Jurisdictional conflict over expropriation compensation claims: statutory assignment to ordinary civil courts under Law 255/2010

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 12.07.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. solicitând anularea parţială a H.G. nr. 368/2013, respectiv poziţia 256 din anexa 2, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor; obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând despăgubirea justă pentru privarea de proprietate; obligarea la plata dobânzii legale aplicate asupra acestei sume şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1378 din 1.11.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Ilfov, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1651 din 6 iunie 2017 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul cererii îl reprezintă anularea parţială a H.G. nr. 368/2013, act emis de o autoritate publică centrală, motiv pentru care instanţa a disjuns acest capăt de cerere din cererea principală, privind stabilirea dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia, iar în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 competenţa de soluţionare a acestui capăt de cerere aparţine Curţii de Apel.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 3820 din 20.10.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin încheierea din 3 aprilie 2017 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă, pronunţată în dosar nr. x/2016, a fost disjuns capătul 1 de cerere privind "anularea parţială a H.G. nr. 368/2013, respectiv poziţia 256 din anexa 2, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor" şi formarea unui dosar separat cu nr. x/2017

Instanţa a reţinut că scopul principal urmărit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată este obţinerea unor despăgubiri egale cu valoarea bunurilor expropriate, motiv pentru care instanţa reţine că cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri la valoarea reală a bunurilor expropriate este de fapt capătul principal de cerere, iar cererea privind anularea parţială a H.G. nr. x/2013, respectiv poziţia 256 din anexa 2, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, are un caracter incidental. Astfel, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 255/2010, în conformitate cu care cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt de competenţa instanţelor de drept comun, a dispus declinarea competenţei la secţia civilă a Tribunalului Ilfov.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune ce are ca obiect anularea parţială a H.G. nr. 368/2013, respectiv poziţia 256 din anexa 2, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor pentru expropriere şi a cuantumului acesteia.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, în conformitate cu care "Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unităţile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi sunt de competenţa instanţelor de drept comun."

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 aplicabilă în cauză "Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferul dreptului de proprietate", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".

Aşa cum rezultă şi din cererea introductivă, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 21-28 din Legea nr. 33/1994 şi pe dispoziţiile Legii nr. 255/2010, nefiind nici un dubiu cu privire la materia cauzei.

Or, legea specială aplicabilă în această cauză, raportat la obiectul cererii principale, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţelor de drept comun, situaţie în care competenţa de soluţionare a prezentului litigiu va fi stabilită în favoarea secţiei civile a Tribunalului Ilfov.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 aplicabilă în cauză, "Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care la fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate".

Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".

Faţă de menţiunea expresă a normei speciale care face trimitere la norma generală, este evident că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 şi 27 din legea cadru din materia exproprierii, Legea nr. 33/1994

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 aplicabilă în cauză, "Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care la fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate".

Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".

Faţă de menţiunea expresă a normei speciale care face trimitere la norma generală, este evident că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 şi 27 din legea cadru din materia exproprierii, Legea nr. 33/1994

Art. 23 - (1) Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unităţile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi sunt de competenţa instanţelor de drept comun. Art. 23 - (1) Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unităţile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi sunt de competenţa instanţelor de drept comun. Art. 23 - (1) Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unităţile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi sunt de competenţa instanţelor de drept comun. Art. 23 - (1) Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unităţile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi sunt de competenţa instanţelor de drept comun. 2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2017.