Contest în anulare pentru pronunțarea a două hotărâri definitive la aceeași faptă; caracterul de hotărâre definitivă a unei decizii care constată lipsa unui recurs
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in annulment as unfounded, leaving the judgment of the Court of Supreme Justice dated January 31, 2003, which had declared the appeal inadmissible, in force, and ordered the appellant to pay 700,000 lei in judicial costs. The appellant challenged a procedural defect alleging that two definitive judgments were issued for the same fact, specifically contending that the subsequent decision of September 25, 2003, which upheld the conviction for qualified theft (complicity) and removed an additional penalty derived from the revocation of a pardon, created a conflict with the earlier dismissal. The court ruled that the allegation of double jeopardy under Article 386(1)(d) of the Code of Criminal Procedure was unfounded because the January 2003 decision merely constated that no appeal was filed by the appellant in that specific instance, and thus did not constitute a substantive final judgment on the merits; the first definitive ruling against the appellant was properly established only by the September 2003 decision, making the prior dismissal a procedural non-event rather than a conflicting final judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 386 alin. (1) lit. d) C. proc. pen, art. 26 C. pen, art. 37 lit. a) C. pen, art. 83 C. pen, art. 10 din Legea nr. 137/1997, art. 392 alin. (3) C. proc. pen; Contest în anulare pentru pronunțarea a două hotărâri definitive la aceeași faptă; caracterul de hotărâre definitivă a unei decizii care constată lipsa unui recurs: The appellant challenged a procedural defect alleging that two definitive judgments were issued for the same fact, specifically contending that the subsequent decision of September 25, 2003, which upheld the conviction for qualified theft (complicity) and removed an additional penalty derived from the revocation of a pardon, created a conflict with the earlier dismissal. The court ruled that the allegation of double jeopardy under Article 386(1)(d) of the Code of Criminal Procedure was unfounded because the January 2003 decision merely constated that no appeal was filed by the appellant in that specific instance, and thus did not constitute a substantive final judgment on the merits; the first definitive ruling against the appellant was properly established only by the September 2003 decision, making the prior dismissal a procedural non-event rather than a conflicting final judgment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited for the dismissal of the appeal in annulment as unfounded.
Legal basis cited to support the rejection of the appeal in annulment due to the absence of a second definitive judgment for the same fact.
Full text
Asupra cauzei de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Condamnatul V.G. a făcut contestație în anulare pentru motivul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., motivând că împotriva sa au fost pronunțate de către Curtea Supremă de Justiție două decizii pentru aceeași faptă.
În soluționarea contestației s-a dispus atașarea dosarelor nr. 1252/2003 în care a fost pronunțată decizia penală nr. 4002 din 25 septembrie 2003 și nr. 2695/2002 în care a fost pronunțată decizia penală nr. 481 din 31 ianuarie 2003.
Din actele și lucrările aflate la dosarele menționate rezultă că, cel condamnat nu se află în situația prevăzută de art. 386 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar contestația urmează a fi respinsă ca nefondată pentru cele ce urmează.
Prin sentința penală nr. 196 din 20 mai 2001 a Tribunalului Prahova, s-a dispus condamnarea, printre alții, a contestatorului V.G. la pedeapsa de 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) și e), pentru săvârșirea sub forma complicității a infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g), alin. (3) lit. a) și alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. și art. 10 din Legea nr. 137/1997 a fost revocat beneficiul grațierii pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 918/1998 a Judecătoriei Buftea și s-a dispus ca inculpatul să execute în total 15 ani închisoare.
Apelul declarat de inculpatul V.G. a fost respins prin decizia penală nr. 205 din 15 mai 2002, pronunțată de secția penală a Curții de Apel Ploiești.
Prin decizia nr. 481 din 31 ianuarie 2003, pronunțată de secția penală a Curții Supreme de Justiție au fost respinse ca inadmisibile, recursurile declarate de numiții G.G. și V.N. și ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.D., constatând că inculpații G.L.F. și V.G. nu au declarat recurs împotriva deciziei sus-menționate.
La 11 septembrie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a luat în examinare recursul declarat de inculpatul V.G., împotriva deciziei nr. 205 din 15 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, recursul făcând obiectul dosarului nr. 1251/2003.
Prin decizia nr. 4002 din 25 septembrie 2003, recursul declarat de V.G. a fost admis, iar decizia nr. 205 din 15 mai 2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și sentința penală nr. 196 din 20 iunie 2001, pronunțată de Tribunalul Prahova au fost casate numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 83 C. pen. și art. 10 din Legea nr. 137/1997, dispoziții care au fost înlăturate.
S-a stabilit că inculpatul recurent urmează să execute numai pedeapsa de 13 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), n), d) și e) C. pen.
Rezultă din cele de mai sus că, împotriva contestatorului au fost pronunțate două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, în sensul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., câtă vreme prin decizia nr. 481 din 31 ianuarie 2003, Curtea nu a judecat un recurs al inculpatului, făcând doar constatarea că în acel dosar, în care alți inculpați au declarat recurs, V.G. nu a făcut o astfel de cerere.
Recursul declarat de inculpat a fost soluționat prin decizia nr. 4002 din 25 septembrie 2003 a secției penale a Curții Supreme de Justiție, acesta fiind momentul în care se poate afirma că împotriva contestatorului a fost pronunțată prima hotărâre definitivă pentru fapte de complicitate la furt.
Având în vedere și dispozițiile art. 392 alin. (3) C. proc. pen., contestația în anulare urmează să fie respinsă ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul V.G. împotriva deciziei penale nr. 481 din 31 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție.
Obligă contestatorul să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2004.