Invalidity of state property certificate challenged by heir failing to prove inclusion of specific plot in ancestral title

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată Ministerul Mediului şi Pădurilor şi S.C. B. S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- constatarea nulităţii parţiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M nr. 0007 din 26.10.1993 emis de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului în favoarea S.C. B. S.A. pentru suprafaţa de 4400 m.p. situată în Bucureşti.

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru că acţiunea a fost respinsă ca tardivă prin sentinţa civilă nr. 7316 din 5.12.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, recursul declarat a fost admis, a fost casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe prin Decizia nr. 5172 din 25.04.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată la 13.08.2013 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2083 din 30.06.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, a fost respinsă cererea privind restituirea onorariului de expert, a fost constatat achitat din eroare onorariul de 1.000 RON de către pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi s-a dispus restituirea acestei sume.

Pentru a motiva această soluţie instanţa de fond a arătat că, deşi pârâta S.C. B. S.A. a invocat atât excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a făcut vorbire despre lipsa de interes, fără a fi invocată ca o excepţie procesuală, aceste argumente au fost analizate pe fond pentru că se circumscriu noţiunii de parte vătămată în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, neîndeplinirea condiţiei de parte vătămată în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, neîndeplinirea condiţiei de parte vătămată echivalând, practic, cu netemeinicia cererii cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ.

S-a reţinut că singurul motiv de nulitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate invocat de reclamantă este acela că pretinde că are calitatea de proprietar al suprafeţei de 4400 m.p. pentru că dreptul de proprietate a aparţinut autorului acesteia, conform borderoului din 1948 şi certificatului fiscal nr. 45609 din 15.10.1970.

Dar, instanţa de fond a apreciat că primul înscris nu reprezintă titlu de proprietate, ci un document statistic (întocmit conform recensământului agricol şi al populaţiei din anul 1948), fiind indicata şi o suprafaţă de teren de 1 ha 3740 mp pe numele D. posesor, situata în str. Vestei. Apoi, nici certificatul de atestare fiscala nu reprezintă titlu de proprietate, el atestând doar plata impozitului de către E. privind terenul din str. Drumul Săbăreni, teren agricol 44 ha.

În ceea ce priveşte calitatea reclamantei de succesor al numitului E., s-a retinut că: A. în calitate de fiică este unica moştenitoare a defunctei F. (decedat 1997, certificat fila 12). De asemenea, F. şi G. în calitate de fii au fost moştenitori ai defunctei D. (decedat 16.10.1965) şi ai defunctului E. (decedat in 1972, iar reclamanta este succesoarea lui E. şi D. ultima fiind cunoscuta şi ca H. (conform declaraţiei de notorietate fila 85).

În rejudecare, OCPI Sector 6 Bucureşti a depus înscrisurile care au stat la baza intabulării dreptului de proprietate al paratei în temeiul certificatului contestat in litigiu, respectiv terenul din str. Drumul Sabareni în suprafaţă de 9991 mp.

Tot în rejudecare, instanţa a pus în vedere reclamantei să facă dovada calităţii sale de proprietar (încheierea din 16 decembrie 2013, fila 37 dosar), având în vedere ca din actele depuse la dosar nu rezulta daca reclamanta invoca un titlu de proprietate şi care este acela.

La termenul de judecata din 10.02.2014 reclamanta a depus un act de vanzare datat 8 septembrie 1922, fila 91 şi urm dosar prin care I. vinde H. un teren arabil de 25 arii situat în comuna Chiajna cătun Giuleşti cu vecinii indicaţi şi alţi 25 de arii tot în comuna Chiajna cătun Giuleşti, cu vecinii indicaţi.

În şedinţa din data de 10.02.2014 apărătorul reclamantei indica expres faptul că titlul de proprietate de care înţelege sa se prevaleze este actul de vânzare datat 8 septembrie 1922 (depus şi la filele 111-112 şi s-a dispus încuviinţarea expertizei topo, cunoscut fiind faptul că nu se putea efectua expertiza pe baza actelor invocate de apărătorul reclamantei in cuprinsul obiectivelor de la fila 83 dosar rejudecare (respectiv borderoul recensământului şi certificatul fiscal), ci numai pe baza unui titlu de proprietate.

Practic, problema era a determina daca suprafaţa de 4400 mp din Drumul Săbăreni 28 este sau nu inclusa în suprafaţa indicata în actul din 1922 invocat de reclamanta ca titlu de proprietate.

Faţă de actele dosarului şi înscrisurile deţinute de reclamanta, primul expert desemnat a indicat in mod expres instanţei prin cererea de la fila 152 dosar faptul că nu exista elemente de identificare a terenului de 4400 mp din Săbăreni 28 indicat ca fiind parte din actul din 1922. Mai mult, la convocarea părţilor, expertul a solicitat reclamantei sa prezinte elemente de identificare a terenului de 4400 mp schiţe sau planuri vechi, expertul indicând ca reclamanta prin mandatar nu a putut prezenta nici un element de identificare a fostului teren arabil, nicio schiţă, nici un plan vechi. Expertul a conchis ca in atare situaţie nu este posibila identificarea fostului teren privind poziţia configuraţia, suprafaţa, lungimea laturilor sale.

Curtea şi-a exercitat rolul activ şi prin încheierea de şedinţa din data de 07.04.2014, şi, deşi termenul de judecata pentru administrare înscrisuri fusese depăşit, fiind in etapa expertizei, însă pentru respectarea principiului aflării adevărului şi efectuării tuturor demersurilor in acest sens, Curtea a primit la dosar înscrisuri suplimentare ale reclamantei, planuri topo şi a dispus revenirea cu adresa către acelaşi expert căruia instanţa i-a solicitat sa emită răspunsul având în vedere şi noile înscrisuri.

Expertul J. a arătat detaliat faptul că pe niciunul din planurile nou transmise de reclamanta şi aflate şi la dosar nu figurează fostul teren de 4400 mp din actul de vanzare din 08 septembrie 1922, neexistând în speţă nici un plan vechi al parcelei de teren din care sa rezulte date de identificare a terenului (fiind imposibila identificarea grafica a terenului). Apoi, identificarea prin măsurare a terenului in cauza este imposibila, întrucât acesta nu are elementele necesare identificării prin măsurare: nu este delimitat, nu are stâlpi, nu este cunoscuta poziţia terenului, amplasamentul fiind doar vag cunoscut.

De asemenea, expertul indica faptul că şi identificarea prin coordonate topografice este imposibila, din acelaşi motiv: nu sunt comunicate nici prin înscrisuri, nici prin planuri vechi dimensiunile laturilor, amplasarea punctelor cardinale, accesul la calea publica, coordonatele topografice.

Curtea şi-a exercitat mai departe rolul activ, reclamanta a depus noi planuri topografice în şedinţa din 12.05.2014, iar instanţa, pentru a asigura deplina respectarea a rolului activ, a aflării adevărului, apreciind că în speţă ar fi oportuna şi solicitarea unei a doua opinii, a dispus înlocuirea primului expert cu dl K. La data de 18.06.2014 acesta a răspuns instanţei ca a efectuat convocarea părţilor la imobilul din Săbăreni 28 şi ca in urma analizării situaţiei din teren şi din actele aflate la dosar şi puse la dispoziţie de părţi arata ca nu exista elemente de identificare (suprafaţă, vecini, lungime laturi, elemente comune intre planuri vechi şi cele noi) a imobilului din actul de vanzare din 1922, motiv pentru care se afla in imposibilitatea de a efectua expertiza.

S-a reţinut că problema identificată de experţi este aceea ca reclamanta nu deţine planuri, schiţe care să facă posibilă identificarea terenului sau din 1922, deci nici nu a demonstrat faptul ca suprafaţa de 4400 mp din Drumul Săbărenilor ar fi proprietatea sa şi inclusă nelegal in titlul pârâtului.

Curtea a remarcat faptul ca prin concluziile scrise depuse de partea reclamanta la 30.06.2014 aceasta invoca motive noi de nelegalitate, cu depăşirea flagranta a primei zile de înfăţişare la care putea să îşi mai completeze motivarea acţiunii şi, de aceea, nu s-a pronunţat asupra acelor motive noi indicate in concluziile scrise şi nepuse in discuţia contradictorie a părţilor.

În fine, mai invoca reclamanta in concluzii faptul ca Ministerul Mediului ar fi trimis documentaţia ceruta la ultimul termen de judecata şi ca in raport de aceasta a solicitat reclamanta refacerea raportului de expertiza. Instanţa a subliniat, in primul rând, faptul ca nu s-a depus un raport de expertiza, ci doar motivarea imposibilităţii efectuării lui de către cei doi experţi şi că la ultimul termen de judecata Ministerul nu a depus nicio documentaţie, toate înscrisurile depuse la filele 190-213 provin de la reclamanta. În plus, după cum rezulta din practicaua prezentei hotărâri, reclamanta nu a solicitat revenirea cu adresa către Minister pentru documentaţie, de altfel instanţa lămurind anterior faptul ca respectiva documentaţie nu se regăseşte nici in arhiva ministerului, nici la Arhivele Naţionale.

În ceea ce priveşte adresa L. de la fila 194 Curtea a reţinut ca aceasta nu este utila cauzei, întrucât nici pe baza acesteia nu se poate identifica terenul care face obiectul actului de vanzare din 1922, nefiind o schiţă sau un plan solicitate de experţi pe care sa se poată identifica amplasamentul respectivului teren şi alte date de identificare.

În raport de faptul că reclamanta mai face trimitere la un raport de expertiza întocmit într-un dosar anterior de revendicare in contradictoriu cu Municipiul Bucureşti (dosar nr. x/2010 al Jud sect. 6 Bucureşti) s-a precizat că în cuprinsul acelui raport, contrar susţinerii reclamantei, expertul precizează ca "reclamantul nu deţine planuri sau schiţe vechi ale imobilului şi de aceea este practic imposibil sa determin cu precizie dispunerea fostului număr 28 pentru care reclamantul plătea impozit conform certificatului nr. 35609/1970".

Cum reclamanta nu a probat faptul ca suprafaţa de 4400 mp situata in Bucureşti sector 6 str. Drumul Săbăreni 28 face parte din titlul sau de proprietate din 1922 şi nici nu a invocat un alt titlu de proprietate pentru respectiva suprafaţa, dimpotrivă a recunoscut lipsa unui act constitutiv de proprietate pe respectiva suprafaţă, rezulta ca nu s-a probat calitatea de persoana vătămata prin actul administrativ contestat, in sensul Legii contenciosului administrativ, acţiunea urmând a fi respinsa ca neîntemeiată.

În privinţa cererii reclamantei privind restituirea onorariului de expert, instanţa a remarcat faptul ca aceasta nu este întemeiata, întrucât onorariul a fost legal achitat, nefiind achitat din eroare. Faptul ca expertiza nu a putut identifica terenul despre care reclamanta afirma ca îi aparţine reprezintă un fapt imputabil exclusiv reclamantei.

Pe de alta parte, Curtea a constatat achitat din eroare onorariul de 1.000 RON de către paratul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, întrucât instanţa nu a dispus plata in sarcina acestui parat a onorariului de expert, aceasta fiind in sarcina reclamantei care a solicitat şi căreia i s-a încuviinţat expertiza, paratul efectuând o plata nedatorata, nedispusa de instanţă.

Astfel, s-a dispus restituirea către paratul MMSC a onorariului de expert de 1.000 lei cu chitanţa din 30 iunie 2014 emisă de M. S.A. - Sucursala Gara de Nord.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. solicitând casarea acesteia pentru că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, că instanţa a interpretat în mod eronat actele deduse judecăţii, dar şi că instanţa de recurs poate să analizeze cauza sub toate aspectele.

În motivele de recurs a fost criticată soluţia instanţei de fond pentru că a reţinut, în mod greşit, că singurul motiv de nulitate ar fi dreptul de proprietate asupra terenului de 4400 mp, întrucât a invocat nelegalitatea certificatului pentru lipsa documentaţiei obligatorii şi necesare emiterii acestuia.

Conform art. 1 din H.G. nr. 834/1991 a fost instituită obligativitatea îndeplinirii a două condiţii simultane, respectiv deţinerea în patrimoniu a terenului, la data înfiinţării societăţii cu capital de stat şi condiţia ca suprafaţa respectivă să fie necesară desfăşurării activităţii, conform obiectului de activitate, or din anexele certificatului rezultă că la rubrica "suprafaţă deţinută pe bază de titlu" este trasată liniuţă, ceea ce înseamnă că societatea nu a fost constituită cu respectarea prevederilor legale.

Mai mult, din cele 3 acte enumerate în documentaţie sub titulatura "Titlu asupra terenurilor, două dintre acestea nu au nicio legătură cu terenurile respective (Ordinul nr. 422 din 17.12.1964 şi Decretul nr. 242 din 3.10.1987, iar cel de-al treilea (Decizia nr. 2594 din 06.08.1963) reprezintă o documentaţie nouă, care a fost depusă la ultimul termen de judecată şi lipsea chiar planul de situaţii care ar fi trebuit anexat deciziei, iar instanţa de fond a refuzat să completeze probatoriul cu acesta.

Recurenta susţine că obiectul prezentei cauze nu este acţiunea în revendicare care se soluţionează prin compararea titlurilor, ci anularea unui act administrativ, iar administraţia financiară nu a putut să pună la dispoziţia acesteia documentaţia în baza căreia antecesorii ei erau înscrişi la rolul final, dar nici Ministerul Mediului nu a depus dovada în baza căreia deţinea terenul din Drumul Săbărenilor.

Referitor la cea de-a două expertiză efectuată în cauză în care s-a precizat că nu există elemente de identificare a imobilului din contractul de vânzare - cumpărare din 1922, recurenta a arătat că expertul nu a analizat anexele care au stat la baza obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate din care ar rezulta că suprafaţa obţinută de societate nu se regăseşte nicăieri.

Faţă de documentaţia existentă în dosar până la termenul din 12.05.2014, la ultimul termen de judecată au fost depuse noi înscrisuri şi planuri cu care s-ar fi putut reface raportul de expertiză, dar instanţa de fond şi-a exercitat rolul activ în sens negativ, nu pentru aflarea adevărului, ci spre stoparea unui proces în care apăruseră noi date probatorii, chiar înainte de ultimul termen de judecată, pe motiv că a durat prea mult.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea dosarului.

Intimata S.C. C. S.A. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

După rejudecare, instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea acţiunii în constatarea nulităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului în favoarea S.C. B. S.A. pentru suprafaţa de 4.400 m.p. situată în Bucureşti, str. Drumul Săbăreni, sector 6.

Instanţa de fond, în urma administrării probatoriilor, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Criticile recurentei aduse soluţiei pronunţate de instanţa de fond sunt nefondate.

O primă critică a recurentei a vizat faptul că instanţa de fond ar fi reţinut, în mod greşit, că singurul motiv de nelegalitate invocat ar fi dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 4400 m.p., situată în Bucureşti, ce ar fi aparţinut autorului reclamantei, dar această critică nu poate fi reţinută.

Instanţa de fond a analizat pe larg motivul de nelegalitate invocat şi care vizează dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 4400 mp. şi a arătat motivele pentru care nu poate analiza motivele noi de nelegalitate invocate de reclamantă prin Concluziile scrise.

Astfel, s-a arătat că aceste motive noi de nelegalitate (pârâta nu deţinea suprafaţa de teren pe bază de titlu - pct. 1.1 din Concluziile scrise, şi criticile privind documentaţia înscrisă la pct. A din Anexa 2 - criticile indicate la pct. 1.2. din Concluziile scrise) nu pot fi analizate pentru că a fost depăşită flagrant prima zi de înfăţişare până la care reclamanta putea să-şi mai completeze motivarea acţiunii şi pentru că fiind invocate în concluziile scrise nu au putut fi puse în discuţia contradictorie a părţilor.

Faţă de această motivare a instanţei de fond, recurenta nu a adus nicio critică, ci s-a limitat la a considera că instanţa de fond nu a analizat şi celelalte motive de nelegalitate pe care, însă, le-a invocat numai prin Concluziile scrise.

În condiţiile în care instanţa de fond a indicat argumentele pentru care nu a putut analiza şi motivele noi de nelegalitate, iar aceste argumente nu au fost criticate în motivele de recurs, se vor respinge criticile recurentei ce vizează aceste aspecte.

Potrivit art. 132 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. (aplicabil litigiului în raport de data introducerii acţiunii şi data intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., dar şi de ale art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.):

"La prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării".

Noile motive de nelegalitate fiind invocate numai prin Concluziile scrise nu se poate considera că acela ar fi momentul primei zile de înfăţişare pentru a se considera că reclamanta mai putea să modifice cererea de chemare în judecată.

Pentru că aceste motive noi de nelegalitate au fost invocate prin Concluziile scrise depuse după încheierea dezbaterilor, dacă acestea ar fi fost analizate de instanţa de fond s-ar fi ajuns la încălcarea principiului contradictorialităţii pentru că, nefiind comunicate celorlalte părţi, acestea nu ar fi avut posibilitatea de a face apărările în raport de aceste noi motive.

Nefiind posibilă analiza acestor noi motive de nelegalitate de către instanţa de fond şi pentru că nu au fost criticate susţinerile instanţei de fond în această privinţă, ele nu pot fi analizate nici de către instanţa de recurs pentru că nu s-ar mai respecta nici principiul dublului grad de jurisdicţie.

În ceea ce priveşte refuzul instanţei de fond de a emite din nou o adresă către minister pentru a completa probatoriul cu planul de situaţii se constată că susţinerile recurentei sunt nefondate.

Într-adevăr, la fila 198 dosar Curtea de Apel Bucureşti, după rejudecare, se află depusă Decizia nr. 2594 din 6.08.1963 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei referitor la transferul în Administraţia Comitetului de Stat al Apelor pentru Trustul de Construcţii Hidraulice şi Amenajări Hidroameliorative de la Sfatul Popular al Raionului 16 Februarie a terenului în suprafaţă de 9.974 m.p. situat în zona Giuleşti Drumul Săbărenilor, iar la art. 1 se face referire la un plan de situaţii anexat, decizie depusă la dosar chiar de reclamantă.

La termenul din 23.06.2014 când s-a discutat despre înscrisurile depuse de reclamantă, între care şi această decizie, reclamanta nu a solicitat emiterea unei adrese către Minister aşa cum susţine în motivele de recurs, ci a solicitat emiterea unor adrese către Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria Sector 6, pentru a se depune planurile anexă la Hotărârea C.E. al Sfatului Popular nr. 2594 din 6.08.2013, iar această solicitare a fost respinsă, aşa cum rezultă din încheierea din 23.06.2014 pentru că s-a apreciat că nu este utilă cauzei.

Despre o solicitare de emitere a unei adrese către minister ce face referire şi în Concluziile scrise depuse la dosar de către reclamantă după închiderea dezbaterilor, dar aşa cum rezultă din practicaua încheierii din 23.06.2014, solicitarea de adresă a vizat Primăria municipiului Bucureşti şi Primăria Sector 6, iar faţă de respingerea acestei solicitări nu au fost formulate critici în recurs, ci faţă de o solicitare de adresă către minister, solicitare ce nu a fost făcută în cauză, iar instanţa de fond nu a respins o asemenea solicitare, tocmai pentru că ea nu a fost făcută de reclamantă.

De altfel, dacă reclamanta ar fi apreciat că acel plan de situaţii anexă la Decizia nr. 2594 din 6.08.1963 era relevant şi util pentru soluţionarea cauzei, putea să-l obţină, dacă acesta exista în arhivă, odată cu decizia pe care a depus-o la dosar.

Recurenta susţine şi că, deşi răspunsul celui de-al doilea expert a fost incomplet şi lacunar, instanţa l-a considerat suficient deşi a luat, ca motiv de comparaţie doar actul din 1922, deşi la dosar au fost depuse un borderou întocmit de L. S.A. şi un raport de expertiză întocmit într-un alt dosar ce s-a aflat pe rolul Judecătoriei Sector 6 Bucureşti şi care a avut ca obiect acţiunea în revendicare, dar aceste susţineri sunt şi ele nefondate.

Este adevărat că expertiza dispusă de instanţa de fond a avut mai multe obiective, dar atât primul expert desemnat, cât şi al doilea expert au precizat că nu au putut să răspundă la aceste obiective deoarece, în urma analizării situaţiei din teren, a actelor de proprietate aflate la dosar şi cele puse la dispoziţie de către părţi, nu au existat elemente de identificare (suprafaţă, vecini, lungime laturi, elemente comune între planuri vechi şi cele noi) a imobilului din actul de vânzare-cumpărare din 8.09.1922.

Din analiza eventuală a anexelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu ar fi rezultat datele de identificare ale terenului ce apare înscris în anul din 1922 pentru că acesta, aşa cum a arătat şi expertul şi instanţa de fond, nu conţine niciun element cu ajutorul căruia să poată fi identificat terenul de 4400 m.p. la care se referă reclamanta.

Nici din Borderoul întocmit de L. S.A. referitor la stabilirea patrimoniului S.C. B. S.A. nu ar putea fi stabilite elemente de identificare ale aceleiaşi suprafeţe de 4400 m.p. teren.

Referitor la expertiza depusă la dosar şi care a fost efectuată în dosar nr. x/2010 al Judecătoriei sector 6 Bucureşti, deşi recurenta citează concluziile acesteia, nu a avut în vedere faptul că expertul ce a întocmit acest raport a precizat la primul punct al expertizei ce viza identificarea, măsurarea, evaluarea şi poziţionarea pe schiţa de plan a terenului de 4400 m.p. situat în Bucureşti, că:

"reclamantul nu dispune de planuri sau schiţe vechi ale imobilului şi, de aceea, este practic imposibil să determin cu precizie dispunerea fostului nr. 28" şi că va prezenta "poziţia indicată de reclamant ca fiind proprietate deţinută", iar la pct. 2 al raportului de expertiză ce viza precizarea dacă terenul după care se face vorbire în Certificatul nr. 35609/1970 este unul şi aceleaşi cu terenul revendicat, expertul a arătat că "fără documente care să precizeze poziţia fostului imobil de la nr. 28 este practic imposibil ca expertul să poată spune dacă terenul despre care se face vorbire în Certificatul nr. 35609 din 15.10.1970 este unul şi acelaşi".

Toate acestea dovedesc că înscrisurile noi, în baza cărora recurenta susţine că s-ar fi putut reface raportului de expertiză, nu prezintă relevanţă pentru a se dispune această refacere, ci chiar confirmă concluzia experţilor desemnaţi în cauză.

În condiţiile în care nu s-a putut stabili dacă terenul pe care l-ar fi deţinut autorii reclamantei este sau un inclus în terenul pentru care a fost emis pârâtei certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare se solicită, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.

În baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2083 din 30 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2015.