Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3654/2017 AI generated

Route-award session ordered redone; clarification refusal and costs award upheld on appeal.

Case Number Decizia nr. 3654/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeals filed by the road authority and one competing transport company against two first-instance rulings, thereby upholding the lower court's refusal to clarify the operative part of a prior judgment and its award of 720 RON in costs to the successful claimant; consequently, the original 2013 judgment remains in force, requiring the authorities to redo the route-award session for the Galați–Brăila intercounty transport route without applying criterion 6 of Annex 2 to Order MTI 1640/2012 and with verification of the criterion under point 9 of that annex. The underlying dispute was an administrative challenge to a public tender for intercounty transport route licenses, in which the claimant alleged unlawful evaluation criteria; the appeals court held that the operative text of the 2013 judgment was sufficiently clear—referring back to the judgment's reasoning and the prior appellate decision—and that clarifying it would exceed the court's role, while the costs award was proportionate. The decision rests on Article 488(1)(8) and Article 496 of the Romanian Code of Civil Procedure, applying the principle that a court may not exceed the limits of the claims submitted (Article 22(6)).

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Route-award session ordered redone; clarification refusal and costs award upheld on appeal: The underlying dispute was an administrative challenge to a public tender for intercounty transport route licenses, in which the claimant alleged unlawful evaluation criteria; the appeals court held that the operative text of the 2013 judgment was sufficiently clear—referring back to the judgment's reasoning and the prior appellate decision—and that clarifying it would exceed the court's role, while the costs award was proportionate. The decision rests on Article 488(1)(8) and Article 496 of the Romanian Code of Civil Procedure, applying the principle that a court may not exceed the limits of the claims submitted (Article 22(6)).

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code licensing procedure non-administrative dispute challenge of administrative decisions road transport public transport

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 C. proc. civ.

Basis for dismissing the appeals as unfounded.

Art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Procedural provision applied in the dispositive as the ground for the appeals and the court's review.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.04.2013, în dosar nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila a formulat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor, Autoritatea Rutieră Română, Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., contestaţie la licitaţia privind atribuirea programului de transport interjudeţean 2013-2019 şi a rezultatelor obţinute la atribuirea din 28.02.2013 pentru cod traseu 22723. Totodată, reclamanta a solicitat ca instanţa să dispună suspendarea efectelor licitaţiei de atribuire din 28.02.2013.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 224 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei Ministerul Transporturilor şi a respins cererile privind anularea actului administrativ şi obligaţiei de "a face" formulate în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor, Autoritatea Rutiera Română - A.R.R., Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, S.C. D. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor A.R.R., C.N.M.S.I., S.C. D. S.R.L. Brăila, S.C. C. S.R.L. Brăila şi S.C. B. S.R.L. Brăila, şi a respins ca nefondat capătul de cerere privind suspendarea efectelor licenţei de traseu, a obligat pe pârâtele A.R.R. şi C.N.M.S.I. să reia şedinţa de atribuire traseu transport interjudeţean Galaţi - Brăila fără aplicarea criteriului prevăzut la punctul 6 din Anexa 2 a O.M.T.I. 1640/2012 şi cu verificarea îndeplinirii de către reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila şi de către pârâtele S.C. D. S.R.L. Brăila, S.C. C. S.R.L. Brăila şi S.C. B. S.R.L. Brăila a criteriului prevăzut de punctul 9 din Anexa 2 a O.N.T.I. 1640/2012, a obligat pe pârâta A.R.R.- să elibereze noi licenţe de transport interjudeţean potrivit rezultatului şedinţei de atribuire efectuate conform celor mai sus dispuse.

3. Calea de atac exercitată împotriva sentinţei de fond

Împotriva sentinţei civile nr. 224 din 24 octombrie 2013 pronunţate de instanţa de fond au formulat recursuri pârâţii S.C. D. S.R.L., Autoritatea Rutieră Română, S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L., Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (în prezent Agenţia pentru Agenda Digitală a României).

Prin decizia civilă nr. 4043 din 17 decembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile pârâţilor, ca nefondate.

4. Cererea de lămurire a sentinţei de fond

Prin cererea adresată Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.01.2016, înregistrată în dosar nr. x/2013, pârâta Autoritatea Rutieră Română a solicitat lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 224 din 24 octombrie 2013 pronunţate de instanţa de fond cu privire la înţelesul menţiunii de obligare "să reia şedinţa de atribuire" astfel: A.R.R. şi C.N.M.S.I. au obligaţia de a relua şedinţa de atribuire din data de 28.02.2013 cu verificarea îndeplinirii de către reclamantă şi pârâte la data de referinţă a şedinţei din data de 28.02.2013 a criteriului prevăzut la punctul 9 din Anexa 2 a O.M.T.I. 1640/2012 sau de a organiza o nouă şedinţă de atribuire cu verificarea îndeplinirii de către reclamantă şi pârâte la data de referinţă a acestei şedinţe de atribuire a criteriului prevăzut la punctul 9 din Anexa 2 a O.M.T.I. 1640/2012.

5. Soluţia instanţei de fond asupra cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 224 din 24 octombrie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin încheierea din 23 martie 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea pârâtei Autoritatea Rutieră Română de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 224 din 24 octombrie 2013 pronunţate de instanţa de fond.

6. Cererea de completare a dispozitivului încheierii de şedinţă din 23 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin cererea adresată Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.03.2016, în dosar nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat completarea dispozitivului încheierii de şedinţă din 23 martie 2016 pronunţate de instanţa de fond, în sensul obligării pârâtei Autoritatea Rutieră Română la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în legătură cu cererea de lămurire dispozitiv.

7. Soluţia instanţei de fond asupra cererii de completare a dispozitivului încheierii de şedinţă din 23 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin încheierea din 14 aprilie 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantei A. S.R.L. de completare a dispozitivului încheierii de şedinţă din 23 martie 2016 pronunţate de instanţa de fond, dispunând completarea încheierii, în sensul obligării pârâtei Autoritatea Rutieră Română la plata către reclamantă a sumei de 720 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

8. Calea de atac exercitată în cauză împotriva soluţiei instanţei de fond asupra cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 224 din 24 octombrie 2013 şi asupra cererii de completare a dispozitivului încheierii de şedinţă din 23 martie 2016

8.1. Împotriva încheierii din 23 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă cererea pârâtei A.R.R. de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 224 din 24 octombrie 2013 pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs pârâta D. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond spre rejudecarea cererii de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 224 din 24 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.

A susţinut recurenta-pârâtă D. S.R.L. că se impune lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 224/2013 pentru faptul că, în actuala formulare ambiguă şi vădit neclară, prin aplicarea sa, se creează premisa directă a reluării procedurii contestaţiilor împotriva unei viitoare licitaţii.

Totodată, a menţionat recurenta că este necesar ca dispozitivul sentinţei ce constituie titlu executoriu să fie clar în conţinutul său, fără a lăsa posibilitatea interpretării sale în raport de considerentele exprimate în cuprinsul hotărârii a cărei lămurire s-a solicitat.

A mai arătat recurenta că menţionarea în dispozitivul sentinţei civile nr. 224/2013 a Curţii de Apel Galaţi a prevederilor punctului 6 din Anexa 2 a Ordinului M.T.I. nr. 1640/2012 şi ale punctului 9 din Anexa 2 a O.M.T.I. nr. 1640/2012 nu înseamnă automat că pârâta ARR ar deţine suficiente criterii pentru punerea în executare a acestui titlu, instanţa având rolul activ ca, în raport de aceste norme, să stabilească concret şi fără dubiu de interpretare cum trebuie pusă în aplicare hotărârea judecătorească.

A apreciat recurenta că este nelegală încheierea recurată pentru faptul că, prin modul defectuos de exprimare a primei instanţe, cuprins în dispozitivul sentinţei nr. 224/2013, s-a creat premisa existenţei a două momente diferite la care să se realizeze şedinţa de atribuire traseu.

8.2. Împotriva încheierii din 23 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă cererea pârâtei A.R.R. de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 224 din 24 octombrie 2013 pronunţate de instanţa de fond, precum şi împotriva încheierii din 14 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă cererea reclamantei A. S.R.L. de completare a dispozitivului încheierii de şedinţă din 23 martie 2016 pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs pârâta Autoritatea Rutieră Română, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii din data de 23.03.2016 al cărei dispozitiv a fost completat prin încheierea de şedinţă din data de 14.04.2016 şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 224/2013 şi reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de Cabinetul de Avocatură E..

A susţinut recurenta ARR că cererea sa de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. x/2013 a Curţii de Apel Galaţi a vizat modalitatea în care trebuia reluată şedinţa de atribuire a licenţelor de traseului interjudeţean Galaţi-Brăila, în raport de care se verifică criteriul prevăzut la pct. 9 din Anexa 2 la OMTI nr. 1640/2012, respectiv la data de 28.02.2013, ori la data de referinţă care reprezintă prima zi din calendarul atribuirii electronice.

Menţionarea în dispozitivul sentinţei a criteriului prevăzut de pct. 9 din Anexa 2 a OMTI nr. 1640/2012 nu evidenţiază raţionamentul avut în vedere de judecătorul fondului cu privire la modalitatea în care trebuie reluată şedinţa de atribuire a traseului interjudeţean Galaţi-Brăila, astfel că nu se poate susţine că ARR deţine suficiente criterii pentru a pune sentinţa în aplicare, fiind necesară lămurirea solicitată de către ARR.

A mai susţinut recurenta că este nefondată susţinerea primei instanţe referitoare la crearea de către această instituţie publică a două momente diferite la care să se realizeze şedinţa de atribuire a licenţei de traseu, iar afirmaţia judecătorului fondului referitoare la corelarea prevederilor din dispozitiv cu aspectele arătate în considerentele sentinţei a cărei lămurire s-a solicitat nu poate fi acceptată, fiind necesară admiterea cererii de lămurire pe care aceasta a formulat-o.

În privinţa încheierii de şedinţă din data de 14.04.2016, prin care s-a admis cererea de completare a dispozitivului încheierii de şedinţă din 23.03.2016, în sensul obligării pârâtei ARR la plata către reclamanta A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 720 RON, a susţinut recurenta ARR că este nelegală această hotărâre pentru că prima instanţă nu a verificat proporţionalitatea acestor cheltuieli raportat la activitatea prestată şi cheltuielile reale ale apărătorului ales al societăţii A. S.R.L.

A mai arătat recurenta ARR că apărătorul ales care a pretins cheltuielile acordate prin încheierea din 14.04.2016 nu a formulat întâmpinare în cauză, iar cheltuielile de deplasare de la sediul său profesional la instanţa învestită cu soluţionarea cererii de lămurire nu sunt însemnate, fiind vorba despre situarea acestor sedii în acelaşi municipiu, fapt ce face ca suma solicitată să nu aibă un caracter rezonabil.

9. Apărările formulate în cauză

9.1. Prin întâmpinarea la recursul pârâtei A.R.R., intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar prin întâmpinarea la recursul pârâtei D. S.R.L., intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului sub forma lipsei de interes, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată aferente acestei faze procesuale, constând în onorariu avocaţial în sumă de 840 RON, potrivit chitanţei ataşate în original la fila 35 din dosarul cauzei.

9.2. Prin întâmpinarea la recursul pârâtei D. S.R.L., intimata-pârâtă A.R.R. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din data de 23.03.2016 al cărei dispozitiv a fost completat prin încheierea de şedinţă din data de 14.04.2016 şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 224/2013.

9.3. Prin întâmpinarea la recursurile formulate de pârâtele D. S.R.L. şi A.R.R., intimata-pârâtă Agenţia pentru Agenda Digitală a României a invocat excepţia nulităţii recursurilor pentru nemotivare, iar pe fond, respingerea recursurilor ca nefondate.

9.4. Prin notele scrise, înregistrate la dosar la 25 octombrie 2017, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat admiterea în parte a recursurilor formulate de recurentele-pârâte D. S.R.L. şi A.R.R., în sensul admiterii cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 224/2013, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosar nr. x/2013, ca urmare a modului în care Autoritatea Rutieră Română a înţeles deja să pună în aplicare această sentinţă la data de 17.05.2016.

A susţinut intimata A. S.R.L. că, deşi iniţial şi-a exprimat poziţia procesuală în sensul respingerii recursurilor declarate în cauză împotriva încheierii de şedinţă din 23.03.2016, ulterior, dată fiind modalitatea în care recurenta ARR a înţeles să pună în executare sentinţa civilă nr. 224/2013, şi-a reconsiderat această poziţie, solicitând, ca atare, să fie lămurit dispozitivul titlului executoriu în sensul obligării celor două instituţii pârâte, ARR şi AADR să organizeze o nouă şedinţă de atribuire a traseului interjudeţean Galaţi-Brăila, cod 22723, prin publicarea calendarului şi organizarea întregii proceduri de atribuire, prin sistemul informatic administrat de AADR, în conformitate cu dispoziţiile OMT nr. 980/2011 şi ale OMTI nr. 1640/2012.

În susţinerea acestui punct de vedere a arătat intimata A. S.R.L. că, după pronunţarea încheierii din 23.03.2016, cele două instituţii pârâte, ARR şi AADR, au înţeles să pună în aplicare sentinţa nr. 224/2013, dar, în opinia intimatei, într-un mod care vine în contradicţie cu înseşi considerentele acesteia şi cu cele ale deciziei pronunţate de ÎCCJ în calea recursului, în sensul publicării pe site-ul ARR la data de 17.05.2016 a rezultatelor reluării şedinţei de atribuire electronică din data de 28.02.2013, în urma căreia societatea A. S.R.L. a fost descalificată, fiindu-i retrase toate cele 22 de licenţe emise pentru traseul Galaţi-Brăila cod 22723.

A mai menţionat intimata A. S.R.L. că a ajuns în situaţia absurdă ca, prin propria sa contestaţie împotriva actului administrativ să-şi înrăutăţească situaţia creată prin emiterea respectivului act, fapt ce contravine principiilor de drept şi morală.

În concluzie, a arătat intimata că singura modalitate de a pune în aplicare sentinţa civilă nr. 224/2013 este aceea de a organiza o nouă şedinţă de atribuire cu verificarea îndeplinirii de către operatorii de transport participanţi, la data de referinţă a acestei şedinţe, a criteriului prevăzut la punctul 9 din Anexa 2 a OMTI nr. 1640/2012, nu la data de referinţă a şedinţei din 28.02.2013.

II. Soluţia instanţei de recurs asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâte sunt nefondate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Ca o chestiune prealabilă, se reţine că recursurile declarate în cauză sunt motivate în fapt şi în drept, criticile formulate putând fi încadrate în motivele de casare indicate de titularii căilor de atac, dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recursul declarat de pârâta D. S.R.L. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă criticile aduse încheierii de şedinţă din 23.03.2016 pot fi circumscrise doar motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 C. proc. civ., nefiind formulate în mod distinct argumente care să privească existenţa unor motive contradictorii sau străine de fondul cauzei ori lipsa unor motive pe care se întemeiază hotărârea pronunţată.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta ARR, criticile acesteia au fost corect încadrate în temeiul de drept indicat în cuprinsul căii de atac formulate împotriva încheierii din 23.03.2016 şi împotriva încheierii din 14.04.2016, motivul de casare fiind cel reglementat de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, excepţia nulităţii recursurilor declarate în cauză, invocată de intimata-pârâtă AADR, are un caracter pur formal, fiind, evident, nefondată.

În atare condiţii, Înalta Curte va examina în mod unitar cele două recursuri cu care a fost învestită, reţinând că sunt comune criticile ambelor părţi, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 224/2013, formulată de pârâta ARR, a vizat două momente susceptibile, în opinia sa, de luat în calcul în privinţa obligaţiei sale de reluare a şedinţei de atribuire, respectiv cel al datei de referinţă 28.02.2013, ori cel al unei noi date de referinţă, conform calendarului pe care urmează a-l stabili, conform prevederilor OMTI nr. 1640/2012.

Respingând ca nefondată această cerere de lămurire, prima instanţă a reţinut că pârâta ARR a creat în mod artificial premisa celor două momente la care să realizeze şedinţa de atribuire a licenţei pentru traseul interjudeţean Galaţi-Brăila, cod 22723, obligaţiile statuate în dispozitiv în sarcina instituţiilor pârâte pentru care s-a reţinut calitatea lor procesuală pasivă urmând a fi interpretate prin corelare cu considerentele respectivei sentinţe, în care au fost expuse pe larg prevederile legale nesocotite de pârâte la atribuirea traseelor de transport interjudeţean.

Soluţia primei instanţe a fost confirmată în calea controlului judiciar, în care a statuat Înalta Curte, în Decizia nr. 4043 din 17 decembrie 2015, că în mod corect a sancţionat prima instanţă comportamentul autorităţii/instituţiei pârâte AARD prin obligarea de a se relua procedura de licitaţie, în condiţii legale, analiza îndeplinirii condiţiilor solicitate participanţilor conform Anexei 2 a Ordinului MTI nr. 1640/2012 fiind raportată la momentul datei de referinţă pentru atribuirea ce a fost contestată, obiectul acţiunii în contencios administrativ de faţă fiind indisolubil legat de această dată, ce a determinat verificarea cerinţelor legale pentru atribuirea punctajului fiecărui operator de transport participant, în funcţie de respectarea sau nu a criteriilor de evaluare cuprinse în Anexa 2 a Ordinului MTI nr. 1640/2012.

De altfel, folosirea noţiunii de "reluare a procedurii de licitaţie", atât de către judecătorul fondului, cât şi de către instanţa de recurs, în raport de data de referinţă la care reclamanta A. S.R.L. a invocat anumite aspecte de nelegalitate în privinţa documentaţiei depuse de ceilalţi operatori de transport interesaţi, pe care i-a chemat în judecată, este suficientă pentru a pune în aplicare sentinţa civilă nr. 224/2013 astfel cum a fost pronunţată, fără a fi necesară lămurirea sa, sintagma uzitată în cuprinsul dispozitivului fiind de natură a conduce către o singură soluţie posibilă, fără existenţa vreunui dubiu în această privinţă.

În atare condiţii, nu poate fi primit nici punctul de vedere al intimatei reclamante A. S.R.L., prin care solicită nu doar a fi lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 224/2013, ci exprimă clar opţiunea sa între cele două variante de aplicare a dispoziţiilor statuate în sarcina autorităţilor/instituţiilor pârâte ARR şi AADR. Această solicitare este de natură să încalce principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, ce impune, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., obligaţia judecătorului de "a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Concluzionând, reţine Înalta Curte că, în soluţionarea cererii de lămurire dispozitiv, prima instanţă a reţinut corect că nu poate fi vorba de dispoziţii care sunt susceptibile de interpretări diferite, iar considerentele sale decizorii pot fi avute în vedere în asigurarea aducerii la îndeplinire de către pârâtele ARR şi AADR a obligaţiilor impuse prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 224/2013 a Curţii de Apel Galaţi.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta ARR împotriva încheierii de şedinţă din 14.04.2016, critica vizând cheltuielile de judecată la care a fost obligată această parte în favoarea reclamantei A. S.R.L., reţine instanţa de control judiciar că suma acordată cu titlul de cheltuieli de judecată este una într-un cuantum rezonabil, apărătorul ales al reclamantei fiind prezent la termenul de judecată din data de 17.03.2016, îndeplinind astfel obligaţii profesionale în contul onorariului solicitat.

În referire la solicitarea intimatei-reclamante A. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, dată fiind poziţia sa procesuală modificată prin notele scrise depuse la dosar, în care a cerut să fie admise în parte recursurile declarate, în sensul lămuririi dispozitivului într-o singură posibilitate agreată de această parte, reţine Înalta Curte că aceste cheltuieli nu pot fi acordate, în raport de soluţia pronunţată asupra recursurilor declarate în cauză, intimata solicitantă a acestor cheltuieli nefiind, în atare situaţie, în poziţia celei care a câştigat în defavoarea celorlalte părţi litigante.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele D. S.R.L. şi ARR împotriva încheierii de şedinţă din 23.03.2016, pe care o va menţine astfel cum a fost pronunţată, respingând, totodată, recursul declarat de pârâta ARR împotriva încheierii de şedinţă din 14.04.2016, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva încheierilor din 23 martie 2016 şi 14 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâta societatea D. S.R.L. împotriva încheierii din 23 martie 2016, pronunţată de aceeaşi instanţă, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2017.