Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3928/2017 AI generated

Military material liability: insufficiency of proof for certain damage and standing of the parent ministry over its non-legal-person administrative commission

Case Number Decizia nr. 3928/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of National Defense, thereby upholding the Court of Appeal's decision that found the Ministry possessed passive procedural capacity and annulling the administrative-imputation decisions and administrative investigation report, which remain in force. The dispute centered on a civil-administrative action to annul a decision by the Commission of Imputations Jurisdiction and related financial imputation decisions, which held a military commander liable for a specific monetary damage caused by a subordinate’s illegal receipt of housing compensation. The court determined that the Ministry had standing as the issuer of the jurisdictional decision through its non-legal-person commission, and crucially, ruled that the material liability condition of "certain damage" was not met because the administrative investigation failed to prove the definitive termination of the rental contract and a significant portion of the alleged loss had already been recovered through wage deductions, rendering the initial imputation of liability to the commander legally unfounded under Government Emergency Ordinance No. 121/1998.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 36 C. proc. civ; Military material liability: insufficiency of proof for certain damage and standing of the parent ministry over its non-legal-person administrative commission: Împotriva sentinţei nr. 57/2015 din data de 16 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, iar împotriva sentinţei nr. 85/2015 din data de 21 mai 2015 pronunţate de aceeaşi instanţă a formulat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, fiind invocate de către reclamant motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., iar de către pârât motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
non-administrative dispute administrative contract civil liability legal capacity procedural capacity passive legal standing

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
civ., iar de către pârât motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2006
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 potrivit cărora Ministerul Apărării are personalitate juridică şi reprezintă în justiţie structurile armatei care nu au personalitate juridică.
art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004
38/CJ 244/2014, aşa cum reiese şi din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, reprezintă doar soluţia dată contestaţiei formulate de intimatul-reclamant în cadrul procedurii administrative speciale reglementate de O.G.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 24 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
a fost motivat cu depăşirea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că sentinţa nr.
art. 36 C. proc. civ
Conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesulă rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.
art. 496 din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţele sunt legale, nefiind incident motivul de recurs invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva acestora.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată sub nr. x/32/2014 la Curtea de Apel Bacău, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a solicitat anularea deciziei nr. 38/CJ/244/2014 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi suspendarea deciziei nr. A-1836 din 22 septembrie 2014 emisă de B. Buzău.

La data de 10.10.2014, reclamantul a depus la dosar precizări ale acţiunii, în care a arătat că solicită să fie citat în cauză, pentru opozabilitate, şi C., iar în ceea ce priveşte obiectul acţiunii a precizat că solicită anularea deciziei nr. 38/CJ/244/2014 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, a deciziei nr. A-1836 din 22 septembrie 2014 emisă de B. Buzău, a deciziei nr. A-463 din 27 februarie 2014 emisă de B. Buzău şi a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A-462 din 27 februarie 2014 al B. Buzău. Totodată, a solicitat suspendarea acestor acte administrative până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În subsidiar, a solicitat modificarea parţială a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A-462 din 27 februarie 2014 al B. Buzău, în sensul stabilirii răspunderii materiale în sarcina pârâtului C., persoana direct răspunzătoare de producerea pagubei, reprezentând contravaloarea compensaţiilor lunare pentru chirie încasate în mod nelegal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 57/2015 din data de 16 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C. şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A fost obligat reclamantul A. să-i plătească pârâtului C. suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apărării Naţionale şi s-a stabilit termen la data de 14.05.2015 pentru soluţionarea acţiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.

Prin sentinţa nr. 85/2015 din data de 21 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale; s-a anulat decizia administrativ-jurisdicţională nr. 38/CJ244/2014 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor la data de 18.06.2011; au fost anulate deciziile de impunere nr. A-463 din 27.03.2014 şi A-1836 din 22.09.2014, precum şi procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A-462 din 27 februarie 2014, emise de B. Buzău.

S-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. A-1836 din 22.09.2014 emisă de B. Buzău, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei nr. 57/2015 din data de 16 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, iar împotriva sentinţei nr. 85/2015 din data de 21 mai 2015 pronunţate de aceeaşi instanţă a formulat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, fiind invocate de către reclamant motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., iar de către pârât motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea cererii de recurs, reclamantul A. a arătat că instituţia chemării în garanţie a numitului C. a fost şi este o necesitate obiectivă cerută pentru o bună administrare a justiţiei, că legalitatea emiterii actului administrativ presupune discutarea legalităţii mecanismului răspunderii materiale şi că vinovăţia materială a lui C. este elementul esenţial al discuţiei, fiind un veritabil reper.

De asemenea, a susţinut că instanţa de fond a ridicat din oficiu necesitatea excluderii procesuale a lui C., dar se contrazice ulterior şi, în argumentarea pe care o construieşte în vederea dispozitivului, uzează de noţiuni discutate în contumacia provocată autorului direct şi subiectului C.

Consideră recurentul reclamant că suportarea cheltuielilor de judecată necesare pentru dezlegarea problemei deduse judecăţii este o sarcină, o obligaţie comună recurentului şi numitului C.

3.2. În motivarea cererii de recurs, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a prezentat situaţia de fapt şi a susţinut, cu privire la sentinţa civilă nr. 57/2015 din 16.04.2015, că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Apărării Naţionale, fără a ţine seama de natura litigiului şi de faptul că emitentul actelor administrative atacate nu este Ministerul Apărării Naţionale, ci structuri subordonate acestuia, care nu au personalitate juridică dar au calitate procesuală în litigiile de drept administrativ.

Instanţa de fond trebuia să aibă în vedere că, aşa cum reiese din disp. art. 1 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 554/2004, în materia contenciosului administrativ, autoritatea publică are calitate procesuală pasivă în măsura în care deţine capacitate de drept administrativ constând în aptitudinea prevăzută de lege de a exercita prerogative de putere publică, prin emiterea de acte administrative în procesul de organizare a legii şi de executare în concret a legii.

În acelaşi sens este şi practica judiciară - decizia nr. 1845/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi decizia civilă nr. 1751/CA din 06.10.2011 a Curţii de Apel Oradea.

Au fost invocate disp. art. 1, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, menţionându-se că faptul că reclamantul a formulat acţiunea în contencios administrativ şi împotriva deciziei administrativ jurisdicţionale emise de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor şi că emitentul deciziei este un organ administrativ jurisdicţional constituit la nivelul M.Ap. N. nu poate duce la concluzia că M.Ap. N. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Eronat a reţinut instanţa de fond că obiectul acţiunii l-ar reprezenta anularea deciziei administrativ-jurisdicţionale, iar anularea actelor prin care s-a stabilit răspunderea materială ar fi doar o consecinţă a admiterii acţiunii.

Obiectul acţiunii, astfel cum a fost formulat de reclamant, îl reprezintă suspendarea şi anularea deciziilor de imputare şi a procesului-verbal de cercetare administrativă, care nu au fost emise de Ministerul Apărării Nationale, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, ci de structuri care au calitate procesuală în litigiile de drept administrativ. Decizia administrativ - jurisdicţională nr. 38/CJ 244/2014, aşa cum reiese şi din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, reprezintă doar soluţia dată contestaţiei formulate de intimatul-reclamant în cadrul procedurii administrative speciale reglementate de O.G. nr. 121/1998.

Chiar dacă s-ar admite că obiectul acţiunii l-ar reprezenta anularea deciziei administrativ-jurisdicţionale, în calitate de pârâtă ar fi trebuit chemată în judecată Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, ca emitentă a actului contestat, nu Ministerul Apărării Naţionale.

Instanţa de fond, fără niciun temei, a pus semnul egalităţii între reprezentarea în instanţă şi calitatea procesuală, deşi acestea sunt instituţii de drept diferite, reglementate de norme distincte.

Referitor la sentinţa nr. 85/2015 din 21.05.2015 a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că prejudiciul nu este cert.

Intimatul - reclamant nu a formulat critici cu privire la acest aspect nici în contestaţia la decizia de imputare, nici în plângerea îndreptată împotriva hotărârii nr. R 3329 din 10.04.2014 prin care a fost soluţionată contestaţia şi nici prin cererea de chemare în judecată.

Instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor aspectele referitoare la caracterul cert sau incert al prejudiciului pe care şi-a întemeiat soluţia de admitere a contestaţiei, fiind încălcat dreptul la apărare, garantat de art. 24 din Constituţia României.

Constatarea instanţei de fond potrivit căreia prejudiciul nu ar fi cert este eronată, venind în contradicţie cu înscrisurile depuse la dosar şi cu dispoziţiile legale incidente în speţă.

Apreciază recurentul că menţiunea încetării contractului de închiriere înregistrată la A.F.P. Piatra Neamţ, aşa cum rezultă din captura de pe ecranul PC transmisă de această instituţie cu adresa înregistrată la D. Piatra Neamţ cu nr. A - 4206 din 13 noiembrie 2012, face dovada deplină a încetării contractului de închiriere.

Cu privire la data încetării contractului de închiriere, prima instanţă trebuia să observe că aceasta nu este relevantă în ceea ce priveşte acordarea compensaţiei pentru chirie, atât timp cât, potrivit art. 2, art. 3 şi art. 6 alin. (2) din H.G. 1867/2005, compensaţia se acordă cu condiţia înregistrării contractului de închiriere la organele fiscale. Or, este de netăgăduit faptul că începând cu data de 31.12.2008, contractul de închiriere că nu mai era înregistrat la A.F.P. Piatra Neamţ.

Instanţa mai trebuia să observe că, aşa cum rezultă din fişa de calcul anexată procesului-verbal de cercetare administrativă, înregistrat cu nr. A 2072 din 11.06.2013, sumele reprezentând compensaţia lunară pentru chirie încasată necuvenit de C. au fost calculate începând cu data de 23.04.2009, nu cu 28.11.2008 şi nici cu 31.12.2008, astfel că prejudiciul în sumă de 19017 RON, pentru perioada 23.04.2009 - 31.10.2012, este cert.

Nici reclamantul şi nici pârâtul C. nu au contestat cuantumul sumei stabilite potrivit fişei de calcul, acesta din urmă recunoscând chiar, prin declaraţia notarială dată la data de 26.02.2014, încasarea fără documente legale a compensaţiei lunare pentru chirie în sumă de 19.017 RON.

Comisia de cercetare administrativă a B. Buzău a avut în vedere, în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, faptul că acesta a fost stabilit iniţial de comisia de cercetare administrativă a D. Piatra Neamţ, fiind confirmat ulterior de către reclamant, în calitatea acestuia de comandant al D. Piatra Neamţ, prin cererile de repunere în termen adresate Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor, acceptat, însuşit şi necontestat, nici de către reclamant, nici de către vreo altă persoană interesată, pe parcursul întregii proceduri administrative.

Instanţa de fond trebuia să mai aibă în vedere faptul că, nefiind efectuată cercetarea administrativă în termenul legal şi fiind respinsă cererea de repunere în termen, C. nu mai poate fi obligat la repararea prejudiciului, devenind incidente dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998, potrivit cărora după expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovaţi de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare. Faptul că C. virează lunar o sumă în contul unităţii nu poate duce la altă concluzie.

Recurentul pârât a mai invocat disp. pct. 6 alin. (2) şi pct. 98 din Instrucţiunile aprobate cu Ordinul M 5/1999.

4. Apărările intimaţilor

4.1. Intimatul reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat tardivitatea recursurilor formulate de pârât şi pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca nefondate a acestor recursuri susţinând, în esenţă, că în mod legal instanţa de fond a apreciat că, Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor este un organ administrativ jurisdicţional constituit la nivelul Ministerului Apărării Naţionale şi, în consecinţă, Ministerul Apărării Naţionale are calitate procesuală pasivă.

Instanţa de fond în mod legal a hotărât admiterea contestaţiei, apreciind că prejudiciul nu este cert.

Era necesar ca organul de cercetare administrativă să efectueze cercetări pentru a stabili dacă s-a reziliat contractul prin acordul părţilor sau pur şi simplu proprietarul apartamentului a declarat unilateral încetarea contractului de închiriere la AFP Piatra Neamţ pentru a nu mai plăti impozitul pe venitul din chirii şi alte obligaţii legale.

Beneficiarul compensaţiei nu a avut cunoştinţă de declaraţia de reziliere unilaterală a contractului, el continuând să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale de plată a chiriei.

Declaraţia notarială a lui C. produce efecte juridice în sensul că se reţin lunar rate din salariu pentru recuperarea prejudiciului, fapt ce duce la concluzia că valoarea acestuia nu este de 17.760 RON, ci mult diminuată prin recuperare de la autorul prejudiciului.

Instanţa de fond a mai reţinut că organele de cercetare administrativă au făcut o confuzie între pagubă şi faptă, în sensul că fapta sa o constituie neefectuarea cercetării administrative în termenul prevăzut de lege şi neemiterea deciziei de impunere, însă paguba o constituie suma acordată nelegal cu titlu de compensaţie pentru chirie, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul unităţii.

Instanţa a apreciat în mod corect că, dacă nu este luată în calcul declaraţia lui C. de recunoaştere a producerii pagubei, atunci prejudiciul nu este cert, iar dacă declaraţia este avută în vedere şi doar în baza ei se stabileşte existenţa unui prejudiciu cert, atunci această declaraţie are valoarea unui angajament de plată în sensul dispoziţiilor art. 26 din O.G. nr. 121/1998, ce are valoarea unui titlu executoriu şi care se execută de unitate prin reţineri lunare din salariu, în condiţiile art. 27 din acelaşi act normativ, pe perioada cât acesta are calitate de cadru militar.

4.2. Recurentul pârât Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.

A susţinut că instanţa de fond a considerat în mod temeinic şi legal că pârâtul C. - terţ faţă de actele administrative supuse controlului instanţei, nefiind subiect al raportului juridic născut prin emiterea actelor administrative contestate, nu justifică în cauză calitatea procesuală.

Legalitatea emiterii actului administrativ contestat poate fi analizată doar în raport de părţile litigiului.

Presupusa vinovăţie a terţului, cât timp raportul juridic dedus judecăţii nu-l privea pe acesta, nu poate constitui un element prin care terţul să dobândească în speţă calitate procesuală pasivă.

4.3. Intimatul pârât C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului arătând că acesta a precizat în şedinţa publică din 16 aprilie 2015 că înţelege să se judece cu C., în calitate de pârât.

Cum obiectul şi limitele procesului au fost clar stabilite atât prin cererile depuse de reclamant la dosar, cât şi prin precizările orale în faţa instanţei, chemarea în garanţie direct în faza de recurs a intimatului - pârât C. este inadmisibilă.

Prin ordonanţa nr. 7/P/2014 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi s-a dispus clasarea cauzei faţă de suspectul C. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii, înşelăciune, complicitate la evaziune fiscală, complicitate la înşelăciune, deoarece faptele nu există sau nu au fost săvârşite de acesta, astfel că vinovăţia sa materială este nefondată.

Nefiind efectuată cercetarea administrativă în termenul legal, fiind respinsă şi cererea de repunere în termen, C. nu mai poate fi obligat la repararea prejudiciului, devenind incidente dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998.

II. Procedura de soluţionare a recursurilor

1. Cu privire la examinarea recursurilor în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 24 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2284 din 15 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost constatat nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 57/2015 din 16.04.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut că recursul formulat de reclamantul A. a fost motivat cu depăşirea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că sentinţa nr. 57/2015 a fost comunicată reclamantului la data de 11 mai 2015, acesta a declarat recurs la data de 25 mai 2015, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 29 iulie 2015, conform datei aflate pe plicul de corespondenţă.

Prin aceeaşi decizie a fost admis în principiu recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei nr. 57/2015 din 16 aprilie 2015 şi împotriva sentinţei nr. 85/2015 din 21 mai 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

După pronunţarea deciziei nr. 2284 din 15 iunie 2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, intimatul pârât C. a depus la dosar concluzii scrise prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului formulat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei nr. 57/2015 din 16 aprilie 2015, excepţie care nu mai poate fi pusă în discuţie din moment ce s-a apreciat că acest recurs îndeplineşte cerinţele de formă, a fost considerat admisibil şi a fost admis în principiu.

2. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţele recurate prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva acestora este nefondat, faţă de următoarele considerente:

În ceea ce priveşte sentinţa nr. 57/2015 din 16 aprilie 2015, se reţine că este criticată sub aspectul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apărării Naţionale care susţine că nu este emitentul actelor administrative contestate.

Potrivit cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 38/CJ/244/2014 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, a deciziei nr. A-1836 din 22 septembrie 2014 emisă de B. Buzău, a deciziei nr. A-463 din 27 februarie 2014 emisă de B. Buzău şi a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A-462 din 27 februarie 2014 al B. Buzău, precum şi suspendarea acestor acte administrative până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În subsidiar, a solicitat modificarea parţială a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A-462 din 27 februarie 2014 al B. Buzău, în sensul stabilirii răspunderii materiale în sarcina pârâtului C..

Nu se poate reţine critica vizând lipsa calităţii procesuale pasive a ministerului pârât, în condiţiile în care acţiunea are ca obiect anularea, printre altele, a unui act emis de această autoritate publică, împrejurarea că emitentul respectivului act - decizia nr. 38/CJ/244/2014 - este Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor nefiind de natură să ducă la concluzia că ministerul în cadrul căruia această comisie şi-a desfăşurat activitatea nu are calitate procesuală pasivă.

Conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesulă rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

O asemenea identitate există în cauză între cel împotriva căruia este îndreptată cererea şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii, din moment de comisia sus menţionată nu are o existenţă independentă, fiind constituită la nivelul ministerului pârât.

Astfel, potrivit art. 1 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.27 din 4 martie 2014 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din Ministerul Apărării Naţionale, Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, denumită în continuare Comisia, este un organ administrativ-jurisdicţional constituit la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, fără personalitate juridică.

Se invocă de către prima instanţă disp. art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 potrivit cărora Ministerul Apărării are personalitate juridică şi reprezintă în justiţie structurile armatei care nu au personalitate juridică. Structurile ministerului care au personalitate juridică, potrivit legii, pot fi reprezentate în justiţie de organele de specialitate ale Ministerului Apărării, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării.

Prin raportare la aceste dispoziţii legale, recurentul pârât susţine că dreptul de a reprezenta în justiţie structurile fără personalitate juridică, recunoscut prin lege, nu trebuie confundat cu calitatea procesuală în litigiile de drept administrativ.

Instanţa de recurs apreciază că invocarea de către instanţa de fond a textului de lege sus menţionat nu afectează legalitatea sentinţei recurate în condiţiile în care, în calitate de emitent al actului administrativ jurisdictional contestat, ministerul recurent are calitate procesuală pasivă, independent de faptul că ar fi avut, în cazul în care reclamantul se judeca în contradictoriu şi cu unitatea militară care a emis decizia de imputare, şi calitatea de reprezentant al acesteia în justiţie.

Referitor la sentinţa nr. 85/2015 din 21 mai 2015, se reţine că instanţa de fond a anulat decizia administrativ-jurisdicţională nr. 38/CJ244/2014 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor la data de 18.06.2011, deciziile de impunere nr. A-463 din 27.03.2014 şi A-1836 din 22.09.2014, precum şi procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A-462 din 27 februarie 2014, emise de B. Buzău, dispunând şi suspendarea executării deciziei de impunere nr. A-1836 din 22.09.2014 emisă de B. Buzău până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze.

Pentru a pronunţa acestă soluţie, a avut în vedere că se face o confuzie între pagubă şi faptă. Într-adevăr, fapta imputată reclamantului o constituie neefectuarea cercetării administrative în termenul prevăzut de lege şi neemiterea deciziei de impunere, însă paguba o constituie suma acordată nelegal cu titlul de compensaţie pentru chirie, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul unităţii. Prin urmare, se impune a se stabili dacă prejudiciul este cert, adică dacă acordarea compensaţiei s-a făcut fără temei legal şi dacă a fost recuperat. Dacă nu este luată în calcul declaraţia lui C. de recunoaştere a producerii pagubei, atunci prejudiciul nu este cert pentru argumentele mai sus expuse, rezultate din analiza înscrisurilor avute în vedere de comisia de cercetare administrativă. Dacă declaraţia este avută în vedere şi doar în baza acesteia se stabileşte existenţa unui prejudiciu cert, atunci această declaraţie are valoarea unui angajament în sensul dispoziţiilor art. 26 din O.G. nr. 121/1998, ce are valoarea unui titlu executoriu şi care se execută de unitate prin reţineri din salariu, în condiţiile art. 27 din acelaşi act normativ, pe perioada cât cel care a dat angajamentul are calitatea de angajat.

Răspunderea reclamantului este subsidiară şi este antrenată doar în situaţia în care paguba nu mai poate fi recuperată de la persoana care a cauzat în mod direct prejudiciul. În acest moment titlul executoriu este în curs de valorificare, au fost reţinute sume de bani lunar din salariul cuvenit lui C. şi, prin urmare, nici din această perspectivă nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu cert.

În lipsa unui prejudiciu cert nu poate fi antrenată răspunderea.

Susţine recurentul pârât că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că prejudiciul nu este cert. Intimatul - reclamant nu a formulat critici cu privire la acest aspect nici în contestaţia la decizia de imputare, nici în plângerea îndreptată împotriva hotărârii nr. R 3329 din 10.04.2014 prin care a fost soluţionată contestaţia şi nici prin cererea de chemare în judecată.

Instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor aspectele referitoare la caracterul cert sau incert al prejudiciului pe care şi-a întemeiat soluţia de admitere a contestaţiei, fiind încălcat dreptul la apărare, garantat de art. 24 din Constituţia României.

Constatarea instanţei de fond potrivit căreia prejudiciul nu ar fi cert este eronată, venind în contradicţie cu înscrisurile depuse la dosar şi cu dispoziţiile legale incidente în speţă.

Înalta Curte nu poate reţine aceste critici având în vedere că examinarea legalităţii actelor administrative contestate în cauză presupune analizarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii materiale pentru angajarea căreia s-a dispus emiterea acestor acte, una dintre aceste condiţii fiind existenţa unui prejudiciu.

Astfel, potrivit art. 2 din O.G. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, răspunderea materială este angajată, în condiţiile prezentei ordonanţe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, provocate de militari din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.

Este evident că existenţa pagubei reprezintă o condiţie pentru antrenarea acestui tip de răspundere, iar paguba trebuie să aibă un caracter cert pentru a justifica emiterea unei decizii de imputare, în conformitate cu disp. art. 25 alin. (1) din actul normativ sus menţionat.

În consecinţă, împrejurarea că prima instanţă a făcut referire la caracterul incert al prejudiciului, fără a pune în mod expres acest aspect în discuţia părţilor, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare din moment ce acest aspect se impunea a fi analizat pentru a se stabili dacă poate fi angajată răspunderea reclamantului pentru suma menţionată în decizia de imputare a cărei anulare se solicită. Faptul că în urma administrării probei cu înscrisuri prima instanţă ajunge la o altă concluzie în privinţa certitudinii prejudiciului, concluzie contrară celei pe care o susţine recurentul pârât, nu are semnificaţia încălcării dreptului la apărare al acestei părţi.

Recurentul pârât mai arată că în mod greşit prima instanţă a apreciat că informaţiile în baza cărora s-a stabilit răspunderea materială sunt insuficiente pentru a stabili existenţa unui prejudiciu cert.

În această privinţă, se reţine de prima instanţă că intimatului C. i-a fost acordată compensaţia lunară pentru chiria plătită conform contractului de închiriere pe durată nedeterminată, încheiat între E., în calitate de locator, şi C., în calitate de locatar, şi înregistrat la A.F.P. Piatra Neamţ sub nr. x din 18 noiembrie 2008.

Pentru a stabili existenţa prejudiciului, organul de cercetare administrativă a avut în vedere informaţiile transmise de A.F.P. Piatra Neamţ la 12.11.2012. Din capturile de imagine transmise de A.F.P. rezultă că în legătură cu acest contract au fost înregistrate două declaraţii; potrivit declaraţiei nr. 2537 din 18 noiembrie 2008, acest contract a încetat la data de 31.12.2008, iar potrivit declaraţiei înregistrate sub nr. x din 28 noiembrie 2008, acest contract a încetat la data de 28.11.2008. În nota explicativă dată de C. în faţa comisiei de cercetare administrativă, acesta a susţinut că a locuit în spaţiul închiriat până în luna noiembrie 2012 şi că nu a avut cunoştinţă de rezilierea unilaterală a contractului din iniţiativa proprietarului, acest aspect fiindu-i adus la cunoştinţă de unitate în luna octombrie 2012.

Instanţa de fond reţine că informaţiile în baza cărora s-a stabilit răspunderea materială sunt insuficiente pentru a stabili existenţa unui prejudiciu cert. Într-adevăr, pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie, militarul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 2 şi 3 din H.G. nr. 1867/2005. Potrivit art. 6 alin. (2) lit. c) din acelaşi act normativ, militarul trebuie să anexeze la raportul prin care solicită acordarea compensaţiei pentru chirie copia contractului de închiriere înregistrat la organele fiscale. Aceste condiţii au fost îndeplinite iniţial. Potrivit art. 6 alin. (2) lit. h) din acelaşi act normativ, la raportul mai sus menţionat militarul mai trebuie să anexeze şi angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situaţiei, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condiţiile care au stat la baza acordării compensaţiei lunare pentru chirie.

În ceea ce priveşte declaraţia înregistrată la A.F.P. în baza căreia s-a făcut menţiunea încetării contractului la data de 28.11.2008, instanţa reţine că aceasta nu are valoarea unui înscris care să probeze încetarea contractului şi care să conducă la încetarea dreptului de a primi compensaţia lunară pentru chirie. Se impunea ca organul de cercetare administrativă să efectueze cercetări pentru a stabili dacă a existat un acord al părţilor cu privire la încetarea contractului sau a fost înregistrată o declaraţie unilaterală a proprietarului făcută în scopul de a eluda obligaţia legală de plată a impozitului pe veniturile realizate din chirii, cu atât mai mult cu cât persoana vizată a declarat că a locuit în spaţiul închiriat şi nu a avut cunoştinţă de rezilierea contractului.

Din înscrisurile comunicate de A.F.P. Piatra Neamţ la data de 27.06.2013 nu rezultă, de asemenea, că părţile din contractul de închiriere au decis rezilierea acestui contract, declaraţia şi actul adiţional transmise de A.F.P. referindu-se la un alt contract de închiriere încheiat pentru acelaşi spaţiu, dar înregistrat anterior contractului în discuţie, sub nr. x din 23 noiembrie 2007.

Prin urmare, în raport de înscrisurile şi informaţiile avute în vedere la emiterea deciziei de impunere, nu se putea stabili existenţa unui prejudiciu cert.

Arată recurentul pârât că sumele reprezentând compensaţia lunară pentru chirie încasată necuvenit de C. au fost calculate începând cu data de 23.04.2009, nu cu datele de 28.11.2008 şi nici cu 31.12.2008, astfel că prejudiciul sumă de 19 017 RON pentru perioada 23.04.2009-31.10.2012 este cert.

Sub acest aspect, se constată că în mod corect prima instanţă nu a reţinut acest caracter al prejudiciului, în condiţiile în care din probatoriul administrat nu a rezultat că părţile din contractul de închiriere au decis rezilierea acestui contract.

Într-adevăr, începând cu data de 31.12.2008 contractul de închiriere nu mai era înregistrat la A.F.P. Piatra Neamţ, dar din probatoriul administrat nu a rezultat că cererea a fost depusă de proprietar la A.F.P. Piatra Neamţ cu scopul denunţării contractului şi nu cu un alt scop.

În ceea ce priveşte recuperarea pagubei în discuţie, prima instanţă a reţinut existenţa declaraţiei pe care C. a dat-o la 26.02.2014, depusă la fila 45 în dosarul de fond.

În această declaraţie, autentificată sub nr. x din 26.02.2014 de Biroul Individual Notarial F., se menţionează că C., în temeiul art. 1165, 1171, 1324 şi 1469 din C. civ., recunoaşte încasarea fără documente legale a compensaţiei lunare pentru chirie, în sumă de 19 017 RON, pe care se obligă să o achite la caseria D. Piatra Neamţ sub formă de tranzacţie şi declară că este voinţa sa liberă şi neviciată, conform prezentului angajament.

Se mai arată în declaraţie că pentru acoperirea sumei de 19 017 RON consimte să i se facă reţineri din salariu începând cu luna martie 2014, în cotele admise de lege, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalităţi.

Potrivit art. 26 din O.G. 121/1998, acoperirea pagubelor, precum şi restituirea sumelor sau plata contravalorii bunurilor ce nu mai pot fi restituite în natură ori a serviciilor nedatorate, recunoscute, se fac prin angajament de plată, în scris, al celui în cauză. În acest caz angajamentul de plată constituie titlu executoriu de la data semnării acestuia.

Instanţa de fond a reţinut că dacă nu este luată în calcul declaraţia lui C., de recunoaştere a producerii pagubei, atunci prejudiciul nu este cert pentru argumentele mai sus expuse, iar dacă declaraţia este avută în vedere şi doar în baza acesteia se stabileşte existenţa unui prejudiciu cert, atunci această declaraţie are valoarea unui angajament, în sensul dispoziţiilor art. 26 din O.G. nr. 121/1998, ce are valoarea unui titlu executoriu şi care se execută de unitate prin reţineri din salariu.

Referitor la acest considerent din sentinţa recurată, Înalta Curte reţine că, în vederea soluţionării căii de atac, Ministerul Apărării Naţionale - D. a comunicat instanţei de recurs, prin adresa nr. A 3943 din 4 decembrie 2017, situaţia recuperării prejudiciului de la intimatul C., după cum urmează: prejudiciu total stabilit - 19.017 RON; prejudiciu recuperat - 11.608 RON; prejudiciu rămas de recuperat - 7.409 RON. S-a mai menţionat în această adresă că, în prezent, recuperarea sumelor se execută lunar, în baza adresei se înfiinţare a popririi trimisă de B.E.J. G. în data de 12.01.2016 în dosarul de executare nr. 10/2016, prin reţinere din solda netă, ultima reţinere efectuată fiind în cuantum de 497 RON.

Înalta Curte constată că relaţiile comunicate de ministerul recurent confirmă faptul că o parte importantă din paguba în discuţie a fost recuperată prin reţinere lunară din solda netă a intimatului C.

În cererea de recurs se mai invocă disp. art. 34 din O.G. nr. 121/1998 potrivit cărora după expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovaţi de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepţia situaţiilor în care s-a dispus repunerea în termen.

Aceste prevederi legale au fost avute în vedere de instanţa de fond, care a precizat că fapta imputată reclamantului o constituie neefectuarea cercetării administrative în termenul prevăzut de lege şi neemiterea deciziei de imputare, dar ele nu pot reprezenta un argument în sensul soluţionării favorabile a căii de atac atât timp cât nu se dovedeşte îndeplinirea condiţiei privind existenţa unui prejudiciu cert, care să nu fi fost recuperat.

Invocarea de către recurentul pârât a disp. art. 6 alin. (2) din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul M 5/1999 nu poate fi reţinută în soluţionarea favorabilă a recursului, din moment ce pentru emiterea deciziei de imputare, în conformitate cu prevederile O.G. 121/1998, condiţia existenţei unui prejudiciu cert trebuie să fie îndeplinită, chiar în considerentele Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 38/CJ 244/2014 menţionându-se că una din condiţiile stabilirii răspunderii civile, în speţă materiale, prevăzută atât la pct. 6 din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul M 5/1999, cât şi în doctrina juridică este aceea că prejudiciul trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat.

Or, aşa cum s-a arătat, acesta este în curs de recuperare ca urmare a înfiinţării popririi prin reţinere din solda netă a intimatului C.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţele sunt legale, nefiind incident motivul de recurs invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei nr. 57/2015 din 16.04.2015 şi a sentinţei nr. 85/2015 din 21 mai 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2017.