pot fi imputate sumele acordate în cadrul contractului fără ca beneficiarul să nu aibă nicio culpă la intrarea în insolvenţă.
Prima instanţă, analizând dispoziţiile legale incidente, pe care le-a redat în cuprinsul considerentelor sentinţei pronunţate, a concluzionat că simpla intrare în insolvenţă a beneficiarului constituie neregulă ce conduce la recuperarea finanţării nerambursabile şi rezilierea contractului de finanţare.
Or, o astfel de interpretare este contrară definiţiei neregulii prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, care alătură condiţia restituirii finanţării de existenţa unei abateri constând dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului, dar şi a unui prejudiciu produs sau potenţial adus bugetului Uniunii Europene şi/sau fondurilor publice naţionale.
Faţă de acestea, Înalta Curte apreciază întrunirea motivului de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.
În acest sens, pot fi exemplificate Deciziile nr. 3864 din 2.12.2015 şi nr. 67 din 19.01.2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În concluzie, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi admis, urmând a se casa sentinţa atacată şi a se trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de rejudecare va analiza şi stabili în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul U.E., distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenţei, cum s-a arătat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 342/2013, în raport de motivaţia actelor administrative a căror anulare s-a cerut.
Se constată, de asemenea, că nu mai este necesară analizarea motivelor de casare din perspectiva aplicării greşite a dispoziţiilor art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, aceasta revenind instanţei de rejudecare, în ipoteza identificării existenţei unei nereguli care presupune şi aplicarea principiului proporţionalităţii sancţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva sentinţei nr. 881 din 27 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2017.