Validity of integrity evaluation report challenged on grounds of procedural nullity for non-summons and res judicata from criminal dismissal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.06.2014, sub nr. 1091/54/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 6.06.2014, întocmit de pârâtă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 106 din 03 martie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 106 din 03 martie 2015 a formulat recurs reclamantul A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată.

Subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei (lipsa vătămării), aceasta fiind o consecinţă a aplicării greşite a normelor de drept material (respectiv sancţionarea cu nulitatea relativă a actului necomunicat, în condiţiile în care legiuitorul prevede sancţiunea nulităţii absolute).

În acest sens, recurentul-reclamant arată că sentinţa atacată este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20 şi art. 21 din Legea nr. 176/2010, reţinându-se că, deşi nu a fost convocat în mod legal, acesta beneficiază de un control de legalitate în faţa instanţei de judecată.

Instanţa de fond a modificat caracterul obligatoriu al dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, care sancţionează cu nulitatea absolută actele întocmite de inspectorul de integritate în lipsa informării şi invitării persoanei cercetate, printr-o analiză care corespunde regimului juridic al nulităţii relative.

Astfel, nulitatea necomunicării nu depinde de existenţa unei vătămări, aceasta trebuind dovedită de recurentul-reclamant doar în cazul unei nulităţi relative, pe când în cazul de faţă legiuitorul a prevăzut sancţiunea nulităţii absolute.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., acesta vizează încălcarea autorităţii de lucru judecat în raport de ordonanţa penală prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a recurentului-reclamant, în ceea ce priveşte falsul în declaraţii referitor la calitatea de asociat a reclamantului într-o societate comercială, drept pentru care s-au aplicat şi interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, raportate la dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 26/1990.

Înregistrarea menţiunilor Oficiul Naţional al Registrului Comerţului produce, faţă de terţi, efecte de opozabilitate, dar nu reprezintă o condiţie pentru producerea efectelor în planul raporturilor comerciale ale societăţii şi în planul răspunderii personale a recurentului-reclamant. Aşadar, retragerea din funcţia de administrator produce efecte de la data manifestării unilaterale de voinţă, iar nu de la data înscrierii acestei menţiuni în Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24.06.2015, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 08 martie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 20 septembrie 2017, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

II.1. Prima critică formulată de recurentul-reclamant vizează, în esenţă, interpretarea efectelor sancţiunii nulităţii absolute prevăzute de art. 13 din Legea nr. 176/2010, raportat la art. 20-21 din acelaşi act normativ, în ceea ce priveşte actele întocmite de inspectorul de integritate fără informarea corespunzătoare a persoanei evaluate, susţinându-se că instanţa de fond ar fi aplicat regimul juridic corespunzător sancţiunii nulităţii relative, contrar dispoziţiilor legale.

Potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010:

"Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută."

Întrucât dispoziţiile art. 20 şi 21 din Legea nr. 176/2010 au fost redate integral în cuprinsul hotărârii de fond, ele nu vor mai fi reluate în prezenta decizie, fiind suficient a se preciza că ele reglementează, într-adevăr, obligaţia inspectorului de integritate de a informa persoana evaluată şi de a o invita să depună un punct de vedere cu privire la situaţia de incompatibilitate/conflictul de interese supuse verificărilor, în termenele şi prin modalităţile specificate.

Prima instanţă a reţinut că susţinerile recurentului-reclamant sunt reale, în sensul neconvocării sale, cele două trimiteri poştale cu confirmare de primire, adresate de intimata Agenţia Naţională de Integritate la datele de 12.04.2012 şi 23.04.2012, fiind primite de terţe persoane. Cu toate acestea, instanţa de fond a constatat lipsa unei vătămări produsă reclamantului, apreciind că acesta beneficiază de un control de legalitate al actului atacat, exercitându-şi dreptul de apărare în faţa instanţei de contencios administrativ.

În legătură cu aspectul în discuţie, critica formulată de recurentul-reclamant este nefondată, Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată, acesta interpretând eronat regimul juridic privind nulitatea relativă şi nulitatea absolută, reglementate de dispoziţiile art. 174 - 179 C. proc. civ. şi art. 1246-1253 din C. civ. de la 1864. Întrucât aspectele referitoare la convocarea persoanei cercetate sunt circumscrise regulilor procedurale şi nu normelor dreptului substanţial, vor fi avute în vedere dispoziţiile C. proc. civ., care completează Legea nr. 176/2010, potrivit art. 32 din acest act normativ.

Dispoziţiile art. 174 C. proc. civ. cuprind o clasificare a sancţiunii nulităţii în nulităţi relative şi nulităţi absolute, după cum cerinţa legală nerespectată de actul de procedură contestat este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public sau un interes privat.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 175 şi art. 176 C. proc. civ. clasifică nulităţile procedurale în raport de existenţa unei vătămări produse celui ce o invocă, în nulităţi condiţionate şi nulităţi necondiţionate de producerea vătămării.

Cele două clasificări nu se suprapun total, întrucât, potrivit art. 176 C. proc. civ., nulitatea necondiţionată există "numai în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la: 1. capacitatea procesuală; 2. reprezentarea procesuală; 3. competenţa instanţei; 4. compunerea sau constituirea instanţei; 5. publicitatea şedinţei de judecată; 6. alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel."

Aşadar, nulitatea absolută expresă, stipulată în actul normativ incident, nu atrage, obligatoriu şi cu necesitate, sancţiunea desfiinţării actului procedural, atât timp cât dispoziţiile încălcate nu se includ în domeniile enumerate de art. 176 C. proc. civ.. Se poate spune că, în timp ce nulitatea relativă este, întotdeauna, condiţionată de existenţa vătămării produsă persoanei ce o invocă, nulitatea absolută suportă o analiză nuanţată, în raport de obiectul de reglementare al normei încălcate.

Din corelarea acestor dispoziţii rezultă că nerespectarea cerinţelor privind convocarea recurentului-reclamant în cursul procedurii administrative de evaluare nu este sancţionată cu nulitatea absolută şi necondiţionată a actului de procedură, potrivit art. 176 C. proc. civ., fiind, în schimb, aplicabile dispoziţiile privind nulitatea condiţionată de producerea unei vătămări, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului neconform, în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Într-adevăr, fiind vorba de o nulitate expres prevăzută de lege, potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea recurentului-reclamant se prezumă, anularea actului de procedură putând interveni ca urmare a faptului că partea a fost lipsită de posibilitatea reală şi efectivă de a-şi exercita dreptul la apărare. Această prezumţie nu poate fi reţinută în cauza de faţă întrucât recurentul-reclamant a avut deschisă calea contestării Raportului de evaluare în faţa instanţei de contencios administrativ, cale pe care a şi urmat-o, prezentând argumentele proprii şi toate mijloacele de probă pe care le-a considerat necesare în dovedirea nelegalităţii actului administrativ.

Aşadar, analiza de către instanţa de fond a vătămării produse recurentului-reclamant prin nelegala convocare de către inspectorul de integritate nu excede dispoziţiilor legale şi nu contravine regimului juridic al nulităţii absolute, neputând fi primită critica schimbării caracterului obligatoriu al normei sancţionatorii din cuprinsul art. 13 din Legea nr. 176/2010.

Pentru argumentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază a fi nefondată şi critica de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analiza privind lipsa vătămării recurentului-reclamant neputând fi considerat un motiv străin de natura cauzei.

II.2. Cea de-a doua critică formulată de reclamantul A., subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., priveşte autoritatea de lucru judecat invocată în raport de Ordonanţa penale nr. 362/P/2012 din data de 30.07.2012, adoptată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în raport de calitatea reclamantului de asociat în cadrul societăţii B. S.R.L.

Sub un prim aspect, dispoziţiile art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, stabilesc sfera persoanelor obligate a răspunde solidar cu debitoarea persoană juridică, pentru obligaţiile de plată restante, neavând, aşadar, legătură cu regimul juridic al conflictului de interese, iar din analiza conţinutului Raportului de evaluare contestat, nu rezultă că intimata-pârâtă şi-ar fi fondat concluziile pe aceste prevederi.

Prin Ordonanţa penală nr. 362/P/2012, din data de 30.07.2012, adoptată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a recurentului-reclamant pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, în legătură cu declaraţia de interese completată la data de 26.06.2011.

Pentru a reţine această soluţie, s-a avut în vedere că fapta comisă de reclamant, respectiv neconsemnarea în declaraţia de interese a calităţii de asociat şi administrator în cadrul societăţii B. S.R.L., este prevăzută de legea penală, a fost comisă cu vinovăţie, însă, în raport de conţinutul său concret, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, având în vedere împrejurările comiterii faptei. Ca urmare, învinuitului i-a fost aplicată sancţiunea amenzii cu caracter administrativ.

Potrivit art. 22 alin. (1) Cod procedură penală de la 1868, text normativ invocat de reclamant în susţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat (precizată ulterior drept putere de lucru judecat, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 27.11.2014 - fila 106 dosar fond):

"Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia."

Analizând cuprinsul Ordonanţei penale în raport de aceste dispoziţii şi de precizările ulterioare ale recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că fapta cercetată de organele penale, respectiv falsul în declaraţii ca urmare a omisiunii menţionării calităţii de asociat şi administrator al societăţii comerciale, este diferită de obiectul evaluării conduse de intimata-pârâtă.

Astfel, organele de urmărire penală au efectuat verificări cu privire la realitatea şi caracterul complet al datelor înscrise de reclamant în cuprinsul declaraţiei de interese, pe când autoritatea intimată a desfăşurat cercetări cu privire la incompatibilitatea dintre funcţia publică deţinută de reclamant şi funcţiile îndeplinite în cadrul celor două persoane juridice de drept privat.

Pe de altă parte, măsura scoaterii de sub urmărire penală nu poate fi interpretată în mod favorabil recurentului-reclamant decât din punct de vedere punitiv (aplicarea unei sancţiuni administrative şi nu a uneia cu caracter penal), organele de urmărire penală reţinând că fapta există şi că reclamantul a deţinut, concomitent, funcţia de agent de Poliţie şi calitatea de asociat şi administrator al societăţii comerciale, până la data cesionării părţilor sociale şi încetării funcţiei de administrator, conform Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor din data de 30.03.2012.

Aşadar, verificările şi concluziile organelor penale nu pot fi avute în vedere de către instanţa de contencios administrativ, în sensul fundamentării excepţiei autorităţii de lucru judecat, şi nici a puterii lucrului judecat.

Recurentul-reclamant a mai susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 26/1990, apreciind că retragerea din funcţia de administrator produce efecte de la data manifestării de voinţă, înscrierea în Oficiul Naţional al Registrului Comerţului neavând decât efect de opozabilitate faţă de terţi.

Nici această critică nu este fondată, întrucât, din înscrisurile administrate în probaţiune de reclamant, nu rezultă că menţiunile înscrise la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din perioada supusă evaluării, nu ar corespunde realităţii, în cadrul litigiului nefiind prezentate dovezi cu privire la pierderea calităţii de administrator la un moment temporal anterior celui comunicat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

De altfel, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a aratat că a deţinut funcţia de administrator în cadrul societăţii comerciale, până la data de 30.03.2012, când a fost eliberat din această funcţie ca urmare a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor. La aceeaşi dată, 30.03.2012, conform evidenţelor transmise de Registrul Comerţului, s-a solicitat înregistrarea menţiunii cesiunii părţilor sociale şi a înlocuirii reclamantului din funcţia de administrator, menţiune înscrisă la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în baza Rezoluţiei nr. 504596 din 03 aprilie 2012.

În concluzie, datele înscrise în evidenţele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sunt confirmate de înscrisurile administrate în cauză şi de susţinerile recurentului însuşi, fiind corect interpretate de prima instanţă, Înalta Curte constatând că nu s-a produs o încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 26/1990.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul C., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 106 din 3 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2017.