VAT liability of natural person for continuous land resales and correct calculation of tax-inclusive transaction prices

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei. Procedura derulată în primul ciclu procesual.

Obiectul acţiunii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2010 din 22.10.2010, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 5 solicitând anularea Deciziei de soluţionare contestaţie nr. 300 din 10.08.2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - Biroul Soluţionare Contestaţii, Deciziei de impunere nr. 429 din 20 mai 2010 şi Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 20 mai 2010 emise de Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 5, precum şi constatarea ca fiind nedatorat debitul fiscal în sumă totală de 629.238 RON, respectiv taxă pe valoarea adăugată în sumă de 284.981 RON şi majorări de întârziere în sumă de 344.257 RON.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în plan procedural, organul de inspecţie fiscală nu avea prerogativa legală de a califica prin intermediul unui raport de inspecţie fiscală statutul civil subiectiv al unei persoane fizice neînregistrate voluntar în scop de TVA, iar în speţă, nu era subiect fiscal, în sensul că nu s-a înregistrat voluntar în scop de TVA, anterior declanşării inspecţiei fiscale, în timpul inspecţiei fiscale şi nici ulterior acesteia, iar organul de control fiscal nu avea abilitatea legală de a-i atribui statutul subiectiv de persoană impozabilă în scop de TVA.

Reclamantul a considerat că organele ANAF nu au drept de control, asupra persoanelor care nu au calitatea de contribuabil, respectiv nu au fost înregistrate fiscal sau asupra persoanelor care nu figurează pentru perioada supusă controlului ca fiind înregistrate fiscal, chiar dacă înregistrarea fiscală se face ca urmare a declaraţiei depuse de către contribuabili sau ca urmare a declarării din oficiu de către organele teritoriale ale ANAF.

A mai precizat că organul administrativ de control fiscal a acţionat, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) teza întâi din Legea nr. 554/2004, cu exces de putere.

În opinia reclamantului, interpretările propuse de organele de control unor prevederi ale C. fisc. nu concordă pe fond nici cu interpretările Curţii Europene de Justiţie de la Luxemburg şi nici cu unele dintre propriile concluzii ale organelor de control expuse în chiar cuprinsul raportului de inspecţie fiscală.

S-a mai susţinut că, organul fiscal a calculat prin adăugare, şi nu prin deducere, TVA de colectat la sumele încasate cu titlu de contravaloare a vânzării bunurilor imobile, fără a oferi nici un fel de explicaţie cu privire la această opţiune de calcul.

Reclamantul a învederat că TVA a fost pretins cu ignorarea incidenţei scutirii speciale până la data de 31.12.2007, aplicabilă şi în speţă.

În opinia sa, taxa pe valoarea adăugată a fost pretinsă cu ignorarea dreptului de deducere. Astfel, organul fiscal nu a ţinut cont nici de faptul că cumpărătorii persoane juridice înregistrate în scop de TVA ar fi avut drept de deducere în aceeaşi măsură în care reclamantul ar fi avut obligaţia de a colecta TVA, ceea ce înseamnă că statul nu a avut nici un prejudiciu din neînregistrarea acestuia în scop de TVA.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Sector 5 s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3105 din 27.04.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

3. Recursul împotriva hotărârii instanţei de fond

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, recurs ce a fost admis prin Decizia nr. 3101 din 02 iulie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Prin decizia menţionată s-a reţinut că recurentul-reclamant a realizat în anul 2006 trei tranzacţii cu terenuri extravilane, conform celor reţinute de organele fiscale, însă la dosar nu s-au depus contractele încheiate şi nu s-au făcut dovezi în sensul exercitării unei activităţi economice ce are caracter de continuitate, iar pentru calificarea activităţii ca fiind de natură economică numărul şi mărimea vânzărilor realizate nu constituie în sine un criteriu suficient pentru calificarea activităţii în sensul arătat.

De asemenea, faptul că anterior înstrăinării, persoana interesată a procedat la împărţirea terenului în loturi în vederea obţinerii unui preţ total mai mare s-a reţinut că nu este prin el însuşi determinant, acesta putându-se înscrie în cadrul gestiunii patrimoniului personal al persoanei interesate.

A constatat instanţa de recurs că nu există dovezi că s-au făcut demersuri pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor în vederea edificării de locuinţe, etc., instanţa de fond pronunţând o hotărâre criticabilă, fără a lămuri pe deplin situaţia de fapt.

Totodată s-a reţinut că instanţa de fond avea obligaţia să stabilească dacă reclamantul este persoană impozabilă în sensul art. 127 C. fisc., în raport de cele menţionate anterior.

În opinia instanţei, numai dacă răspunsul la această întrebare era pozitiv, urma să fie analizată critica referitoare la înregistrarea din oficiu în scopul plăţii TVA şi a calculului taxei.

În speţă, organul fiscal a calculat TVA prin adăugare la preţul tranzacţiei, ceea ce pare a fi contrar normelor de drept european.

II. Procedura derulată în al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3205 din 2 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul A., a anulat Decizia de soluţionare contestaţie nr. 300 din 10.08.2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - Biroul Soluţionare Contestaţii, Decizia de impunere nr. 429 din 20 mai 2010 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 20 mai 2010 emise de Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 5 şi a exonerat reclamantul de la plata taxei pe valoarea adăugată stabilită suplimentar în cuantum de 284.981 RON şi a majorărilor de întârziere în cuantum de 344.257 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că prin Decizia de impunere nr. 429 din 20.05.2010 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 5 în urma întocmirii Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 20.05.2010 s-au stabilit în sarcina reclamantului A. obligaţii suplimentare de plată constând în taxă pe valoarea adăugată în sumă de 284.981 RON şi majorări de întârziere în sumă de 344.257 RON.

La stabilirea acestor obligaţii suplimentare de plată, organele fiscale au avut în vedere că în perioada 2005 - 2009 reclamantul a efectuat 29 de tranzacţii imobiliare, pe baza cărora au apreciat că acesta desfăşoară o activitate economică cu caracter de continuitate şi are calitatea de persoană impozabilă potrivit art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.. A mai reţinut că în urma vânzării autentificate sub nr. x din 14 aprilie 2006, contribuabilul a depăşit cifra de afaceri de 2 miliarde RON, astfel că trebuia să se înscrie ca plătitor de TVA începând cu data de 01.05.2006, potrivit prevederilor art. 152 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Pentru următoarele două tranzacţii realizate în anul 2006, şi anume tranzacţiile cu terenuri extravilane autentificate sub nr. x din 21 decembrie 2006 şi nr. 4567 din 21 decembrie 2006, organele fiscale au apreciat că se impunea plata de TVA, motiv pentru care a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată TVA în cuantum de 284.981 RON, aferentă celor două tranzacţii, calculată prin aplicarea cotei de 19% la preţul prevăzut în contractele de vânzare-cumpărare.

Organele fiscale au calculat şi accesorii conform art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., în cuantum de 344.257 RON, accesorii calculate până la data de 19.05.2010.

Împotriva deciziei de impunere, reclamantul a formulat contestaţie administrativă, ce a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia de soluţionare contestaţie nr. 300 din 10.08.2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - Biroul Soluţionare Contestaţii.

Curtea a apreciat că nu există dovezi din care să rezulte că reclamantul a luat măsuri active de comercializare a terenului prin mobilizarea unor mijloace similare celor utilizate de un producător, comerciant sau prestator de servicii, cum ar fi realizarea pe aceste terenuri a unor lucrări de viabilizare precum şi punerea în aplicare a mijloacelor de comercializare specifice.

De asemenea, s-a reţinut că terenurile respective au fost achiziţionate ca terenuri agricole extravilane şi vândute în aceeaşi formă ca şi cea în care au fost achiziţionate, fără ca reclamantul să efectueze vreo lotizare a terenurilor şi fără a le schimba categoria de folosinţă.

Singurul aspect constatat de instanţă ca fiind unul similar comportamentului unui comerciant, în ceea ce priveşte cele trei tranzacţii relevante realizate în anul 2006, este acela că două dintre cele trei terenuri au fost achiziţionate de reclamant la perioade de timp foarte apropiate de momentul revânzării (3 zile în cazul tranzacţiei din aprilie 2006 şi 24 de zile în cazul uneia dintre tranzacţiile din decembrie 2006), însă, totuşi, aceste elemente nu sunt măsuri active de comercializare şi nu pot avea un caracter univoc în sensul concluziei că reclamantul a desfăşurat o veritabilă activitate economică, ci nu doar o simplă exercitare a dreptului său de proprietate.

Astfel, Curtea a reţinut că organele fiscale au apreciat eronat că reclamantul a desfăşurat o activitate economică cu caracter de continuitate întrucât nu există dovezi din care să rezulte că reclamantul a luat măsuri active de comercializare a respectivelor terenuri.

În aceste condiţii, s-a apreciat că este nelegală considerarea reclamantului ca fiind persoană impozabilă, în sensul art. 127 din C. fisc., şi, implicit, obligarea acestuia la plata de TVA şi accesorii pentru tranzacţiile cu terenuri realizate în anul 2006.

Calea de atac exercitată. Recursul

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice.

În motivarea recursurilor formulate recurentele au susţinut, în esenţă, următoarele critici comune:

- în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului întrucât din înscrisurile depuse în cauză şi din constatările organului de inspecţie fiscală, rezultă că în perioada 2005 -2009, reclamantul A. a desfăşurat succesiv mai multe tranzacţii imobiliare (în total un număr de 75), obţinând în mod continuu venituri din astfel de activităţi, astfel că operaţiunile economice se supun taxării, încă din anul 2006;

- caracterul de continuitate al operaţiunilor în cauză este dat de existenţa contractelor succesive de vânzare a terenurilor, de faptul că acestea nu se înscriu în cadrul administrării normale a patrimoniului familial, nu au caracter ocazional;

- operaţiunile efectuate de reclamant intră în sfera de aplicare a TVA-ului, prin îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 126 alin. (1) C. fisc., născându-se obligaţia înregistrării ca plătitor de TVA, respectiv înregistrarea în scopuri de TVA, în condiţiile în care a depăşit plafonul de scutire de 200.000 RON în luna aprilie 2006, devenind plătitor de TVA începând cu 1.05.2006, conform disp. art. 152 alin. (1) şi (3), art. 153 alin. (1) din C. fisc., obligaţie neîndeplinită în cauză.

Astfel, în mod corect, în perioada 01.05.2006 - 31.12.2006, organele de inspecţie fiscală au constatat faptul că valoarea tranzacţiilor în sfera de aplicare a TVA-ului este în cuantum de 1.449.900 RON căruia îi corespunde un TVA de plată de 284.981 RON, cu majorări de întârziere aferente în cuantum de 344.257 RON (perioada de aplicare a majorărilor 26.01.2007 - 19.05.2010).

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, susţinând temeinicia şi legalitatea sentinţei recurate şi combătând criticile recurentelor.

În esenţă, intimatul-reclamant a susţinut că nu are calitatea de persoană impozabilă din perspectiva TVA, întrucât nu a luat măsuri active de comercializare a terenurilor, acestea fiind vândute în stadiul în care au fost achiziţionate, invocând şi jurisprudenţa CJUE în cauzele C-180/10 şi C-181/10.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Deşi nu au fost structurate, criticile formulate de recurente se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând cauza, recursurile formulate şi din perspectiva art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, apreciază că acestea sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin actele administrative fiscale contestate în cauză, organul de control a constatat că în perioada 1.05.2006 - 31.12.2006, valoarea tranzacţiilor efectuate de reclamant în sfera de aplicare a TVA este în sumă de 1.499.900 RON, căreia îi corespunde TVA aferent în sumă de 284.981 RON, precum şi majorări de întârziere în perioada 26.01.2007 - 19.05.2010 în sumă de 344.257 RON.

În mod greşit instanţa de fond, după casare, a reţinut că organele fiscale au apreciat eronat că reclamantul a desfăşurat o activitate economică cu caracter de continuitate, că este persoană impozabilă în sensul aert. 127 C. fisc., revenindu-i obligaţia de plată a TVA şi accesorii pentru tranzacţiile cu terenuri realizate în anul 2006.

În raport de suplimentarea probatoriului cu actele depuse la dosar, după casare, respectiv contractele de vânzare-cumpărare, se confirmă cele reţinute de organele de inspecţie fiscală în ceea ce priveşte tranzacţiile imobiliare cu terenuri efectuate de reclamant în perioada 14 aprilie 2006 - 31.12.2006, respectiv depăşirea plafonului de 200.000 RON în luna aprilie 2006, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1695 din 14.04.2006, în valoare de 284.387,5 RON, urmat de contractele nr. x din 21.12.2006 şi nr. 4567 din 21.12.2006 .

Cumpărarea de terenuri a fost făcută în scopul revânzării acestora şi obţinerii de venituri.

De altfel, această situaţie nu a fost contestată.

De asemenea, nu este contestat în cauză că reclamantul în perioada 1.01.2005 - 31.12.2009 a realizat 46 de achiziţii şi 29 operaţiuni de vânzări de terenuri.

Potrivit art. 127 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, în forma aplicabilă atât în perioada 01.01.2006 - 31.12.2006, cât şi începând cu data de 01.01.2007:

"(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoana care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.

(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, in scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate".

În aplicarea prevederilor alin. (2) al art. 127 enunţat mai sus, legiuitorul, prin normele metodologice de aplicare a C. fisc., aduce precizări suplimentare, stipulate la pct. 2 alin. (1), respectiv pct. (3) alin. (1), în funcţie de perioada incidentă operaţiunilor în cauza, din Normele metodologice de aplicare a art. 127 alin. (2) din C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 44/2004 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, pentru anul 2006:

"(1) Nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din C. fisc., obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale".

Astfel, din prevederilor legale mai sus menţionate, se retine ca o persoana fizica reprezintă persoana impozabila în sensul titlului VI privind taxa pe valoarea adăugata în condiţiile în care "desfăşoară, de o maniera independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi".

Potrivit acestor prevederi legale, pentru alte operaţiuni decât vânzarea de bunuri utilizate in scopuri personale, persoana fizică devine persoana impozabilă dacă activitatea desfăşurată are caracter de continuitate, sau mai bine spus, din punct de vedere fiscal operaţiunile au caracter de continuitate atunci când nu pot fi considerate operaţiuni ocazionale.

Astfel, persoanele fizice care obţin venituri din vânzarea locuinţelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de acestea pentru scopuri personale nu se considera a fi desfăşurat o activitate economica şi pe cale de consecinţa nu intra în categoria persoanelor impozabile, excepţie făcând situaţiile in care se constata ca activitatea respectiva este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, in atare situaţie, acestea dobândind calitatea de persoană impozabilă.

De altfel, începând cu anul 2007, prevederile art. 127 alin. (2) reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) a doua propoziţie din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.

În raport de situaţia de fapt expusă şi necontestată, de dispoziţiile legale citate/menţionate, rezultă că reclamantul este persoană impozabilă în scopuri de TVA, pentru tranzacţiile imobiliare efectuate în 2006, astfel cum în mod corect au reţinut organele de control în cuprinsul actelor administrative-fiscale contestate.

Susţinerile intimatului-reclamant în sens contrar nu sunt întemeiate.

În raport cu materialul probator administrat în rejudecare şi din împrejurările/modul de derulare a tranzacţiilor imobiliare cu terenuri efectuate de reclamant rezultă că această activitate a fost făcută cu intenţia de a fi efectuată în mod repetat, continuu, în perioada 2005-2009, exploatarea bunurilor fiind în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, fiind achiziţionate şi revândute terenuri care depăşesc natura unor bunuri personale.

Astfel, potrivit legislaţiei naţionale incidente, menţionată, respectiv art. 127 alin. (1) şi (2) din C. fisc., reclamantul a realizat activitate economică din exploatarea bunurilor, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, fiind persoană impozabilă în scopuri de TVA.

De altfel, dincolo de aceste aspecte, contrar susţinerilor intimatului-reclamant, această interpretare este în consens şi cu dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al TVA, respectiv principiul neutralităţii sistemului TVA, termenul de "exploatare" vizând toate operaţiunile, oricare ar fi forma juridică a acestora, efectuate în scopul obţinerii de venituri, având caracter de continuitate.

De asemenea, referirile intimatului-reclamant la jurisprudenţa/Hotărârea din 15.09.2011 a CJUE în cauzele conexate Slaby, Kuć nr. C-180/10 şi C-181/10, nu pot avea finalitatea urmărită, respectiv excluderea sa din categoria persoanelor fizice impozabile în scopuri de TVA.

Hotărârea CJUE menţionată a vizat/dezlegat problema privind situaţia livrării unui teren destinat construcţiei, respectiv persoanei fizice care a exercitat o activitate agricolă pe un teren recalificat drept teren destinat construcţiei, în urma unei modificări a planurilor de amenajare a teritoriului, intervenită din motive independente de voinţa acestei persoane.

Or, rezultă din materialul probator depus cu ocazia rejudecării cauzei că intimatul-reclamant nu se află în această ipoteză, nefiind făcute dovezi că a fost exercitată vreo activitate agricolă în ceea ce priveşte terenurile agricole obiect al tranzacţiilor imobiliare efectuate în perioada 2005 - 2009.

De altfel, din chiar cuprinsul întâmpinării formulate de intimatul-reclamant rezultă că intenţia sa clară a fost de "a exploata" terenurile agricole/bunurile în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, nu ocazional, ceea ce indică desfăşurarea unei activităţi economice, acesta acţionând ca un comerciant cu ocazia vânzărilor şi cumpărărilor de terenuri, operaţiunile fiind supuse TVA-ului.

De asemenea, şi instanţa de fond a reţinut comportamentul reclamantului similar cu cel al unui comerciant.

În ceea ce priveşte tranzacţiile imobiliare realizate în anul de referinţă 2006, terenurile cumpărate la 27.10.2006, 7.11.2006, respectiv 11.04.2006, au fost revândute la 21.12.2006, respectiv 14.04.2006, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 4567 din 21.12.2006, nr. 4564 din 21.12.2006 şi nr. 1695 din 14.04.2006, fiind evidentă intenţia de a desfăşura activitatea economică în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a reţinut şi anterior, terenurile depăşesc natura unor bunuri cu natură personală, nefiind dovedită folosirea în vreun fel a acestora în scopuri personale.

În concluzie, a fost corect apreciată de organele fiscale de control calitatea reclamantului de persoană fizică impozabilă în scopuri de TVA.

În temeiul art. 152 alin. (1) şi (3) din C. fisc. (forma aplicabilă în anul 2006) coroborat cu disp. pct. 56 alin. (4) din H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a C. fisc., acesta trebuia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul competent începând cu data de 01.05.2006, data depăşirii plafonului de scutire de 200.000 RON fiind în luna aprilie 2006, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1695/14.04.2006, în valoare de 284.387,5 RON.

Tranzacţiile cu terenuri extravilane în perioada 14.04.2006 - 31.12.2006 au fost în sumă de 1.499.900,98 RON, sumă stabilită în mod corect de organele fiscale, nefiind contestată de reclamant.

Însă, valoarea TVA datorată de reclamant, astfel cum a fost reţinută prin actele administrative fiscale atacate, nu este corect stabilită.

În cauză, TVA a fost calculată prin adăugarea procentului de 19% la baza impozabilă, adică la 1.499.900,98 RON, iar autoritatea fiscală nu a produs vreo dovadă din care să rezulte că reclamantul ar avea posibilitatea legală/faptică să recupereze taxa de la cumpărători/dobânditorii terenurilor.

Având în vedere acest aspect, cât şi jurisprudenţa CJUE şi anume Hotărârea din 7.11.2013, dată în cauzele conexe C-249/12 şi C-250/12, suma reprezentând TVA trebuie inclusă în baza impozabilă, astfel că TVA trebuie calculat la o nouă bază impozabilă, în valoare de 1.260.420,99 RON (1.499.900,98 RON: 1,19) la care se adaugă 19% TVA (239.479,98 RON), astfel ca taxa să fie inclusă în preţul total - 1.260.420,99 + 239.479,98 = 1.499.900,98 RON.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală, accesoriile calculate iniţial de organele fiscale, vor trebui recalculate la noua sumă de 239.479,98 RON TVA, printr-o nouă decizie de impunere, în conformitate cu hotărârea prezentată.

În concluzie, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, art. 314 din C. proc. civ., art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, având în vedere şi considerentele de mai sus, va admite recursurile, va casa sentinţa recurată, iar acţiunea va fi admisă în parte.

Instanţa de recurs va anula în parte actele administrative fiscale atacate, în sensul că va stabili că obligaţiile fiscale datorate sunt de 239.479,98 RON TVA, plus accesoriile aferente acestei sume pentru perioada reţinută de organele fiscale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 3205 din 2 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Admite în parte acţiunea.

Anulează, în parte, Decizia nr. 300 din 10.08.2010 şi RIF 58715 din 20.10.2010, Decizia de impunere nr. 429 din 20.05.2010, stabilind că obligaţiile fiscale suplimentare sunt de 239.479,98 RON TVA şi accesoriile aferente acestei sume pentru perioada reţinută de organele fiscale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2016.