Lawyer registration: Appeals dismissed, Bar ordered to register applicant

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Baroul Bucureşti şi "toţi membrii Consiliului Baroului Bucureşti", solicitând anularea Hotărârii nr. 10469 din 3 noiembrie 2015, prin care Baroul Bucureşti i-a respins cererea de înscriere în Tabelul avocaţilor definitivi în urma promovării examenului de primire în profesie din sesiunea 2015, şi plata unor despăgubiri în cuantum de 3.000 euro lunar, de la data adoptării hotărârii atacate şi până la data înscrierii în tablou, cu titlu de daune cauzate de împiedicarea exercitării profesiei.

La data de 21.01.2016, reclamanta a depus precizări la acţiune, prin care a arătat că, în privinţa solicitării de plată a unor despăgubiri, în valoare de 3.000 de euro pe lună, acestea reprezintă o sumă minimă, de care consideră că a fost lipsită prin împiedicarea exercitării profesiei, acest cuantum reprezentând o aproximare a cuantumului minim lunar pentru onorariul de avocat în Municipiul Bucureşti.

Referitor la datele de identificare pentru pârâţii persoane fizice, consilierii Baroului Bucureşti, a precizat reclamanta că la acest moment nu cunoaşte numele celor care au contribuit la adoptarea actului, respectiv numele celor care au votat pentru respingerea cererii formulate de reclamantă, pentru a putea să formuleze cererea de chemare în judecată în nume personal.

În subsidiar, în măsura în care instanţa va aprecia că nu poate fi dedusă judecăţii cererea în contradictoriu cu aceste persoane, a precizat reclamanta acţiunea prin formularea unui petit subsidiar, în sensul obligării Baroului Bucureşti să comunice numele persoanelor fizice - consilieri care au votat pentru respingerea cererii formulate de reclamantă, de includere în Tabloul avocaţilor definitivi.

La data de 17.02.2016, în procedura scrisă prealabilă judecăţii, pârâtul Baroul Bucureşti a depus întâmpinare, solicitând, pe cale de excepţie, admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, întrucât instanţa competentă material este Tribunalul Bucureşti, iar, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiate şi menţinerea ca temeinică şi legală a Hotărârii nr. 10469 din 03.11.2015 a Consiliului Baroului Bucureşti, întrucât reclamanta şi-a suspendat activitatea de funcţionar public pe o perioadă determinată, nefiind îndeplinite dispoziţiile imperative prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, prin care decizia de primire în profesia de avocat produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate; respingerea capătului de cerere privind plata sumei de 3.000 euro lunar reprezentând daune morale ca neîntemeiată, întrucât acest capăt de cerere secundar urmează soarta principalului, motiv pentru care respingerea acţiunii principale are drept consecinţă şi respingerea acţiunii secundare; a solicitat pârâtul cheltuieli de judecată.

La data de 23.02.2016, reclamanta a depus cerere de modificare a cererii de chemare în judecată şi răspuns la întâmpinare, arătând că prin cererea de modificare a cererii de chemare în judecată înţelege să cheme în judecată şi Uniunea Naţională a Barourilor din România - UNBR, în contradictoriu cu care a solicitat plata, în solidar, alături de pârâţii iniţiali, a despăgubirilor solicitate, începând cu 25.11.2015 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii ce urmează a fi pronunţată, dar şi includerea reclamantei în Tabloul Avocaţilor Definitivi, în urma anulării Hotărârii Baroului Bucureşti nr. 10469 din 3 noiembrie 2015.

A precizat reclamanta că, prin contestaţia depusă la 25.11.2015, a contestat la UNBR soluţia adoptată prin Hotărârea Baroului Bucureşti, dar până la data prezentei nu a fost soluţionată.

Prin Adresa cu nr. 272-CS-2015 din 3.12.2015, UNBR i-a transmis reclamantei o adresă prin care i se comunica împrejurarea că a fost înregistrată contestaţia sa şi că "la proxima şedinţă de Consiliu" urmează ca această contestaţie să fie analizată.

Deşi în data de 12 decembrie 2015 a avut loc o şedinţă a Consiliului UNBR, contestaţia reclamantei nu a fost pusă pe ordinea de zi şi nu a fost soluţionată.

La data de 25.03.2016, a depus întâmpinare şi pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, prin care a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii faţă de capetele de cerere privind anularea Hotărârii nr. 10469 din 03 noiembrie 2015 şi obligaţia de a face şi respingerea ca inadmisibile, iar capătul de cerere privind obligarea la plata de daune să îl respingă instanţa faţă de U.N.B.R. ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond ca neîntemeiat, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată suportate de U.N.B.R.

În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, pârâta a susţinut că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, condiţie obligatorie prevăzută de art. 8 din lege, soluţionarea contestaţiei de către Consiliul U.N.B.R. fiind în curs. A apreciat aceasta că termenul de 30 de zile invocat de reclamantă nu este aplicabil, prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 ("...dacă prin lege nu se prevede alt termen") şi ale art. 65 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 potrivit cu care Consiliul U.N.B.R. se întruneşte trimestrial.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a U.N.B.R, s-a invocat art. 50 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 "Baroul are personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu", iar potrivit art. 60 alin. (2) din lege "U.N.B.R. este persoană juridică de interes public, are patrimoniu şi buget proprii". Presupusa calitate de comitent a U.N.B.R. faţă de Baroul Bucureşti este neîntemeiată deoarece ambele au patrimonii şi bugete separate, neexistând o subordonare a Baroului Bucureşti faţă de U.N.B.R. în sensul art. 1373 alin. (2) C. civ. Având în vedere că nu există un raport juridic de comitent-prepus între U.N.B.R. şi Baroul Bucureşti, s-a solicitat respingerea faţă de U.N.B.R. a capătului de cerere privind obligarea la plata de despăgubiri ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, pârâta a considerat că acţiunea este neîntemeiată.

La data de 18.04.2016, reclamanta a depus o nouă modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că înţelege să completeze obiectul cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu Uniunea Naţională a Barourilor din România - UNBR, şi să solicite, pe lângă cele solicitate iniţial în cererea modificatoare şi anularea în parte a Deciziei nr. x din 24 martie 2016 a Consiliului UNBR (comunicată la 15.04.2016).

Astfel, dacă iniţial temeiul solicitării de obligare la plata despăgubirilor solicitate a constat în refuzul nejustificat al soluţionării contestaţiei, temeiul actual al obligării la plata despăgubirilor îl constituie însăşi Decizia nr. 83 din 24 martie 2014, parţial nelegală, dar şi adoptată la 4 luni de la depunerea contestaţiei, deşi, la o primă citire se putea constata cu uşurinţă că hotărârea Baroului Bucureşti nu era motivată, existând posibilitatea soluţionării acesteia la proxima şedinţă a Consiliului UNBR.

Prin Decizia nr. 83 din 24 martie 2016 a Consiliului UNBR, a fost admisă parţial contestaţia formulată de reclamantă împotriva Hotărârii Consiliului Baroului Bucureşti nr. 10469 din 3 noiembrie 2015 şi s-a dispus "retrimiterea la Baroul Bucureşti pentru a motiva hotărârea pe deplin, în fapt şi în drept".

A mai precizat reclamanta că cererea de chemare în judecată a fost formulată şi în contradictoriu cu persoanele care au participat la luarea deciziei (consilierii baroului care au votat pentru respingerea cererii sale), faţă de care a solicitat obligarea la repararea prejudiciului, în solidar, potrivit legii.

Văzând dispoziţiile legale şi argumentele invocate în apărare de pârâţi (votul secret/confidenţial în cadrul organului colegial care a luat decizia, ceea ce ar face ca cei ce au votat să nu răspundă personal) reclamanta a depus excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale invocate în apărare de pârâţi.

Prin încheierea din 9.05.2016, instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin încheierea din 9.05.2016, Curtea, a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborat cu natura Uniunii Naţionale a Barourilor din România care este o instituţie publică centrală.

Prin aceeaşi încheiere, Curtea a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile cu referire la Decizia UNBR. În acest sens curtea a reţinut şi incidenţa disp. art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995, astfel că decizia UNBR este pronunţată în urma formulării unei plângeri prealabile, cu respectarea art. 7-8 din Legea nr. 554/2004.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2031 din 13.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România; s-a anulat Hotărârea nr. 10469 din 3 noiembrie 2015 a Baroului Bucureşti şi Decizia nr. 83 din 24 martie 2016 a UNBR şi a fost obligat pârâtul Baroul Bucureşti să o înscrie pe reclamantă în Tabloul avocaţilor definitivi, fiind respinsă în rest acţiunea.

Recursul Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au declarat recurs reclamanta A. şi pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

În motivarea cererii sale de recurs reclamanta A., în esenţă, a arătat următoarele:

- Recurenta-reclamantă a solicitat desfiinţarea în parte a sentinţei recurate sub aspectul despăgubirilor solicitate de aceasta.

În mod greit, pentru a motiva respingerea capătului de cerere privitor la despăgubiri, prima instanţă a apreciat că cererea de acordare a despăgubirilor ar fi fost introdusă doar în contradictoriu cu persoanele fizice vinovate de producerea prejudiciului, consilieri ai Baroului Bucureşti şi faţă de Uniunea Naţională a Barourilor din România.

A arătat recurenta că în cuprinsul acţiunii, prin sintagma "toţi membrii Consiliului Baroului Bucureşti" se înţelege toţi acei consilieri care au votat pentru respingerea cererii sale de înscriere pe Tabloul avocaţilor definitivi, în urma promovării examenului de admitere în profesie.

Ulterior, după pronunţarea soluţiei în contestaţie de către UNBR, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată şi, pe lângă anularea deciziei acestui organ, a solicitat, la lit. a) a cererii de chemare în judecată, obligarea la despăgubiri şi a acestei entităţi: "plata, în solidar, alături de pârâţii iniţiali, a despăgubirilor solicitate, începând cu 25.11.2015 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii ce urmează a fi pronunţată".

- Consideră recurenta că această atribuţie legală proprie a UNBR, în conformitate cu prevederile art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995 este similară relaţiei de "prepuşenie", căci este evident că dacă rezolvă "orice problemă privind activitatea de avocat" se comportă ca o entitate "supraordonată" (similară raportului de prepuşenie), chiar dacă atribuţia sa este proprie, prevăzută de lege.

Argumentul instanţei că cele două entităţi au buget propriu nu este un argument pertinent pentru respingerea cererii de despăgubiri, nici măcar pentru înlăturarea raportului de prepuşenie, deoarece acest raport poate exista chiar dacă cei doi (prepus/comitent) au personalitate juridică distinctă şi bugete proprii.

Arată că este evident că nici nu putea să cheme în judecată exclusiv "persoana care a contribuit la emiterea actului", deoarece obligarea la despăgubiri se face "în solidar", potrivit legii. Argumentul că nu doreşte ca ceilalţi avocaţi să plătească, din taxele lor, cheltuielile pe care le cauzează consilierii Baroului, justifică chemarea în judecată, urmând ca executarea titlului executoriu să fie făcută împotriva acestora.

- Referitor la întinderea despăgubirilor solicitate, precizează recurenta, acestea au un cuantum rezonabil (3.000 euro pe lună), având în vedere calificarea pe care o are (personal asimilat judecătorilor şi procurorilor în Ministerul Justiţiei - suspendat, faptul că a lucrat în cadrul direcţiilor de elaborare acte normative, avizare acte normative şi contencios, cu o vechime de 18 ani în profesie, perioadă în care a deţinut funcţii de conducere în cadrul acestui minister, este doctor în drept, dar şi fost cadru didactic la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti - până la data suspendării din funcţie). Acestea reprezintă o aproximare a veniturilor lunare pe care un avocat rezonabil ca valoare şi vechime le poate câştiga din exercitarea profesiei de avocat.

În motivarea cererii sale de recurs, Baroul Bucureşti, în esenţă, a arătat următoarele:

Motivul de recurs recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Consideră recurentul că prima instanţă a apreciat, în mod greşit, că reclamanta a făcut dovada încetării stării de incompatibilitate prin depunerea Ordinului nr. 1361/C din 10.04.2015 eliberat de Ministerul Justiţiei prin care se menţionează că raporturile de muncă ale doamnei A. sunt suspendate începând cu data de 09.04.2015 ca urmare a trimiterii în judecată a acesteia.

În mod greşit, reţine prima instanţă că reclamanta în urma emiterii Ordinului 1361/C din 10.04.2015 eliberat de Ministerul Justiţiei, aceasta din urmă nu ar deţine două funcţii şi nu ar desfăşura o activitate salarizată care ar determina incidenţa art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995.

Prin Hotărârea nr. 10469 din 03.11.2015 a Consiliului Baroului Bucureşti s-a respins cererea reclamantei de înscriere în Tabloul avocaţilor definitivi ca urmare a promovării examenului de primire în profesia de avocat definitiv, sesiunea septembrie 2015, întrucât reclamanta nu a depus dovada încetării stării de incompatibilitate, aşa cum prevedea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

- De altfel, în mod greşit, apreciază prima instanţă că, prevederile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor în care se arată că, în urma achitării, suspendarea din funcţie încetează şi i se plătesc drepturile salariale pentru perioada suspendată de care a fost lipsită şi i se recunoaşte vechime în muncă în magistratură în această perioadă suspendată, nu duce la situaţia ca reclamanta să îndeplinească în perioada suspendării două funcţii, respectiv cea de avocat şi cea de personal de specialitate juridică asimilat procurorilor şi judecătorilor din cadrul Direcţiei Contencios din Ministrul Justiţiei, întrucât drepturile salariate acordate pe perioada suspendată s-ar acorda cu titlul de despăgubiri şi nu drepturi salariale.

Consideră recurentul că retribuţia de care a fost lipsită reclamanta pe perioada suspendării reprezintă drepturi salariale şi nu despăgubiri, întrucât aceste sume de bani se acordă pentru o perioadă care este considerată vechime în muncă şi nu o compensare pentru lipsa veniturilor pe perioada suspendării din funcţia avută anterior suspendării.

Astfel, în art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor se prevede că dacă se dispune clasarea, achitarea, sau încetarea procesului penal faţă de judecător sau procuror, suspendarea din funcţie încetează, şi i se plăteşte drepturile salariale pentru perioada suspendată de care a fost lipsită şi i se recunoaşte vechime în muncă în magistratură pe această perioadă a suspendării, ceea ce ar duce la situaţia ca reclamanta să deţină în perioada suspendării două funcţii, respectiv cea de avocat, cât şi cea de personal de specialitate juridică asimilat, procurorilor şi judecătorilor din cadrul Direcţiei Contencios din Ministerul Justiţiei, fiind încălcate prevederile art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995.

De altfel, nu se poate reţine că drepturile salariate obţinute de reclamantă pe perioada suspendării ar fi ca urmare a îndeplinirii condiţiilor răspunderii delictuale, întrucât aceste drepturi băneşti se achită în baza contractului de muncă suspendat ca urmare a înlăturării efectelor suspendării şi aprecierii că acest contract de munca nu a fost suspendat niciodată, perioada suspendării fiind considerată vechime în munca din care reclamanta a fost suspendată.

- În ceea ce priveşte Decizia nr. 83 din 24 martie 2016 a Consiliului UNBR consideră recurentul că, în mod greşit, prima instanţă o anulează pe motivul că prin modul de soluţionare ar fi fost încălcate prevederile art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995, întrucât nu a rezultat anularea deciziei atacate şi rezolvarea contestaţiei reclamantei.

Faptul că prin Decizia nr. 83 din 24 martie 2016 a Consiliului UNBR nu a fost anulată Hotărârea nr. 10469 din 03.11.2015 a Consiliului Baroului Bucureşti pentru nelegalitate, nu înseamnă că Consiliul UNBR nu şi-a îndeplinit atribuţiile, ci a apreciat că nu este motivată în drept hotărârea atacată şi a solicitat completarea Hotărârii cu motivarea acestuia în drept pentru ca Consiliul UNBR să poată să analizeze obiectiv şi limitat la temeiul de drept indicat în actul atacat.

Nu se poate reţine că Consiliului UNBR ar fi trebuit să analizeze toate cazurile de incompatibilitate în situaţia în care nu se menţionează care caz este încălcat de reclamantă, întrucât ar însemna să nu se limiteze la obiectul actului contestat, pronunţandu-se extracontestaţie.

În motivarea cererii sale de recurs, recurenta UNBR a arătat, în esenţă, următoarele:

Sentinţa este nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte anularea Hotărârii Consiliului Baroului Bucureşti nr. 10469 din 03.11.2015 şi a Deciziei Consiliului UNBR nr. 83 din 24.03.2016, precum şi soluţia de obligare a Baroului Bucureşti să o înscrie pe reclamantă în tabloul avocaţilor definitivi.

- Recursul este întemeiat pe motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv sentinţa a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Consideră recurenta că prin Decizia nr. 83 din 24.03.2016 Consiliul UNBR a apreciat corect că Hotărârea Consiliului Baroului Bucureşti nr. 10469 din 03.11.2015 nu este motivată întrucât nu a fost indicat cazul de incompatibilitate aplicabil în cauză, astfel că justificat a fost admisă contestaţia reclamantei şi s-a dispus retrimiterea contestaţiei la Baroul Bucureşti pentru motivarea hotărârii.

- În mod greşit instanţa de fond a apreciat că se putea identifica uşor cazul de incompatibilitate ca fiind cel prevăzut de art. 15 lit. a) din Legea nr. 51/1995.

Actul administrativ trebuie să aibă o motivare explicită şi completă, astfel încât să reiasă cu claritate toate elementele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii lui şi să exprime neechivoc raţionamentul emitentului.

Or, hotărârea consiliului baroului nu arată care este cazul de incompatibilitate faţă de care a emis actul administrativ, neindicându-se de altfel în cuprinsul acestuia nici prevederea legală referitoare la incompatibilitate pe care baroul o apreciază ca fiind incidenţă în cauză.

Astfel, corect Consiliul UNBR a retrimis cauza la barou pentru motivarea completă, în fapt şi în drept.

- Cel de al doilea considerent pentru care instanţa de fond a anulat Decizia nr. 83/2016 a Consiliului UNBR, respectiv acela că prin emiterea respectivei decizii nu s-a rezolvat plângerea sau contestaţia/plângerea prealabilă a reclamantei cu referire la art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995, nu este nici el justificat.

Potrivit textului de lege mai sus menţionat, "Consiliul UNBR are următoarele atribuţii:

"[...] p) anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate şi rezolvă plângerile şi contestaţiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, în cazurile prevăzute de lege şi de statutul profesiei".

Textul de lege nu face trimitere la soluţiile pe care Consiliul UNBR le poate da. soluţia putând fi şi aceea de retrimitere a cauzei la barou. O astfel de soluţie nu este interzisă de lege.

- Cu privire la inexistenţa cazului de incompatibilitate reţinută de instanţa de fond, apreciem că în mod greşit instanţa de fond s-a raportat la dispoziţiile art. 62 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2004, arătând că pe perioada suspendării reclamantei nu îi sunt aplicabile interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de art. 5 şi 8 din aceeaşi lege.

Incidente în cauză sunt dispoziţiile din legea specială considerată ca atare în raport de obiectul dedus judecăţii, obiect ce priveşte organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Or, respectiva materie este reglementată de Legea nr. 51/1995 şi nu de Legea nr. 303/2004 - obiectul dosarului nu vizează o decizie emisă de C.S.M. în temeiul celei din urmă legi.

Calitatea reclamantei de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor nu a încetat, aceasta fiind doar suspendată până la soluţionarea cauzei penale pentru care este trimisă în judecată, instanţa de fond apreciind eronat şi că suspendarea este pentru o perioadă nedeterminată, alin. (2) şi (3) ale art. 63 din Legea nr. 303/2004 prevăd situaţiile şi momentul la care încetează suspendarea din funcţie.

Existenţa raporturilor de muncă de mai sus este de natură să creeze suspiciuni referitoare la buna desfăşurare a actului de justiţie, atât timp cât raporturile cu Ministerul Justiţiei nu sunt întrerupte, astfel că restrângerea drepturilor prin art. 15 din Legea nr. 51/1995 este în limitele prevăzute de art. 53 din Constituţie.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererile de recurs, motivele invocate şi normele legale incidente în materie, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele următoare:

Recursul reclamantei A.

În ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privitor la despăgubiri în contradictoriu cu persoanele fizice vinovate de producerea prejudiciului, respectiv obligarea Baroului Bucureşti să comunice numele consilierilor implicaţi în luarea deciziei nelegale contestate de reclamanta-recurentă.

- Înalta Curte constată că nu se poate reţine apărarea recurentei-reclamante în sensul că prin cererea de chemare în judecată şi ulterior prin modificări şi precizări a solicitat obligarea UNBR la plata în solidar alături de pârâţii iniţiali a despăgubirilor solicitate.

Instanţa de fond în mod corect a apreciat aplicabile în speţă dispoziţiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 51/1985 pentru respingerea cererii precizate a reclamantei în sensul obligării Baroului Bucureşti să comunice numele persoanelor fizice consilieri care au votat pentru respingerea cererii reclamantei de includere a acesteia în Tabelul avocaţilor definitivi.

Recurenta încearcă să reformuleze cererea de despăgubiri în cererea de recurs prin analiza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, însă formulări de genul:

"nu mi se pare normal ca pe baza deciziilor ilegale ale organelor de conducere ale avocaţilor Baroului Bucureşti să prejudicieze bugetul comun, care se constituie prin munca tuturor avocaţilor acestui Barou, instituţie respectabilă" sau "nu doresc să chem în judecată persoane care nu se află în culpă pentru decizia adoptată de un organ colegial care decide cu majoritate de voturi", înlătură ipoteza din sintagma arătată în alin. (1) teza finală din art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"...persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor în solidar cu autoritatea publică pârâtă".

Or, din cele arătate mai sus nu rezultă că reclamanta-recurentă a solicitat obligarea persoanelor responsabile în solidar cu autoritatea pârâtă, dimpotrivă reclamanta a subliniat în repetate rânduri că nu doreşte să răspundă persoane care nu sunt în culpă ori să prejudicieze bugetul comun al instituţiei.

- Nici apărarea formulată prin concluziile scrise la cererea de recurs în sensul că instanţa de fond trebuia să pună în discuţie în aplicarea prevederilor art. 22 C. proc. civ., calificarea capătului de cerere privind răspunderea solidară nu poate fi primită.

Astfel, conform art. 22 C. proc. civ., judecătorul are posibilitatea de a dispune în condiţiile legii, ca o derogare de la principiul disponibilităţii părţii, introducerea în cauză a altor persoane, are dreptul de a da sau restabili calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, însă are obligaţia de a se pronunţa asupra a ceea ce s-a cerut fără a depăşi însă limitele investirii.

La dezbaterile privind sesizarea Curţii Constituţionale s-a reţinut că reclamanta are intenţia chemării în judecată doar a consilierilor care au votat împotriva cererii sale.

Faptul că reclamanta-recurentă a dorit obligarea la despăgubiri a persoanelor fizice care făcând parte din Consiliul Baroului Bucureşti au contribuit prin votul negativ la respingerea cererii reclamantei-recurente de înscriere în Tabelul avocaţilor definitivi este întărită de faptul că a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, invocându-se între altele împrejurarea că păstrarea secretului profesional nu poate înlătura răspunderea acestor consilieri de a acoperi prejudiciile cauzate prin actul nelegal.

Instanţa de fond a apreciat în mod corect situaţia de fapt coroborată cu prevederile legale aplicabile că nu poate fi obligat Baroul să comunice numele persoanelor fizice consilieri culpabili în emiterea actului atacat.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea Constituţională în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 invocată de reclamanta-recurentă în prezenta cauză a respins excepţia de neconstituţionalitate a reţinut că "imposibilitatea acţionării în judecată a fiecăruia dintre membrii organului de conducere colegial care au votat împotriva înscrierii autoarei excepţiei în tabloul avocaţilor definitivi nu constituie o încălcare a disp. art. 16 şi 21 din Constituţie, deoarece votul fiecăruia dintre membrii organului de conducere colegială îşi pierde din relevanţă în faţa deciziei pe care acesta, în întregul său a adoptat-o în cadrul instituit prin legea specială de organizare şi funcţionare a profesiei de avocat şi care constituie unicul act ce produce efecte". "Ceea ce contează este rezultatul dezbaterilor şi al votului exprimat în urma acestora şi nu poziţia individuală a celor care participă la luarea deciziilor...".

- În ceea ce priveşte respingerea cererii de despăgubire faţă de pârâtul-intimat UNBR

Se reţine că instanţa de fond a apreciat corect că nu există raport de subordonare între Baroul Bucureşti şi UNBR - comitent - având în vedere incidenţa art. 50 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi art. 60 alin. (2), fiind fiecare persoane juridice cu patrimoniu şi buget proprii, nefiind îndeplinite condiţiile art. 1373 alin. (2) C. civ.

Recurenta a arătat că solicită obligarea UNBR alături de pârâţii iniţiali la plata despăgubirilor ori pârâţii persoane fizice nu pot fi obligaţi în nume personal la despăgubirile solicitate aşa cum s-a arătat mai sus. Ar mai fi aplicabile, potrivit recurentei, prevederile art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995 privind atribuţiile Consiliului UNBR, nesoluţionarea contestaţiei şi apoi emiterea Deciziei nr. 83 din 24.03.2016, parţial nelegală şi adoptată în 4 luni de la depunerea contestaţiei.

În primul rând, UNBR nu poate fi obligat în solidar cu persoanele fizice consilieri ai Baroului Bucureşti la acoperirea prejudiciului pretins de recurentă.

În al doilea rând, contestaţia formulată de recurentă împotriva Hotărârii Baroului Bucureşti nr. 10469 din 3.11.2015, s-a soluţionat prin adoptarea Deciziei UNBR nr. 83 din 24.03.2016, prin care s-a admis contestaţia recurentei-reclamante în ceea ce priveşte prima critică privind decizia Baroului, anume nemotivarea acesteia.

Faptul că pârâtul Baroul Bucureşti are competenţa înscrierii pe tabloul avocaţilor definitivi şi nu UNBR care nu are calitate procesuală în acest sens, duce la concluzia că cererea de despăgubiri solicitată în raport cu pârâtul UNBR a fost corect respinsă de instanţa de fond.

Recursurile Baroului Bucureşti şi UNBR

În ceea ce priveşte Decizia UNBR nr. 83 din 24.03.2013

- Instanţa de fond a făcut o analiză corectă a dispoziţiilor art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995, potrivit cu care:

"Consiliul UNBR are următoarele atribuţii: anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate şi rezolvă plângerile şi contestaţiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, în cazurile prevăzute de lege şi de statutul profesiei", constatând că se putea observa cu uşurinţă dacă reclamanta-recurentă se încadrează sau nu în vreun caz de compatibilitate din cele prevăzute de art. 15 din Legea nr. 51/1995.

Astfel, contestaţia reclamantei a fost soluţionată formal şi neregulamentar, contrar atribuţiilor sale.

- În ceea ce priveşte Hotărârea nr. 10469 din 3.11.2015 a Baroului Bucureşti

Înalta Curte constată că nu se poate aprecia incidenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, în urma emiterii Ordinului nr. 1361/C/10.04.2015, prin care se menţionează că raporturile de muncă ale recurentei sunt suspendate începând cu data de 9.04.2015, ca urmare a trimiterii în judecată a acesteia iar acest lucru ar reprezenta deţinerea a două funcţii simultan şi salarizate.

Reclamanta-recurentă a fost suspendată din funcţie, iar în calitate de magistrat, personal asimilat judecătorului şi procurorului şi având în vedere disp. art. 63 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2004, rezultă că nu i se plătesc drepturile salariale în perioada suspendării, această perioadă nu constituie vechime în magistratură şi nu îi sunt aplicabile interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de art. 5 şi 8.

Prin urmare, cazul de incompatibilitate identificat de Baroul Bucureşti în situaţia recurentei "activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat" (art. 15 alin. (1) din Legea nr. 15/1995) este forţat şi departe de scopul arătat de legiuitor la instituirea interdicţiei dispoziţiilor Legii nr. 51/1995.

În acest sens este Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2014, menţionată de instanţa de fond, care a reţinut că este relevantă în interpretarea sistematică a prevederilor art. 15 şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 exercitarea simultană şi efectivă a acelor funcţii.

- Nici disp. art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu poate primi interpretarea dată de pârâtul Baroul Bucureşti câtă vreme pe durata suspendării nu se poate considera că recurenta-reclamantă primeşte salariu de la Ministerul Justiţiei, aceasta nedesfăşurând activitate, iar după achitare când suspendarea încetează acesteia i se vor plăti drepturile salariale ca o reparaţie nu cu titlu de salariu întrucât salariul se primeşte ca urmare a unei activităţi desfăşurate ori reclamanta-recurentă nu a avut efectiv nicio activitate în cadrul Ministerului Justiţiei.

Faptul că i se poate recunoaşte şi vechimea în magistratură pentru perioada în care a avut suspendate raporturile de muncă, în caz de achitare, de asemenea, poartă acelaşi regim al reparaţiei prejudiciului şi repunerea în situaţia anterioară suspendării.

Împrejurarea că eventual în urma achitării recurentei, aceasta va deţine simultan cele două funcţii nu este un argument pentru respingerea cererii de înscriere pe Tabloul avocaţilor definitivi, fiind vorba de altă situaţie şi altă perioadă de timp ce nu are relevanţă în cauză, dacă recurenta nu va opta în termenul legal pentru una din cele două funcţii la acel moment, Baroul îşi poate exercita la acel moment, în viitor, ipotetic, atribuţiile sale în privinţa analizei incompatibilităţilor.

Argumente precum raportul de muncă al recurentei este suspendat temporar până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2014 şi nu pe o perioadă nedeterminată şi faptul că suspendarea s-a făcut nu la cererea acesteia ci din oficiu, nu au legătură cu nicio dispoziţie legală incidentă în cauză - prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 invocată de recurentul Baroul Bucureşti priveşte altă situaţie de fapt privind data încetării stării de incompatibilitate, interpretarea textului este extinsă în mod nerelevant, nejustificat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. şi pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei nr. 2031 din 13.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2017.