Incompatibility of a local mayor with company administration status and limitation of liability for pre-report periods

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii Agenţia Naţională pentru Integritate şi Instituţia Prefectului Judeţul Vâlcea, a solicitat a se dispune anularea Raportului de evaluare nr. x din 26.01.2015, emis de intimata Agenţia Naţională de Integritate.

În motivarea cererii s-a susţinut că, în mod greşit, s-a reţinut incompatibilitate conform art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2013, în condiţiile în care a avut doar calitatea de asociat. În plus, s-a arătat că soţia acestuia a exercitat calitatea de administrator apreciindu-se în mod greşit starea de incompatibilitate pe baza doar a menţiunii de la Registrul Comerţului, în condiţiile în care nu s-au administrat şi alte probe pentru a se stabili că a exercitat activitatea de administrator.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 77/F-CONT din 18 mai 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Integritate şi Instituţia Prefectului Judeţul Vâlcea.

3. Calea de atac exercitată.

Împotriva sentinţei civile nr. 77/F-CONT din 18 mai 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs de reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul motivelor de recurs a fost invocată nulitatea absolută a hotărârii judecătoreşti pentru că s-a dispus comunicarea acesteia fără încheierea de şedinţă, conform art. 176 alin. (6) coroborat cu cele ale art. 405 C. proc. civ., deoarece nu pot fi verificate aspectele referitoare la reprezentarea procesuală, competenţa sau constituirea instanţei, dar nici cele referitoare la procedura de citare, probele care au fost administrate, cererile, declaraţiile şi prezentarea pe scurt a susţinerilor părţilor, aspecte care sunt necesare pentru a se observa dacă drepturile procesuale ale părţilor au fost respectate.

A fost criticată soluţia instanţei de fond deoarece hotărârea judecătorească atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind suspendarea Raportului de evaluare nr. x din 26.01.2015 emis de ANI, fiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanţa de fond nu a făcut nicio referire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 pe care a invocat-o recurentul-reclamant în timpul procesului.

Hotărârea instanţei de fond a fost criticată şi din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru că s-a referit doar la prevederile legale ale art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi a înlăturat apărările recurentului-reclamant ca fiind fără "relevanţă juridică", deşi era important de verificat stabilirea calităţii sale de administrator, forma societăţii la care a fost asociat până la 23.10.2014, potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Într-o societate în nume colectiv, aşa cum a fost S.C. B. SNC până la transformarea acesteia în S.R.L., cu asociat unic, toţi asociaţii au drepturi egale şi implicit au calitatea de administrator, calitate care nu este dată de o simplă înscriere în Registrul comerţului, ci de faptele pe care aceasta le exercita, mai ales că societatea are un obiect de activitate care nu are nicio legătură cu atribuţiile pe care le desfăşoară recurentul în calitate de primar sau cu serviciile de utilitate publică ale unităţii administrativ-teritoriale.

Incompatibilitatea, ca şi conflictul de interese, au fost prevăzute de legiuitor pentru prevenirea faptelor de corupţie, or, atâta timp cât societatea are un obiect de activitate diferit de serviciile de utilitate publică ale unei unităţi administrativ teritoriale, care are ca beneficiari direcţi cetăţenii din acea comunitate nu se poate pune problema îndeplinirii condiţiilor referitoare la cele două.

S-a solicitat, în principal, nulitatea sentinţei pentru necomunicarea încheierii de şedinţă pronunţată la 4.05.2015 şi, în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei, iar, pe fond, admiterea acţiunii şi anularea Raportului de evaluare nr. x din 26.01.2015 emis de Agenţia Naţională de Integritate.

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat Întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare.

A fost întocmit Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 22.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus comunicarea acestuia părţilor din litigiu.

La dosar a fost transmisă de către Curtea Constituţională Decizia nr. 477 din 30.06.2016, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamantul A..

Prin încheierea din 16.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admis în principiu recursul şi s-a dispus soluţionarea cauzei cu citarea părţilor.

Recurentul-reclamant, prin apărător, a formulat concluzii scrise, în care a invocat motive noi de recurs.

A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi s-a considerat că hotărârea este nelegală pentru că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Instituţia Prefectului judeţului Vâlcea ce avea calitatea de pârât, iar nepronunţarea pune instanţa de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea şi temeinicia sentinţei întrucât semnifica nedezlegarea unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluţia dată.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte cererea de suspendare a Raportului de evaluare nr. x din 26.01.2015, ceea ce echivalează cu o nepronunţare asupra fondului cauzei, iar faptul că nu a fost comunicată încheierea din 4.05.2015 duce la nelegalitatea hotărârii atacate.

S-a solicitat şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 87/2017, deoarece prin modificările aduse se face referire numai la exercitarea efectivă a funcţiei de administrator şi nu doar prin deţinerea acesteia.

Dacă nu se va considera că este necesară casarea cu trimitere spre rejudecare, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, reţinerea cauzei spre rejudecare şi anularea Raportului de evaluare nr. x din 26.01.2015 emis de Agenţia Naţională de Integritate, pornind de la modificările aduse art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 87/2017.

Prin aplicarea acestor modificări nu se poate susţine că s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii, dar, dacă s-ar refuza aplicarea lor, ar însemna să se dea efecte ultra-active unei legi vechi.

A fost invocată împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii în materia civilă, care acoperă şi sfera administrativă întrucât pentru perioada 05.06.2008 - 23.10.2014 termenul de 3 ani s-a împlinit astfel:

- pentru perioada 05.06.2009 - 05.06.2011, la data de 05.06.2011 în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958;

- pentru perioada 05.06.2011 - 05.06.2014, la 05.06.2014 în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958, astfel că prin Raportul de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate trebuia să reţină încălcarea de către recurent a regimului juridic al incompatibilităţilor doar pentru perioada 05.06.2014 - 23.10.2014.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a apărărilor formulate în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat, dar pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a Raportului de evaluare nr. x din 26.01.2015 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, raport prin care s-a constatat că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor în perioada 05.06.2008 - 23.10.2014 prin deţinerea simultană a funcţiei de primar al comunei Şuşani, judeţul Vâlcea (validat prin sentinţa nr. 320 din 05.06.2008 şi sentinţa nr. 333/15.06.2012) şi a funcţiei de administrator la S.C. B. SNC, încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 77/F/CONT din 18.05.2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamant pentru că, în mod corect, s-a reţinut starea de incompatibilitate în condiţiile în care, astfel cum rezultă din adresa din 30.09.2014 a ONRC, reclamantul A. a avut calitatea de administrator la S.C. B. SNC, începând cu 27.06.1994 şi până la emiterea adresei, simultan cu funcţia de primar al comunei Şuşani, judeţul Vâlcea în mandatele 2008-2012 şi 2012-2016.

Recursul formulat de reclamant vizează soluţia instanţei de fond, dar criticile sunt numai parţial fondate.

Primul motiv de recurs invocat a fost cel referitor la nulitatea hotărârii în baza art. 176 alin. (6) C. proc. civ. şi art. 405 C. proc. civ. Chiar dacă iniţial nu este prevăzut expres (în concluziile scrise s-a indicat expres), motivul de recurs incident este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii).

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, dar casarea hotărârii se obţine prin invocarea nulităţii absolute, când se încalcă o normă procedurală cu caracter de ordine publică sau nulitate relativă, când se invocă încălcarea unei norme de procedură cu caracter de ordine privată.

Recurentul a invocat prevederile art. 176 alin. (6) C. proc. civ. dar, de fapt, vizează aplicarea art. 176 pct. 6, potrivit căruia "Nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel".

A fost invocată nulitatea hotărârii pentru că, odată cu sentinţa, instanţa de fond nu a comunicat şi încheierea din 4 mai 2015 prin care s-a dispus amânarea pronunţării.

Însă, se impune a se analiza în ce măsură această necomunicare se încadrează în "cerinţa legală extrinsecă" a actului de procedură pentru a fi în cazul unei vătămări a drepturilor recurentului.

În general, ca "cerinţă legală extrinsecă" a unui act de procedură se analizează netimbrarea sau insuficienta timbrare a cererilor sau nerespectarea unor termene prohibitive, dar nu se poate considera că reprezintă o asemenea cerinţă şi comunicarea încheierii de amânare a pronunţării.

De aceea, nefiind în prezenţa unei nulităţi necondiţionate, în speţă s-ar putea verifica dacă este vorba de o nulitate condiţionată în sensul art. 175 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acesteia".

Or, cum în speţă, recurentul nu a dovedit că prin această necomunicare i s-ar fi adus o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.

Prin necomunicarea acestei încheieri nu se poate susţine că nu pot fi verificate aspecte ce vizează competenţa instanţei, deoarece primul termen de judecată fixat a fost la 20.04.2015, iar aspectele referitoare la compunerea instanţei sau constituirea acesteia puteau fi verificate şi din cuprinsul hotărârii comunicate.

Prin concluziile scrise, subsumate aceluiaşi motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) recurentul a invocat nepronunţarea instanţei asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului judeţului Vâlcea. Dar pentru că aceasta reprezintă o critică nouă, formulată după expirarea termenului de recurs, aceasta nu a va fi analizată, fiind tardiv formulată, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 C. proc. civ.

Al doilea motiv de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei).

În cadrul acestor critici recursul a considerat că hotărârea este nelegală pentru că nu a motivat de ce s-a respins cererea de suspendare, de ce s-a admis cererea de introducere în cauză a Instituţiei Prefectului judeţului Vâlcea şi nu s-a făcut referire la excepţia de neconstituţionalitate.

Într-adevăr, în considerentele sentinţei atacate nu sunt prezentate argumentele pentru care instanţa de fond a respins cererea de suspendare a Raportului de evaluare nr. x/2015 emis de Agenţia Naţională de Integritate, dar în condiţiile în care a fost respinsă acţiunea în anulare şi, faţă de momentul procedural (soluţionarea căii de atac a recursului) nu se impune casarea cauzei pentru a fi motivată soluţia de respingere a cererii de suspendare.

Măsura introducerii în cauză a Instituţiei Prefectului Vâlcea a fost dispusă de către instanţă prin încheierea din 20.04.2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, astfel că nu se impunea motivarea introducerii în cauză prin sentinţa atacată, procesul fiind guvernat de principiul disponibilităţii, iar reclamantul stabileşte persoanele în contradictoriu cu care solicită a fi soluţionată cererea de chemare în judecată.

În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de fond s-a pronunţat asupra acesteia prin încheierea din 4.05.2013 şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, dar a fost respinsă cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

De altfel, excepţia de neconstituţionalitate a şi fost soluţionată de către Curtea Constituţională, recurentul a fost citat în cadrul acesteia, iar prin Decizia nr. 477/30.06.2016 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu privire la sintagma "la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice".

Pentru toate aceste considerente, acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.

Ultimul motiv de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea este nelegală când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material) şi s-a referit la aplicarea greşită a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Conform art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003:

"funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice", iar potrivit art. 91 alin. (3) din acelaşi act normativ:

"Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau in cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile in cel mult 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi".

Starea de incompatibilitate a reclamantului s-a constatat pentru că în perioada 05.06.2008 - 23.10.2014 a deţinut simultan funcţia de primar al comunei Şuşani, judeţul Vâlcea şi funcţia de administrator la S.C. B. SNC.

Recurentul critică soluţia instanţei de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 pentru că nu s-a ţinut seama de calitatea sa de administrator, forma societăţii la care a fost asociat până în 23.10.2014, potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar recurentul nu a exercitat funcţia de administrator, dar aceste susţineri sunt nefondate.

Potrivit actelor depuse la dosar, recurentul a avut calitatea de asociat în cadrul S.C. B. SNC începând cu 1994, data înregistrării acesteia în Registrul Comerţului, calitatea în care a deţinut şi pe cea de administrator (art. 7 din Statut - fila 41, dos. vol. I Curtea de Apel Piteşti).

Ca o confirmare a faptului că recurentul a deţinut şi exercitat calitatea de asociat şi administrator în cadrul S.C. B. SNC este şi Hotărârea nr. 1/23.10.2014 înregistrată sub nr. 15873 din 23.10.2014 la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt.

Conform acestei hotărâri, asociaţii C. şi A. au hotărât transformarea societăţii B. din societate în nume colectiv în societate cu răspundere limitată, având ca asociaţi pe A. şi C., iar conform art. 11 din acea hotărâre s-a prevăzut că mandatul de administrator al lui A. încetează cu acea dată.

Şi din adresa din 30.09.2014 emisă de Oficiul Naţional al Comerţului rezultă că recurentul A. a deţinut calitatea de asociat, dar şi de administrator al S.C. B. SNC.

S-a susţinut de către recurent că nu a exercitat funcţia de administrator, dar nu a prezentat probe din care să rezulte acest fapt, pentru că activitatea firmei a continuat şi după alegerea recurentului în funcţia de primar, fapt necontestat de către recurent. Dacă activitatea firmei a continuat, iar soţia recurentului ar fi fost singura persoană care a exercitat calitatea de administrator, aşa cum susţine recurentul, se poate pune întrebarea care a fost motivul pentru care numai în anul 2014 a hotărât, alături de celălalt asociat, transformarea societăţii în una cu răspundere limitată şi încetarea mandatului de administrator al recurentului.

Nici chestiunea obiectului de activitate al societăţii nu prezintă relevanţă pentru stabilirea stării de incompatibilitate, aceste aspecte putând fi analizate în cadrul unui eventual conflict de interese.

De aceea, se constată că şi acest motiv de recurs este nefondat.

În privinţa motivelor de recurs invocate suplimentar prin concluziile scrise depuse de recurent se constată că acestea vizează incidenţa modificărilor aduse Legii nr. 161/2003 prin Legea nr. 87/2017 şi prescripţia răspunderii în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.

Raportat la dispoziţiile 489 alin. (3) C. proc. civ., niciunul dintre acestea nu constituie motiv de casare de ordine publică.

După cum s-a precizat şi în doctrina de specialitate, deşi art. 489 alin. (3) C. proc. civ. se referă la motive de casare de ordine publică, în realitate se impune să vorbim despre "excepţii de ordine publică", deoarece neregularităţile nu sunt invocate prin cererea de recurs, ci ulterior, când procesul este în curs şi deci mijlocul procesual de invocare a neregularităţii este excepţia şi nu motivul.

Mai mult, în jurisprudenţa secţiilor civile a ICCJ s-a conturat, până la acest moment, în aplicarea prevederilor Noului C. proc. civ., interpretarea în sensul că în etapa procesuală a recursului motivele de casare de ordine publică nu pot fi invocate decât de instanţă, din oficiu, iar nu şi de părţile cauzei sau, mai precis decât atât, nu şi de către recurent întrucât o altă parte nu ar fi putut invoca un motiv de casare de ordine publică în absenţa declarării căii de atac (Secţia I-a civilă, Decizia nr. 2004 din 21 octombrie 2016).

Modificările aduse prin Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei nu pot avea relevanţă în cauză şi nici nu constituie motiv de ordine publică.

Conform pct. 4 al articolului unic din acest act normativ "La articolul 87 alin. (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Art. 87. - (1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi:…".

Deşi recurentul susţine că ar trebui să se ţină seama de dispoziţiile acestei legi şi s-ar impune casarea cu trimitere spre rejudecare, aceste susţineri sunt nefondate.

Principiul netroactivităţii legii civile noi este consacrat atât la nivel constituţional în art. 15 alin. (2) din Constituţia României, unde se prevede că " Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", dar şi la nivel legislativ (art. 1 C. civ. 1864 şi art. 6 alin. (1) teza a II -a C. civ. 2009).

Aplicarea acestui principiu presupune că o "lege civilă" să se aplice numai situaţiilor care se ivesc în practică după intrarea ei în vigoare şi nu şi situaţiilor anterioare.

Cum modificările aduse Legii nr. 176/2010 prin Legea nr. 87/2017 au intrat în vigoare la 5 mai 2017, potrivit acestui principiu, ele se vor aplica situaţiilor ivite după această dată, pentru că în cauză nu se poate vorbi de o lege penală sau contravenţională şi nu se poate analiza incidenţa principiului legii noi mai favorabile.

Însă, pentru că problema prescripţiei răspunderii a fost analizată de către instanţa de control constituţional şi dată fiind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale şi, deci şi a Deciziei nr. 449 din 2015 şi a considerentelor acesteia, Înalta Curte urmează a analiza însă susţinerea recurentului-reclamant în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a normelor de drept referitoare la prescripţia extinctivă, justificat de împrejurarea că în cauză ar fi intervenit prescripţia extinctivă a răspunderii administrative, faţă de perioadele de incompatibilitate reţinute.

Într-adevăr, în considerentele Deciziei nr. 449 din 16.06.2015 a Curţii Constituţionale ce vizează excepţia de neconstituţionalitate, între altele, a prevederilor art. 11 din Legea nr. 176/2010, s-a reţinut că (27) "nu se poate reţine această critică, fiind în logica reglementării ca verificarea existenţei împrejurărilor de natură să atragă un conflict de interese sau o stare de incompatibilitate să vizeze perioada în care persoana în cauză a deţinut funcţia publică. …Cu alte cuvinte, textul fixează un termen înlăuntrul căruia Agenţia are dreptul de a efectua evaluarea. Astfel, aceasta are la dispoziţie un interval de timp egal cu durata mandatului alesului local, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încheierii mandatului, în care aceasta poate efectua activităţile amintite. Aşadar, textul menţionat stabileşte numai termenul maxim în interiorul căruia Agenţia Naţională de Integritate îşi poate exercita competenţa amintită, fără a conţine vreo reglementare referitoare la prescripţia răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea. Normele, regulile şi termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii.

Astfel, în materie civilă, care acoperă şi sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din C. civ., sau, după caz, în funcţie de momentul săvârşirii faptei şi implicit a legii aplicabile, de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 11 din 15 iulie 1960, abrogat prin Legea nr. 70/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. În materie penală, răspunderea pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, incriminat ca atare la art. 301 din C. pen., se prescrie în termen de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.

(28) Curtea observă că, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, dacă este cazul, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare. Totodată, în temeiul art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ. Cu prilejul analizării legalităţii raportului de evaluare, faţă de data săvârşirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, instanţa de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale. Termenul de prescripţie a răspunderii, civilă sau penală, începe să curgă, evident, de la data săvârşirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate."

(29) "Sub acest aspect devin relevante cele statuate în jurisprudenţa sa, mai sus arătate (parag. (23), în sensul că Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară exclusiv o activitate administrativă de evaluare a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, constând în întocmirea de rapoarte care evidenţiază fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică, a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. Ca atare, Agenţia Naţională de Integritate nu face altceva decât să semnaleze existenţa unor potenţiale nesocotiri ale prevederilor legale referitoare la conflictele de interese şi compatibilităţi. Ulterior revine instanţei de contencios administrativ chemată să se pronunţe asupra legalităţii raportului de evaluare, atunci când fapta nu are valenţe penale, sau celei care judecă procesului penal declanşat ca urmare a finalizării urmăririi penale cu întocmirea unui rechizitoriu ca act de învestire a instanţei şi trimitere în judecată a persoanei evaluate obligaţia de a se pronunţa, cu precădere, cu privire la intervenirea prescripţiei răspunderii. Verificarea normelor referitoare la prescripţia răspunderii pentru fapta în discuţie va fi făcută de instanţa de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acţionând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenţia Naţională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă."

De aceea, instanţa va verifica perioadele pentru care a intervenit prescripţia răspunderii administrative, în condiţiile în care recurentul a deţinut funcţia de primar în perioada 2008 - 2012, dar şi pentru perioada 2012 - 2016, dar verificările au fost efectuate de către Agenţia Naţională de Integritate, fiind finalizate prin emiterea Raportului de evaluare nr. x din 26 ianuarie 2015.

Starea de incompatibilitate a fost stabilită prin Raportul de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate începând cu 05.06.2008 până 23.10.2014, când a încetat calitatea de administrator a recurentului.

Faţă de considerentele obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 449/2015 se constată că, în raport de data întocmirii raportului de evaluare - 26.01.2015, termenul de 3 ani până la care se putea stabili starea de incompatibilitate ar fi 26.01.2012, iar pentru restul perioadei nu mai putea fi antrenată răspunderea sub forma constatării stării de incompatibilitate.

De aceea, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi admisă în parte acţiunea reclamantului A. şi va fi casată sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Se va anula, în parte, Raportul de evaluare nr. x din 26 ianuarie 2015 emis de pârâta Agenţia Naţionala de Integritate, în sensul că perioada în care reclamantul s-a aflat în incompatibilitate este de la 26.01.2012 şi până la 23.10.2014 şi va fi menţinut în rest raportul de evaluare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 77/F-CONT din 18 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A..

Anulează, în parte, raportul de evaluare nr. 3252 din 26 ianuarie 2015 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate în sensul că perioada în care reclamantul s-a aflat în incompatibilitate este de la 26.01.2012 şi până la 23.10.2014.

Menţine în rest raportul de evaluare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2017.