Recovery of illegal de minimis state aid in cinematography: validity of administrative enforcement exceeding the EU threshold

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 octombrie 2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei, a solicitat anularea Deciziei nr. 34 din 23 aprilie 2013, emisă de pârât şi obligarea acestuia la recalcularea corectă a sprijinului de minimis ce i-a fost acordat în perioada 2011-2013.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 679 din 11 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 679 din 11 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii de anulare a Deciziei nr. 34 din 23 aprilie 2014, astfel cum a fost formulată.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurenta-reclamantă a formulat, în esenţă, următoarele critici:

I. Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006.

Prima instanţă nu a motivat aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor respective, iar simpla invocare a unui înscris, chiar dacă este emis de Consiliul Concurenţei, nu poate suplini obligaţia instanţei de a dezvălui raţionamentul prin care a ajuns la soluţia pronunţată.

În mod nelegal instanţa de fond a ignorat lipsa normelor metodologice impuse de art. 18 alin. (4) din O.U.G. nr. 117/2006.

Contrar aprecierii primei instanţe, prevederile O.U.G. nr. 117/2006 au caracter imperativ, astfel că, normele metodologice privind emiterea titlurilor executorii trebuiau emise anterior emiterii deciziei contestate.

Soluţia instanţei de fond încalcă dispoziţiile art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006, care nu prevăd, nici în mod expres, nici implicit, că furnizorul ajutorului de stat are dreptul, invocând propria culpă, să procedeze la recuperarea sumelor plătite, prin emiterea unui titlu executoriu.

Depăşirea pragului limită de 200.

000 euro, nu poate fi corectată decât prin iniţierea unei acţiuni în instanţă şi nu prin emiterea unui titlu executoriu de genul celui care face obiectul prezentei cauze.

În măsura în care furnizorul ajutorului de stat ar fi considerat că sunt nelegale contractele perfectate cu beneficiarul, întrucât s-ar fi depăşit pragul de 200.000 euro, ar fi avut deschisă calea acţiunii în anulare, reglementată de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

II. În mod greşit prima instanţă a apreciat că societatea reclamantă nu este vătămată prin stabilirea debitului la un curs valutar inexistent, stabilit arbitrar, şi că pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei nu putea stabili debitul în alt mod.

Indiferent dacă data acordării ajutorului de stat este considerată ca fiind data solicitării sprijinului sau data plăţii acestuia, cursul de 4,45 RON/euro, utilizat de intimat, nu a fost stabilit de Banca Naţională a României în niciuna dintre zilele aferente perioadei 01.01.2011 - 31.12.2013, fiind încălcate prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 117/2006.

III. În mod greşit prima instanţă a apreciat că prin Decizia nr. 34/2014, s-a calculat în mod legal cuantumul ajutorului de minimis acordat în perioada 2011-2013.

Toate condiţiile necesare acordării sprijinului trebuie îndeplinite de solicitant încă de la momentul formulării cererii de acordare a sprijinului financiar nerambursabil. La momentul solicitării, întinderea sprijinului este stabilită deja de către furnizor (suma este aceeaşi pentru toţi producătorii sau regizorii care au dreptul de a încasa respectivul sprijin), relevante în acest sens fiind prevederile art. 28 din O.G. nr. 39/2005.

Cum cea mai mare parte a sumelor care au fost avute în vedere de către pârât la emiterea Deciziei nr. 34/2014, reprezintă sprijin financiar automat pentru calitate artistică, este relevant faptul că acest sprijin: este condiţionat de îndeplinirea a două condiţii prealabile, strict şi limitativ impuse de O.G. nr. 39/2005 şi de normele de minimis (filmul de referinţă să fi fost selecţionat la un festival agreat de pârât şi sprijinul să fie folosit la producerea unui alt film pentru care pârâtul a acordat deja credit direct); are un cuantum fix anual (egal cu cuantumul maxim al sprijinului financiar automat pentru succes de public ce se poate acorda într-un an) şi este acelaşi pentru toţi producătorii şi regizorii care îl solicită într-un an.

Instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 39/2005, considerând că abia după semnarea contractului de finanţare, se naşte dreptul beneficiarului de a primi sprijinul.

Semnarea contractului de finanţare reprezintă doar exercitarea dreptului, respectiv materializarea dreptului (deja născut) într-un înscris, care poate fi emis la mult timp după ce dreptul respectiv se născuse în patrimoniul beneficiarului.

Deşi instanţa de fond a făcut referire la adresa din 21.05.2014, emisă de Consiliul Concurenţei, a interpretat-o în mod greşit, apreciind că momentul la care acordarea ajutorului este obligatorie şi poate fi executată în instanţă, este momentul semnării contractului de finanţare, acest raţionament fiind eronat, întrucât acordă voinţei Centrului Naţional al Cinematografiei un rang egal dispoziţiilor legale.

4. Apărările formulate de intimatul-pârât Centrul Naţional al Cinematografiei

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Centrul Naţional al Cinematografiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 martie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea de şedinţă din data de 4 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Criticile recurentei-reclamante vizând aprecierea primei instanţe cu privire la aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006, sunt nefondate.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 34 din 23 aprilie 2014, emisă de Directorul General al Centrului Naţional al Cinematografiei, prin care s-a dispus recuperarea sumei de 641.489 RON, reprezentând ajutor de minimis atribuit ilegal societăţii reclamante, reţinându-se că aceasta a beneficiat din partea pârâtului Centrul Naţional al Cinematografiei, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi (2011 - 2013), de sprijin financiar nerambursabil sub forma ajutorului de minimis în cuantum total de 1.531.489 RON, echivalentul a 344.155 euro, în temeiul unui număr de 12 contracte încheiate în perioada 01.02.2011-18.09.2013.

Sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care instanţa de fond a apreciat că în speţă sunt incidente prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006, aceste argumente, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la dispoziţiile aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

La formularea acestei concluzii, în mod judicios prima instanţă a avut în vedere faptul că Decizia nr. 34 din 23 aprilie 2014 nu vizează dispoziţiile art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2006, iar verificarea utilizării ajutorului de stat prevăzut la alin. (1) al articolului menţionat, implică analiza tuturor aspectelor ce privesc ajutorul de stat şi nu doar a împrejurării dacă ajutorul de stat a fost sau nu utilizat conform scopului convenit cu furnizorul.

Decizia contestată a fost emisă în temeiul prevederilor art. 18 alin. (3) din O.U.G. nr. 117/2006, în susţinerea acestei aprecieri fiind relevantă adresa din 18 iunie 2013, emisă de Consiliul Concurenţei, prin care, în referire la situaţia similară a unui alt beneficiar al ajutorului de stat în domeniul cinematografiei, s-a arătat că, pârâtul, în calitate de furnizor al ajutorului de stat, trebuie să întreprindă măsurile necesare în vederea respectării legislaţiei naţionale şi comunitare în materie, prin informarea beneficiarului în legătură cu depăşirea plafonului stabilit prin Regulamentul CE nr. 1998/2006 şi recuperarea sumelor ce depăşesc acest prag, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (3) din O.U.G. nr. 117/2006.

Astfel, prima instanţă şi-a argumentat aprecierea referitoare la aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006, iar faptul că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat această susţinere, nu poate conduce la concluzia că hotărârea recurată este nemotivată în privinţa aspectului în discuţie.

Critica recurentei-reclamante vizând nulitatea deciziei contestate, prin prisma lipsei normelor metodologice proprii, pe care furnizorii de ajutor de stat le vor emite în vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 18 alin. (3) din O.U.G. nr. 117/2006, nu poate fi reţinută.

Contrar susţinerilor recurentei, se constată că prevederile art. 18 alin. (4) din actul normativ menţionat nu au caracter imperativ, iar legislaţia în materia ajutorului de stat, în conformitate cu care s-a emis decizia contestată, este în măsură să asigure urmărirea de către furnizori a modului de utilizare a ajutoarelor de stat acordate şi dispunerea de măsuri, în vederea stopării şi recuperării acestor ajutoare.

În contextul arătat, în raport cu reglementările existente în materia ajutorului de stat în domeniul cinematografiei (O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005, Regulamentul privind concursul de selecţie a proiectelor cinematografice, în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producţie şi distribuire de filme, aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2335/2006), nu s-a impus necesitatea emiterii de către intimat a unor norme metodologice exclusiv în aplicarea art. 18 alin. (3) din O.U.G. nr. 117/2006, prevederile Normelor de minimis privind acordarea ajutorului de stat în domeniul cinematografiei completându-se cu celelalte dispoziţii în domeniu.

Susţinerile recurentei-reclamante referitoare la pronunţarea sentinţei recurate cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 117/2006, sunt neîntemeiate.

Instanţa de control judiciar reţine, în acord cu judecătorul fondului, că obligaţia furnizorilor ajutorului de stat de a urmări modul de utilizare a ajutoarelor de stat acordate, instituită de art. 18 alin. (1) din actul normativ menţionat, nu se limitează la controlul modului în care au fost utilizate ajutoarele de stat de către beneficiar ci şi la legalitatea încasării acestor ajutoare de stat, sens în care, furnizorii au obligaţia de a efectua toate demersurile vizând supravegherea utilizării, precum şi recuperarea ajutoarelor de stat acordate, în caz de constatare a nerespectării prevederilor legale în materie.

În condiţiile arătate, Decizia nr. 34 din 23 aprilie 2014, prin care, în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din O.U.G. nr. 117/2006, s-a decis recuperarea de la societatea reclamantă a sumei de 641.489 RON, reprezentând ajutor de minimis atribuit ilegal, este motivată în fapt şi în drept, nefiind lipsită de suport legal.

Înalta Curte nu poate reţine nici susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora depăşirea pragului limită de 200.000 euro nu poate fi corectată decât prin iniţierea unei acţiuni în instanţă, promovată de furnizorul ajutorului de stat, şi nu prin emiterea titlului executoriu de genul celui care face obiectul prezentei cauze.

Aşa cum s-a arătat anterior, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006, în baza cărora furnizorii de ajutor de stat au nu numai obligaţia de a urmări modul de utilizare a ajutoarelor de stat ci şi aceea de recuperare a acestor ajutoare de stat, în ipoteza în care au fost încasate ilegal. Recuperarea oricăror sume încasate de către beneficiar cu titlu de ajutor de stat se dispune prin decizie a furnizorului ajutorului de stat, în conformitate cu prevederile legii speciale în materia ajutorului de stat.

În acest context, faţă de obiectul acţiunii deduse judecăţii şi anume, verificarea legalităţii deciziei emise de furnizorul ajutorului de stat în temeiul art. 18 alin. (3) din O.U.G. nr. 117/2006, susţinerile recurentei referitoare la legalitatea contractelor de acordare sprijin financiar nerambursabil, încheiate între Centrul Naţional al Cinematografiei şi reclamantă, exced analizei în prezenta cauză.

Critica recurentei-reclamante vizând modul arbitrar de stabilire a debitului în sumă de 641.489 RON, este neîntemeiată.

Din actele dosarului se constată că intimatul-pârât a utilizat un curs de schimb valutar de 4,45 RON, apropiat atât cursului de schimb mediu anual utilizat de Banca Naţională a României, cât şi cursului mediu utilizat la calculul accizelor, ambele reprezentând cursuri de schimb la care se raportează alţi furnizori de ajutor de stat.

În legătură cu aspectul criticat, este de menţionat că, potrivit răspunsului emis de Consiliul Concurenţei, recepţionat de către un reprezentant al instituţiei pârâte, prin e-mail, la data de 30.12.2013, raportările privind ajutoarele de stat se efectuează în RON, prin utilizarea cursului de schimb mediu anual leu/euro, conform datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică.

Astfel, în raport de cursul de schimb valutar mediu anual euro/leu publicat pe pagina de internet a Băncii Naţionale a României, pentru perioada 2011 - 2013, precum şi de cursul de schimb mediu utilizat la calculul accizelor pentru aceeaşi perioadă de referinţă, valoarea debitului în cauză a fost stabilită în RON, prin utilizarea unui curs de schimb valutar de 4,45 RON, motiv pentru care, nu se poate reţine stabilirea în mod arbitrar a debitului şi nici cauzarea vreunei vătămări recurentei prin această modalitate de calcul.

Instanţa de control judiciar împărtăşeşte opinia exprimată de prima instanţă şi în ceea ce priveşte momentul la care se determină valoarea ajutorului de stat.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, data acordării ajutorului de stat nu poate fi asimilată cu data formulării cererii de acordare a ajutorului, această interpretare nefiind susţinută de nicio dispoziţie în materie.

Potrivit adresei nr. x din 21 mai 2014 emisă de Consiliul Concurenţei, momentul acordării ajutoarelor de stat este cel în care beneficiarului îi este conferit dreptul legal, în temeiul legislaţiei naţionale, iar în acest sens, dispoziţiile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 39/2005 stabilesc următoarele:

"Sprijinul financiar nerambursabil se acordă pe baza unui contract încheiat cu Centrul Naţional al Cinematografiei."

Prin urmare, conform legislaţiei naţionale, data la care ia naştere dreptul legal al beneficiarului este data încheierii contractului cu furnizorul ajutorului de stat, de la această dată recunoscându-se de către furnizor dreptul legal de a beneficia de ajutor de stat, constatându-se că, în speţă, contractele de acordare sprijin financiar nerambursabil, indicate în cuprinsul deciziei contestate, au fost încheiate în perioada 2011 - 2013.

Pe de altă parte, stabilirea datei formulării cererii drept moment al acordării ajutorului de stat, ar exclude dreptul furnizorului de ajutor de stat de a urmări modul de acordare şi utilizare a ajutorului, prerogativă recunoscută expres de dispoziţiile art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006.

Prevederile art. 28 din O.G. nr. 39/2005, invocate de către recurentă, vizează strict caracterul automat al sprijinului financiar acordat pentru calitate artistică, reţinându-se însă că dreptul legal la încasarea acestui ajutor, nu exonerează beneficiarul de obligaţia respectării celorlalte dispoziţii privind acordarea ajutorului de stat, inclusiv a celor referitoare la valoarea pragului de minimis, astfel cum rezultă din prevederile art. 22 alin. (4) şi (6) din Normele de minimis privind acordarea ajutorului de stat în domeniul cinematografiei.

Mai mult, se constată că sprijinul financiar pentru calitate artistică reprezintă numai unul dintre tipurile de sprijin acordate recurentei-reclamante în baza contractelor ce fac obiectul deciziei contestate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 679 din 11 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2017.