Cassation appeal dismissed: upholding financial sanction for failure to maintain risk management and internal control in insurance operations
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision which had rejected the challenge against an administrative sanction. The case involved a legal challenge to a sanctioning decision issued by the Financial Supervisory Authority, which imposed a fine on a member of a board of directors and the Risk Management Committee for failing to implement an effective internal control and risk management system, specifically due to the issuance of insurance policies that were not registered in accounting records, lacked appropriate risk analysis, and were concluded through intermediaries in violation of corporate by-laws and previous inspection findings. The appellate court rejected the arguments that the decision was legally flawed, poorly motivated, or contradictory, and that the sanctions were improper merely because the appellant did not personally sign the specific insurance policies, holding that his dual role in executive management and risk oversight imposed a statutory obligation to monitor risk exposure and maintain a viable control system, making the existence of a separate criminal investigation against other board members irrelevant to the administrative liability. The decision relied on the doctrine of distinct administrative liability for executive oversight and applied Article 488(1)(6) of the Code of Civil Procedure, Article 496 of the same code, and Article 20 of Law No. 554/2004 to affirm that the challenged administrative act was lawful and well-founded.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Cassation appeal dismissed: upholding financial sanction for failure to maintain risk management and internal control in insurance operations: The case involved a legal challenge to a sanctioning decision issued by the Financial Supervisory Authority, which imposed a fine on a member of a board of directors and the Risk Management Committee for failing to implement an effective internal control and risk management system, specifically due to the issuance of insurance policies that were not registered in accounting records, lacked appropriate risk analysis, and were concluded through intermediaries in violation of corporate by-laws and previous inspection findings. The appellate court rejected the arguments that the decision was legally flawed, poorly motivated, or contradictory, and that the sanctions were improper merely because the appellant did not personally sign the specific insurance policies, holding that his dual role in executive management and risk oversight imposed a statutory obligation to monitor risk exposure and maintain a viable control system, making the existence of a separate criminal investigation against other board members irrelevant to the administrative liability. The decision relied on the doctrine of distinct administrative liability for executive oversight and applied Article 488(1)(6) of the Code of Civil Procedure, Article 496 of the same code, and Article 20 of Law No. 554/2004 to affirm that the challenged administrative act was lawful and well-founded.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the legal basis for dismissing the cassation appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 19 din 31 ianuarie 2014 emisă de pârâtă.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1271 din 6 mai 2015, a respins, ca neîntemeiate, atât excepţia prematurităţii, cât şi acţiunea formulată de reclamant.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.
Recurentul-reclamant consideră că simpla deţinere a calităţii de membru în conducerea societăţii nu este de natură a atrage răspunderea pentru acte (poliţe de asigurare) încheiate fără cunoştinţa sa sau fără ca aceste poliţe să fie înregistrate în contabilitate, faptele fiind cercetate în cadrul unui dosar penal de către DNA - Bucureşti, iar calitatea de inculpat o au ceilalţi membri al Directoratului.
Instanţa de fond, în mod greşit, susţine recurentul-reclamant, face referire şi consideră că este atrasă răspunderea sa, deoarece prin producerea acestor fapte înseamnă că sistemul de management al riscului din cadrul societăţii nu a funcţionat, ceea ce conduce la responsabilizarea recurentului.
Instanţa de fond deşi face trimitere şi analizează ambele calităţi deţinute de recurent (în Directorat şi Comitetul de Management al Riscului), nu face distincţie între atribuţiile fiecăruia, între responsabilităţile determinate de fiecare dintre acestea, nu analizează şi nu verifică dacă sancţiunea aplicată vizează calitatea de membru al Directoratului sau de membru al Comitetului.
Deşi instanţa reţine temeinicia deciziei, deoarece în perioada supusă verificării sistemele de control intern al societăţii şi de management al riscului nu au funcţionat datorită emiterii poliţelor, aceeaşi instanţă are în vedere şi constată că acele poliţe nu au fost semnate de reclamant, nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă şi operativă a societăţii la data emiterii şi nu au fost supuse analizei, nefiind introduse pe ordinea de zi a Comitetului de Management al Riscului.
Aceste considerente, susţine recurentul-reclamant, sunt contradictorii, deoarece, deşi este evident că recurentul nu putea afla şi dispune nicio măsură faţă de aspectele reţinute, se conchide că decizia intimatei este temeinică, răspunderea fiind atrasă prin simpla calitate de membru al Directoratului.
Deşi una dintre criticile formulate a vizat faptul că decizia de sancţionare nu cuprinde neregulile constatate, respectiv acele deficienţe neremediate, instanţa de fond a apreciat că acestea s-ar regăsi în mod detaliat în documentaţia care stă la baza deciziei, însă recurentului i-a fost comunicată doar decizia, fără a se anexa niciun alt înscris.
Recurentul-reclamant mai arată că, în perioada 01.01.2012 - 04.07.2013, nu a avut calitatea de persoană semnificativă/membru al Directoratului în mod continuu, Hotărârea ASF nr. 707 din 28.11.2012 prin care i-a fost prelungit mandatul de membru al Directoratului, nu i-a fost comunicată, iar B. nu încheia poliţe prin intermediari, astfel că nu se impunea adoptarea vreunei metodologii în acest sens.
4. Apărarea intimatului-reclamant
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.
5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2017.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analiza motivelor de casare
Prin Decizia nr. 19/31.01.2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, recurentul-reclamant A. a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 20.000 RON, reţinându-se următoarele:
- conducerea executivă (Directorat) nu a întreprins măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate prin rapoartele de control anterioare, întocmite în perioada 01.01.2012 - 04.07.2013;
- în cadrul şedinţelor Comitetului de Management al Riscului ţinute în anul 2012, membrii conducerii executive ai societăţii, care au avut şi calitatea de membri ai acestui comitet, nu au analizat din punct de vedere al expunerii la riscuri poliţele emise în data de 07.03.2012 şi 11.06.2012, datorită valorii sumelor asigurate şi care au fost încheiate fără respectarea limitelor de competenţă;
- în perioada supusă verificării sistemul de control intern al societăţii şi de management al riscului nu a funcţionat şi nu a fost menţinut corespunzător, dată fiind lipsa unui proces decizional adecvat din partea conducerii executive (Directorat), pentru poliţele emise în data de 07.03.2012 şi 11.06.2012, poliţele încheiate în perioada 01.01.2013 - 30.04.2013 şi 08.01.2013 - 01.06.2013, prin intermediari, nu au fost înregistrate în contabilitate, iar cele încheiate după data de 14.02.2013 au fost încheiate cu încălcarea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor nr. 4 din 14.02.2013, care interzicea asemenea operaţiuni, precum şi pentru faptul că societatea nu dispune de o metodologie de lucru pentru avizarea activităţii de asigurare pe teritoriul statelor membre.
Instanţa de fond, răspunzând criticilor aduse actului administrativ a cărui anulare s-a cerut, a apreciat că nu poate reţine drept motiv de nulitate comunicarea defectuoasă a deciziei de sancţionare, deoarece această chestiune vizează opozabilitatea şi nu legalitatea actului administrativ.
Referitor la critica de nelegalitate ce vizează nerespectarea procedurii de control, s-a constatat că Regulamentul ASF nr. 1/2014 a intrat în vigoare ulterior efectuării controlului, iar pentru invocarea inexistenţei în cuprinsul deciziei de sancţionare a neregulilor constatate şi a deficienţelor neremediate, Curtea de apel a apreciat că toate acestea se regăsesc în mod detaliat în documentaţia care stă la baza actului administrativ contestat, pe care le indică la filele 13-14, 16-17 din sentinţă.
Prin recursul formulat de reclamant şi întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt aduse critici numai cu privire la unele aspecte ce ţin de nemotivarea hotărârii sau existenţa unor motive contradictorii, iar cea de-a treia ipoteză a textului (motive străine de natura cauzei) nu este avută în vedere în cuprinsul motivelor de recurs.
Prima ipoteză, atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, se referă la faptul că instanţa de fond, deşi face trimitere şi analizează atât calitatea reclamantului de membru al Directoratului, cât şi cea de membru al Comitetului de Management al Riscului, nu face o distincţie între atribuţiile fiecăreia, între responsabilităţile determinate de fiecare dintre acestea, deosebire care este de natură să conducă la pronunţarea unei alte soluţii în speţă.
Din cuprinsul acţiunii introductive nu reiese însă faptul că reclamantul a criticat actul administrativ atacat şi din această perspectivă, iar obligaţia instanţei era de a analiza şi motiva susţinerile şi apărările formulate de către părţi.
A doua ipoteză a textului, existenţa unor motive contradictorii, nu este întrunită în cauză.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect că sistemul de control intern al societăţii şi de management al riscului nu a funcţionat, aspect relevat de încheierea nelegală a poliţelor, deşi aceste poliţe nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă şi operativă a societăţii şi nu au fost supuse analizei.
Considerentele, sub acest aspect, nu sunt contradictorii, deoarece închirierea nelegală a poliţelor s-a datorat nefuncţionării sistemului de control intern al societăţii şi de management al riscului, iar împrejurarea conform căreia recurentul nu a fost persoana care a încheiat acele poliţe nu are relevanţă în speţă.
Recurentul-reclamant făcea parte atât din conducerea executivă (Directorat), cât şi din Comitetul de Management al Riscului, astfel că avea obligaţia să monitorizeze expunerea la riscuri şi să implementeze un sistem de control intern viabil.
Faptele imputate recurentului-reclamant sunt de natură administrativă şi nu are relevanţă existenţa unui dosar penal ce îi priveşte pe ceilalţi doi membri ai Directoratului.
Prin Decizia nr. 19 din 31.01.2014, intimata a decis sancţionarea recurentului şi pentru faptul că Directoratul, conducerea executivă, nu a întreprins măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate prin rapoartele de control anterioare, din perioada 01.01.2012 - 04.07.2013, ceea ce conduce la concluzia unor deficienţe majore în activitatea conducerii executive.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului-reclamant ce vizează lipsa calităţii sale de persoană semnificativă/membru al Directoratului la Societatea B. S.A. în perioada 07.09.2012 - 08.07.2013, Înalta Curte consideră că este nefondată.
Prin Decizia nr. 707 din 28.11.2012 a fost prelungit mandatul recurentului-reclamant ca membru al Directoratului, iar acesta şi-a exercitat funcţia astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 158 şi 856 din dosarul de fond.
Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 1271 din 6 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2017.