Statutory limitation for EU rural development funding claims and independence of administrative proceedings from parallel criminal investigations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 2.10.2014 sub numărul de dosar nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), fostă Agenţia de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit (APDRP):

- pe cale de excepţie, să se constate prescrisă sancţiunea administrativă aplicată, respectiv stabilirea creanţei bugetare în sumă de 845.206,31 RON;

- pe fond, să se anuleze, ca nelegale, Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 26.05.2014 întocmit de APDRP şi Decizia AFIR nr. 25623 din 24 iulie 2014, cu consecinţa de a se anula ca nelegală creanţa bugetară în sumă de 845.206,31 RON, stabilită prin aceste acte administrative.

Prin sentinţa nr. 1485 din 26 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii administrative şi a stabilirii creanţei bugetare, invocată de reclamantă.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fosta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit).

Împotriva sentinţei nr. 1485 din 26 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 mai 2017 completul filtru, a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Motivele de recurs au fost încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. invocându-se lipsa de obiectivitate privind motivarea şi greşita aplicare şi interpretare a normelor de drept material în ceea ce priveşte sentinţa recurată.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă lipsa de precizie în ceea ce o priveşte motivarea primei instanţe care nu susţine deplin soluţia de respingere a acţiunii.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă următoarele aspecte de nelegalitate.

Primul vizează greşita respingere a excepţiei aplicării sancţiunii administrative.

Se susţine de reclamantă legat de acest aspect că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, prin care este reglementat termenul de 5 ani de a stabili creanţe bugetare deoarece această aplicare reprezintă o aplicare retroactivă a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

Se arată că în cauză dispoziţiile art. 45 alin. (1) prin care este reglementată prescripţia constituie normă de drept material care, în raport de dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/2015 prin care au fost declarate în parte ca neconstituţionale dispoziţiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

Se apreciază că în raport de abaterea menţionată în procesul-verbal de constatare a neregulilor, care a avut loc în perioada 30 iulie-30 octombrie 2009, anterior adoptării O.U.G. nr. 66/2001 sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) paragraful întâi din Regulamentul Consiliului nr. 2988/1995. În raport de acest temei în cauză era prescrisă aplicarea sancţiunii administrative fiind depăşit termenul de 4 ani de la data săvârşirii abaterii, procesul de constatare a neregulilor fiind emis la 26.05.2014 .

Al doilea aspect de nelegalitate priveşte faptul că prima instanţă nu a sancţionat neaplicarea de către intimată a dispoziţiilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 în sensul de a suspenda procedura administrativă până la soluţionarea definitivă a sesizării penale sesizare ce a avut la bază Raportul final OLAF.

Se arată că intimata a emis titlul de creanţă la 26 mai 2014 şi a sesizat DNA cu acest titlu de creanţă.

Al treilea aspect de nelegalitate care priveşte pe fond soluţia recurată priveşte nelegalitatea şi netemeinicia susţinerilor din procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 26 mai 2014 care a preluat greşit toate constatările din Raportul final OLAF nr. O.G./2011/0854/B4 nr. 8347 din 26 martie 2014.

Se arată că au fost greşite constatările privind prezentarea de documente false în sprijinul cererii de finanţare greşita interpretare a clauzelor contractelor civile încheiate între societatea reclamantă şi B., greşita apreciere a achiziţiei publice efectuată de reclamantă.

Se solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

La dosar intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare şi concluzii scrise în termenul de amânare a pronunţării.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În cauză sentinţa atacată este motivată în fapt şi în drept cu respectarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. Nu poate fi reţinută pretinsa lipsă de obiectivitate, în cauză fiind respectate exigenţele prevăzute de art. 6 din CEDO privind echitatea procedurii, iar hotărârea recurată prin considerente argumentează soluţia de respingere dispusă conform dispozitivului.

Al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză sentinţa recurată prin care a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, aspectele de nelegalitate invocate nefiind întemeiate.

Primul aspect de nelegalitate invocat privind greşita respingere a excepţiei prescripţiei aplicării sancţiunii administrative.

În esenţă recurenta-reclamantă arată că nu i se aplică termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 de la închiderea programului deoarece abaterea a fost continuă şi a fost săvârşită în perioada 30 iulie-30 octombrie 2009, motiv pentru care este aplicabil termenul de 4 ani prevăzut de Regulamentul 2988/1995 fiind prescrisă aplicarea sancţiunii la data emiterii procesului-verbal din 26.05.2014.

În mod corect prima instanţă a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 deoarece legiuitorul european a lăsat la dispoziţia statului naţional posibilitatea de a aplica un termen mai lung decât termenul de 4 ani prevăzut în alin. (1) şi (2) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995.

Conform art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 "Dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare."

Astfel, conform normelor legale de mai sus, dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor efectuării ultimei plăţi în cadrul instrumentului de finanţare, motiv pentru care nu se poate pune în discuţie aplicarea prescripţiei dreptului material la acţiune în condiţiile în care finanţarea prin FEADR este încă în derulare.

Currtea nu va reţine argumentul recurentei pentru care i s-ar aplica termenul de 4 ani prevăzut de Regulamentul nr. 2988/1995 deoarece termenul de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului derulat de statul român, este unul care se aplică indiferent dacă finanţarea este acordată printr-un contract cu durată limitată de executare sau printr-un contract a cărei executare se desfăşoară pe o perioadă mai lungă de timp şi care beneficiază de alocări anuale, în condiţiile în care programul FEADR este în derulare aspect necontestat de reclamantă.

În ceea ce priveşte susţinerea aplicării retroactive a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 în ceea ce priveşte neregulile săvârşite sub imperiul legii noi respectiv O.G. nr. 79/2003 aceasta nu este fondată în ceea ce o priveşte interesul constatării ca prescrisă a măsurii sancţionării administrative.

Fără a nega aplicabilitatea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/2015 şi natura excepţiei prescripţiei ca fiind o excepţie de fond, în cauză Curtea constată că dreptul de a stabili obligaţia de plată nu era prescris la data emiterii procesului-verbal 26 mai 2014 deoarece în cauză era aplicabil tot un termen de 5 ani, "de la data închiderii programului dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare" art. 112 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003.

De asemenea, conform art. 2 alin. (8) - Durata de execuţie a contractului şi durata de valabilitate a contractului:

"Durata de valabilitate a contractului reprezintă durata de execuţie a contractului de finanţare, la care se adaugă 5 ani de monitorizare de la data ultimei plăţi făcută de Autoritatea Contractantă." (Ultima plată făcută de AFIR în contul reclamantei a fost în data de 30.09.2010)

Al doilea aspect de nelegalitate care priveşte refuzul pretins nelegal al autorităţii de a face aplicarea art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 Curtea îl constată nefondat.

În concret recurenta-reclamantă critică faptul că nu a fost suspendată de drept procedura administrativă a emiterii titlului de creanţă în condiţiile în care în baza aceleiaşi sesizări a Raportului final OLAF nr. x din 26.03.2014 a fost emis titlul de creanţă şi au fost sesizate şi organele de urmărire penală, procesul penal fiind în curs de soluţionare la data soluţionării prezentului recurs, situaţie necontestată de păţi.

Curtea, constată că în cauză existenţa sau inexistenţa abaterilor de la legalitate, ca neregulă în sensul dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 nu depind de existenţa unei fapte penale care presupune existenţa unei fraude în legătură cu obţinerea sau utilizarea unor fonduri comunitare.

În cauză sun aplicabile dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 respectiv:"În cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii privind posibile fraude, structurile de control prevăzute la art. 20 au obligaţia să sesizeze de îndată DLAF şi să continue activitatea de verificare şi întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, precum şi de recuperare a creanţelor bugetare conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, independent de desfăşurarea cercetării penale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)".

În cuprinsul deciziei de soluţionare intimata a identificat abaterile de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 în principal faţă de prevederile contractului de finanţare din 24.06.2009.

Al treilea aspect de nelegalitate cu privire la neregulile de fond contestate nu este fondat.

Intimata nu a interpretat greşit pe situaţia de fapt aspecte ce ţin de executarea unor contracte civile încheiate de recurentă şi terţe societăţi.

În mod corect verificându-se conduita părţilor implicate şi data emiterii unor facturi privind echipamentul finanţat în cadrul FEADR s-au constatat nereguli privind desfăşurarea procedurii de achiziţie. Fără a se putea afirma că aspectele sesizate reprezintă fapte penale, Curtea constată că există nereguli privind procedura pentru achiziţionarea echipamentului astfel:

Echipamentul, finanţat în cadrul FEADR a fost livrat la S.C. A. S.R.L. în 2007 şi 2008, cu mai mult de un an înainte de a fi achiziţionat oficial în 2009. Livrarea iniţială s-a efectuai printr-un contract de leasing.

Procedura de licitaţie organizată în august 2009 de către S.C. A. S.R.L. în cadrul contractului de finanţare din 24 iunie 2009 pentru achiziţionarea echipamentului din tabelul 1, a fost manipulată şi aranjată cu scopul de a îndeplini condiţiile schemei.

S.C. A. S.R.L. a simulat o procedură de licitaţie pentru achiziţionarea de echipament, conştientizând faptul că deja deţinea echipamentul printr-un contract de leasing.

Echipamentul livrat S.C. A. S.R.L. în 2007 era second hand la momentul achiziţiei sale oficiale de către S.C. A. S.A. în 2009.

În concret, în mod corect prin soluţia de respingere prima instanţă a menţinut ca legal emise actele contestate, neregulile în legătură cu desfăşurarea procedurii de achiziţie fiind corect indentificate în raport de actele prezentate de părţile şi de cronologia efectuării lor.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1485 din 26 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2017.