Causal link between ethnic origin and administrative inaction: failure to satisfy cumulative conditions for discrimination under Government Ordinance No. 137/2000
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower courts' decisions and ruling in favor of the respondent, the National Council for Combating Discrimination (CNCD), thereby keeping CNCD Decision No. 327/2014 in force. The dispute concerned an administrative law challenge where the appellants argued that the local municipality's failure to resolve their property-related requests since 2008 constituted discriminatory conduct based on ethnicity. The court determined that the appellants failed to prove a causal link between their ethnic background and the alleged disparate treatment, failing to demonstrate that similar requests from others in comparable situations were handled differently, nor that the administrative inaction was motivated by ethnicity. Relying on the cumulative elements for discrimination defined in Article 2(1) of Government Ordinance No. 137/2000, the court held that the absence of objective justification and lack of evidence for a protected criterion rendered the claims unfounded.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Causal link between ethnic origin and administrative inaction: failure to satisfy cumulative conditions for discrimination under Government Ordinance No. 137/2000: declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.11.2014 sub nr. x/32/2014 reclamanţii A. şi B. au formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 327 din 11 iunie 2014, pronunţată de Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosar nr. x/2013.
Prin sentinţa nr. 42/2015 din data de 23.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, precum şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanţii A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a O.G. nr. 137/2000 de către instanţa de fond în ceea ce priveşte analizarea legalităţii Hotărârii CNCD nr. 327 din 11 iunie 2014.
Recurenţii-reclamanţi arată că soluţia de respingere a acţiunii este nelegală şi bazată pe o interpretare greşită a situaţiilor de discriminare reclamate care nu au fost analizate corect şi în totalitate de prima instanţă.
Se arată că în mod greşit nu s-a reţinut fapta de discriminare sesizată şi care constă în faptul că din 2008 nu s-a rezolvat situaţia litigioasă a terenului pe care se află construcţia provizorie în care se desfăşoară activitatea recurenţilor.
În esenţă recurenţii-reclamanţi arată că nerezolvarea situaţiei cererilor s-a datorat etniei lor, ei fiind discriminaţi de către secretarul primăriei Bacău şi primarului Municipiului Bacău.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii şi anulării Hotărârii CNCD nr. 327 din 11 iunie 2014.
La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul a fost admis în principiu în baza încheierii din 18.05.2017.
La dosar recurenţii au formulat concluzii scrise.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Sentinţa recurată prin care s-a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor-recurenţi şi s-a menţinut ca legal emisă Hotărârea CDCD nr. 327 din 11 iunie 2014 prin care sesizarea recurenţilor privind cele 17 fapte pretins a fi fapte de discriminare a fost respinsă, a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000.
În mod corect prima instanţă a analizat legalitatea Hotărârii CNCD în raport de probatoriul administrat atât în faza administrativ-jurisdicţională cât şi în faţa instanţei de judecată, concluzionând în mod corect în sensul că nesoluţionarea cererilor recurenţilor şi care au format obiectul petiţiilor din 2008 şi respectiv 2010 nu constituie fapte de discriminare în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.
Prin O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare se defineşte că fapta de discriminarea este acel tratamentul diferit care are la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. (1) ("Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţa, pe baza de rasa, naţionalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasă, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată. precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii. folosinţei sau exercitării, in condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. ") şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile.
Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 criteriile de discriminare sunt: rasă, naţionalitate. etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu.
Astfel, potrivit definiţiei discriminării tratamentul diferit trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. (1) şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menţionat anterior.
Astfel, trebuie analizat dacă situaţia reclamată întruneşte elementele art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sub aspectul scopului sau efectului creat, ce a dat naştere ori nu unei circumstanţe concretizate generic în restricţie, excludere, deosebire sau preferinţă, şi care circumstanţiat la situaţia ipoteticelor victime, poate să îmbrace forma unui tratament diferit indus între persoane care se află în situaţii analoage sau comparabile, datorită unor criterii determinate şi care are ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege.
În acest sens, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii:
1. Existenţa unui tratament diferenţiat a unor situaţii analoage sau omiterea de a trata în mod diferit situaţii diferite, necomparabile.
2. Existenta unui criteriu de discriminare conform, art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările ulterioare.
3. Tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege.
4. Tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.
Raportat însă la elementele particulare ale petiţiei deduse soluţionării, nu se poate reţine un raport de cauzalitate între criteriul invocat, respectiv etnia petentului şi posibilul tratamentul diferit aplicat - cele 17 posibile fapte de discriminare, care să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege.
Din interpretarea dispoziţiilor legale reiese că pentru stabilirea unei fapte de discriminare este necesară existenţa unor criterii bine definite care în strânsă legătură de cauzalitate cu faptele reclamate să conducă la concluzia că o persoana a fost supusă fără vreo justificare obiectivă unei forme de deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă faţă de alte persoane aflate în situaţii comparabile.
Probele administrate în cauză nu sunt apte să demonstreze legătura de cauzalitate intre criteriul de discriminare utilizat de către persoana reclamată şi tratamentul diferenţiat, mai exact poziţia de discriminare/inferioritate în care actualul reclamant s-ar afla prin comparaţie cu persoane aflate în situaţii similare.
În cauză pentru nici una din faptele reclamate nu s-a probat faptul că nesoluţionarea favorabilă a unor cereri administrative ale recurenţilor a avut loc la bază apartenenţa etnică a acestora.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. şi B. împotriva sentinţei nr. 42 din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2017.