VAT assessment partially annulled; tax liability capped at RON 43,952 for joint-ownership property sales.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 671 din 12.08.2014, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, anularea Deciziei de impunere emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa/Activitatea de inspecţie fiscala în suma de 1.879.865 RON TVA, din care 2.089.983 RON dobânzi şi 281.980 RON reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi anularea Raportului de inspecţie fiscala nr. x din 17 martie 2014, emis de aceeaşi autoritate.

Totodată, a solicitat suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate până la soluţionarea irevocabilă a capătului de cerere având ca obiect anularea actelor.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 143 din 12 iunie 2015, a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea Raportului de inspecţie fiscală x din 17 martie 2014.

Totodată, a admis, în parte, acţiunea, anulând, în parte, Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 671 din 12 august 2014.

De asemenea, a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamant şi a anulat, în parte, Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 36145 din 17.03.2014 emisă de AJFP Dâmboviţa, emis în baza Raportului de inspecţie fiscală F-DB nr. 36145 din 17.03.2014, în ceea ce priveşte obligaţiile de plată fiscale reprezentând TVA şi accesorii care depăşesc valoarea totală de 21.976 RON.

Prin aceeaşi sentinţă, a menţinut actele administrative fiscale atacate, pentru obligaţiile de plată fiscale reprezentând TVA şi accesorii stabilite în sarcina reclamantului în valoare totală de 21.976 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, invocând încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motive ce pot fi încadrate la cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de critică se referă la nelegalitatea constatării de către prima instanţă a prescripţiei dreptului organelor de inspecţie fiscală de a calcula obligaţii fiscale pentru tranzacţiile efectuate până la data de 31.12.2008, inclusiv.

Recurenta-pârâtă invocă încălcarea disp. art. 92 alin. (2) lit. c) din C. proc. fisc., conform cărora termenele de prescripţie prevăzute la art. 91 se suspendă pe timpul cât contribuabilul se sustrage de la efectuarea inspecţiei fiscale.

În acest sens, se arată că, reclamantul a fost invitat de către organele de control, prin mai multe adrese, să se prezinte la sediul organului fiscal, însă acesta nu a dat curs invitaţiei şi nu a prezentat documentele referitoare la tranzacţiile imobiliare efectuate.

Există astfel o dovadă clară, susţine recurenta-pârâtă, că intimata-reclamantă s-a sustras de la efectuarea inspecţiei fiscale, care a început în anul 2012, de unde ar rezulta că dreptul de a stabili obligaţii fiscale pentru anul 2008 nu este prescris.

Un alt motiv de critică a sentinţei recurate este încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la deţinerea bunurilor în devălmăşie şi a principiilor conform cărora, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ale soţilor, iar calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, astfel încât, soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune.

Recurenta-pârâtă susţine şi aplicarea greşită a disp. art. 125, art. 1251 şi art. 127 din C. fisc., precum şi ale Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 1415/2009, operaţiunile de vânzare a imobilelor identificate printr-un număr cadastral unic fiind considerate ca fiind realizate de alte forme de asociere în scopuri comerciale, care nu dau naştere la o altă persoană impozabilă.

O altă critică invocată prin motivele de recurs vizează faptul că raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză este nul, deoarece a fost întocmit de un expert contabil care nu are calitatea de consultant fiscal, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu prevederile H.G. nr. 13/2006 şi cu prevederile art. 1 din O.G. nr. 71/2001, aprobate prin Legea nr. 198/2002.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a depus la dosar, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Din actele dosarului reiese faptul că, prin decizia de impunere emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, intimatului-reclamant i-a fost impusă suma de 1.879.856 RON TVA, 2.089.983 RON dobânzi şi 281.980 RON penalităţi de întârziere ca urmare a obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, prin vânzarea a 72 proprietăţi imobiliare, astfel încât s-a considerat că acesta a desfăşurat o activitate economică şi a devenit persoană impozabilă din punct de vedere al TVA.

Tranzacţiile imobiliare au fost încheiate de către intimatul-reclamant în nume personal, dar şi ca mandatar al soţiei sale, B. şi al soţilor C. şi D. (pentru o parte din tranzacţii).

Tranzacţiile imobiliare s-au desfăşurat în perioada 01.01.2008 - 31.12.2011.

Cu privire la critica recurentei-pârâte prin care a invocat reţinerea greşită a prescripţiei dreptului de a stabili obligaţii fiscale pentru anul 2008, Înalta Curte constată că este nefondată.

Pentru a fi incidente disp. art. 92 C. proc. fisc., conform cărora termenul de prescripţie se suspendă pe perioada în care contribuabilul se sustrage de la efectuarea inspecţiei fiscale, este obligatoriu ca inspecţia fiscală să fie deja declanşată prin emiterea şi comunicarea unui aviz de inspecţie fiscală, astfel cum în mod corect a apreciat şi prima instanţă.

Or, în speţă, avizul de inspecţie fiscală poartă numărul 16502 şi a fost emis la data de 08.02.2014, de unde rezultă că inspecţia fiscală a început după această dată şi nu în anul 2012, cum pretinde recurenta-pârâtă.

Referitor la critica prin care se invocă nulitatea raportului de expertiză, Înalta Curte apreciază că este nefondată.

În faţa primei instanţe, reclamatul a solicitat administrarea probei cu expertiză specialitatea fiscalitate, iar pârâta nu s-a opus la desemnarea unui expert contabil cu specialitate fiscalitate, a formulat obiecţiuni la expertiză, fără a invoca nulitatea raportului de expertiză.

Deşi Înalta Curte apreciază că în dosarele în care se solicită anularea unui act administrativ fiscal este indicată numirea unui consultant fiscal pentru efectuarea expertizei fiscale de specialitate, în speţă, expertul contabil a avut obligaţia să facă doar anumite calcule, în funcţie de susţinerile şi apărările părţilor.

Obiectivele expertizei, după cum au fost încuviinţate de judecătorul fondului, nu exced competenţei unui expert contabil a cărui misiune este tocmai aceea de a oferi judecătorului variante de calcul al operaţiunilor supuse analizei, motiv pentru care nu se justifică anularea raportului de expertiză.

Cu privire la încălcarea disp. art. 125, art. 1251 şi art. 127 din C. fisc., referitoare la impunerea plăţii TVA numai în sarcina intimatului-reclamant, A., se constată că organele de inspecţie fiscală au tratat operaţiunile de vânzare a imobilelor identificate printr-un număr cadastral unic deţinute în coproprietate ca fiind realizate de alte forme de asociere, persoana fizică A., în calitatea sa de vânzător în nume propriu şi ca mandatar pentru B., C. şi D., reprezentând asocierea.

Potrivit art. 125 C. fisc., în vigoare la data emiterii actelor contestate, taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului şi care este colectat conform prevederilor Titlul VI din C. fisc.

Potrivit art. 1251 alin. (1) pct. 18 C. fisc., persoana impozabilă are înţelesul art. 127 alin. (1) şi reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituţia publică, persoana juridică, precum şi orice entitate capabilă să desfăşoare o activitate economică.

Art. 127 alin. (1) C. fisc. consideră că este persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2) oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.

Alin.(8) al art. 127 C. fisc., impune a fi considerat ca persoană impozabilă unică un grup de persoane impozabile stabilite în România, care independente fiind din punct de vedere juridic, sunt în relaţii strânse una cu alta din punct de vedere organizatoric, financiar şi economic.

Art. 127 alin. (10) C. fisc. stabileşte că asocierile în participaţiune nu dau naştere unei persoane impozabile separate, asocierea celor patru persoane fiind făcută în scopuri comerciale.

Recurenta-pârâtă susţine că, în astfel de cazuri, doar unul dintre coproprietari va fi desemnat să acţioneze în numele asocierii şi numai acesta este titularul drepturilor şi obligaţiilor legale privind TVA.

De asemenea, recurenta-pârâtă susţine şi în calea de atac a recursului, preluând motivaţia organelor de inspecţie fiscală, că împărţirea pe cote a venitului nu poate fi luată în considerare deoarece nu reiese că pentru numiţii C. şi D. s-a constituit obligaţia de plată a TVA asupra tranzacţiilor analizate prin RIF nr. 55555 din 21.05.2010, ci doar că s-a obţinut suspendarea executării actelor administrativ-fiscale.

Din cuprinsul actelor depuse la dosar, a încheierii RIF nr. 36145 din  17.03.2014, reiese faptul că soţilor E. li s-a impus plata TVA pentru toate tranzacţiile la care aceştia au participat, neavând însă relevanţă că s-a dispus suspendarea executării actelor administrativ-fiscale emise.

Faţă de acestea, se remarcă că teza recurentei-pârâte în privinţa existenţei unei asocieri fără personalitate juridică încheiată cu soţii E. nu este susţinută, iar motivul de recurs pe acest aspect este nefondat.

Prima instanţă, analizând susţinerile recurentului referitoare la inexistenţa unei asocieri legate de tranzacţiile efectuate de soţi, a susţinut că disp. art. 127 C. fisc., sub acest aspect, au fost completate abia în anul 2009, iar modificarea produce efecte pentru viitor.

Înalta Curte reţine ca fiind corect argumentul adus de judecătorul fondului, cu precizarea că prin sentinţa recurată, aceeaşi instanţă de fond şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză în varianta a treia, considerând că reclamantul ar fi trebuit să se declare plătitor de TVA, începând cu data de 01.07.2011.

Această observaţie făcută de judecătorul de fond nu a făcut obiectul criticii în recurs, urmând ca Înalta Curte să reţină că a intrat în puterea lucrului judecat.

Aceste consideraţii, coroborate cu reţinerea ca nefondate a criticilor referitoare la prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale pentru anul 2008, conduce la legalitatea soluţiei prin care instanţa de fond a considerat că reclamantul urma să se declare plătitor de TVA, începând cu data de 01.07.2011, urmare a tranzacţiei din data de 27.05.2011.

Cum la această dată erau în vigoare prevederile art. 127 C. fisc., modificate în sensul recunoaşterii asocierii şi în privinţa tranzacţiilor încheiate de soţi, se va aprecia fondată critica formulată în acest sens prin motivele de recurs, intimatul-reclamant având obligaţia să plătească pentru procentul de 50% din sumele calculate de expert, respectiv 43.952 RON şi nu 21.976 RON, cât a stabilit instanţa de fond.

Referitor la invocarea de către intimatul-reclamant a cauzei C-392/16 - F., hotărârea pronunţată de CJUE nu poate modifica soluţia instanţei de recurs, deoarece, pe de o parte, reclamantul nu a formulat recurs în dosar, are calitate de intimat, iar pe de altă parte, obiectul dosarului aflat pe rolul instanţei europene se referă la aplicarea retroactivă a mecanismului taxării inverse, ceea ce nu face obiectul cazului de faţă.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi admis, se va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând, urmează a se anula în parte Decizia de impunere nr. 36145 din 17.03.2014, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale reprezentând TVA şi accesorii care depăşesc valoarea totală de 43.952 RON.

Urmează a se menţine actele administrative fiscale pentru obligaţia fiscală de plată reprezentând TVA şi accesorii stabilite în sarcina reclamantei în valoare totală de 43.952 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa împotriva sentinţei nr. 143 din 12 iunie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, anulează, în parte, Decizia de impunere nr. 36145 din 17 martie 2014 în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale reprezentând TVA şi accesorii care depăşesc valoarea totală de 43.952 RON.

Menţine actele administrative fiscale mai sus menţionate pentru obligaţiile fiscale de plată reprezentând TVA şi accesorii stabilite în sarcina reclamantului, în valoarea totală de 43.952 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2017.