Clarification request dismissed as challenging the reasoning of a cassation remand order rather than an ambiguous dispositive

Asupra cererii de faţă reţine următoarele:

1. Prin Decizia nr. 2137 din 8 iunie 2017 pronunţată în dosar nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 120 din 10 septembrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. La data de 10 octombrie 2017, recurentul A. a formulat cerere de lămurire şi de îndreptare a Deciziei nr. 2137 din 8 iunie 2017.

A arătat recurentul-petent că, la fila 12, a deciziei în discuţie, instanţa a consemnat că reiterarea excepţiei prescrierii răspunderii disciplinare ca motiv de ordine publică urmează a fi respinsă pentru considerentele deja arătate în cuprinsul încheierii din 02.02.2017.

A precizat că încheierea din 02.02.2017 se referă la două incidente procedurale pe care le-a invocat, respectiv

Sesizarea Completului de chestiuni de drept cu jurisprudenţa diferită a secţiei de contencios administrativ a I.C.C.J. pe problema definiţiei incompatibilităţii apreciată a fi "deţinere" opinie a completului în cauză din deciziile pronunţate până atunci versus "exercitare" ce a fost respinsă ca inadmisibilă, ulterior confirmată prin PV din 22.05.2017 de unificare a jurisprudenţei secţiei de contencios administrativ a I.C.C.J.

Sesizarea Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea unor articole din Legea nr. 176/2010 care aveau legătură cu cauza ce a fost respinsă ca inadmisibilă şi nu să se pronunţe completul de judecată pe fondul cererilor respective.

Arată petentul că ambele cereri au fost respinse ca inadmisibile, iar tocmai pentru că nu avea cum să se pronunţe pe fondul aspectelor la care se referă par. 27, 28, 29 din Decizia nr. 449/2015 a Curţii Constituţionale prin acea încheiere a reluat ca motiv de ordine publică în şedinţa din 08.06.2010.

Este vorba despre un cerc vicios, în sensul că se încearcă a se motiva refuzul de aplicare a Deciziei nr. 449/2010 pentru considerente legate dintr-o încheiere prealabilă pe incidente procedurale în care completul nu se putea pronunţa decât legat de admisibilitatea cererii sau inadmisibilitatea cererii şi nu pe fond.

Faţă de cele arătate şi de cele consemnate în decizie şi în încheierea din 02.02.2017, se impune a se clarifica care sunt considerentele ce susţin din încheierea din 02.02.2017 la care se referă decizia definitivă, pentru a se lămuri exact care sunt chestiunile de drept dezlegate în contextul în care această decizie apreciază, la fila 12, că reiterarea excepţiei prescripţiei răspunderii disciplinare, ca motiv de ordine publică, urmează să fie respinsă pentru aceleaşi considerente arătate în cuprinsul încheierii, ca inadmisibile.

Or, instanţa şi-a depăşit competenţele prin încheierea de şedinţă din 02.02.2017 şi s-a substituit Curţii Constituţionale, ştiut fiind că în această încheiere nu se putea pronunţa pe fondul problemei invocate, iar la fila 2 a acestei decizii se referă la motivul de ordine publică, acela care rezultă din Decizia nr. 449/2015 a Curţii Constituţionale, ce vizează împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani de la data faptelor, prescripţie susţinută în mod constant.

Astfel, apreciază recurentul, este nevoie de precizarea şi clarificarea acestor aspecte, în contextul în care la dosar există proba certă emisă de Oficiul Registrului Comerţului din care rezultă că, în data de 29.09.2010, cu menţiunea de la ORC, se majorează capitalul social se cooptează un nou asociat şi se numeşte administrator, după cum rezultă din Adresa ONRC 372546 din 30 octombrie 2010 pag. 2 ultimul aliniat şi demisia din 04.10.2010 a d-lui A. din funcţia de administrator, legat de care a solicitat aplicarea PV din 07.11.2013 punct 1 al secţiei de judecători din ICCJ-SCAF, elemente complet ignorate în cuprinsul Deciziei nr. 2137 din 06 iunie 2017 a ÎCCJ-SCAF, şi nedezlegate pe care le va invoca din nou în cel de-al doilea ciclu procesual, omise a fi analizate.

La data de 04.10.2010, când şi-a depus demisia din funcţia de administrator, act existent la dosar, mai exista încă un asociat şi încă un administrator, deci intervalul în discuţie este, aşa cum se menţionează la fila 12 a Deciziei 2137/2017, alternativ, întâi 04.10.2010 şi ulterior 11.03.2011, fără să spună cum face calculul şi de ce, pentru a aprecia că nu s-a împlinit termenul de prescripţie 19.06.2008-04.10.2010, şi nu 19.06.2008-11.03.2011 este intervalul ce rezultă din probe, moment de la care, aplicând termenul la care face referire Decizia Curţii Constituţionale 449/2015, 3 ani de la data faptelor, pentru că, între momentul încheierii raportului de evaluare contestat 19.12.2013, comunicat mai târziu, şi data demisiei din 04.10.2010, au trecut mai mult de 3 ani.

Precizează recurentul că solicită această lămurire pornind de la prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. teza ultimă aplicabile în situaţia dată neclară, ştiut fiind că s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond şi este nevoie să se cunoască limitele procesuale ale noului ciclu procesual, dincolo de menţinerea de către complet a opiniei de a nu face aplicare Deciziei 449/2015 a Curţii Constituţionale ca şi anterior în speţele redate.

Analizând acest paragraf al deciziei definitive a ÎCCJ-SCAF este evident că se impune lămurirea acestui aspect în contextul în care din 04.10.2010 până la 19.12.2013 este un interval de timp mai mare de 3 ani de zile (potrivit Deciziei 449/2015 a Curţii Constituţionale) iar analiza datei faptei prin raportare la data raportului de evaluare nu prin raportare la data analizei, prilejuită de invocarea motivului de ordine publică face ca în fapt să fie vorba despre o imprescribilitate, ce poate conduce la luarea unei sancţiuni disciplinare şi la 10 ani de la data faptei cu încălcarea principiului proporţionalităţii dintre răspunderea civilă şi cea penală.

Cu toate acestea, între data demisiei din funcţie de administrator din 04.10.2010 dintr-o societate cu doi asociaţi în care mai era un administrator şi data raportului de evaluare din 19.12.2013, deşi din nou s-a respins acest motiv de ordine publică el nu este clar, fiind nevoie a se cunoaşte considerentele dezlegării pentru a relua acest aspect sau nu în planul justiţiei în cel de-al doilea ciclu procesual.

În drept, recurentul şi-a întemeiat cererea pe art. 442 şi 443 C. proc. civ.

3. Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat punct de vedere prin care a solicitat respingerea cererii, în principal, ca inadmisibilă, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

A susţinut intimata că ceea ce solicită recurentul, lămurirea şi îndreptare Deciziei nr. 2137/2017, în sensul clarificării considerentelor ce susţin încheierea din 02.02.2017 la care se referă Decizia nr. 2137/2017, excedează cadrului legal.

De asemenea, dispozitivul Deciziei nr. 2137/2017 nu este susceptibil de a fi pus în executare.

Astfel, dispozitivul deciziei este clar şi nu conţine dispoziţii contradictorii.

4. Examinând cererea formulată de recurentul A., în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recurentul a indicat, drept temei de drept al cererii, atât art. 442, cât şi art. 443 din C. proc. civ.

Art. 442 C. proc. civ. priveşte îndreptarea hotărârii şi prevede, la alin. (1), că "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".

Noţiunea de greşeală materială are, în sensul dispoziţiilor art. 442 din C. proc. civ., înţelesul de eroare materială vizibilă, avându-se în vedere doar greşelile asupra numelui, calităţilor şi susţinerilor părţilor, cele de socoteli sau orice alte greşeli materiale.

În raport cu susţinerile recurentului din cuprinsul cererii, Înalta Curte constată că, deşi a invocat art. 442 C. proc. civ., recurentul nu a precizat ce erori materiale s-ar fi strecurat în cuprinsul deciziei şi nici nu pot fi identificate astfel de erori în decizie.

Astfel, urmează a se analiza cererea din perspectiva art. 443 C. proc. civ., referitor la lămurirea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii.

Conform alin. (1) al acestui articol, "În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice".

Prin decizia a cărei lămurire se solicită, a fost admis recursul formulat de A., a fost casată sentinţa nr. 120 din 10 septembrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Deci, nu se poate considera că dispozitivul hotărârii este susceptibil de lămurire sub aspectul înţelesului, întinderii ori aplicării, întrucât conţine dispoziţia clară de admitere a recursului, de casare a hotărârii recurate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare, şi nu cuprinde dispoziţii potrivnice sau care să poată fi lămurite.

Prin cererea de lămurire formulată, expusă detaliat la pct. 2 al prezentei, recurentul A. invocă aspecte ce ţin de motivarea deciziei, solicitând clarificarea considerentelor instanţei de recurs, şi reiterează o parte a motivelor de recurs şi a susţinerilor expuse la judecarea cererii sale de recurs. De asemenea, formulează critici cu privire la încheierea de şedinţă din 2 februarie 2017.

Astfel, Înalta Curte reţine că cele solicitate de recurent a fi lămurite reprezintă elemente extrinseci hotărârii a cărei lămurire se solicită în privinţa dispozitivului, ce nu pot fi clarificate sau lămurite în condiţiile art. 443 C. proc. civ.

În condiţiile în care instanţa a pronunţat soluţia de casare a hotărârii recurate, dispozitivul hotărârii este lipsit de echivoc, înţelesul, întinderea şi aplicarea sa rezultând cu claritate din simpla lecturare a textului.

Astfel, întrucât dispozitivul hotărârii nu este obscur sau imperfect, Înalta Curte constată că nu există o situaţie care să reclame o lămurire a dispozitivului în sensul susţinerilor recurentului, care formulează critici la considerentele unei decizii pronunţate în soluţionarea unui recurs, ceea ce constituie, de fapt, un recurs la considerentele unei decizii pronunţate în recurs.

În consecinţă, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 443 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de lămurire formulată de recurent.

Pentru aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE<BR>ÎN NUMELE LEGII<BR> D I S P U N E:

Respinge cererea formulată de A. de lămurire a Deciziei nr. 2137 din 8 iunie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2017.