Evidence introduced post-inspection in tax litigation; admissibility of *pro causa* addendum and statutory duty to document transactions during fiscal audits.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the regional tax administration, partially quashed the lower court’s sentence, and upon re-judging dismissed the taxpayer’s administrative complaint as unfounded, thereby maintaining the legality of the tax assessment that required the collection of unpaid VAT; the lower court’s rulings rejecting the claim for VAT deduction and the consultant’s fee increase remained in force. The dispute concerned a tax inspection where authorities determined that the taxpayer had failed to collect VAT of approximately 1.5 million RON on equipment rental, despite the taxpayer later presenting a second addendum to the rental contract during litigation to argue the agreement’s validity had been modified or terminated. The appellate court had previously allowed the taxpayer’s partial challenge by accepting the new addendum, but the High Court reversed this, finding the document was executed *pro causa* and in violation of tax procedural duties, as the taxpayer’s authorized representative had previously stated during the inspection that no such document existed and that all records had been surrendered, while subsequent post-control invoicing and offsetting of credits evidenced the artificial nature of the addendum. The decision rests on the interpretation of Article 10 and Article 64 of the Fiscal Procedure Code regarding the taxpayer’s obligation to provide all relevant documents and the tax authority’s duty to base decisions on available evidence, combined with Articles 1341 and 137 of the Fiscal Code, to reject evidence introduced in bad faith that contradicts declarations made during the audit.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 137 alin. (1) lit. a) C. fisc, art. 496 C. proc. civ; Evidence introduced post-inspection in tax litigation; admissibility of *pro causa* addendum and statutory duty to document transactions during fiscal audits: Nici la discuţia fiscală avută cu reprezentantul legal al societăţii, din data de 26.02.2014 nu au fost prezentate alte acte adiţionale, conform art. 105 alin. (8) C. proc. fisc., iar administratorul societăţii a declarat, conform art. 105 alin. (8) C. proc. fisc., că la terminarea controlului i-au fost restituite toate actele şi documentele pe care le-a pus la dispoziţie şi nu mai dispune de alte documente pe care nu le-a prezentat organelor de control.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.11.2014, reclamanta S.C. A. S.A. (actual B. SA) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, anularea Deciziei nr. 344 din 13 mai 2014 şi a tuturor actelor subsecvente acesteia, cu consecinţa exonerării sale de la obligaţia de plată a sumelor stabilite.
2. Hotărârea primei instanţei
Prin sentinţa nr. 256 din 5 iunie 2015, Curtea de Apel Craiova a admis, în parte, acţiunea reclamantei, a anulat, în parte, Decizia nr. 344 din 13.05.2014, în sensul că a admis, în parte, contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. F-MH 114 din 28 februarie 2014, pe care a anulat-o în parte, sub aspectul sumei de 1.518.275 RON, reprezentând TVA colectată, şi a sumei de 24.530 RON, reprezentând accesorii aferente, reclamanta având obligaţia de a colecta şi vira doar suma de 21.862 RON, reprezentând dobândă şi penalităţi de întârziere.
A respins cererea reclamantei sub aspectul dreptului de a deduce TVA în sumă de 92.324 RON şi a respins cererea consultantului fiscal pentru majorarea onorariului.
3. Calea de atac exercitată
3.1. Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii, în tot, a acţiunii, ca nefondată, cu consecinţa menţinerii, ca fiind legală şi temeinică, a Deciziei nr. 344 din 13 mai 2014 şi a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F-MH 114 din 28 februarie 2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi.
3.2. În argumentarea recursului, recurenta-pârâtă arată că, în timpul controlului, a fost solicitată o notă explicativă (anexa nr. 5 la raportul de inspecţie fiscală) administratorului societăţii, care a precizat că nu cunoaşte dacă Contractul nr. x din 22.06.2009, modificat prin actul adiţional nr. 1 mai are şi alte adăugiri sau dacă s-au respectat clauzele contractuale privind perioada şi preţul convenite.
Recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art. 10 din C. proc. fisc., potrivit cărora, contribuabilul este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare, să dea informaţii, să prezinte la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
Judecătorul fondului, în mod eronat, a anulat în parte actele de control atacate şi a îndepărtat argumentele pârâtei, prin luarea în considerare a valabilităţii Contractului nr. x/2009 doar până la data de 31.07.2010, având în vedere actul adiţional nr. 2 din data de 30.04.2010, prezentat în procedura judiciară.
Actul adiţional nr. 2 la contractul de închiriere utilaje nr. 437/2009 este un document pro causa, consideră recurenta-pârâtă şi nu a fost prezentat la momentul inspecţiei fiscale întrucât nu exista.
Nici la discuţia fiscală avută cu reprezentantul legal al societăţii, din data de 26.02.2014 nu au fost prezentate alte acte adiţionale, conform art. 105 alin. (8) C. proc. fisc., iar administratorul societăţii a declarat, conform art. 105 alin. (8) C. proc. fisc., că la terminarea controlului i-au fost restituite toate actele şi documentele pe care le-a pus la dispoziţie şi nu mai dispune de alte documente pe care nu le-a prezentat organelor de control.
Recurenta-pârâtă consideră că o dovadă în sensul că actul adiţional nr. 2 nu reprezintă realitatea este facturarea diferenţelor dintre c/valoarea chiriei deja facturate şi a chiriei stabilite prin Contractul de închiriere nr. 437/2009, în luna iunie 2014, precum şi compensarea celor două facturi, în valoare de 7.938,692 RON, din care TVA în sumă de 1.518.275 RON facturi în care se face menţiunea "factura emisă după control, conform decizie...".
În plus, se arată că reclamanta a renunţat la judecata punctului 3 al acţiunii ce reprezintă TVA colectată, în sumă de 1.518.275 RON.
4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 aprilie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 8 iunie 2017, Completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., s-admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analiza motivelor de casare
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că între intimata-reclamantă şi S.C. C. S.A. a fost încheiat contractul de închiriere din 22.06.2009, prin care cea de-a doua societate a pus la dispoziţia societăţii intimate anumite utilaje folosite în construcţii, iar preţul chiriei a fost stabilit la suma de 150.000 RON/lună, fără TVA.
Urmare a actului adiţional nr. 1 au fost suplimentate utilajele închiriate, iar începând cu data de 01.04.2010, chiria a fost mărită la suma de 500.000 RON/lună, fără TVA.
Cu ocazia controlului, inspecţia fiscală a apreciat că nu au fost respectate prevederile contractuale, modificate prin actul adiţional nr. 1, stabilindu-se TVA necolectată în sumă de 1.518.275 RON.
În motivarea contestaţiei administrative, intimata-reclamantă a prezentat actul adiţional nr. 2 la contractul de închiriere din 22.09.2009, prin care părţile au convenit rezilierea actului adiţional nr. 1 şi au modificat valabilitatea contractului până la data de 31.07.2010.
Prima instanţă a considerat că actul adiţional nr. 2 trebuie primit şi analizat coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, invocând disp. art. 65 alin. (2) C. proc. fisc. şi obligaţia organului fiscal de a motiva la rândul său, decizia de impunere în baza probelor aduse de societatea controlată.
Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a disp. art. 1341 şi art. 137 alin. (1) lit. a) C. fisc., precum şi a disp. art. 10 şi 64 C. proc. fisc..
Se constată astfel, din înscrisurile depuse la dosar, că intimata-reclamantă, prin administrator D., a prezentat documentele doveditoare cu ocazia desfăşurării inspecţiei fiscale.
Astfel, au fost aduse la cunoştinţa organului fiscal, atât Contractul de închiriere de utilaje din 22.06.2009, cât şi actul adiţional nr. 1 la contract.
Se constată că aceeaşi persoană, D., în calitate de director general, formulează contestaţie administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. F-MH 114 din 28.02.2014 şi susţine că nu avea cunoştinţă de existenţa actului adiţional nr. 2.
Susţinerea intimatei-reclamante nu poate fi luată în considerare, iar actul adiţional nr. 2 este încheiat în mod cert pro causa, deoarece, pe de o parte, nu prezintă nicio menţiune de înregistrare în registrele societăţii, iar pe de altă parte, ulterior controlului, societatea reclamantă a facturat către S.C. C. S.A. diferenţele dintre c/valoarea chiriei deja facturate şi cea stabilită prin contract şi a efectuat compensarea creanţelor, conform Ordinului de compensare nr. 66443 din 25.09.2014.
Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va admite recursul formulat, se va casa, în parte, sentinţa atacată, în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată, ca urmare a rejudecării pricinii.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, respectiv respingerea contestaţiei sub aspectul dreptului de a deduce TVA în sumă de 92.324 RON şi respingerea cererii consultantului fiscal pentru majorarea onorariului, care nu au fost obiectul analizei recursului declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva sentinţei nr. 256 din 5 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge contestaţia formulată de B. S.A. (fostă S.C. A. SA), ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2017.