Jurisdictional conflict over EU-funded rural investment acts: central authority status and appellate venue under Law 554/2004
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice ruled in favor of the Court of Appeal of Bucharest, resolving a negative conflict of jurisdiction and ordering that the administrative case be heard by its Section VIII for Administrative and Fiscal Disputes, thereby reversing the declination of jurisdiction by the Bucharest Court and overriding the Cluj Court's declination. The dispute arose from an individual entrepreneur's challenge to a notification confirming the payment of a rural investment loan module and a subsequent decision rejecting an administrative complaint, involving claims for the reimbursement of eligible sums and the return of retained sanction amounts under a financing contract with the Agency for Rural Investment Financing and its regional center. The decisive legal basis was Article 10(1)(1) and Article 10(3) of Law No. 554/2004, which establish that actions challenging acts issued by central public authorities regarding non-reimbursable European Union funding fall under the material jurisdiction of the appellate courts, while the plaintiff’s choice of the court at the defendant authority's headquarters determined the alternative territorial jurisdiction in favor of Bucharest over the regional tribunal where the act was physically issued.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 135 C. proc. civ, art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, art. 135 din C. proc. civ, art. 399 alin. (1) C. proc. civ, art. 400 alin. (1) C. proc. civ; Jurisdictional conflict over EU-funded rural investment acts: central authority status and appellate venue under Law 554/2004: The dispute arose from an individual entrepreneur's challenge to a notification confirming the payment of a rural investment loan module and a subsequent decision rejecting an administrative complaint, involving claims for the reimbursement of eligible sums and the return of retained sanction amounts under a financing contract with the Agency for Rural Investment Financing and its regional center. The decisive legal basis was Article 10(1)(1) and Article 10(3) of Law No. 554/2004, which establish that actions challenging acts issued by central public authorities regarding non-reimbursable European Union funding fall under the material jurisdiction of the appellate courts, while the plaintiff’s choice of the court at the defendant authority's headquarters determined the alternative territorial jurisdiction in favor of Bucharest over the regional tribunal where the act was physically issued.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural provision cited as the legal basis for the High Court to resolve the conflict of jurisdiction.
Full text
Deliberând, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. Întreprindere Individuală a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale I Nord Est Iaşi:
(i) Anularea deciziei prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă şi înregistrată la AFIR sub nr. x din 26 martie 2016;
(ii) Anularea notificării 9800 din 19 noiembrie 2015 cu privire la confirmarea plăţii modul IV, ce face obiectul contractului de finanţare nr. x din 15 iulie 2013, a tuturor actelor care au stat la baza acestuia, precum şi a actelor subsecvente, cu consecinţa rambursării sumei eligibile de 13.733,06 RON şi restituirea sumelor de 12.144,96 RON reţinute cu titlu de sancţiune.
2. Hotărârile care au declanşat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 1505 din 26 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâtă, şi, în consecinţă, a declinat în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat faptul că obiectul prezentului litigiu, în raport de care urmează a se stabili şi competenţa de soluţionare a cauzei, îl reprezintă contestaţia formulată de reclamantă împotriva actului administrativ constând în Notificarea beneficiarului/furnizorului cu privire la confirmarea plăţii nr. 9800 din 19 noiembrie 2015, emis de Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Nord Est Iaşi.
Acest act nu este unul emis în cadrul unei proceduri de control reglementate de O.U.G. nr. 66/2011, ci este un act administrativ emis în soluţionarea unei cereri de plată formulată în cadrul desfăşurării, între reclamantă şi autoritate, a contractului de finanţare nr. x din 31 august 2015.
Dispoziţiile art. 10 alin. (1)¹ din Legea nr. 554/2004 prevăd că toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel. Întrucât actul administrativ este emis de un organ regional, revine Tribunalului competenţa de soluţionare a prezentei cauze.
Adresând cererea de chemare în judecată către Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta a înţeles să investească cu soluţionarea litigiului instanţa de la sediul pârâtului. Or, prin constatarea necompetenţei sale, Curtea reţine că are calitate de pârât emitentul actului atacat, respectiv Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Nord Est Iaşi, pârâta autoritate centrală fiind introdusă în litigiu exclusiv prin raportare la decizia de soluţionare a contestaţiei. Prin urmare, legătura litigiului cu instanţele din Bucureşti este una artificială, care nu poate avea efect sub aspectul stabilirii competenţei.
2.2. Prin sentinţa nr. 1438/2017/CA pronunţată în data de 20 septembrie 2017, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a tribunalului, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a prezentei cauze, a suspendat din oficiu judecata şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul s-a raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1)¹ şi la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, arătând că, în speţă, reclamanta A. Întreprindere Individuală a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AFIR, anularea notificării şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei, de respingere a contestaţiei administrative, introducând acţiunea în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, optând, astfel, pentru instanţa de la sediul instituţiei pârâte.
Cât timp autoritatea care avea competenţa să soluţioneze contestaţia este AFIR (autoritate centrala), Curtea de Apel Bucureşti este competentă material şi teritorial.
Faptul ca s-au delegat atribuţiile către centrul regional, nu schimba calitatea actului de a fi emis de către o autoritate centrala(AFIR), in condiţiile in care este emis şi semnat de către aceasta din urmă.
3. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, sesizată cu pronunţarea regulatorului de competenţă, judecând în conformitate cu dispoziţiile art. 135 C. proc. civ. şi analizând obiectul cauzei deduse judecăţii, precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reclamanta A. Întreprindere Individuală a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea deciziei din data de 15.02.2016, emisă de AFIR, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de reclamantă împotriva unei notificări de respingere la plată a unor cheltuieli neeligibile.
În actul contestat se precizează că respectiva decizie este definitivă în sistemul căilor administrative de atac şi poate fi atacată în termen de 6 luni de la comunicare la Curtea de Apel Iaşi sau la Curtea de Apel Bucureşti, potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Această prevedere este în acord cu dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, deoarece actul este emis de o autoritate publică centrală - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi are ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială alternativă, reglementată de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se constată că reclamanta a optat pentru învestirea instanţei de la sediul pârâtei, care se află în Municipiul Bucureşti.
În consecinţă, în temeiul art. 135 din C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va soluţiona conflictul de competenţă, în sensul stabilirii competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale I Nord Est Iaşi, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2017.