Denial of reduced VAT rate for state sport institution accommodation due to lack of tourism classification under Fiscal Code Art. 140.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată şi completată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.02.2015, reclamanta Direcţia Judeţeană Pentru Sport şi Tineret Cluj, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala a Finanţelor Publice Cluj, a solicitat instanţei anularea următoarelor acte administrativ fiscale:

- Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de către Inspecţia Fiscala pentru persoane juridice nr. F-CJ 348/18.12.2013 şi Raportul de Inspecţie Fiscala nr. x din 18 decembrie 2013, împreuna cu anexele, pentru sumele stabilite suplimentar de plata în valoare de 1.060.908 RON - obligaţie fiscala principala - T.V.A., accesoriile aferente în valoare de 445.853 RON, reprezentând dobânzi şi majorări de întârziere - T.V.A., precum şi suma de 97.493 RON, reprezentând penalităţi de întârziere - T.V.A., în suma totala de 1,604.254 leu emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj şi

- Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 556 din 14 august 2014 emisa de Serviciul Soluţionare Contestaţii din cadrul D.G.R.F.P. Cluj-Napoca, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 61/2015 din 11 decembrie 2015 a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, în ceea ce priveşte excepţiile nulităţii şi prescripţiei actelor fiscale contestate invocate de reclamanta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Cluj, a respins excepţia tardivităţii completării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta Direcţia Generală A Finanţelor Publice Cluj şi, în consecinţă, a respins acţiunea completată şi formulată de reclamanta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Cluj, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice.

Totodată, reclamanta a fost obligată să achite expertului A. 19.340 RON, diferenţă onorariu.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 61/2015 din 11 decembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta Direcţia Judeţeană Pentru Sport şi Tineret Cluj, în condiţiile art. 483 din Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.).

Recurenta-reclamantă critică sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., fără a se detalia aceste motive nici din perspectiva excepţiei admise nici a judecăţii pe fond şi în principal respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, ca urmare a aprecierii ca aplicabile a dispoziţiile art. 140 C. fisc.

În acest sens, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

II. Analiza recursului exercitat în cauză

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

1.1. Cât priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii cu referire la excepţiile nulităţii şi prescripţiei actelor fiscale contestate, invocate de către reclamanta-recurentă, instanţa de fond şi-a motivat soluţia pe dispoziţiile art. 206 alin. (1), art. 211 alin. (3) şi art. 213 alin. (1) C. proc. fisc.

Recurenta pretinde prin cererea de recurs că nu trebuie să existe identitate între obiectul plângerii prealabile şi obiectul acţiunii în contencios, aspect real, însă numai în sensul restrângerii, şi nu al extinderii sale. Astfel, argumentele ce nu au fost invocate prin plângerea prealabilă nu pot fi pentru prima dată invocate prin acţiunea în contencios administrativ, întrucât astfel cum prevăd dispoziţiile art. 213 alin. (1) C. proc. fisc. "soluţionarea contestaţiei se face în limitele sesizării" . Nesesizarea procedurală, pentru care este necesară respectarea termenului în interiorul căreia poate fi exercitată, face ca motivele ce nu au fost invocate în sesizare să nu poată fi iterate direct pe calea unei acţiunii în justiţie, astfel, încălcându-se dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Cât priveşte fondul pricinii, se invocă greşita întemeiere a soluţiei instanţei de fond pe prevederile O.U.G. nr. 58/1998 privind organizarea activităţii turistice, apreciindu-se inaplicabilitatea respectivelor prevederi, ci a celor ce "sunt în sfera art. 140 C. fisc.".

Art. 140 C. fisc., prevede Cotele (din Legea nr. 571/2003, republicata cu modificări şi actualizări la zi)

(2) Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:

f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.

Punct 23.

(6) Cota redusă de taxă de 9% prevăzută la art. 140, alin. (2), lit. f) din C. fisc. se aplică pentru cazarea în cadru sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similara, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping. în situaţia în care costul micului dejun este inclus în preţul de cazare, cota redusă se aplică asupra preţului de cazare, fără a se defalca separat micul dejun."

Rezultă, precum s-a subliniat că de beneficiul cotei reduse de 9% TVA beneficiază sectorul hotelier sau sectoarele cu funcţie similară.

Or, deşi recurenta invocă mai mult acte normative secundare şi terţiare singurul act normativ care defineşte sectorul hotelier este O.U.G. nr. 58/1998 care în art. 2 alin. (1) prevede care sunt structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică (lit. d).

Aceste structuri funcţionează, cum prevăd limitativ dispoziţiile art. 30 lit. c) din acelaşi act normativ, în structuri de primire turistică clasificate, clarificarea fiind făcută în baza normelor elaborate de Ministerul Turismului şi aprobate prin Hotărâre de Guvern.

Or, recurenta nu a putut face dovada clasificării în sensul prevăzut de lege clasificarea la care aceasta se referă făcând trimitere la dispoziţiile art. 5 din Ordinul nr. 2345 din 13 decembrie 2010 pentru aprobarea Normelor şi tarifelor de folosire a bazelor sportive şi a unităţilor de cazare aflate în administrarea instituţiilor din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, referindu-se la o altă structură de cazare specializată.

De altfel, nici codurile CAEN la care se referă recurenta nu au importanţă‚ în raport de obiectul analizat, ceea ce face diferenţa dintre structura reclamantei şi una hotelieră ori cu funcţie similară este clasificarea în baza normelor Ministerului Turismului şi accesul public neîngrădit/necondiţionat, la respectivele unităţi de cazare.

În aceste condiţii în raport de motivele invocate, hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de argumentele analizate, recursul nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. invocată Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Judeţeană Pentru Sport şi Tineret Cluj împotriva sentinţei nr. 61/2015 din 11 decembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2017.