Suspension of administrative enforcement: cumulative requirements of well-justified case and imminent harm under Law No. 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.05.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. (fosta S.C. B. SRL) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 13763 din 14 aprilie 2015 emise de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 17.02.2015, înregistrat la AFIR sub nr. x din 17 februarie 2015.

A mai solicitat şi suspendarea, în baza prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, înregistrat la AFIR sub nr. x din 17 februarie 2015.

1.2. Soluţia primei instanţe

Reclamanta a făcut dovada achitării unei cauţiuni în cuantum de 36.463,00 RON, astfel cum i s-a pus în vedere de instanţă.

Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea de şedinţă din 13 iulie 2015, a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare 5651 din 17 februarie 2015 până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

A susţinut recurenta-pârâtă, în esenţă, că instanţa de fond a analizat fondul cauzei, încălcând dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi că în mod greşit apreciat că aparenţa de nelegalitate a actului atacat rezultă din faptul apartenenţei intimatei-reclamante la un grup de producători, C., nu poate fi interpretată drept motiv de neeligibilitate a proiectului.

Apartenenţa reclamantei la un grup de producători a reprezentat un criteriu de acordare a unui punctaj mai mare, motivat de posibilitatea acesteia de a derula o activitate economică mai bună, însă acest aspect nu înseamnă că obligaţiile contractuale trebuie îndeplinite în coparticipare cu ceilalţi membri ai grupului.

De asemenea, sunt greşite aprecierile instanţei de fond asupra îndeplinirii condiţiei pagubei iminente, pentru că, din actele dosarului, nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente şi pentru că executarea unei obligaţii bugetare nu poate constitui, prin ea însăşi, o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

3. Procedura de soluţionare a recursului

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 aprilie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 iunie 2017, Completul de filtru a constatat că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată.

3.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamanta a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 17 februarie 2015 prin care s-a stabilit că se impune recuperarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 3.646.277,98 RON plătit de AFIR în cadrul executării contractului de finanţare nr. C121A021053700044 din 26 august 2011, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Or, Înalta Curte constată, din analiza cererii de suspendare formulate de reclamantă în cuprinsul acţiunii vizând şi anularea actului, că nu au fost dezvoltate în mod concret argumentele pe care societatea le-a avut în vedere când a apreciat că în cauză este îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat, reclamanta apreciind că motivele vizând fondul actului sunt suficiente în demonstrarea îndoielii serioase în privinţa legalităţii actului contestat.

Cu toate acestea, prima instanţă a reţinut, sumar, ca împrejurări de fapt şi de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, criticile de nelegalitate invocate de reclamantă în susţinerea cererii de anulare a procesului-verbal contestat.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare) etc. .

În concret, curtea de apel a reţinut, ca motive de nelegalitate, aspecte care, în esenţă, vizează fondul acţiunii în anulare, crearea sau nu a condiţiilor artificiale pentru obţinerea fondurilor europene, ceea ce antamează fondul cauzei, critica recurentei-pârâte vizând neîndeplinirea condiţiei existenţei unui caz bine justificat fiind întemeiată.

Mai reţine Înalta Curte, că în Dosar nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, având ca obiect anularea Deciziei nr. 3222 din 29 ianuarie 2015 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor nr. x din 02 decembrie 2015 - decizie care a stat la baza emiterii Procesului-verbal de constatare nr. x din 17 februarie 2015 -, prin sentinţa nr. 2040 din 13 iulie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a a respins, ca neîntemeiată, acţiunea de anulare a Deciziei nr. 3222 din 29 ianuarie 2015 emise de AFIR şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor nr. x din 02 decembrie 2014.

Pronunţarea acestei hotărâri judecătoreşti are aptitudinea de a întări prezumţia de legalitate a procesului-verbal ce face obiectul prezentului dosar.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu efcetiv, care nu ar putea fi înlăturat decât prin suspendarea executării actului administrativ considerat vătămător.

În cauză, este necontestat că prin retragerea sprijinului nerambursabil, veniturile reclamantei ar suferi o diminuare şi ar putea întâmpina anumite dificultăţi financiare dar, atâta vreme cât această situaţie are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe este casabilă din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., republicat, invocat de recurentă în susţinerea căii de atac exercitate, motiv pentru care va admite recursul şi, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

3.3. Soluţia instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat va admite recursul, va casa încheierea atacată şi va respinge cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva încheierii din 13 iulie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea recurată şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2017.