Tax authorities’ appeals rejected; fiscal certificate and ministerial order must be amended to honor pre-privatization tax exemptions.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 3491 din 17 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat că au fost irevocabil soluţionate următoarele incidente procesuale: excepţia de necompetenţă materială; excepţia de nelegalitate; cererea de introducere în cauză ca intervenient a ADS; A respins, ca nefondate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Consiliul Local Constanţa, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Consiliul Local Constanţa, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la capătul 1 din cerere;

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Local Constanţa, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Agenţia Domeniilor Statului,, astfel cum a fost completată şi precizată şi, în consecinţă:

A obligat pârâta DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa la modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 8.02.2005 emis de pârâtă, în sensul diminuării obligaţiilor bugetare cu suma de 17 740.632 RON şi la emiterea unui nou certificat de atestare fiscală cu recunoaşterea înlesnirilor acordate reclamantei prin efectul legii.

A obligat pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor Publice la modificarea Ordinului comun 730/2005 şi 1157/2005, în sensul dispunerii diminuării obligaţiilor bugetare cu suma de 2.201.753 RON corespunzător certificatului de atestare fiscală ce va fi emis potrivit dispoziţiei de mai sus.

Cererea de suspendare, a fost respinsă ca rămasă fără obiect şi au fost obligaţi pârâţii DGRFP Galaţi-AJFP Constanţa, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 30.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată reduse, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă următoarele aspecte:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.09.2005 sub nr. 461/CA/2005, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Constanţa modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 8 februarie 2005 eliberat pentru obligaţiile de plată ale reclamantei către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj la data de 29 mai 2004, în sensul diminuării acestor obligaţii bugetare cu suma de 177.406.319.477 RON (ROL), adică 17.740.632 RON, precum şi modificarea Ordinului comun nr. 730 din 29 iulie 2005 şi nr. 1157 din 15 august 2005 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Finanţelor Publice, în sensul diminuării obligaţiilor bugetare restante cu suma de 22.017.527.584 RON (ROL), corespunzător modificării certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 8 februarie 2005.

Prin încheierea de şedinţă de la data de 20.10.2005, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei DGFP Constanţa ca nefondată şi a fost admisă cererea de suspendare provizorie până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulate în cadrul acţiunii de faţă.

Prin sentinţa civilă nr. 83 din 27 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal din dosar nr. x/2005 a fost respinsă cererea de suspendare ca lipsită de interes deoarece instanţa a procedat la soluţionarea cauzei e fond la prima zi de înfăţişare; a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 4537 din 13 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2006, iar sentinţa de fond a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, instanţă apreciată ca fiind cea căreia i-ar fi revenit competenţa soluţionării în fond a cererii reclamantei.

Prin sentinţa comercială nr. 7820 din 23 iunie 2008 în dosar nr. x/2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosar nr. x/2007, a fost admisă acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată şi în contradictoriu cu A.N.A.F., Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Local Constanta, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii şi Agenţia Domeniilor Statului; s-a dispus modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857/2005 cu suma de 177.406.319.477 RON (ROL), adică 17.740.631,9477 RON (RON), precum şi modificarea Ordinului nr. 340/2005 şi nr. 1157/2005 ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Finanţelor Publice, în sensul diminuării obligaţiei bugetare restante cu suma de 22.017.526.584 RON vechi, adică 2.201.752,6584 RON (RON), cu cheltuieli de judecată aferente în sumă de 6.883 RON stabilite în sarcina pârâtelor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanta.

Prin decizia nr. 62 din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială din dosar nr. x/2007, au fost respinse ca nefondate toate apelurile declarate împotriva sentinţei de fond de către pârâte.

Prin decizia nr. 1998/31.05.2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, din dosar nr. x/2007 a admis recursurile, a casat decizia nr. 62 din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială şi sentinţa nr. 7820 din 23 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Prin încheierea de şedinţă din 21.07.2011, a fost trimisă cauza la Curtea de Apel Constanţa în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate invocate de reclamantă, dispunându-se suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea acestei excepţii.

Prin sentinţa civilă nr. 368/2.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2011, a fost respinsă excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă. Sentinţa a fost menţinută prin respingerea recursului ca nefondat, prin decizia nr. 1671 din 29.03.2012 pronunţată de ÎCCJ-SCAF în dosar nr. x/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 6003 din 24 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Ostrov, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Local Constanta, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Constanţa şi D.G.F.P. Constanţa - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1558 din 8 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea pârâtului Consiliul Local Constanţa şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 6003 din 24 octombrie 2012, în sensul că a obligat reclamanta S.C. A. S.A. Ostrov la 500 RON cheltuieli de judecată către pârâtul Consiliul Local Constanţa.

Prin decizia nr. 1639/28.03.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2010, au fost admise recursurile reclamantei, au fost casate sentinţele recurate şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, Curtea de apel a constatat că excepţia de necompetenţă materială a fost admisă de Înalta Curte prin Decizia nr. 1998 din 31 mai 2010 şi a stat la baza soluţiei de casare cu trimitere a cauzei, instanţa supremă apreciind că, prin raportare la obiectul cauzei, astfel cum acesta a fost precizat la data de 19.05.2008, competenţa materială de soluţionare a prezentului litigiu aparţine instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

Cu privire la excepţia de nelegalitate, s-a constatat, de asemenea, că prin sentinţa civilă nr. 368 din 2.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2011, a fost respinsă excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, iar sentinţa a fost menţinută prin respingerea recursului ca nefondat, prin decizia nr. 1671 din 29.03.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2011. Astfel, şi acest incident procesual a fost irevocabil soluţionat şi nu a mai fost repus în discuţie în cadrul rejudecării de faţă.

Referitor la cererea de introducere în cauză ca intervenient a ADS, s-a constatat că prin încheierea de şedinţă de la data de 9.03.2011 din dosarul înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 2.08.2010 sub nr. x/2/2010, Curtea a respins cererea de introducere în cauză a Agenţiei Domeniilor Statului. Aceasta încheiere nu a fost atacată cu recurs de către pârâtul MADR, motivele de recurs formulate de acest pârât neprivind şi soluţia dată de prima instanţă de respingere a cererii de introducere în cauză a ADS, astfel că şi acest incident procesual a fost irevocabil soluţionat şi nu a mai fost repus în discuţie în cadrul rejudecării de faţă.

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa, s-a constatat că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa (denumirea ca urmare a modificării aduse prin O.U.G. nr. 74/2013 de reorganizare a ANAF) la modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 8.02.2005 emis de pârâtă; cât timp se solicită obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ (sub forma modificării lui), rezultă că se justifică calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte.

Cu privire la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Consiliului Local Constanţa, s-a constatat că pârâtul Consiliul Local Constanţa este o autoritate publică (conform Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice), subiect de drept administrativ cu atribuţii în ceea ce priveşte stabilirea obligaţiilor bugetare şi implicit a scutirilor de la plata acestor obligaţii, astfel cum rezultă din prevederile Legii nr. 254/2002 şi ale Legii nr. 190/2004 şi aşa cum însăşi pârâta recunoaşte, în dreptul administrativ, lipsa personalităţii juridice nu echivalează cu lipsa capacităţii procesuale, acest aspect fiind tranşat atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţa înaltei Curţi. În plus, conform prev. art. 41 alin. (2) din C. proc. civ., pârâta poate sta în judecată prin organele sale de conducere.

În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Consiliul Local Constanţa, s-a constatat că reclamanta a formulat şi un capăt de cerere, prin care a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri din care să rezulte finalizarea procedurilor de emitere a dispoziţiilor de scutire de la plata obligaţiilor bugetare a reclamantei.

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, instanţa a constatat că aceasta este nefondată, având în vedere că Ministerul Administraţiei Pădurilor şi Dezvoltării Rurale este emitentul actului administrativ atacat şi are, din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la capătul 1 din cerere s-a constatat că şi aceasta este nefondată având în vedere că dreptul pretins de reclamantă care stă la baza prezentei acţiuni, nu derivă din legile speciale în materia privatizării, iar acţiunea nu a fost formulată în contradictoriu cu autoritatea implicată în privatizare, ci cu autoritatea fiscală; în acest context, dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 invocate de pârâtele ANAF şi Ministerul Finanţelor Publice nu sunt incidente în speţă.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamanta a invocat faptul că prin Certificatul de atestare fiscală nr. 9857 din 8.02.2005 emis de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, nu i-au fost recunoscute înlesnirile şi scutirile de la plata accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare de care aceasta ar fi beneficiat potrivit legii, iar împotriva acestui certificat, reclamanta a formulat contestaţie, înregistrată din 08.03.2005 la ANAF, contestaţie ce a fost respinsă prin adresa din 29.03.2005 ca neîntemeiată, apreciindu-se că doar suma de 155.179.577.199 ROL reprezentând majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi a beneficiat de scutire la plată.

Din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, în cadrul dosar nr. x/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a rezultat că reclamanta face parte din sfera contribuabililor îndreptăţiţi să beneficieze de dispoziţiile legale din anul 2002 referitoare la scutirea şi apoi la eşalonarea unor obligaţii fiscale şi cele din 2004 referitoare la scutirea de la plata accesoriilor creanţelor bugetare.

De asemenea, s-a apreciat că întrucât reclamanta a fost privatizată în anul 2000, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 30.10.2000 între Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei şi B.Mogoşoaia, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, rezultă că reclamanta a beneficiat de prevederile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 254/2002.

S-a reţinut că prin expertiza contabilă întocmită în cauză, s-a constatat că scutirea sumelor amânate anterior la plată era condiţionată de achitarea la termenele de plată a sumelor prevăzute în convenţiile încheiate pentru înlesnirile acordate anterior. Din verificările efectuate cu ocazia expertizei contabile, expertul a constatat că reclamanta a îndeplinit această obligaţie legală, respectând termenele prevăzute în actele şi convenţiile menţionate anterior, aşa cum rezultă şi din adresa din 4.02.2005 emisă de DGFP Constanţa.

Prin adresa din 29.03.2005 emisă de DGFP Constanţa, ca răspuns la contestaţia administrativă, pârâta a considerat că doar suma de 155.179.577.199 RON vechi reprezentând majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi, beneficia de scutire la plată; suma a fost calculată în raport de debitele restante la 31.10.2000 (data privatizării).

Prin urmare, s-a constatat că certificatul de atestare fiscală nr. 9857/2005 nu a cuprins scutirea de plată a tuturor dobânzilor şi penalităţilor de care trebuia să beneficieze reclamanta, prevăzând scutirea numai pentru suma de 155.179.577.199 RON vechi, fără a ţine seama de scutirile deja acordate anterior, în sumă totală de 177.406.319.477 RON vechi.

Astfel, la data de 31.12.2004, reclamanta a beneficiat prin efectul legii de scutirea la plată a tuturor accesoriilor pentru obligaţiile bugetare amânate la plată în vedere scutirii şi calculate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004, în sumă totală de 177.406.319.477 RON vechi, cum de altfel a stabilit chiar pârâta DGFP Constanţa prin adresa din 4.02.2005 şi prin Referatul nr. 43/2005.

În fine, s-a constatat că atâta vreme cât prin certificatul de atestare fiscală nr. x/2005 accesoriile scutite sunt numai în sumă de 155.179.577.199 RON vechi, pentru diferenţa de 22.017. 526. 584 RON vechi urmează a se emite un nou certificat de atestare fiscală în sensul beneficierii de scutire şi pentru această sumă.

Referitor la cererea de suspendare, s-a apreciat această cerere a rămas fără obiect.

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (în continuare MADR), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (în continuare ANAF) Ministerul Finanţelor Publice (în continuare MFP), Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa (în continuare DGRFP Galaţi- AJFP Constanţa) şi Consiliul Local Constanţa criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Cererea de recurs formulată de MADR a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în motivarea ei arătându-se, în esenţă, că se impune modificarea sentinţei în sensul anulării obligaţiilor de plată a cheltuielilor de judecată dispuse în sarcina ministerului, iar în subsidiar în sensul reducerii cuantumului acestor cheltuieli.

S-a arătat că nu se poate reţine în sarcina MADR vreo culpă procesuală, deci nu poate fi ţinut acesta la plata cheltuielilor de judecată în condiţiile în care petitul privind anularea Ordinului comun nr. 730/1157/2005 al MADR şi MFP apare ca un capăt secundar al cererii de chemare în judecată, respectiv ca o consecinţă a solicitării de anulare a certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 08 februarie 2005. De altfel, se supune atenţiei instanţei de recurs împrejurarea că deşi s-a reţinut calitatea procesuală a 7 instituţii publice, au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată numai trei dintre pârâţi.

Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, respectiv 30.000 RON, recurentul consideră că acesta este nejustificat de mare, deoarece, aşa cum reţine şi instanţa de fond este raportat doar la ciclul procesual din rejudecare, iar speţa are ca obiect anularea unui act administrativ, nefiind de o mare complexitate. Dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. menţionează drept referinţă pentru modificarea/reducerea onorariului avocaţial "valoarea pricinii (…), munca îndeplinită de avocat (…)", judecătorul cauzei fiind ţinut să aprecieze asupra caracterului rezonabil al acestor cheltuieli, fără a aduce în acest fel atingere clauzelor contractului de asistenţă juridică încheiat între avocat şi client aşa cum rezultă din art. 128 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat. O astfel de apreciere implică în mod cumulativ cele două criterii legale: valoarea cauzei şi munca (activitatea) desfăşurată de avocat (complexitatea cauzei fiind un criteriu component al muncii, chiar dacă este menţionat de sine stătător în C. proc. civ.).

În concret, pentru a aprecia asupra temeiniciei cererii e obligare la cheltuielile de judecată instanţa de fond trebuia să verifice înscrisurile care dovedesc efectuarea acestora, numărul termenelor de judecată, numărul amânărilor solicitate de reclamantă, în litigiul de faţă acordându-se amânări doar la cererea reclamantei.

Prin cererea de recurs formulată de ANAF, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., s-au adus critici care vizează modul de soluţionare (prin respingere) a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la capătul 1 de cerere (modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 08 februarie 2005) şi soluţia dată de prima instanţă pe fondul cauzei.

S-a apreciat ca fiind greşită soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată pentru cererea de modificare a certificatului de atestare fiscală nr. 9857/2005, prin raportare la dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 potrivit cărora termenul de prescripţie este de o lună de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat. Reclamanta a formulat acţiunea cu depăşirea termenului de o lună de la data la care a luat cunoştinţă de sumele ce au fost cuprinse în certificatul de atestare fiscală care a stat la baza emiterii Ordinului comun nr. 730 din 29 iulie 2005 şi nr. 1157 din 15 august 2005 al MADR şi MFP.

Societatea reclamantă a avut cunoştinţă de sumele cuprinse în certificatul de atestare fiscală de la data emiterii acestuia (08.02.2005) sau cel mai târziu la data de 03.03.2005, data la care s-a adresat Direcţia Generală de Colectare a Creanţelor Bugetare din cadrul ANAF, iar acţiunea formulată în primul ciclu procesual a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 14.09.2005, deci cu depăşirea termenului legal de o lună menţionat, fiind depăşit termenul de prescripţie cu mai mult de 6 luni.

Faţă de temeiul legal invocat în susţinerea excepţiei în discuţie, se impune în opinia recurentei modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acestei excepţii şi respingerea ca prescrisă a acţiunii.

Pe fondul cauzei, recurenta ANAF arată că nu există temei legal pentru modificarea certificatului de atestare fiscală şi că la momentul emiterii certificatului singurele dispoziţii aplicabile erau cele ale Legii nr. 190/2004.

Intimata-reclamanta a beneficiat de anumite înlesniri la plată în baza ordinelor comune emise în baza Legii nr. 254/2002, respectiv de eşalonarea anumitor obligaţii fiscale precum şi de amânarea la plată în vederea scutirii a dobânzilor şi penalităţilor aferente acestor obligaţii fiscale.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordinul comun nr. 1096 din 23 decembrie 2003 şi nr. 773 din 24 decembrie 2003, intimata-reclamantă a beneficiat de eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale restante la bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj la data de 31.12.2001 în sumă de 24.162.807.436 RON (ROL), prin acelaşi ordin fiind prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b), faptul că se amână la plată în vederea scutirii, dobânzile şi penalităţile aferente în cuantum de 99.067.086.277 RON (ROL).

Având în vedere prevederile ordinului comun, respectiv faptul că prin acest ordin emis în temeiul Legii nr. 254/2002 s-a dispus amânarea la plata a obligaţiilor fiscale accesorii şi nu s-a acordat scutirea la momentul îndeplinirii condiţiilor prevăzute în convenţiile de eşalonare, se susţine că certificatul de atestare fiscală a fost emis, în mod corect, de către organul fiscal.

Mai mult, nu se poate reţine faptul că intimata reclamantă beneficia de scutirea obligaţiilor fiscale în temeiul legii, întrucât prin art. 1 alin. (4) din Legea nr. 254/2002 se stabileşte doar posibilitatea societăţilor, ce intra sub incidenţa acestor legi, de a beneficia de eşalonări şi scutirea la plată a majorărilor, acordarea electivă a acestor facilitaţi efectuându-se în baza ordinelor emise de către organele fiscale.

Conform art. 1 alin. (4) din Legea nr. 254/2002 "Societăţile comerciale privatizate, potrivit prevederilor (...) Legii nr. 268/2001, privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de eşalonarea la plată pe o perioadă de 5 ani, cu o perioadă de gratie de 6 luni cuprinsă în perioada de eşalonare, a obligaţiilor restante la data de 31 decembrie 2001, cu excepţia sumelor provenite din plata redevenţei şi de scutirea la plată a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de orice fel aferente acestor obligaţii."

Legea nr. 254/2002 a fost însă abrogată prin Legea nr. 507/2004, pentru aprobarea O.G. nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare (pct. 34), astfel încât, la momentul emiterii Certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 08 februarie 2005 singurele dispoziţii legale aplicabile în speţă erau, conform prevederilor O.U.G. nr. 26/2005, cele ale Legii nr. 190/2004.

Astfel, O.U.G. nr. 26/2005 prin care s-au abrogat toate dispoziţiile legale referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante, scopul acestei măsuri fiind tocmai crearea unei egalităţi de tratament între contribuabili, prevede la art. 2 alin. (3) faptul că "societăţile comerciale cuprinse în anexele nr. 1 şi 3 la Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni s-au încheiat până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgentă, vor beneficia de înlesnirile la plată reglementate de Legea nr. 190/2004 privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii, cu modificările şi completările ulterioare."

Întrucât intimata-reclamantă figurează la poziţia 252 din anexa nr. 1 la Legea nr. 268/2001, aceasta beneficiază de înlesnirile la plată reglementate de Legea nr. 190/2004.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 190/2004 "societăţile comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului, precum şi terenuri ale altor proprietari, persoane fizice şi/sau juridice, privatizate sau în curs de privatizare la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de următoarele facilităţi: (…) c) scutirea de la plata majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de orice fel aferente obligaţiilor bugetare restante la data la care s-a semnat contractul de privatizare;"

Având în vedere faptul că privatizarea intimatei reclamante a avut loc la data de 30.10.2000, dată la care s-a semnat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 59 din 30 octombrie 2000, aceasta beneficiază de scutirea de la plata sumelor restante la data privatizării, respectiv 30.10.2000.

În concret, dispoziţiile Legii 190/2004, (modificată prin O.U.G. 94/2004) privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii au fost în sensul că s-a prevăzut scutirea la plata obligaţiilor bugetare restante la data de 30 ale lunii în care s-a semnat contractul de privatizare (data de 30.10.2000 în cazul S.C. A. SA).

În conformitate cu prevederile acestei legii s-e emis Ordinul comun nr. 730 din 29.07.2005 şi nr. 1157 din 15 august 2005 prin care se acorda intimatei-reclamante următoarele scutiri la plata obligaţiilor bugetare restante:

- obligaţii bugetare datorate ş neachitate până în ultima zi a lunii în care s-a semnat contractul de privatizare, respectiv 31.10.2000, actualizate şi nestinse prin orice modalitate de plată până la data emiterii caf-ului de obligaţii bugetare în sumă totală de 1.354.330 RON (ron);

- dobânzi şi penalităţi de orice fel, aferente obligaţiilor bugetare restante, calculate şi neachitate până la data de 29.05.2004, actualizate şi nestinse prin orice modalitate de plată până la data emiterii caf-ului de obligaţii bugetare, în sumă totală de 14.433.224 RON (ron);

- dobânzi şi penalităţi de orice fel aferente obligaţiilor bugetare restante, calculate şi neachitate până la data de 29.05.2004, actualizate şi nestinse prin orice modalitate de plată până la data emiterii certificatului de obligaţii bugetare, în sumă totală de 1.105.655 RON (ron).

Sumele ce fac obiectul înlesnirilor la plată sunt cele din certificatul de obligaţii bugetare nr. 9857 din 08 februarie 2005, eliberat de organul fiscal conform prevederilor legale în vigoare.

Urmare a respectării termenelor şi condiţiilor eşalonării la plată menţionate în ordinul comun nr. 730 din 29.07.2005 şi nr. 1157 din 15.08 2005, conform referatului nr. 43260 din 30 octombrie 2009 emis de AJFP Constanta, s-a aprobat scutire la plată a sumei de 16.893.209 RON, precum şi scăderea din evidenţa fiscală a acesteia.

Prin actul adiţional de modificare nr. 438 din 29 iunie 2009 şi nr. 3464 din 29 decembrie 2009 a ordinului comun nr. 730 din 29.07.2005 şi nr. 1157 din 15 august 2005 a fost modificată eşalonarea acordată prin ordinul comun, cu suma de 148.491 RON (ron), urmare a faptului că intimata-reclamantă a achitat integral şi anticipat, la data de 27.10.2009, respectiv 28.10.2009, întreaga sumă din eşalonare, aceasta sumă fiind evidenţiată în fisa pe plătitor ca sumă achitată în plus.

Urmare a cererii de compensare nr. 144 din 19 ianuarie 2010 depusă de intimata-reclamantă, înregistrată la AJFP Constanţa cu nr. 569 din 19 ianuarie 2010, suma cuprinsă în actul adiţional a fost compensată în data de 29.12.2009, conform notei de compensare nr. 569 din 20 ianuarie 2010 (în sumă de 22.262 RON şi notei de compensare nr. 569 din 27 ianuarie 2010 în sumă de 26.695 RON), diferenţa fiind stinsă cu alte obligaţii din fişa sintetică din evidenţa fiscală.

Din cele prezentate şi având în vedere prevederile art. 7 din ordinul comun nr. 730 din 29 iulie 2005 şi nr. 1157 din 15 august 2005 privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor fiscale bugetare datorate şi neachitate de intimata-reclamantă conform cărora "la data intrării în vigoare a prezentului ordin comun, ordinul nr. 833 din 23 octombrie 2003 şi nr. 142 din 20 ianuarie 2004, ordin comun de modificare nr. 278 din 26 aprilie 2004 şi nr. 676 din 30 aprilie 2004, precum şi ordinul comun nr. 1096 din 29.12.2003 şi nr. 773 din 24 decembrie 2003 îşi încetează aplicabilitatea" rezultă că intimata-reclamantă a beneficiat de scutire la plata obligaţiilor fiscale pentru suma totală de 17.041.700 RON (ron) conform ordinului comun nr. 730/29.07.2005 şi nr. 1157 din 15 august 2005 şi actului adiţional de modificare nr. 438 din 29 iunie 20009 şi nr. 3464 din 29 decembrie 2009 şi nu exista temei legal pentru modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 08 februarie 2005.

Criticile aduse sentinţei de către recurentul MFP au fost încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi se referă la:

- Nerespectarea de către reclamantă a procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind recursul graţios cu privire la Ordinul comun nr. 730/2005-1157/2005 emis de MADR şi MFP, ceea ce conduce la inadmisibilitatea controlului judecătoresc asupra legalităţii acestui act administrativ;

- Fundamentarea greşită a hotărârii pe concluziile unui raport de expertiză administrat în cauză de o instanţă necompetentă, respectiv secţia comercială a Tribunalului Bucureşti, ceea ce contravine principiului administrării nemijlocite a probelor, şi conduce la nereţinerea ca fiind câştigată cauzei o astfel de probă, întrucât aşa cum prevăd dispoziţiile art. 105 C. proc. civ., îndeplinirea oricărui act de procedură în condiţii tributare necompetenţei atrage nulitatea respectivului instrument juridic;

- Nesocotirea de către instanţă a prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care obligă la motivarea în fapt şi în drept în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea emitenţilor Ordinului comun nr. 730/2005-1157/2005 la modificarea acestui act;

- Soluţia pe fondul cauzei, de admitere a acţiunii, a fost tributară unei analize deficitare a situaţiei de fapt, pe elemente a căror constatare nerealizată nemijlocit a creat contextul reţinerii unor aspecte străine pricinii, cu consecinţa calificării greşite a raportului juridic dedus judecăţii, aşadar, prin aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente.

Sub acest aspect, recurentul susţine că acţiunea este neîntemeiată în economia următoarelor considerente:

Prin Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului nr. 833/2003, Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 142/2004, precum şi Ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului şi Ministerului Muncii, Solidarităţii şi Familiei nr. 1096/773 din 2003, reclamanta a beneficiat de înlesniri la plată conform O.U.G. nr. 40/2002, acordate în temeiul Legii nr. 254/2002.

Potrivit prevederilor Legii nr. 254/2002 şi a dispoziţiilor exprese cuprinse în Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului nr. 833/2003 şi Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 142/2004, reclamanta a beneficiat de eşalonarea la plata obligaţiilor fiscale restante la bugetul general consolidat pentru o perioada de 5 ani, precum şi de amânare la plată în vederea scutirii la ultimul termen de plată din eşalonare a sumei de 17.740.631,9477 RON.

Ulterior, la solicitarea Agenţiei Domeniilor Statului formulată în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 190/2004, S.C. A. S.A. a beneficiat de înlesnirile acordate prin acest act normativ, în acest sens fiind emis Ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Finanţelor Publice nr. 730/1157 din 2005.

Conform textului legal indicat, la data intrării în vigoare, Legea nr. 190/2004 a devenit singurul act normativ care reglementa în mod unitar facilităţile fiscale care se acordă societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului, precum şi terenuri ale altor proprietari, persoane fizice şi/sau juridice, privatizate sau în curs de privatizare, din domeniul agriculturii.

În acest sens sunt şi reglementările cuprinse la art. 8 din lege, care prevede expres faptul că:

"(1) Dispoziţiile prezentei legi modifică în mod corespunzător prevederile legale privind privatizarea societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat din domeniul agriculturii.

(2) Prevederile contrare prezentei legi se abrogă."

Prin solicitarea de acordare a facilităţilor prevăzute de Legea nr. 190/2004, practic s-a renunţat în mod unilateral la înlesnirile acordate anterior prin ordinele menţionate, cu atât mai mult cu cât în actele administrative prin care s-au materializat eşalonările şi amânările la plată în vederea scutirii emise în temeiul noii legi la solicitarea societăţii reclamante, respectiv Ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Finanţelor Publice nr. 730/1157 din 2005, sunt cuprinse prin efectul legii şi sumele pentru care au fost acordate anterior facilităţi fiscale.

O altă interpretare a acestor texte legale, ar determina o situaţie absurdă întrucât societatea reclamantă ar beneficia în acelaşi timp de aceleaşi facilităţi fiscale în temeiul a două acte normative, beneficiind de înlesniri la plata aceloraşi obligaţii fiscale, fiind absurd a afirma că aceasta poate fi voinţa reală a legiuitorului, deoarece legea nouă, şi anume Legea nr. 190/2004 nu ar mai fi avut domeniu de aplicare şi drept consecinţă ar fi o lege care încă de la intrarea în vigoare ar fi fost caducă.

Mai mult, obligaţiile fiscale pentru care urmează a fi acordate înlesniri la plată sunt cele prevăzute în certificatul de obligaţii bugetare, conform art. 3 din lege, care dispune în mod expres şi neechivoc faptul că "nivelul obligaţiilor bugetare pentru care se acordă facilităţile prevăzute la art. 1 şi 2 este cel prevăzut în certificatele de obligaţii bugetare prin care se atestă cuantumul sumei care face obiectul înlesnirilor la plată."

Certificatul de obligaţii bugetare a fost emis după parcurgerea unei proceduri administrative, care a inclus printre altele şi efectuarea unui control fiscal, atributul exclusiv al organului fiscal, şi anume stabilirea nivelului obligaţiilor bugetare pentru care se acordă facilităţile prevăzute de art. 1 din lege, instanţa de judecată neavând cum să dispună asupra acestui lucru în temeiul unei simple expertize contabile, respectiv obligarea organului fiscal la emiterea unui certificat de obligaţii bugetare care să conţină o anumită sumă spre a fi scutită la plată.

Însuşindu-şi necondiţionat concluziile expertului, fără a aprecia asupra pertinenţei şi legalităţii raportului de expertiză, atât din raţiuni procedurale, în principal, cât şi pentru motive de neconcludenţă sub aspectul dreptului substanţial, în subsidiar, instanţa a omis un element esenţial şi anume faptul că scutirea de la plata sumei de 17.740.631,9477 RON opera la plata ultimei rate de eşalonare (înlesnirile fiind acordate pe o perioada de 5 ani) şi nu la data de 31.12.2004 cum greşit s-a reţinut.

Or, ultima rată de eşalonare nu a fost achitată la momentul realizării expertizei, această condiţie nefiind îndeplinită, întrucât primele acte administrative (în speţă, Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului nr. 833/2003 şi Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 142/2004) prin care au fost acordate facilităţile fiscale şi-au încetat valabilitatea la data emiterii Ordinului comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Finanţelor Publice nr. 730/1157 din 2005, la solicitarea reclamantei, deci înainte de împlinirea perioadei pentru care au fost emise.

Arată recurenta că o dovadă în plus a pertinenţei şi legalităţii actelor administrative contestate în speţă este tocmai derularea efectelor acestor acte pe parcursul litigiului prin ajungerea la termen a înlesnirilor acordate reclamantei şi a respectării termenelor şi condiţiilor eşalonării la plată menţionate prin Ordinul nr. 730/2005 -1157/2005 emis în comun de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor Publice. Conform referatului nr. 43260 din 30 octombrie 2009 emis de AJFP Constanţa -CCM, s-a aprobat scutirea la plată a obligaţiilor accesorii amânate condiţionat de respectarea eşalonării debitelor principale, precum şi scăderea din evidenţa contabilă a acestora.

Prin actul adiţional de modificare nr. 438 din 29 septembrie 2009 şi 3464 din 29 decembrie 2009 al MAPDR şi MFP a Ordinului comun nr. 730/2005 -1157/2005 a fost modificată eşalonarea acordată cu suma de 148.491 RON urmare a faptului că societatea a achitat integral şi anticipat la data de 27.10.2009 respectiv 28.10.2009 întreaga sumă din eşalonare, sumă evidenţiată în fişa pe plătitor ca sumă achitată în plus.

Urmare a cererii de compensare nr. 144 din 19 ianuarie 2010 depusă de A. S.A., înregistrată la AJFP Constanţa CCM cu nr. 569 din 19 ianuarie 2010 suma cuprinsă în actul adiţional a fost compensată la 29.12.2009 conform notei de compensare nr. 569 din 20 ianuarie 2010 în sumă de 22262 RON şi a notei de compensare nr. 569 din 27 ianuarie 2010 în sumă de 26.695 RON, diferenţa intrând în stingere cu obligaţii din fişa sintetică din evidenţa fiscală.

Prin urmare, la data la care instanţa de fond a dispus modificarea actelor administrative contestate în speţă, efectele acestora erau împlinite în sensul celor urmărite de reclamantă, dezlegarea pricinii (deficitară oricum atât procedural cât şi în fondul cauzei) fiind lipsită de eficienţa pretinsă actului de judecată.

În egală măsură, contrar celor reţinute de instanţa de fond, în sensul omolo­gării tezei avansată sub imperiul dreptului câştigat, apropriabil patrimonial sub imperiul articolului 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturi­lor Omului, susţinută în sensul obţinerii reeşalonării obligaţiilor principale şi a promisiunii radierii accesoriilor acestora condiţionat, rezolutoriu, de res­pectarea calendarului reeşalonării, elimină de suport întreaga expunere de raţionament în configurarea cărora au fost susţinute şi încuviinţate în speţă pretenţiile, întrucât, reclamanta însăşi, prin actele de procedură formulate în cauză a recunoscut faptul că, până la stingerea obligaţiei principale, con­form calendarului reeşalonăriilor, penalităţile nu puteau fi radiate.

Prin urmare, pretenţiile afirmate în legătură cu acestea, în sensul radierii lor la momentul 2005, aşadar cu 3 ani anterior datei la care acestea puteau fi legal şterse, condiţionat de stingerea debitului principal conform angaja­mentului asumat, nu numai că sunt lipsite de fundament legal, în acord cu efectele incidente raportului juridic dedus judecăţii, însă la momentul res­pectiv erau în mod evident premature, fiind complinite ulterior, în sensul ce­lor urmărite de reclamantă, ca o consecinţă firească a respectării angaja­mentelor asumate de aceasta.

Se subliniază totodată că, contrar celor susţinute de reclamantă şi consolidate prin soluţia pronunţată în speţă în primul grad de jurisdicţie, efectele reeşalonării prealabile, acordate prin Ordinul comun MAPAM/MFP nr. 833/142/2004, au fost recunoscute prin Ordinul comun MAPDR/MFP nr. 730/01157 emis în anul 2005, care le-a consolidat efi­cienţa în acord cu dispoziţiile legale sub imperiul cărora s-au născut. Toc­mai, în acord, cu argumentele reclamate, omisiunea lor din analiză, în stadiul în care se aflau la momentul 2005, ar fi fost de natură a dispune pentru trecut, eliminând spre pildă, plăţile efectuate până la acel moment în confor­mitate cu calendarul reeşalonării, situaţie de natură a dispune asupra unor datorii stinse de recurentă, aşadar contrar intereselor acesteia.

Teza nesocotirii principiului certitudinii impunerii, de asemenea antamată în speţă, nu are susţinere în cauză, luând în considerare faptul că, aşa cum s-a arătat în prealabil, atestarea fiscală a fost precedată de controale ale autorităţilor administrativ fiscale a activităţii sale economice pe baza docu­mentelor de registru contabil puse de la dispoziţia lor de însăşi recurenta, care, prin reprezentantul său, şi-a însuşit con­cluziile actelor de control fără obiecţiuni.

În contextul celor de mai sus, omologarea de către instanţa primului grad de jurisdicţie a tezei reclamantei care în evaluarea adresei 1003 din 04 februarie 2005 a asimilat-o unui certificat ce atestă că au fost respectate condiţiile din con­venţiile de Eşalonare, este în mod evident străină pricinii şi greşită totodată în economia raţionamentului aplicat actului de judecată.

Conform adresei menţionate, scutirea la plată a fost acordată în temeiul şi în condiţiile O.G. nr. 94/2004, iar administraţia fiscală nu avea prerogative de a dispune măsuri decât în te­meiul şi în condiţiile legii. Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 94/1004 organul fiscal a constatat că societatea poate beneficia de scutirea la plată a do­bânzilor (177.206.319.477 RON ROL).

Aşadar, prin adresa nr. x/2005 organul fiscal a comunicat că împrejurarea că prin art. 24 alin. (3) a O.U.G. nr. 94/2004,, legiuitorul a impus ca scutirea efectivă să fie acordată la sfârşitul perioadei de eşalonare (în cazul de faţă 5 ani).

Conţinutul acestei adrese evidenţia, deci, măsuri provizorii (din punct de vedere fiscal pentru suma de 177.406.319.477 ROL nu mai putea fi executat silit) caracterul definitiv al măsurii consolidându-se la sfârşitul pe­rioadei pentru care eşalonarea debitelor guverna raportul juridic, astfel cum a fost reglementată prin Ordinul comun nr. 833/142/2004 emis de MFP şi MAPDR - respectiv 5 ani, care şi-a încetat aplicabilitatea prin emiterea, la solicitarea societăţii reclamante, a Ordinului comun al Ministerului Agricul­turii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Finanţelor Publice nr. 730/1157 din 2005.

Cererea de recurs formulată de DGRFP Galaţi-AJFP Constanţa a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în motivarea ei punându-se accent pe soluţia greşită de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru capătul 1 de cerere faţă de dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002, iar pe fond aducându-se aceleaşi critici menţionate în recursul ANAF, aşa cum au fost deja rezumativ redate.

Recurentul Consiliul Local Constanţa reiterează, odată cu exercitarea căii de atac, susţinerea potrivit căreia nu are calitate procesuală pasivă în cauză, lipsind tocmai raportul juridic de drept material între autoritatea deliberativă şi S.C. A. S.A.. Mai mult, conform evidenţelor Serviciului Public de Impozite, Taxe şi ale Venituri ale Bugetului Local, societatea reclamantă nu figurează cu datorii către bugetul local pentru care să se poată solicita obligarea acestui recurent la emiterea unei hotărâri de scutire de la plată.

Prin întâmpinări distincte, intimata-reclamantă a răspuns punctual criticilor enunţate de MADR, ANAF şi DGRFP Galaţi, MFP şi Consiliul Local Constanţa, concluzionând că sentinţa recurată este legală şi temeinică.

Au fost prezentate în detaliu raţiunile pentru care intimata apreciază că au fost judicios tranşate excepţia prescripţiei invocată de ANAF şi DGRFP Galaţi, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Consiliul Local Constanţa, cât şi fondul cauzei cu care instanţa a fost învestită, reţinând că Legea nr. 190/2004 nu este incidentă în cazul societăţii reclamante, regimul juridic al scutirilor acordate acesteia în 2002 fiind guvernat de Legea nr. 254/2002 şi de O.G. nr. 94/2004.

În privinţa argumentelor de ordin procedural invocate de Ministerul Finanţelor Publice s-a punctat că: faţă de dispoziţiile art. 109 C. proc. civ. (modificate prin Legea nr. 202/2010) MFP este decăzut din dreptul de a invoca excepţia inadmisibilităţii capătului 2 de cerere; în lipsa oricăror obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, MFP este de asemenea decăzut din dreptul de a contesta valabilitatea acestui raport direct în faţa instanţei de recurs, care rămâne câştigat cauzei.

Totodată sunt considerate neîntemeiate criticile MADR privitoare la aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată se arată că deja prima instanţă a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducând acest cuantum faţă de suma solicitată cu acest titlu de către reclamantă.

Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale aplicabile, a probatoriului administrat şi a criticilor formulate de recurenţi, Înalta Curte reţine că recursurile sunt nefondate astfel că le va respinge în consecinţă pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

- Solicitarea recurentului MADR de anulare a obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată dispuse în sarcina sa de către priam instanţă nu poate fi primită.

Art. 274 C. proc. civ. instituie prezumţia de culpă procesuală a celui care cade în pretenţii (pierde procesul) pentru că dacă debitorul obligaţiei din raportul juridic ce face obiectul judecăţii şi-ar fi respectat obligaţia, creditorul acestei obligaţii nu ar fi trebuit să suporte sarcina pecuniară a unui proces. Aşadar, câtă vreme au fost admise cererile reclamantei în contradictoriu cu DGRFP Galaţi-AJFP Constanţa, MADR şi MFP (acestea două din urmă autorităţi fiind cosemnatare ale Ordinului nr. 730/1157/2005 a cărui modificare a fost dispusă) culpa procesuală a celor trei pârâţi este prezumată.

Observaţia acestui recurent privitoare la împrejurarea că deşi s-a reţinut calitatea procesuală a 7 instituţii publice au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată doar 3 dintre acestea demonstrează confuzia care se face între calitatea procesuală (identitatea dintre persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecăţii) şi culpa procesuală (atributul persoanei din vina căreia se poartă procesul).

În privinţa cuantumului cheltuielilor de judecată se observă că pârâţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 30.000 RON cu acest titlu, că instanţa de fond a făcut deja aplicaţia art. 274(3) C. proc. civ., reducând onorariul avocaţial în raport de criteriile prevăzute în acest text legal. O nouă reducere a onorariului avocaţial de către instanţa de recurs nu se justifică tocmai din perspectiva criteriilor deja avute în vedere: valoarea pricinii, proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării şi determinat de elemente care nu pot fi negate în condiţiile parcurgerii a patru cicluri procesuale.

- Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei cu privire la capătul 1 de cerere (modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 08 februarie 2005) a primit o dezlegare corectă şi legală din partea instanţei de fond, deci critica ANAF şi DGRFP Galaţi-AJFP Constanţa pe acest aspect nu este întemeiată.

Cele două pârâte au opus reclamantei termenul de prescripţie prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, potrivit căruia:

"Termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului, cu excepţia cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizate, precum şi a celor în desfiinţarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripţie."

Rezultă cu evidenţă din textul legal precitat că acesta se aplică tuturor operaţiunilor sau actelor prevăzute în legile speciale în domeniul privatizării, fiind vorba de un termen special de prescripţie care nu poate fi extrapolat aşa cum insistă cele două recurente-pârâte, deoarece actele administrative contestate sunt întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, iar obiectul acţiunii reclamantei vizează modificarea acestor acte privitoare la acordarea unor facilităţi fiscale, ulterioare momentului privatizării.

- Referitor la excepţia inadmisibilităţii capătului 2 de cerere (modificarea Ordinului comun nr. 730/1157/2005 emis de MAPDR şi MFP) pentru neîndeplinirea/neparcurgerea proceduri prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte constată că această excepţie a fost invocată de MFP pentru prima dată în acest recurs.

Urmare intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, care prin art. I modifică şi completează mai multe prevederi din C. proc. civ., printre care şi art. 109 din acest cod ("Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente. Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii").

Aşadar, excepţia lipsei procedurii prealabile s-a transformat dintr-o excepţie de fond, dirimantă şi absolută, într-o excepţie de ordine privată şi relativă care poate fi invocată exclusiv de către pârât şi numai prin întâmpinare, iar neinvocarea ei în aceste condiţii atrage decăderea pârâtului din dreptul de a o invoca.

Având în vedere şi dispoziţiile art. 725 C. proc. civ. care consacră principiul aplicării imediate a legii, în cauză, MFP era obligat să invoce excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa recursului graţios, cel mai târziu la primul termen de judecată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (intrată în vigoare la 29.10.2010), respectiv la primul termen de judecată din 08.12.2010 în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Concluzia care se desprinde este aceea că pentru nerespectarea exigenţelor impuse prin art. 109 alin. (3) - modificat - C. proc. civ., MFP este decăzut din dreptul de a invoca, la acest moment procedural, această excepţie.

- În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Constanţa, reiterată cu ocazia acestui recurs, soluţia instanţei de fond, de respingere, se justifică prin prisma opozabilităţii hotărârii pronunţate şi a faptului că recurenta-pârâtă Consiliul Local Constanţa are atribuţii în sensul stabilirii impozitelor şi taxelor, astfel cum i-au fost conferite prin Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală.

Sunt nerelevante argumentele acestui recurent în sensul inexistenţei unor datorii ale societăţii intimate la bugetul local, deoarece motivul introducerii în cauză a Consiliului Local Constanţa a fost acela de a obliga această autoritate la emiterea unei hotărâri din care să rezulte finalizarea procedurilor de emitere a dispoziţiilor de scutire a societăţii de la plata obligaţiilor bugetare.

Aşa cum se reţine şi în considerentele sentinţei recurate, dincolo de temeinicia acestui capăt de cerere, în cazul în care Consiliul Local Constanţa nu ar fi parte în procesul de faţă, acestuia nu i s-ar putea opune dispoziţiile hotărârii judecătoreşti prin care s-ar constata că societatea beneficiază de facilităţile fiscale acordate societăţilor comerciale care şi-au îndeplinit întocmai obligaţiile bugetare, implicit cele faţă de bugetul local.

- Critica recurentului MFP privind eludarea de către instanţa de fond a principiului administrării nemijlocite a probelor cu consecinţa incidenţei art. 105 C. proc. civ. nu este întemeiată.

Raportul de expertiză contabilă a fost administrat în cauză de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, (dosar nr. x/2007) în cadrul celui de-al doilea ciclu procesual din prezenta cauză, ca urmare a casării şi trimiterii cauzei către această instanţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cu ocazia rejudecării cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la termenul de judecată din 03.09.2014, instanţa a admis proba cu înscrisuri solicitată de instanţă şi s-a prorogat pentru termenul următor solicitarea de a fi considerată ca şi câştigată cauzei proba cu expertiză contabilă, sens în care s-a dispus comunicarea notei de probatorii către toate părţile din proces pentru ca acestea să-şi exprime punctul de vedere.

Aşa cum se poate observa din actele dosarului şi din consemnările din încheierea de dezbateri din data de 10.12.2014, niciuna din părţi nu a solicitat refacerea acestei probe cu expertiză.

Conform art. 160 C. proc. civ. "În cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii şi instanţa competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice".

Cum în speţă, MFP nu a făcut nici un comentariu cu privire la valabilitatea raportului de expertiză în discuţie şi nu au fost identificate motive temeinice pentru refacerea acestui raport, instanţa a decis că proba rămâne câştigată cauzei, urmând să o evalueze odată cu cercetarea fondului.

Aşadar se constată că proba a fost considerată ca fiind câştigată cauzei numai după ce acest aspect a fost pus în discuţia părţilor, iar contestarea valabilităţii raportului de expertiză contabilă pe calea recursului nu poate fi acceptată.

- Argumentele MFP cu privire la nemotivarea soluţiei de modificare a Ordinului comun nr. 730/1157/2005 emis de MADR şi MFP nu se susţin.

Ambele capete de acţiune au fost întemeiate de reclamantă pe aceleaşi considerente de nelegalitate, respectiv încălcarea dreptului câştigat de S.C. A. S.A. de a beneficia de scutirea de la plata accesoriilor în valoare totală de 177.406.319.477 RON (vechi) prin emiterea Certificatului de atestare fiscală nr. 9857/2005 şi subsecvent a ordinului menţionat, în aplicarea principiului accesorium sequitur principalem.

Având în vedere că cele două acte administrative contestate sunt interdependente şi au la bază aceleaşi considerente juridice cu privire la întinderea scutirii de la plata accesoriilor, instanţa a procedat la o evaluare detaliată a reglementărilor în materia facilităţilor fiscale aplicabile societăţii reclamante, expunând totodată raţionamentul pentru care consideră că S.C. A. S.A. beneficiază, în temeiul legii, de aceste înlesniri acordate de Legea nr. 254/2002.

Instanţa a apreciat că se impune modificarea Ordinului nr. 730/2005 concomitent cu modificarea certificatului de atestare fiscală întrucât Ordinul a fost emis în baza sumelor menţionate în certificat.

Sentinţa recurată conţine toate elementele obligatorii ale unei hotărâri judecătoreşti, astfel cum sunt acestea stipulate în cuprinsul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind arătate motivele de fapt şi de drept care au stat la baza concluziilor de modificare a celor două acte administrative.

- Referitor la fondul cauzei, criticile aduse de recurenţii ANAF, MFP şi DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa sunt neîntemeiate.

Dreptul S.C. A. S.A. de a beneficia de facilităţile fiscale este indiscutabil, fiind născut prin efectul Legii nr. 254/2002 care guverna facilităţile fiscale la momentul la care această societate îndeplinea condiţiile pentru acordarea lor, iar demersul judiciar iniţiat de acesta are ca justificare modificarea de către organele fiscale a cuantumului facilităţilor ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 190/2004 unei situaţii născute anterior intrării sale în vigoare.

Acest drept a fost validat de-a lungul timpului de către autorităţile fiscale cu privire la debitele fiscale datorate de contribuabilii vizaţi fără a face referire la perioada de timp în care au fost acumulate aceste debite, aşa cum rezultă fără echivoc din dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Legea n r. 254/2002 potrivit cărora:

"Societăţile comerciale privatizate potrivit prevederilor O.U.G. nr. 189/1999 (…) beneficiază de scutirea de la plata debitelor provenite din penalităţi şi majorări de întârziere, pentru neplata la termen a obligaţiilor la bugetul de stat, bugetele fondurilor speciale, cu excepţia sumelor provenite din redevenţe, şi la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de eşalonarea obligaţiilor bugetare datorate, bugetelor menţionate la alin. (1), cu excepţia sumelor provenite din plata redevenţei".

În aplicarea Legii nr. 254/2002, prin emiterea de ordine de către autorităţile competente (MAPAM şi MFP, MAPAM şi MMSSF), s-au acordat societăţii reclamante următoarele facilităţi fiscale:

- eşalonarea la plată a obligaţiilor restante la bugetul de stat la data de 31.12.2001 (valoare totală de 50.815.521.795 ROL);

- amânarea, în vederea scutirii, a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel aferente obligaţiilor la bugetul de stat calculate la data de 28.12.2002 (valoare totală de 177.406.319.477 ROL).

Îndeplinirea condiţiilor prevăzut de lege pentru a beneficia de facilităţile de plată menţionate a fost recunoscută de organele fiscale prin Referatul nr. 43/2005 emis de pârâta DGFP Constanţa şi prin Adresa nr. x/2005, documente emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004. Ambele adrese fac referire la abrogarea Legii nr. 254/2002 şi la menţinerea drepturilor recunoscute sub imperiul acestei legi ca urmare a aplicării prevederilor art. 24 din O.G. nr. 94/2004, soluţie corectă prin raportare la domeniul de aplicare al Legii nr. 190/2004, respectiv prin raportare la prevederile Legii nr. 507/2004 pentru aprobarea O.G. nr. 94/2004.

În referatul nr. 43/2005, în urma adiţionării sumelor, rezultă chiar valoarea indicată de reclamantă, respectiv 177.406.319.477 ROL.

Totodată, expertiza contabilă întocmită în cauză confirmă că reclamanta face parte din sfera contribuabililor îndreptăţiţi să beneficieze de prevederile Legii nr. 254/2002 referitoare la scutirea şi apoi eşalonarea unor obligaţii fiscale şi cele din 2004 referitoare la scutirea de plata accesoriilor creanţelor bugetare.

Critica recurentului MFP în sensul incidenţei dispoziţiilor Legii nr. 190/2004 nu poate fi primită, deoarece certificatul de atestare fiscală şi Ordinul comun, contestate în cauză, nu au fost emise în temeiul Legii nr. 190/2004, ci în aplicarea dispoziţiilor art. 24 şi art. 25 din O.G. nr. 94/2004.

Conform art. 24 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 94/2004:

"(1) Sumele amânate în vederea reducerii sau scutirii, din înlesnirile la plată acordate în baza prevederilor legale în vigoare, se scutesc la plată la data de 31 decembrie 2004 dacă debitorii au respectat, până la aceeaşi dată, termenele de plată şi/sau condiţiile în care înlesnirile au fost acordate şi/sau menţinute în condiţiile art. 25.

(2) Înlesnirile la plată se derulează în continuare în aceleaşi condiţii în care au fost acordate până la stingerea integrală a sumelor eşalonate la plată."

Aplicarea legii noi (Legea nr. 190/2004) asupra scutirilor câştigate de societatea intimată sub imperiul legii vechi (Legea nr. 254/2002) ar aduce atingere principiului constituţional al neretroactivităţii legii, ceea ce nu poate fi permis.

Recurentul MFP a susţinut că Legea nr. 190/2004 a devenit singurul act normativ care reglementează facilităţile, însă această teză nu poate fi validată deoarece dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca beneficiile acordate sub imperiul legii vechi să fie modificate conform prevederilor Legii din 2004 ar fi stipulat în mod expres acest lucru, ceea ce nu s-a întâmplat şi, mai mult, abrogarea Legii nr. 254/2002 s-a făcut prin prevederea expresă inclusă în acest sens în Legea nr. 507/2004, de aprobare a O.G. nr. 94/2004, fiind mai mult decât evident că pentru ipoteza drepturilor de eşalonare şi de scutire născute sub imperiul Legii nr. 254/2002 devin aplicabile normele introduse în cuprinsul O.G. nr. 94/2004, respectiv art. 24 şi 25.

Pentru a justifica aplicarea Legii nr. 190/2004 în vederea calculării înlesnirilor de natura scutirilor la plata accesoriilor datorate societăţii intimate, organele fiscale au invocat şi dispoziţiile art. 2(3) din O.U.G. nr. 26/2005, însă potrivit acestor prevederi:

"Înlesnirile la plată acordate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor derula potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la data acordării".

În contextul probator şi legal expus este corectă concluzia instanţei de fond de a reţine că sumele accesorii de care urmează să fie scutită reclamanta sunt cele scadente la data de 28.12.2002, respectiv cele în cuantum de 17.740.632 RON (RON), astfel că în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a fost obligată pârâta DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa la modificarea certificatului de atestare fiscală nr. 9857 din 08 februarie 2005 în sensul diminuării obligaţiilor bugetare cu suma mai înainte menţionată, precum şi la emiterea unui nou certificat de atestare fiscală cu recunoaşterea înlesnirilor acordate reclamantei prin efectul legii, iar pârâţii MADR şi MFP au fost obligaţi la modificarea Ordinului comun nr. 730/1157/2005 în sensul diminuării obligaţiilor bugetare cu suma de 2.201.753 RON (RON), corespunzător certificatului de atestare fiscală ce va fi modificat în sensul arătat mai sus.

Această soluţie răspunde necesităţii respectării principiului certitudinii impunerii confirmat de jurisprudenţa CJUE, dar şi principiului securităţii juridice, principiului protecţiei încrederii legitime aşa cum au fost acestea definite în jurisprudenţa CEDO.

Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 274(1) C. proc. civ. şi dovezile depuse de intimată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Local Constanţa şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 3491 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii la plata sumei de 31.895 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata S.C. A. S.A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2015.