Suspension of competition fine execution for serious doubt of legality arising from parallel prescription ruling

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.06.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, suspendarea Deciziei nr. 13 din 14 aprilie 2015 emise de pârât, până la soluţionarea definitivă a Dosar nr. x/2015 al aceleiaşi instanţe, având ca obiect anularea deciziei şi exonerarea sa de plata sumei de 2.324.484 RON stabilite cu titlu de amendă.

1.2. Soluţia primei instanţe

Pentru soluţionarea cererii de suspendare, reclamanta a făcut dovada achitării unei cauţiuni în cuantum 23.244 RON, conform dispoziţiilor instanţei.

Prin sentinţa nr. 2418 (Încheierea) din 25 august 2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, şi a dispus restituirea cauţiunii după rămânerea definitivă a hotărârii, apreciind, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004

Prin încheierea din 1 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea pârâtului Consiliul Concurenţi şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în antetul hotărârii din 25 august 2015, în sensul că aceasta are forma sentinţei nr. 2418 din aceeaşi dată şi că, din minuta hotărârii, se va elimina paragraful privind acordarea unui nou termen pentru continuarea judecăţii pe fond.

Cererea de recurs

2.1. Împotriva Sentinţei (Încheierii) nr. 2418 din 25 august 2015, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 2 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii (sentinţei) recurate şi, rejudecându-se cauza, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 13/2015 a Consiliului Concurenţei până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea a fost pronunţată de un alt complet decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei. Astfel, în cursul judecăţii, completul de judecată a fost schimbat în două rânduri, deşi, în raport cu complexitatea cauzei, se impunea păstrarea completului iniţial învestit. Primul judecător a stabilit cauţiunea, motiv pentru care acelaşi judecător ar fi trebuit să se pronunţe şi pe fondul cauzei.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apreciat recurenta, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat eronat că nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, a cazului bine justificat şi a prevenirii unei pagube iminente.

Condiţia cazului bine justificat era îndeplinită pentru că simplul fapt al situaţiei privind două acte normative succesive de modificare a aceluiaşi text de lege cu privire la aceleaşi aspecte, respectiv art. III pct. 1 din O.G. nr. 12/2014 şi art. 50 pct. 1 din O.U.G. nr. 77/2014 care au modificat acelaşi articol din Legea concurenţei, art. 19 alin. (1), constituie un motiv pentru a avea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ emis sub imperiul respectivelor acte normative.

Astfel, nu era necesar ca instanţa să stabilească care dintre cele două acte normative era aplicabil, fiind suficientă incertitudinea dispoziţiei legale aplicabile emiterii actului administrativ, pentru a atrage incertitudinea cu privire la legalitatea acestuia.

De asemenea, instanţa nu a ţinut seama de specificul materiei dreptului concurenţei şi al Consiliului Concurenţei ca autoritate de concurenţă, neputând fi tratată cu uşurinţă procesul de adoptare a unor sancţiuni de magnitudinea celor care există în această materie.

A mai apreciat recurenta că şi condiţia prevenirii unei pagube iminente a fost îndeplinită, pentru că a anexat raportului de expertiză contabilă toate documentele contabile, instanţa limitându-se doar la analiza raportului de expertiză care nu a avut amploarea şi precizia unui audit al situaţiei exacte a societăţii.

2.2. Reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs şi împotriva încheierii din 1 octombrie 2015 de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul hotărârii din 25 august 2015, solicitând casarea încheierii şi respingerea cererii de îndreptare eroare materială formulate de Consiliul Concurenţei precum şi îndreptarea erorii materiale din oficiu de către judecătorul fondului.

Arată că, prin încheierea din data de 25 august 2015, instanţa i-a respins cererea de suspendare dispunând restituirea cauţiunii la data rămânerii definitive a hotărârii. De asemenea, a stabilit termen pentru continuarea judecăţii asupra fondului la completul iniţial învestit.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs. Ulterior, în data de 28.09.2015, Consiliul Concurenţei a formulat cerere de îndreptare eroare materială, în ceea ce priveşte denumirea documentului final prin care instanţa s-a dezînvestit, din încheiere în sentinţă. Instanţa de fond a ridicat din oficiu îndreptarea erorii materiale din aceeaşi încheiere cu privire la acordarea termenului pentru continuarea judecăţii.

Apreciază recurenta-reclamantă că nu este vorba despre erori materiale, ci despre erori de judecată, pentru că, la dosar a depus şi certificat de grefă privind acţiunea în anularea Deciziei C. civ. nr. 13/2015, acţiune care făcea obiectul unui dosar distinct, nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, ignorarea înscrisurilor de la dosar nu este o eroare materială, ci este o eroare de judecată, pentru că judecătorul fondului, fără a ţine cont de susţinerile părţilor şi de înscrisurile de la dosar, a respins cererea de suspendare şi a acordat termen pentru continuarea judecăţii pentru ca, ulterior, să invoce din oficiu eroare materială cu privire la acordarea termenului.

3. Procedura de soluţionare a recursurilor

3.1. Cu privire la examinarea recursurilor în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 iunie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 octombrie 2017, Completul de filtru a constatat, în funcţie de conţinutul Raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc cerinţele de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond.

3.2. Cu privire la fondul recursurilor

3.2.1. Înalta Curte, examinând hotărârile atacate în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul reclamantei formulat împotriva încheierii din 1 octombrie 2015, de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei nr. 2418 din 25 august 2015, cu privire la denumirea acesteia, şi în minuta sentinţei, cu privire la acordarea termenului de judecată, este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin sentinţa menţionată, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare a Deciziei nr. x/2015 emise de Consiliul Concurenţei, dispunând restituirea cauţiunii.

La începutul considerentelor hotărârii, instanţa a consemnat faptul că suspendarea Deciziei nr. 13/2015 a fost solicitată până la soluţionarea definitivă a Dosar nr. x/2015, având ca obiect anularea aceleiaşi decizii.

De asemenea, în cuprinsul considerentelor sentinţei a cărei îndreptare s-a solicitat, se constată că instanţa a analizat cererea de suspendare, nereţinând niciun capăt de cerere având ca obiect anularea actului.

Astfel, de vreme ce instanţa s-a pronunţat asupra obiectului acţiunii cu care a fost învestită, din eroare a menţionat în minută acordarea unui nou termen de judecată şi a denumit hotărârea ca fiind "încheiere" în loc de "sentinţă".

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, nu se poate vorbi despre greşeli de judecată ale primei instanţe, ci despre erori materiale, în sensul art. 442 alin. (1) C. proc. civ., care pot fi îndreptate la cerere ori din oficiu.

3.2.2. În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 2418 din 25 august 2015, Înalta Curte constată că este fondat, pentru următoarele considerente.

Reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, suspendarea Deciziei nr. 13 din 14 aprilie 2015 emise de pârât, până la soluţionarea definitivă a Dosar nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect anularea deciziei şi exonerarea sa de plata sumei de 2.324.484 RON stabilite cu titlu de amendă.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincţie între motivele de nelegalitate substanţială, de drept material, şi cele de nelegalitate procedurală, esenţial fiind, însă, ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Analizând situaţia concretă dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar reţine că, prin sentinţa nr. 92 din 19 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2015, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., s-a constatat prescris dreptul pârâtei de a aplica sancţiunea contravenţională, s-a dispus anularea parţială a Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 13 din 14 aprilie 2005 în ceea ce o priveşte pe reclamantă şi s-a dispus exonerarea reclamantei de la plata amenzii în cuantum de 2.324.484 RON.

Pronunţarea acestei hotărâri judecătoreşti are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, aşa încât este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, fiind, prin urmare, de prisos a analiza celelalte susţineri şi apărări ale părţilor.

Deşi, nefiind definitivă, această sentinţă are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

3.3. Soluţia instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei formulat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, ca nefondat, şi va admite recursul formulat împotriva sentinţei, va casa hotărârea atacată şi va admite cererea, cu consecinţa suspendării executării actului administrativ atacat în ceea ce o priveşte pe reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 1 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2418 din 25 august 2015 a aceleiaşi instanţe.

Casează sentinţa civilă recurată şi, rejudecând, admite cererea.

Suspendă executarea Deciziei nr. 13/2015 a Consiliului Concurenţei în ceea ce o priveşte pe reclamantă, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2017.