Validity of administrative non-compliance notes in public procurement: classification as administrative acts and application of financial corrections for restrictive specifications
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance judgment that rejected the claimant's action and leaving the administrative decision imposing a 216,276.87 RON financial correction in force. The dispute concerned a municipal authority challenging a "Non-Compliance Note" issued by the regional development ministry regarding a school campus rehabilitation project funded by European structural funds, arguing that the note was not a final administrative act, that the procurement specifications were not discriminatory, and that the winning bidder met qualification criteria despite lacking certain documentation. The court determined that the Note constitutes a valid administrative act issued under Article 6 of Emergency Ordinance No. 66/2011, allowing the management authority to apply percentage reductions for non-compliance with public procurement rules without needing to follow the separate irregularity detection procedure or obtain prior clearance from the national procurement regulator (ANRMAP/UCVAP). The court held that requiring original manufacturer declarations for technical support constituted a restrictive specification under Article 35 of Emergency Ordinance No. 34/2006 because it unjustifiably limited competition, and that declaring a winner who failed to prove similar experience via required documents violated Articles 200 and 2 of the same ordinance and Articles 36, 37, 81, and 82 of Government Decision No. 925/2006, while also finding the claimant failed to exhaust administrative remedies regarding state budget relief under Government Ordinance No. 14/2013.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 28 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 209 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006; Validity of administrative non-compliance notes in public procurement: classification as administrative acts and application of financial corrections for restrictive specifications: Recurenta susţine că a respectat dispoziţiile legislaţiei privind achiziţiile publice când a stabilit criteriile de calificare şi selecţie. La atribuirea contractului de achiziţie publică, autoritatea contractantă trebuie să stabilească cerinţele minime de calificare şi selecţie, în funcţie de complexitatea, durata, valoarea şi natura contractului respectiv şi, nu în ultimul rând, are obligaţia de a respecta principiul proporţionalităţii (art. 33- 40, art. 176-179 din O.U.G. nr. 34/2006). Specificaţiile tehnice solicitate prin documentaţia de atribuire a contractului dau posibilitatea participării la licitaţie a oricărui ofertant şi nu sunt de natură să restrângă concurenţa între operatorii economici.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1 Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 aprilie 2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Bumbeşti-Jiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice-Direcţia Generală Programe Europene şi Unitatea de Soluţionare a Contestaţiilor POR, anularea Notei de neconformitate nr. 40383 din 26.08.2015 întocmită de Direcţia Generală Programe Europene pentru proiectul cu denumirea "Reabilitare, construire şi extindere campus şcolar Colegiul Mihai Viteazul, Oraşul Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj", cod SMIS 12657, obligarea pârâtei la plata sumei de 216.276,87 RON fără TVA, reprezentând valoarea totală a corecţiei financiare din cadrul Notei de neconformitate, precum şi anularea Deciziei Unităţii de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul MDRAP nr. 313 din 29 octombrie 2015.
1.2 Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 429/2016 din 11 octombrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Bumbeşti-Jiu.
1.3 Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Bumbeşti-Jiu, invocând în drept disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 şi alin. (2) C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs a arătat că prima instanţă a respins fără nicio motivare excepţia privind faptul că nota de neconformitate nu reprezintă un act administrativ, potrivit art. 2 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 27, art. 28 şi art. 43 din. O.U.G. nr. 66/2011.
Această notă este un act premergător activităţii de constatare şi stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare, sens în care au fost invocate disp. art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 susţinându-se că nu există nicio sesizare şi nicio verificare administrativă care să fie finalizată şi, ulterior, consemnată într-o notă de constatare a neregulilor, respectiv într-un proces-verbal de constatare a neregulilor şt de stabilire a creanţelor bugetare (formulare prevăzute în anexele la H.G. nr. 875/2011).
Au mai fost invocate disp. art. 6, art. 9, art. 28 din O.U.G. nr. 66/2011 susţinându-se că pârâta trebuia să respecte disp. art. 21, art. 33, art. 34 şi art. 47 din această ordonanţă şi s-a făcut trimitere şi la jurisprudenţa în materie potrivit căreia nu orice opinie a unei instituţii publice este act administrativ.
Recurenta susţine că a respectat dispoziţiile legislaţiei privind achiziţiile publice când a stabilit criteriile de calificare şi selecţie. La atribuirea contractului de achiziţie publică, autoritatea contractantă trebuie să stabilească cerinţele minime de calificare şi selecţie, în funcţie de complexitatea, durata, valoarea şi natura contractului respectiv şi, nu în ultimul rând, are obligaţia de a respecta principiul proporţionalităţii (art. 33- 40, art. 176-179 din O.U.G. nr. 34/2006). Specificaţiile tehnice solicitate prin documentaţia de atribuire a contractului dau posibilitatea participării la licitaţie a oricărui ofertant şi nu sunt de natură să restrângă concurenţa între operatorii economici.
Legiuitorul dă posibilitatea autorităţii contractante ca, în funcţie de obiectul contractului, ofertantul să îndeplinească anumite cerinţe, astfel încât în urma instalării şi punerii în funcţiune a echipamentelor respective, să se asigure de funcţionalitatea lor şi de garanţia de la producător.
Au fost invocate disp. art. 2 din H.G. nr. 925/2006 potrivit cărora, în procesul de aplicare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, orice situaţie pentru care nu există o reglementare explicită se interpretează prin prisma principiilor prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.
Criteriile de calificare şi selecţie precizate în cadrul invitaţiei/anunţului de participare trebuie să fie aceleaşi cu cele din documentaţia de atribuire a contractului, nu au fost încălcate principiile transparenţei sau concurenţei şi toţi potenţialii ofertanţi au avut posibilitatea vizionării acestei documentaţii, în acelaşi mod, pentru că altfel s-ar anula procedura de atribuire (art. 179 din O.U.G. 34/2006).
Recurenta a făcut referire şi la disp. art. 11 din H.G. 925/2006, considerând că declaraţia pe propria răspundere este îndestulătoare, pentru că nu a fost impus un anumit tip de document în acest sens. A avut în vedere şi art. 1 alin. (2) din Ordinul 509/2011 şi anexa 1 la acest ordin, unde sunt expres prevăzute formulările restrictive şi formulările nerestrictive la documentaţia de atribuire a contractului de furnizare echipamente.
Conform prevederilor art. 22 - 28 din H.G. 925/2006, este obligatorie publicarea anunţurilor de intenţie, de participare şi de atribuire, inclusiv cele de tip erată la respectivele anunţuri, către operatorul SEAP, în consecinţă, dacă ar fi depistat încălcări ale legislaţiei comunitare sau naţionale privind achiziţiile publice, aveau posibilitatea, conform art. 209 din O.U.G. nr. 34/2006, să anuleze procedura licitaţiei.
Referitor la prima neconformitate, precizează că instanţa de fond interpretează că declaraţia pe propria răspundere pentru perioada de garanţie pentru fiecare produs reprezintă o specificaţie tehnică, ceea ce nu este legal, deoarece specificaţiile tehnice descrise la art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 se referă la caracteristicile fiecărui produs ce trebuie achiziţionat, nicidecum la garanţia acestora. Autoritatea Contractantă trebuie să se asigure că produsele/echipamentele achiziţionate trebuie să fie garantate ca în situaţia apariţiei unor defecţiuni ulterior punerii în exploatare, nu îi pot fi imputate.
A doua neconformitate se referă la încălcarea disp. art. 200 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. Având în vedere faptul că a respectat criteriile de atribuire precizate în invitaţia de participare, consideră că această cerinţă nu este restrictivă, ci este legală.
Subliniază că nu a fost formulată nicio contestaţie cu privire la documentaţia de atribuire pe parcursul procesului de atribuire a contractului pentru dotare atelier tinichigerie şi vopsitorie şi dotare laborator de mecatronică din cadrul proiectului, iar raportul procedurii a fost semnat fără observaţii, la data de 26.02.2015, de către reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice - Unitatea pentru coordonarea şi verificarea achiziţiilor publice Craiova.
Reluarea activităţii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare se poate face numai în două ipoteze prevăzute expres şi limitativ de lege, conform art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011. Prima ar fi cea în care ar apărea date suplimentare, necunoscute la data efectuării verificărilor, iar a doua ar fi cea în care ar apărea erori de calcul care pot influenţa rezultatele acestora. Având în vedere că nu ne aflăm în nici unul din aceste cazuri, reluarea activităţii de constatare a neregulilor nu este justificată.
Potrivit art. 5 din H.G. nr. 875/2011, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia ca înainte de efectuarea către beneficiar a plăţii finale, adică onorarea cererii de rambursare finală, să verifice gradul în care au fost realizaţi toţi indicatorii de rezultat/de output/obiective stabilite prin contractele/acordurile/ordinele/deciziile de finanţare.
Prin urmare, pârâta şi-a depăşit atribuţiile conferite de lege, deoarece verificarea documentaţiei procedurii de achiziţie trebuia efectuată înainte de licitaţie, deci aceasta este tardivă şi nelegală, deoarece trebuia verificată doar îndeplinirea obiectivelor stabilite prin contractul de finanţare.
Autoritatea de control nu a justificat prejudiciul cauzat fondurilor europene de finanţare prin aşa zisele abateri constatate, iar în cuprinsul notei de neconformitate nu se precizează niciun prejudiciu determinat de sume plătite necuvenit.
Recurenta consideră excesivă corecţia aplicată, având în vedere că M.D.R.A.P. a aprobat proiectul tehnic al investiţiei, cu fişele tehnice în aceeaşi formă. Nu se justifică şi nici nu se motivează de ce, după aproximativ cinci ani de la aprobarea acestui proiect, unele cerinţe solicitate în documentaţia de atribuire a acestui contract de furnizare echipamente sunt considerate restrictive.
Este nelegală hotărârea atacată, deoarece prima instanţă nu a avut în vedere că a urmat procedura prevăzută de O.G. nr. 14/2013, prin care a solicitat suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice. Cererea a fost respinsă ca urmare a faptului că, în opinia pârâtei, dacă autoritatea contractantă a iniţiat procedura de achiziţie înainte de data de 01.06.2011, nu se poate acorda această scutire. Potrivit motivaţiei pârâtei, nu se suportă de la bugetul de stat sumele aferente corecţiilor financiare, dacă autoritatea contractantă a utilizat cerinţe restrictive la nivelul caietului de sarcini. Prin urmare, dacă unei autorităţi contractante i se aplică corecţii financiare în baza art. 6, art. 9 din. O.U.G. nr. 66/2011, nu se mai analizează motivele invocate pentru suportarea de la bugetul de stat a corecţiilor financiare şi, deci, O.G. nr. 14/2013 nu are aplicabilitate.
1.4 Apărările intimatului
Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că recurenta confundă Nota de neconformitate cu Notele de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare/Procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.
În cazul acestora din urmă ar fi trebuit să fie respectate prevederile art. 21, 33, 34 şi 47 din O.U.G. nr. 66/2011, dar Nota de neconformitate nr. 40383 din 26 august 2015 a fost emisă în baza art. 6 şi 9 din O.U.G. nr. 66/2011.
În speţă nu se aplică procedura de constatare a neregulii şi, implicit, nici dispoziţiile invocate în mod eronat de către reclamantă, întrucât este vorba de obligaţia impusă de legiuitor prin intermediul prevederilor art. 6 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.
Referitor la cerinţa din Caietul de sarcini, de la punctul IV, preluată şi în modelul de contract la art. 7 - Obligaţiile principale ale furnizorului, a precizat că introducerea unor specificaţii tehnice nu trebuie să aibă ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse.
Or, condiţionarea livrării produselor de prezentarea unor documente în original de la producător îngrădesc concurenţa, iar reclamanta trebuia, la momentul stabilirii cerinţei, să aibă în vedere şi disp. art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006. Lipsa de relevanţă a cerinţei de mai sus şi restrictivitatea sunt întărite şi de solicitarea de la punctul VII - Servicii accesorii furnizării din Caietul de sarcini.
Referitor la cea de-a doua abatere a menţionat că reclamanta a desemnat câştigător un ofertant care nu îndeplinea cerinţa din Fişa de date a achiziţiei pct. III. 2.3. a) şi, având în vedere disp. art. 6 şi 9 din O.U.G. nr. 66/2011, prin raportare la punctul 1, lit. A), Partea 1 - Evaluarea ofertelor din O.U.G. nr. 66/2011 şi H.G. nr. 519/2013, s-au aplicat reduceri procentuale în cuantum de 5% pentru contractele nr. x din 11 martie 2015 - Lot 1 şi nr. 2840 din 11 martie 2015 - Lot 2.
La momentul stabilirii cuantumului final al reducerilor procentuale s-au avut în vedere dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 875/2011.
Referitor la afirmaţiile reclamantei vizând "controlul" ANRMAP şi UCVAP, intimatul a invocat următoarele prevederi legale: art. 49 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 324 din H.G. nr. 457/2008, art. 29 din H.G. nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, prin care s-a abrogat H.G. nr. 457/2008.
În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a prevederilor O.G. nr. 14/2013, a invocat disp. art. 7 alin. (1) din acest act normativ, precum şi Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 2544/2013 - art. 1, 2 şi 3 din care rezultă că, pentru a beneficia de prevederile O.G. nr. 14/2013, reclamanta trebuia să formuleze o cerere în acest sens, cerere care ar fi fost soluţionată de instituţia pârâtă printr-o Notă de încadrare/neîncadrare în prevederile acestei ordonanţe. Dacă nu ar fi fost mulţumită de modalitatea de soluţionare, acesta putea urma procedura administrativă de contestare şi, ulterior, să acţioneze în instanţă, conform dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Capătul de cerere care vizează obligarea instituţiei la plata sumei de 216.276,87 RON, fără TVA, reperezentând valoarea totală a corecţiei financiare din cadrul Notei de neconformitate, este un capăt accesoriu care va urma soluţia cererii principale (de anulare a măsurii vizând aplicarea reducerilor procentuale).
În ceea ce priveşte susţinerile noi ale recurentei, care nu au făcut obiectul cercetării instanţei de fond şi care, în opinia sa, nu ar putea fi examinate pentru prima dată în recurs, arată că stabilirea reducerilor procentuale, conform dispoziţiilor legale incidente, nu este condiţionată de eventualele reacţii ale agenţilor economici participanţi sau nu la procedură, această calificare fiind dată de textele de lege încălcate de către reclamantă.
Sub aspectul incidenţei art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 reiterează faptul că în speţă nu se aplică procedura de constatare a neregulii şi, implicit, nici dispoziţiile art. 31 invocate în mod eronat de către recurentă.
Cu privire la susţinerile vizând inexistenţa prejudiciului, invocă definiţia neregulii din art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 susţinând că prin abaterile săvârşite s-au adus prejudicii atât bugetului Uniunii Europene, cât şi bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit.
Disp. art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 stipulează că termenii de "...prejudiciu" ... "au semnificaţia dată de reglementările incidente şi de ghidurile lor de aplicare, emise de Uniunea Europeană/donatorul public internaţional".
În acest sens au fost invocate şi disp. art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului U.E, art. 1 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului U.E. din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, menţionându-se că existenţa abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate presupune implicit potenţialitatea/existenţa prejudicierii bugetului U.E.
O neregulă cu impact financiar reprezintă o situaţie în care s-a realizat plata unor fonduri ce constituie cheltuieli nejustificate, prejudiciindu-se astfel bugetul european.
Cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin încheierea contractului de finanţare, beneficiarul a acceptat finanţarea nerambursabilă şi s-a obligat să respecte prevederile legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice, nerespectarea acestor obligaţii conducând la neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate.
S-a făcut referire la jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Decizia nr. 3764 din 27 septembrie 2012, precum şi la jurisprudenţa CJUE care a statuat că "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii" C-465/10 pct. 47 şi C-199/03 pct. 31, statul fiind în măsură "să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării" C-271/01 pct. 48, C-465/10 pct. 32, regula generală fiind că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obţinut în mod fraudulos C-199/03, pct. 15.
A fost invocată şi soluţia de principiu adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 24.11.2014, cu privire la aspectul prejudiciului în accepţiunea O.U.G. 66/2011.
1.5 Răspunsul la întâmpinare
Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.
2. Procedura de soluţionare a recursului
2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 4 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 05.10.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
2.2 Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, faţă de următoarele considerente:
Prin Nota de neconformitate nr. 40383 din 26 august 2015, întocmită de Direcţia Generală Programe Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru proiectul cu denumirea "Reabilitare, construire şi extindere campus şcolar Colegiul Mihai Viteazul, Oraşul Bumbeşti - Jiu, Judeţul Gorj", cod SMIS 12657, a fost aplicată o reducere procentuală, după cum urmează: 5% (19.950,30 Ron) - Lotul 1, la valoarea contractului nr. x din 11 martie 2015 de 399.006,00 RON, fără TVA; 10% (17.180,11 Ron) - Lotul 2, la valoarea contractului nr. x din 11 martie 2015 de 171.801,09 RON, fără TVA; 5% (20.274,43 Ron) - Lotul 3, 1a valoarea contractului nr. x din 11 martie 2015 de 405.488,57 RON, fără TVA; 25% (158.872,03 Ron) - Lotul 4, 1a valoarea contractului nr. x din 20 martie 2015 de 635.488,10 RON, fără TVA, rezultând astfel o valoare totală a corecţiei de 216.276,87 RON, fără T.V.A.
Conform Notei de neconformitate, s-au aplicat aceste reduceri procentuale ca urmare a constatării următoarelor neconformităţi: autoritatea contractantă a solicitat specificaţii tehnice discriminatorii prin caietul de sarcini şi autoritatea contractantă a declarat câştigătoare o ofertă care nu îndeplinea toate cerinţele minime de calificare.
Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Acest motiv de recurs nu poate fi reţinut, întrucât sentinţa recurată răspunde exigenţelor instituite de art. 425 C. proc. civ., în sensul că în considerentele acesteia sunt menţionate: situaţia de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Este nefondată susţinerea că instanţa de fond a respins fără nicio motivare excepţia potrivit căreia nota de neconformitate contestată nu este un act administrativ, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, instanţa de fond a precizat în sentinţă că nota are natura juridică a unui act administrativ, având în vedere că prin aceasta s-au aplicat reduceri procentuale din valoarea contractelor încheiate pentru realizarea proiectului în discuţie, fiind emis în regim de putere publică, în scopul de a da naştere, de a stinge sau modifica drepturi şi obligaţii, în vederea executării legii, respectiv a disp. O.U.G. 66/2011.
Este adevărat că nu orice opinie a unei instituţii publice este un act administrativ, dar în speţă nu este vorba despre o simplă opinie exprimată de autoritatea publică pârâtă, despre o operaţiune administrativă, ci, aşa cum s-a arătat, despre un act administrativ emis în regim de putere publică, în scopul de a da naştere, de a stinge sau modifica drepturi şi obligaţii, în vederea executării legii.
În raport cu aceste considerente, aprecierea recurentei că respectiva notă de neconformitate reprezintă un act premergător activităţii de constatare şi stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare este lipsită de suport legal, aceasta întrunind elementele definitorii ale actului administrativ, astfel cum sunt acestea menţionate în textul de lege sus amintit.
Mai mult, această apreciere se bazează pe confuzia pe care recurenta o face între Nota de neconformitate şi Notele de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare/Procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, confuzie care rezultă din susţinerea că pârâta trebuia să respecte disp. art. 21, art. 33, art. 34 şi art. 47 din O.U.G. 66/2011.
Sub acest aspect, instanţa de recurs reţine, în acord cu prima instanţă, că decizia de neconformitate contestată a fost emisă în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit căruia "(1) Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a exclude integral sau parţial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate şi declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare, în situaţia în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existenţa unor astfel de cheltuieli.
(2) Excluderea integrală sau parţială de la plată, în situaţia prevăzută la alin. (1), se aplică în mod corespunzător şi în cazul cererilor de plată a drepturilor beneficiarilor instrumentelor de finanţare a politicii agricole comune şi a politicii comune pentru pescuit.
(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari, în situaţia în care constată cel puţin una din abaterile prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, în raport cu:
a) reglementările naţionale în vigoare în domeniul achiziţiilor publice;
b) reglementările comunitare aferente programelor cărora le sunt aplicabile alte prevederi decât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
c) procedurile sau instrucţiunile specifice de achiziţii aplicabile beneficiarilor privaţi, alţii decât autorităţile contractante.
(3<SUP>1</SUP>) Ratele reducerilor procentuale aplicate conform prevederilor alin. (3) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(3<SUP>2</SUP>) Tipurile de abateri de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziţie prevăzute în anexă sunt cele care au fost constatate cel mai frecvent ca urmare a activităţii de verificare/control/audit. Pentru alte abateri care nu sunt definite în anexă autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene aplică reduceri procentuale în concordanţă cu principiul proporţionalităţii sau, acolo unde este posibil, prin analogie cu abaterile identificate în anexă.
(3<SUP>3</SUP>) Pentru abaterile de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziţie de natură formală, care nu au niciun potenţial impact financiar, nu se aplică reduceri procentuale. Situaţiile care pot fi constatate ca fiind fără impact financiar sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3<SUP>4</SUP>) În cazul în care, pentru acelaşi contract de achiziţie verificat, se constată existenţa mai multor abateri privind regimul achiziţiilor pentru care trebuie aplicate reducerile procentuale prevăzute în anexă, se va aplica valoarea cea mai mare a reducerii procentuale propuse.
(4) În aplicarea prevederilor alin. (1) şi având în vedere principiul proporţionalităţii, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a face reduceri procentuale din sumele solicitate la rambursarea/plata finală, reprezentând cheltuieli efectuate şi declarate de beneficiari, în situaţia în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a indicatorilor/obiectivelor proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, pentru care beneficiarii şi-au angajat răspunderea realizării, în perioada de implementare a contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanţare nerambursabilă ori a altor tipuri de contracte multianuale, cu excepţia cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internaţional prevăd altfel.
(5) Reducerile prevăzute la alin. (4) se efectuează în funcţie de gradul de realizare a indicatorilor/obiectivelor, în conformitate cu procedurile specifice stabilite de fiecare autoritate cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.
De asemenea, potrivit art. 9 din acelaşi act normativ, "Pentru cheltuielile incluse în solicitările/cererile de plată ale beneficiarilor care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate sau conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, identificate de autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene înainte de efectuarea plăţii, nu se aplică: a) procedura de constatare a neregulii prevăzută la art. 21; b) procedura de raportare a neregulilor prevăzută la art. 58 şi 59, cu excepţia cazurilor menţionate la art. 8, pentru care DLAF comunică autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene că a sesizat parchetul competent să efectueze cercetarea penală."
Rezultă cu claritate din acest cadru legal că nu este incidentă în cauză procedura de constatare a neregulii prevăzută la art. 21, fiind vorba despre obligaţia autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene de a aplica reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari în perioada de implementare a proiectului, caz în care nu se aplica dispoziţiile art. 20, art. 21 alin. (13), (14), art. 27 şi art. 43 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.
Al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitor la pronunţarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În susţinerea acestui motiv se invocă, în esenţă, respectarea legislaţiei din materia achiziţiilor publice, iar în privinţa primei abateri se face referire la interpretarea greşită de către prima instanţă a declaraţiei pe proprie răspundere pentru perioada de garanţie pentru fiecare produs ca fiind o specificaţie tehnică, întrucât specificaţiile tehnice descrise la art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 se referă la caracteristicile fiecărui produs ce trebuie achiziţionat şi nu la garanţia acestora.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că prima neconformitate constatată este aceea că autoritatea contractantă a solicitat în Caietul de sarcini, la punctul IV - Condiţii de transport, livrare şi recepţie, ca produsele ce sunt livrate să respecte specificaţiile tehnice solicitate, iar la livrare sa fie însoţite de "Declaraţia în original a producătorilor pentru toate produsele ofertate din care să rezulte acordul neechivoc al acestora, de a asigura servicii de suport tehnic, pentru perioada de garanţie menţionată pentru fiecare dintre produsele care necesită acest lucru".
După cum se poate observa, această condiţie a fost inclusă în Caietul de sarcini care, potrivit menţiunilor de la cap. I - Informaţii generale, constituie ansamblul cerinţelor minime şi obligatorii care vor fi îndeplinite de ofertanţi.
La cap. III - Modul de întocmire a ofertei se precizează că ofertantul va detalia în propunerea tehnică serviciile de transport (…), ceea ce înseamnă că cerinţa în discuţie vizează propunerea tehnică.
Potrivit art. 35 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 34/2006, (1) Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice.
(2) Specificaţiile tehnice reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, în aşa manieră încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante.
Se constată că specificaţiile tehnice nu reprezintă, exclusiv, caracteristici de natură tehnică, ci ele pot constitui şi cerinţe, cum este cazul cerinţei la care s-a făcut referire în nota de neconformitate, astfel că nu poate fi reţinută critica recurentei potrivit căreia instanţa de fond a apreciat în mod greşit că ar fi vorba despre o specificaţie tehnică.
Art. 35 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006 prevede că specificaţiile tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurenţa între operatorii economici, iar aceste prevederi legale au fost încălcate întrucât, neexistând niciun raport juridic între producător şi autoritatea contractantă, cerinţa este restrictivă prin prisma condiţionării livrării produselor de prezentarea unor documente în original de la producător, deci prin prisma îngrădirii concurenţei.
În consecinţă, este nefondată susţinerea că specificaţiile tehnice solicitate prin documentaţia de atribuire dau posibilitatea participării la licitaţie oricărui ofertant şi nu sunt de natură să restrângă concurenţa între operatorii economici.
Recurenta arată că a avut în vedere disp.art. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 509/2011 al ANRMAP privind formularea criteriilor de calificare şi selecţie, precum şi anexa 1 la acest ordin.
Conform art. 1 alin. (1) şi (2) din acest ordin, (1) Criteriile de calificare şi selecţie stabilite de autoritatea contractantă trebuie să aibă legătură concretă cu obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, iar nivelul cerinţelor minime solicitate prin documentaţia de atribuire, precum şi documentele care probează îndeplinirea lor se vor limita numai la cele strict necesare pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului.
(2) Stabilirea cerinţelor minime de calificare şi selecţie rămâne la latitudinea autorităţii contractante, aceasta având obligaţia de a ţine cont de complexitatea, volumul, durata, valoarea şi natura contractului de achiziţie publică ce urmează a fi încheiat.
Alin. 5 al aceluiaşi articol prevede că pentru exemplificarea prevederilor alin. (1) a fost elaborată anexa nr. 1.
Rezultă că această anexă conţine exemple de formulări restrictive şi nerestrictive ale criteriilor de calificare şi selecţie, fără să reprezinte o enumerare limitativă a lor. Aceasta înseamnă că pot exista şi alte formulări cu caracter restrictiv, chiar dacă nu se regăsesc în anexă, cum este cazul cerinţei în discuţie.
În ceea ce priveşte cea de-a doua neconformitate, se reţine că prin Fişa de date a achiziţiei pct. III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, reclamanta a solicitat ca cerinţă minimă "Ofertantul trebuie să facă dovada că, în ultimii 3 ani, deţine experienţă în furnizarea de echipamente similare celor care fac obiectul contractului. Se va prezenta o listă a principalelor livrări de produse efectuate in ultimii 3 ani, conţinând valori, perioade de livrare, beneficiari, indiferent dacă aceştia din urmă sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi. Livrările de produse se confirmă prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate, ori de către clientul beneficiar. În cazul în care beneficiarul este un client privat şi, din motive obiective, operatorul economic nu are posibilitatea obţinerii unei certificări/confirmări din partea acestuia, demonstrarea livrărilor de produse se realizează printr-o declaraţie a operatorului economic;…
Valoarea cumulată a produselor similare furnizate, prin care Ofertantul îşi demonstrează experienţa similară trebuie să fi fost de minim: pentru Lotul 1 = 479.912,45 RON; pentru Lotul 2 = 172.653,63 RON; pentru Lotul 3 = 506.122,95 RON; pentru Lotul 4 = 604.662,96 RON".
În vederea complinirii acestei cerinţe, ofertantul declarat câştigător a prezentat mai multe contracte, dintre care doar două se încadrau în perioada solicitată de reclamantă: contractul nr. xA/03.12.2012, încheiat cu S.C. A. S.A., în valoare de 207.244,00 euro (beneficiar final Liceul Tehnologic Mihai Viteazul) şi contractul nr. x din 10 decembrie 2013, încheiat cu S.C. A. S.A., în valoare de 136.883,14 euro (beneficiar final Colegiul tehnic B.).
Pentru aceste contracte, ofertantul câştigător nu a prezentat în cadrul ofertei niciun document care să facă dovada livrării produselor.
Prin clarificarea nr. 1554 din 09 februarie 2015, Comisia de evaluare a solicitat ofertantului documente prin care să dovedească faptul că a livrat în ultimii 3 ani produse similare.
Ofertantul a răspuns, prin clarificarea nr. 1743 din 11 februarie 2015, arătând că nu poate să prezinte alte copii după contracte datorită unor clauze de confidenţialitate din cadrul acestora şi a prezentat "două din listele de dotare menţionate în fişa de experienţă similară", una din liste fiind pentru contractul nr. x din 10 decembrie 2013, în valoare de 136.883,14 euro.
Întrucât beneficiarul livrărilor de produse a fost un client privat şi ofertantul se afla în situaţia de a nu putea prezenta documente contrasemnate de acesta, prin care să confirme livrarea produselor, conform cerinţei redate mai sus, acesta trebuia să prezinte o declaraţie prin care să confirme livrarea acestora.
Cu toate acestea, la dosarul achiziţiei nu există un document în acest sens, reclamanta desemnând câştigător un ofertant care nu îndeplinea cerinţa minimă în cauză.
Cu privire la această neconformitate, recurenta susţine că, având în vedere că a respectat criteriile de atribuire precizate în invitaţia de participare, această cerinţă nu este restrictivă, ci este legală.
Susţinerea nu constituie un argument în sensul soluţionării favorabile a căii de atac, având în vedere că în cazul acestei neconformităţi nu s-a reţinut stabilirea unei cerinţe restrictive şi nici nerespectarea criteriului de atribuire menţionat în invitaţia de participare, ci desemnarea ca fiind câştigător a unui ofertant care nu îndeplinea cerinţa minimă sus menţionată.
Astfel, au fost încălcate disp. art. 2 alin. (2) şi art. 200 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi cele ale art. 36 alin. (1), art. 37, art. 81 şi art. 82 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006.
Art. 36 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006 prevede că "Oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situaţii: (...) b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplineşte una sau mai multe dintre cerinţele de calificare stabilite în documentaţia de atribuire sau nu a prezentat, conform prevederilor art. 11 alin. (4)-(5), documente relevante în acest sens".
Conform art. 37 din acelaşi act normativ, "(1) Ofertele care nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 36 sunt singurele oferte care pot fi considerate admisibile.
(2) Oferta câştigătoare se stabileşte numai dintre ofertele admisibile şi numai pe baza criteriului de atribuire precizat în anunţul de participare şi în documentaţia de atribuire";
Potrivit art. 81 din H.G. nr. 925/2006, "Comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile şi ofertele neconforme", iar potrivit art. 82 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, "Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili oferta câştigătoare dintre ofertele admisibile, în conformitate cu prevederile art. 200 din ordonanţa de urgenţă".
Este evidentă nerespectarea de către recurentă a acestor prevederi, câtă vreme a fost declarat câştigător un ofertant care nu îndeplinea o cerinţă minimă menţionată în Caietul de sarcini.
Se insistă în cererea de recurs asupra faptului că procedura de atribuire a făcut obiectul verificării UCVAP, pentru care a fost înscrisă, în Raportul Procedurii, opinia reprezentanţilor UCVAP " fară observaţii".
În această privinţă, Înalta Curte reţine că art. 49 din O.U.G. nr. 34/2006 prevede că (1) Operatorul SEAP are obligaţia de a asigura Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice accesul nerestricţionat la anunţurile/invitaţiile transmise de către autorităţile contractante, înainte de publicarea acestora.
(2) Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice verifică: a) fiecare anunţ de intenţie/participare transmis de către autoritatea contractantă pentru publicare în SEAP, în măsura în care anunţul respectiv este în legătură cu aplicarea procedurii de atribuire a unui contract cu o valoare estimată egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 124;
b) fiecare invitaţie/anunţ de participare transmis de către autoritatea contractantă pentru publicare în SEAP, cu o valoare estimată mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 124;
c) erata la anunţul/invitaţia de participare ce modifică/completează informaţiile publicate în anunţul/invitaţia de participare.
(2<SUP>1</SUP>) În termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii anunţului/invitaţiei în SEAP, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice are obligaţia:
a) fie să emită către operatorul SEAP acceptul de publicare pentru anunţul/invitaţia respectiv/respectivă, în cazul în care în urma verificării nu se constată erori/omisiuni de completare;
b) fie să respingă publicarea anunţului/invitaţiei, în cazul în care se constată erori/omisiuni de completare, informând totodată autoritatea contractantă asupra acestei decizii, precum şi asupra modului în care erorile/omisiunile pot fi remediate.
(2<SUP>2</SUP>) Erorile prevăzute la alin. (2<SUP>1</SUP>) reprezintă acele informaţii/cerinţe din anunţul/invitaţia transmis/transmisă spre publicare care sunt neconforme cu realitatea sau care conduc la încălcări ale legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice şi ale principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică.
(2<SUP>3</SUP>) Nedetectarea erorilor prevăzute la alin. (2<SUP>2</SUP>) în procesul de verificare nu afectează dreptul Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice de a sancţiona, pe parcursul activităţii de supraveghere, faptele prevăzute la art. 293.
Totodată, conform art. 324 din H.G. nr. 457/2008, 1) În cazul în care autoritatea de management consideră că au existat încălcări ale legislaţiei comunitare sau naţionale privind achiziţiile publice, aceasta stabileşte şi aplică corecţii financiare, în condiţiile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
(2) În exercitarea atribuţiei prevăzute la alin. (1), autoritatea de management nu este condiţionată în luarea deciziilor de activităţile desfăşurate de ANRMAP şi UCVAP potrivit dispoziţiilor art. 3
Potrivit art. 29 din H.G. nr. 398/2015: "În condiţiile O.U.G. nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 60 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului şi art. 125 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, în cazul în care autoritatea de management consideră că au existat încălcări ale legislaţiei europene sau naţionale privind achiziţiile publice, aceasta stabileşte şi aplică reduceri procentuale/corecţii financiare, fără a fi condiţionată în luarea deciziilor de activităţile desfăşurate de ANAP potrivit dispoziţiilor art. 27 şi 28."
În raport cu toate aceste prevederi legale se constată că este lipsită de relevanţă împrejurarea că procedura de atribuire a făcut obiectul verificării UCVAP, care nu a evidenţiat nereguli, întrucât exercitarea dreptului autorităţii de management de a aplica, în condiţiile O.U.G. 66/2011, corecţii financiare în cazul existenţei unor încălcări ale legislaţiei comunitare sau naţionale privind achiziţiile publice nu este condiţionată de identificarea de către UCVAP a unor nereguli, cu ocazia verificării pe care o realizează, potrivit competenţei legale care îi revine.
O altă critică adusă sentinţei recurate are în vedere disp. art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 875/2011 potrivit cărora (1) Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia ca înainte de efectuarea către beneficiar a plăţii finale, respectiv de onorarea cererii de rambursare finală, să verifice gradul în care au fost realizaţi toţi indicatorii de rezultat/de output/obiective stabiliţi prin contractele/acordurile/ordinele/deciziile de finanţare.
Faţă de aceste prevederi se arată că pârâta şi-a depăşit atribuţiile conferite de lege, deoarece verificarea documentaţiei procedurii de achiziţie trebuia efectuată înainte de licitaţie, deci aceasta este tardivă şi nelegală, deoarece trebuia verificată doar îndeplinirea obiectivelor stabilite prin contractul de finanţare.
Critica este nefondată, autoritatea publică pârâtă acţionând în limita competenţelor stabilite de lege, fiind abilitată să verifice solicitările de plată, iar în cadrul acestei verificări să analizeze respectarea condiţiilor de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare.
În cauză, cu ocazia acestei verificări s-a constatat încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale în materia achiziţiilor publice, ceea ce a determinat aplicarea unor reduceri procentuale din valoarea contractelor încheiate pentru realizarea proiectului care a beneficiat de finanţare.
În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a disp. O.G. nr. 14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, se reţine că prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 2544/2013 au fost aprobate normele de aplicare a O.G. nr. 14/2013, iar potrivit dispoziţiilor art. 1, 2 şi 3 din acest Ordin:
Art. 1 - Beneficiarul transmite Autorităţii de management a Programului operaţional regional, pe baza analizei cu privire la încadrarea în prevederile art. 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, solicitarea cu privire la suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2 - (1) Beneficiarul depune o singură solicitare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare şi a accesoriilor acestora, denumită în continuare solicitare, pentru toate contractele de achiziţie publică din cadrul unui proiect.
(2) Solicitarea va fi semnată de reprezentantul legal şi ştampilată pe fiecare pagină. Documentele ataşate potrivit prevederilor anexei vor avea menţiunea "Conform cu originalul" şi semnătura managerului de proiect.
Art. 3 - (1) Solicitările transmise de beneficiari vor fi înregistrate la registratura Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi vor fi înaintate spre analiză Direcţiei autorizare programe (…).
e) în cazul în care din analiza documentelor se constată că beneficiarul se încadrează în prevederile O.G. nr. 14/2013, ofiţerul de contract întocmeşte "Nota pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare conform O.G. nr. 14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice" şi o supune aprobării conducerii Autorităţii de management a Programului operaţional regional;
f) în cazul în care din analiza documentelor se constată că beneficiarul nu se încadrează în prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 14/2013, ofiţerul de contract întocmeşte "Nota privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice" şi o supune aprobării conducerii Autorităţii de management a Programului operaţional regional (…).
(5) După aprobarea notei prevăzute la alin. (2) lit. f) de către conducerea Autorităţii de management a Programului operaţional regional, Direcţia autorizare programe o comunică beneficiarului.
(6) Beneficiarul poate contesta nota prevăzută la alin. (2) lit. f), comunicată potrivit alin. (5), în termen de 10 zile de la comunicare. Contestaţia se depune la registratura Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, însoţită de documente doveditoare, şi va fi înaintată spre analiză şi soluţionare Serviciului soluţionare contestaţii nereguli fonduri europene.
(7) Contestaţia prevăzută la alin. (6) se soluţionează în termen de 30 de zile de la înregistrare; Serviciul soluţionare contestaţii nereguli fonduri europene comunică decizia de soluţionare beneficiarului, în termen de 5 zile de la aprobarea de către ordonatorul principal de credite.
În dosarul de recurs a fost depusă copia Notei privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013, emisă la data de 22.03.2016 de Direcţia Generală Programe Europene - Direcţia Autorizare Programe - Serviciul Autorizare Programul Operaţional Regional din cadrul ministerului pârât, în care sunt menţionate condiţiile ce nu sunt îndeplinite de recurentă pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare.
Se constată că recurenta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii reglementate de ordinul sus menţionat, respectiv nu a dovedit că a contestat această notă în termen de 10 zile de la comunicare, contestaţie care trebuia depusă la registratura Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, însoţită de documente doveditoare, urmând a fi soluţionată de Serviciul soluţionare contestaţii nereguli fonduri europene.
În consecinţă, este nefondată susţinerea că instanţa de fond nu a avut în vedere că a urmat procedura prevăzută de O.G. nr. 14/2013, Înalta Curte reţinând că nu este suficientă formularea cererii pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare şi a accesoriilor acestora, denumită solicitare, fiind necesară, în cazul respingerii solicitării, şi contestarea Notei privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013, contestaţie pe care recurenta nu a formulat-o, deci, implicit, nu a urmat întreaga procedură reglementată în scopul suportării de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare şi a accesoriilor acestora.
În cererea de recurs sunt invocate pentru prima dată, nefiind invocate în faţa primei instanţe, câteva critici de nelegalitate referitoare la actul administrativ contestat şi anume: neformularea niciunei contestaţii cu privire la documentaţia de atribuire pe parcursul procesului de atribuire a contractului; reluarea activităţii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare se poate face numai în două ipoteze prevăzute expres şi limitativ de lege, conform art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011, ipoteze care nu se regăsesc în cauză; autoritatea de control nu a justificat prejudiciul cauzat fondurilor europene de finanţare prin aşa zisele abateri constatate, iar în cuprinsul notei de neconformitate nu se precizează niciun prejudiciu determinat de sume plătite necuvenit.
Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate a actului administrativ invocate pentru prima dată în recurs, fără să fi fost anterior inserate în cererea de chemare în judecată, nu pot fi analizate direct în calea controlului judiciar.
Solicitarea de a fi examinată o hotărâre de primă instanţă sub aspectul legalităţii, prin raportare la analiza unor motive ce nu au fost avute în vedere de prima instanţă, nefiind arătate prin acţiunea judiciară dedusă soluţionării, determină o imposibilitate de examinare în calea de atac a respectivelor motive formulate pentru prima dată în recurs.
În consecinţă, aceste critici nu pot forma obiect al analizei instanţei de control judiciar.
Faţă de toate aceste considerente, constatând că sentinţa este legală, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Bumbeşti-Jiu împotriva sentinţei nr. 429/2016 din 11 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2017.