Suspension of tax assessment execution denied due to confirmed presumption of legality and lack of well-justified case

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.11.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 349 din 30 iunie 2015 şi a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. F-TR 350 din 30 iunie 2015 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare, ce face obiectul dosar nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti.

1.2. Soluţia primei instanţe

Pentru soluţionarea cererii de suspendare, reclamanta a făcut dovada achitării unei cauţiuni în cuantum de 38.680 RON, conform dispoziţiilor instanţei.

Prin sentinţa nr. 787 din 9 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în parte, cererea reclamantei şi a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. F-TR 349 din 30 iunie 2015 emise de AJFP Teleorman până la soluţionarea definitivă a dosar nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

A respins cererea de suspendare a executării Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. F-TR 350 din 30 iunie 2015 emise de AJFP Teleorman.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Adminsitraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinţei recurate şi, rejudecând cauza pe fond, respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. F-TR 349 din 30 iunie 2015.

A susţinut recurenta-pârâtă, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, a arătat recurent că îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ ar fi trebuit să poată fi decelată cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, avându-se în vedere că, în cadrul procedurii suspendării executării, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Astfel, admiţându-se că, incidenţa în cauză a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale, ar fi putut fi analizată, la nivel de aparenţă, în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ, prima instanţă ar fi trebuit să ţină cont de faptul că, în cursul anilor 2011, 2012, 2013 şi 2014, societatea reclamantă nu a înregistrat în evidenţa contabilă şi nu a declarat la organul fiscal teritorial cuantumul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale datorate atât de angajator cât şi de asiguraţi pentru salariile realizate de personalul angajat şi trimis în Germania.

Referitor la condiţia cazului bine justificat, a apreciat recurenta că argumentele reţinute de prima instanţă sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente. Executarea unei obligaţii stabilite printr-un act administrativ nu poate constitui per se o pagubă, ci aceasta trebuie să se repercuteze negativ în activitatea societăţii.

Suspendarea executării se justifică numai dacă, prin actul de executare, s-ar produce în patrimoniul reclamantei un prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiţie care nu este îndeplinită.

3. Procedura de soluţionare a recursului

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, reţinându-se şi faptul că, prin sentinţa nr. 3922 din 7 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2015, având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 349 din 30 iunie 2015, a Deciziei nr. F-TR 350 din 30 iunie 2015 şi a Deciziei emise la 30.10.2015 privind refuzul pârâtei de a aplica amnistia fiscală, emise de AJFP Teleorman şi ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii, a fost respinsă, ca lipsită de interes cererea de anulare a Deciziei nr. x/205 emise de ANAF, în ceea ce priveşte pct. 1, referitoare la suspendarea soluţionării contestaţiei, şi a fost respinsă, în rest, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L.

Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au formulat punct de vedere asupra raportului.

În aceste condiţii, apreciindu-se că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, soluţionarea recursului se va face în condiţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

3.2. Cu privire la fondul recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Recurenta-reclamantă a învestit, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 349 din 30 iunie 2015 şi a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. F-TR 350 din 30 iunie 2015 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare, ce face obiectul dosar nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde Recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89 din 13 septembrie 1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, pentru a se admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

Condiţiile prevăzute de lege, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube, sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

În cauză, referitor la condiţia cazului bine justificat, se constată că, prin sentinţa nr. 3922 din 7 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2015, având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 349 din 30 iunie 2015, a Deciziei nr. F-TR 350 din 30 iunie 2015 şi a Deciziei emise la 30.10.2015 privind refuzul pârâtei de a aplica amnistia fiscală, emise de AJFP Teleorman şi ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a fost respinsă ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. de anulare a actelor ce fac obiectul prezentei cereri de suspendare.

Deşi are numai o putere de lucru judecat relativă, nefiind definitivă, această sentinţă constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Astfel, Completul de filtru apreciază că soluţia pronunţată de instanţa învestită cu acţiunea în anularea actului reprezintă, implicit, o confirmare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită şi conferă consistenţă concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării.

Pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, inexistenţa cazului bine justificat face inutilă examinarea de către instanţa de recurs a aspectului referitor la condiţia pagubei iminente.

4. Soluţia instanţei de recurs

Pentru toate considerentele anterior expuse, având în vedere că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, în temeiul art. 493 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va respinge cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman împotriva sentinţei nr. 787 din 9 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2017.