Transfer of prosecutor to judge: excess of power via reliance on non-statutory leadership criteria and unfavorable hierarchical opinion

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea supusă controlului judecătoresc

Prin Hotărârea nr. 365 din 30 martie 2017 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de eliberare din funcţia de procuror şi numire în funcţia de judecător la Tribunalul Timiş, formulată de A., delegată în funcţia de procuror şef secţie judiciară la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

În motivarea hotărârii Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că prin Hotărârea nr. 282 din 23 martie 2017, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de judecător şi a dispus sesizarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu propunerea de respingere a cererii de numire în funcţia de judecător.

Conform evidenţelor direcţiei de resort a rezultat că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, unitatea de parchet la care este încadrată contestatoarea, din cele 19 posturi de procuror prevăzute în schemă (4 posturi de conducere şi 15 posturi de execuţie), sunt ocupate 18 posturi (3 posturi de conducere şi 15 posturi de execuţie), fiind vacant 1 post de procuror-funcţie de conducere.

În ceea ce priveşte volumul de activitate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, în anul 2016 s-a înregistrat o încărcătură de 107 dosare pe procuror, faţa de media naţională de 147 dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 79 dosare, spre deosebire de media naţională de 121 dosare.

Din evidenţele direcţiei de resort s-a constatat că la Tribunalul Timiş, instanţa la care se solicită numirea în funcţia de judecător, din cele 52 posturi prevăzute în schema de personal, sunt ocupate 49 posturi, existând 3 posturi efectiv vacante şi utile pentru numirea procurorilor în funcţia de judecător. Totodată, la această instanţă este vacantă şi o funcţie de conducere de preşedinte de secţie, existând şi 3 posturi de judecător-funcţie de execuţie care sunt temporar vacante.

La această instanţă, în anul 2016, încărcătura pe judecător a fost de 598 dosare, faţă de media naţională de 518 dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 493 dosare, spre deosebire de media naţională de 430 dosare.

Soluţia de respingere a cererii de a fost fundamentată pe faptul că Tribunalul Timiş, Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş au comunicat puncte de vedere favorabile cererii, în timp ce Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a transmis un punct de vedere nefavorabil faţă de solicitarea formulată.

La soluţionarea cererii formulate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere faptul că magistratul în cauză ocupă în prezent o funcţie de conducere, respectiv cea de procuror şef secţie judiciară la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a formulat un punct de vedere nefavorabil cu privire la solicitarea de numire ca judecător.

Totodată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a mai reţinut faptul că la Tribunalul Timiş sunt efectiv vacante 3 posturi de judecător-funcţie de execuţie, acestea fiind utile pentru numirea procurorilor în funcţia de judecător, iar încărcătura pe schemă şi pe judecător se situează peste media naţională.

2. Motivele invocate în contestaţie

Contestatoarea A. a solicitat admiterea contestaţiei formulate împotriva Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii - Plen nr. 365 din data de 30.03.2017 prin care i-a fost respinsă cererea de numire din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş în funcţia de judecător în cadrul Tribunalul Timiş, anularea hotărârii 365 din 30 martie 2017 şi obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să admită cererea de numire în funcţia de judecător şi să dispună înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţia de procuror la Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi numirea în funcţia de judecător în cadrul Tribunalului Timiş, cu recunoaşterea gradului profesional corespunzător curţii de apel (conform soluţiei de principiu adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din 19.10.2006).

În motivarea contestaţiei, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, contestatoarea a arătat, în esenţă, că la baza soluţionării şi respingerii cererii sale a stat faptul că ocupă o funcţie de conducere.

În opinia contestatoarei, cel mai important aspect de semnalat este acela că acest argument al ocupării sau neocupării unei funcţii de conducere de către titularul cererii nu este prevăzut între criteriile legale, respectiv, art. 23 alin. (11) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, astfel încât nu putea sta la baza respingerii cererii.

Mai mult, prin invocarea acestui argument al ocupării unei funcţii de conducere, respectiv procuror şef secţie judiciară, ceea ce implică pe lângă atribuţiile specifice funcţiei de execuţie pe sectorul judiciar şi o răspundere suplimentară aferentă funcţiei, se creează o inegalitate de tratament juridic în raport de procurorii care formulează astfel de cereri şi care îşi desfăşoară activitatea pe funcţie de execuţie, fără a exista un scop legitim şi o cauză obiectivă şi rezonabilă.

Cel de-al doilea argument menţionat în hotărârea Plenului CSM nr. 365 din 30 martie 2017 pentru justificarea respingerii cererii este acela că unitatea superioară celei de la care provine contestatoarea a transmis un punct de vedere nefavorabil cererii sale.

Nici acest motiv nu este prevăzut între criteriile legale, respectiv, art. 23 alin. (11) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, astfel încât nu putea sta la baza respingerii cererii.

Aşadar, nu numai că punctul de vedere al unităţii superioare de parchet celei de la care provine contestatoarea nu este prevăzut între criteriile legale, dar conform art. 22 alin. (3) nici nu trebuia solicitat un astfel de punct de vedere, ci doar al unităţii direct implicate, adică Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş care a comunicat punct de vedere favorabil şi nu a apreciat că singurul post de conducere vacant ar fi greu ocupabil sau că i-ar fi perturbată activitatea prin plecarea acesteia.

3. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că hotărârea atacată a fost adoptată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 22 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în care se face trimitere la criteriile prevăzute în art. 23 alin. (11) din acelaşi Regulament, texte care nu creează automat un drept de numire în funcţia de judecător şi nu conduce la admiterea automată a cererii, conferind autorităţii emitente un drept de apreciere.

După o expunere detaliată a împrejurărilor de fapt supuse analizei în soluţionarea cererii contestatoarei, intimatul a arătat că, în speţă, nu este vorba de un refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, aşa cum refuzul este definit în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, respectiv exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, întrucât respingerea cererii contestatoarei s-a făcut în limitele competenţelor legale şi cu respectarea dispoziţiilor regulamentare incidente.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din acelaşi act normativ, excesul de putere este definit ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, situaţie care nu poate fi reţinută în speţă, contrar susţinerilor contestatoarei.

În cauză, hotărârea adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi anume gestionarea eficientă a resurselor umane în vederea asigurării unui echilibru al volumului de activitate la instituţiile implicate, astfel încât respingerea cererii contestatoarei de numire în funcţia de judecător nu a fost arbitrară.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Actul administrativ supus controlului judecătoresc pe calea prevăzută în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 365 din 30 martie 2017, prin care contestatoarei, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, i-a fost respinsă cererea de numire în funcţia de judecător.

Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut corect că solicitarea contestatoarei este supusă prevederilor generale cuprinse în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 ("La cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii, în funcţia de judecător, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege"), şi a normelor administrative adoptate pentru aplicarea acestora.

Conform art. 22 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de numire din funcţia de judecător în funcţia de procuror şi din funcţia de procuror în funcţia de judecător se soluţionează pe baza criteriilor prevăzute în art. 23 alin. (11), şi anume:

- volumul de activitate al instanţelor şi parchetelor implicate, numărul de posturi vacante şi dificultăţile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;

- vechimea la instanţa sau parchetul de unde provine solicitantul;

- vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită numirea.

În speţă au fost examinate aceste criterii, ajungându-se la concluzia respingerii cererii, având în vedere necesitatea asigurării bunei funcţionări a unităţii de parchet la care funcţionează magistratul în cauză.

În examinarea criticilor privind oportunitatea soluţiei administrative, Înalta Curte porneşte de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii între măsurile individuale dispuse de autorităţile publice şi interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

În Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, o concretizare a acestui principiu poate fi regăsită în art. 2 alin. (1) lit. n) care, definind excesul de putere, face referire la exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor cetăţenilor.

Ţinând seama de împrejurarea că actul administrativ trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât şi o nevoie socială determinată, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează, în final, respectarea principiului proporţionalităţii, a echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, potrivit sumei de atribuţii ce constituie competenţa legală a autorităţii publice (în speţă - interesul public al bunei funcţionări a justiţiei).

Sub acest aspect, fără a nega marja largă de apreciere pe care o are Consiliul Superior al Magistraturii în gestionarea resurselor umane ale instanţelor şi parchetelor, Înalta Curte constată că hotărârea nu cuprinde o motivare convingătoare cu privire la dezechilibrul pe care l-ar putea produce numirea contestatoarei în funcţia de judecător asupra politicii de resurse umane în domeniul justiţiei şi asupra activităţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a cărui încărcătură de dosare era, la data adoptării hotărârii, la nivelul mediei naţionale.

Ar trebui precizat faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, unitate unde îşi desfăşoară activitatea contestatoarea ca Procuror şef secţia judiciară, a emis un aviz favorabil, avizul nefavorabil fiind emis de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Pe lângă faptul că argumentul ocupării sau nu a unei funcţii de conducere de către cel care formulează cererea de transfer nu este prevăzut între criteriile înscrise în art. 23 alin. (1)/1 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, se constată că în practica administrativă a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au existat situaţii în care au fost admise cererile de transfer şi pentru judecători sau procurori care au deţinut funcţii de conducere (Hotărârea nr. 1308 din 27 noiembrie 2014, Hotărârea nr. 1309 din 27 noiembrie 2014, Hotărârea nr. 385 din 19 martie 2014, Hotărârea nr. 390 din 19 martie 2014, Hotărârea nr. 397 din 19 martie 2014, Hotărârea nr. 1176 din 3 noiembrie 2015).

Faţă de aceste argumente, Înalta Curte reţine că hotărârea de respingere a cererii contestatoarei a fost adoptată cu exces de putere, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, fiind de natură să rupă echilibrul rezonabil între interesul public al bunei funcţionări a justiţiei şi interesul legitim privat afirmat de contestatoare.

Un argument în plus avut în vedere de instanţă, la pronunţarea prezentei decizii, îl reprezintă jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că analiza unei cereri de numire în funcţia de judecător sau procuror, nu trebuie să fie formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesului legitim privat al judecătorului/procurorului care a formulat o astfel de cerere.

5. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având în vedere toate considerentele de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte va admite contestaţia formulată potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va anula hotărârea contestată şi va obliga intimatul să emită o nouă hotărâre, prin care să admită cererea contestatoarei de numire în funcţia de judecător la Tribunalul Timiş şi să înainteze Preşedintelui României propunerea de eliberare din funcţia de procuror a acesteia şi de numire în funcţia de judecător

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 365 din 30 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 365 din 30 martie 2017.

Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre de admitere a cererii de numire a contestatoarei A. în funcţia de judecător la Tribunalul Timiş şi să înainteze Preşedintelui României propunerea de eliberare din funcţia de procuror a acesteia şi de numire în funcţia de judecător.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2017.