Military reserve order validity; res judicata requiring identity of legal cause for successive administrative challenges

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.04.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, să se constate că Ordinul MAN nr. M.C.133 din 04 octombrie 1985 a fost emis cu nerespectarea cerinţelor legale de fond şi formă, aşa cum este prevăzut de art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la 15.02.2013.

Prin sentinţa nr. 1296/PI/NCA/2016 din 10.06.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

I.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 318 din 29 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.

I.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că respingerea cererii pe motiv că ar fi autoritate de lucru judecat este neîntemeiată, pentru că actul care nu a fost depus la dosar nr. x/2009 este procesul-verbal nr. V/S 257 din 24.09.2002 al B. Alexeni, ţinut secret până la data de 8.06.2016.

Actul nu a fost supus analizei instanţei în celelalte dosare, astfel că sentinţa nr. 271 dată în dosar nr. x/2009 nu poate fi avută în vedere la pronunţarea acestei excepţii.

Mai susţine recurentul că pârâtul i-a comunicat la 14.12.2016 adresa nr. VP 1526 din 3 octombrie 2016 şi că prezenta sentinţă recurată a fost dată sub imperiul noului C. proc. civ., în timp ce sentinţa nr. 271 dată în dosar nr. x/2009 a fost sub imperiul vechiul C. proc. civ., nefiind vorba despre autoritate de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât în prezentul dosar cererea este formulată în alt temei legal şi în niciun dosar nu a fost soluţionat litigiul pe fond.

Admiterea excepţiei tardivităţii în dosar nr. x/2009 s-a făcut fără să se dea eficienţă disp. art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ceea ce duce la casarea cu rejudecare, sens în care face trimitere şi la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 3125/2014 a secţiei a II-a civilă, Decizia nr. 1236/2010 a secţiei I civilă) potrivit căreia nu există putere de lucru judecat dacă în primul proces nu s-a judecat fondul litigiului.

La data de 3.02.2017, recurentul reclamant a depus la dosar o cerere de sesizare a ICCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept pentru a se decide dacă în cazul cadrelor militare ale M.Ap. N la care au fost clasificate ca fiind secrete de stat, secrete de serviciu pe o perioadă de 30 de ani, după declasificarea ordinului de trecere în rezervă şi a documentaţiei care a stat la baza emiterii lui, la momentul introducerii acţiunii în instanţă:

- termenul de prescripţie se raportează la art. 96 din Regulamentul disciplinei militare;

- actele sau informaţiile, dacă s-a respectat procedura prealabilă de unitatea militară la trecerea în rezervă după ce se comunică răspuns la petiţii, sunt considerate de instanţele de revizuire ca fiind acte noi, deoarece ele au luat fiinţă începând cu momentul trecerii în rezervă - în urmă cu 30 de ani, iar informaţia a fost clasificată pe toată perioada de 30 de ani.

De asemenea, a solicitat să se pronunţe ICCJ dacă este autoritate de lucru judect în situaţia în care în primul dosar nu s-a soluţionat litigiul pe fond.

I.4. Apărările intimatului

Intimatul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât problema tardivităţii acţiunii se raportează la aceleaşi aspecte care au fost supuse spre analiză Curţii de Apel Timişoara în dosar nr. x/2009. Or, ceea ce s-a stabilit în mod definitiv şi irevocabil printr-o hotărâre judecătorească nu mai poate fi repus în discuţie în cadrul altui litigiu.

Totodată, intimatul a depus un punct de vedere cu privire la sesizarea ICCJ solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 C. proc. civ.

I.5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.

II. Procedura de soluţionare a recursului

II.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 4 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 05.10.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II.2. Cu privire la cererea de sesizare a ICCJ pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, se constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, faţă de următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ., "dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul acestor prevederi legale se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare in vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ; în doctrină, ele au fost identificate după cum urmează:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

- chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Aceste dispoziţii legale nu definesc noţiunea de "chestiune de drept", sarcina fiind preluată de doctrină care, în încercarea de a clarifica conţinutul noţiunii, a arătat că aceasta trebuie să vizeze o problemă de drept reală şi punctuală, în acelaşi timp, astfel încât soluţia dată în această procedură să aibă în vedere numai întrebarea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege.

Chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înţelesurile sau aplicaţiile; întrebarea instanţei trebuie să fie, deci, una calificată, iar nu generică şi pur teoretică.

Acest aspect face distincţia între procedura hotărârii prealabile şi recursul în interesul legii: în primul caz se rezolvă o chestiune de drept punctuală, de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în al doilea caz se rezolvă, de regulă, o problemă de drept generică, de principiu.

Obiectul procedurii prevăzute de aceste dispoziţii legale constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluţionarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, astfel că instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăşi interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată.

Din moment ce recurentul reclamant nu urmăreşte, prin întrebările formulate, interpretarea punctuală a unui text legal, ci obţinerea unei soluţii în litigiul de faţă, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile reglementate de prevederile legale anterior menţionate, astfel că este inadmisibilă cererea de sesizare a ICCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

II.3. Cu privire la fondul recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul - fost cadru militar, trecut în rezervă în anul 1985 - a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, să se constate că Ordinul Ministrului Apărării Naţionale M.C.133 din 4 octombrie 1985 (de trecere a sa în rezervă) a fost emis cu nerespectarea cerinţelor legale de formă şi fond, aşa cum e prevăzut de art. 174 alin. (1) şi 175 alin. (1) din noul C. proc. civ., întrucât nu s-a mai aşteptat finalizarea cercetărilor penale pentru trecerea sa în rezervă pentru motive disciplinare, iar ulterior reclamantul a constatat că nu a fost cercetat penal pentru faptele de care a fost acuzat.

Examinând excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, instanţa a constatat că se confirmă faptul că acest ordin a fost contestat mai întâi în dosar nr. x/2009 al Curţii de Apel Timişoara (în care reclamantul a cerut anularea Ordinului, obligarea Ministerului Apărării Naţionale la reintegrarea sa în armată sau acordarea pensiei de serviciu corespunzătoare vechimii pe care ar fi avut-o în condiţiile în care şi-ar fi continuat activitatea în M.Ap. N.).

Astfel, prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/59/2009, la data de 4.11.2009, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: anularea, în temeiul art. 9, alin. (1) raportat la art. 1 din Legea nr. 1/1967, a ordinului de trecere în rezervă nr. M.C. nr. 133 din 04.10.1985, obligarea pârâtului la reintegrarea sa în cadrul M.Ap. N. pe funcţia şi gradul corespunzător pregătirii şi vechimii pe care ar fi avut-o dacă nu i-ar fi fost întreruptă activitatea în mod ilegal, ori în cazul în care schema de personal nu ar mai face posibilă reîncadrarea, efectuarea demersurilor în vederea pensionării cu recunoaşterea integrală a vechimii, gradului şi funcţiei pe care le-ar fi avut în prezent, obligarea pârâtului la repararea pagubei în temeiul art. 9, alin. (2) raportat la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 1/1967 reprezentând plata unor despăgubiri.

Prin sentinţa civilă nr. 271 din 19 mai 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii, iar acţiunea a fost respinsă ca tardiv formulată.

În motivarea acestei hotărâri, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut următoarele:

"Cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea ordinului de trecere în rezervă nr. NC 133 din 4 octombrie 1985 a fost introdusă pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 04.11.2009.

Reclamantul, la data de 29.03.2010, a formulat în faţa instanţei o cerere de repunere în termenul de introducere a acţiunii motivat de caracterul secret al actului administrativ contestat şi de imposibilitatea de aflare a conţinutului, respectiv temeiului juridic al actului atacat. Reclamantul a invocat, totodată, împrejurarea că a formulat cereri către Ministerul Apărării Naţionale în sensul comunicării ordinului atacat, însă i s-a răspuns că acest act are caracter secret.

Curtea constată că ulterior datei de 04.10.1985, când a fost emis ordinul de trecere în rezervă, reclamantul a formulat începând cu data de 04.05.1988 cereri prin care, cunoscând împrejurarea că a fost trecut în rezervă, a solicitat Ministerului Apărării Naţionale rechemarea sa în cadrele active ale armatei, la aceste solicitări primind răspuns astfel cum s-a menţionat mai sus în considerentele sentinţei.

Curtea constată că măsura dispusă de Direcţiile din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, în sensul respingerii solicitărilor reclamantului de rechemare în cadrele active ale armatei, a fost comunicată acestuia prin adresa CN nr. 28500 din 19 iulie 1993, în care s-a precizat că la luarea acestei măsuri s-au avut în vedere motivele ce au impus trecerea în rezervă prin ordinul atacat şi anume dezinteresul manifestat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, abaterile de la prevederile ordinelor şi a regulamentelor militare ce au constat în întârzieri şi absenţe nemotivate de la program, lipsă de tact şi politeţe în relaţiile cu şefii şi cu colegii, lovirea superiorului.

În acest context, reclamantul a luat cunoştinţă de motivele care au determinat trecerea sa în rezervă încă din momentul în care a formulat cererile succesive de rechemare în forţele active ale armatei, cel mai târziu la data de 1993, când i s-au comunicat în scris raţiunile pentru care s-a dispus trecerea sa în rezervă.

Prin urmare, Curtea constată că reclamantul a cunoscut încă din anul 1993 măsura vătămătoare care i s-a produs şi motivarea actului care face obiectul prezentului litigiu.

Curtea constată că cererile reclamantului prin care solicită eliberarea unei copii de pe ordinul contestat, precum şi a documentelor care au stat la baza emiterii acestuia au fost formulate abia în luna iulie 2009, deşi reclamantul cunoştea măsura dispusă prin ordinul de trecere în rezervă, precum şi motivele care au stat la baza emiterii acestuia încă din perioada 1988-1993.

În cauză devin incidente prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care impun că cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă. Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul mai sus menţionat, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă sau data încheierii procesului-verbal de consiliere, după caz. Potrivit alin. (5) al art. 11, termenul de 6 luni este un termen de prescripţie, iar termenul din alin. (2) este un termen de decădere.

Faţă de modul de redactare a art. 11, Curtea constată că termenul de 1 an pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ reprezintă o excepţie care poate fi admisă doar în prezenţa unor motive temeinice care, prin raportare la datele concrete ale litigiului, ar putea justifica introducerea cu întârziere a acţiunii.

Astfel, raportându-ne la situaţia de fapt, în sensul că reclamantul a formulat cererile succesive de rechemare în cadrele active ale armatei, i s-a răspuns la aceste solicitări, este incontestabil că reclamantul a cunoscut măsura trecerii ale în rezervă prin ordinul contestat înainte de anul 2009 când a formulat cererile de comunicare a ordinului contestat.

Această sentinţă a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 1397 din 9 martie 2011, prin care s-a respins recursul reclamantului A.".

În soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, instanţa a avut în vedere disp. art. 1201 din vechiul C. civ., art. 431 din noul C. proc. civ., obiectul cererii de chemare în judecată din dosar nr. x/2009, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată constatând că în ambele acţiuni părţile sunt identice, iar în ceea ce priveşte obiectul judecăţii în cele două cauze, s-a solicitat în ambele cauze anularea Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985. Astfel, deşi în prezenta cauză, reclamantul a solicitat constatarea nelegalităţii Ordinului nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, această acţiune a fost calificată de instanţă drept o acţiune în realizarea dreptului, având în vedere că:

- deşi formularea iniţială a cererii viza exclusiv constatarea nelegalităţii Ordinului nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, capetele de cerere ulterior formulate atestă că reclamantul a înţeles să formuleze o acţiune în realizarea dreptului, respectiv o constatare a nelegalităţii Ordinului nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, care să implice înlăturarea efectelor juridice produse de acest ordin, cu repunerea în situaţia anterioară a reclamantului, mutarea sa la o altă unitate şi emiterea ordinului de trecere în rezervă prin pensionare;

- raportat la modalitatea în care reclamantul a formulat cererile accesorii ulterioare, instanţa reţine că acesta a înţeles să formuleze o acţiune în realizarea dreptului, iar nu o acţiune în constatare, întrucât se tinde nu numai la o constatare a nelegalităţii actului, dar şi la înlăturarea efectelor juridice ale actului.

În consecinţă, instanţa reţine că există şi identitate de obiect în ambele cauze, întrucât reclamantul a solicitat anularea Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985.

Referitor la cauza nulităţii acestui ordin, instanţa constată că în numeroase dosare, reclamantul a solicitat desfiinţarea sau înlăturarea efectelor Ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, invocând diferite motive de nelegalitate.

Cu toate acestea, prima cerere formulată în dosarul Curţii de Apel Timişoara nr. x/59/2009 a fost respinsă ca fiind tardiv formulată, iar cererile ulterioare au fost respins ca inadmisibile sau pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, raportat la sentinţa civilă nr. 271 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara.

Astfel, instanţa reţine că în Dosar nr. x/2011 înregistrat la Judecătoria Timişoara, a solicitat instanţei să constate "nulitatea absolută a ordinului de trecere în rezervă", dar şi obligarea M.Ap. N. să dovedească abaterile de la ordinea şi disciplina militară pe care le-a săvârşit, la reintegrarea pe o funcţie din structura proprie sau efectuarea demersurilor în vederea pensionării cu recunoaşterea integrală a vechimii pe care ar fi avut-o dacă nu se lua măsura trecerii sale în rezervă, plata retroactivă a contribuţiei la fondul CASS, restituirea sumei plătită cu titlu de cheltuieli de şcolarizare şi acordarea drepturilor salariale şi de altă natură de care ar fi beneficiat în calitate de cadru militar activ, evaluate la 4.500.000 RON. În temeiul Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (pentru motivul că trecerea sa în rezervă "s-a făcut şi politic") a cerut obligarea M.Ap. N. şi M.F.P. la plata unor daune morale în valoare de 1.500.000 RON.

Curtea de Apel Timişoara (după declinarea competenţei) a admis excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 271 din 19 mai 2010 şi a respins acţiunea prin sentinţa nr. 679 din 13 decembrie 2012, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul cu decizia nr. 2771 din 12 iunie 2014.

Ulterior, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, dar şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost înregistrate alte cereri privind contestarea ordinului de trecere în rezervă sau de modificare a hotărârilor pronunţate în dosarele anterioare, toate respinse de instanţele de judecată: dosar nr. x/2013 privind anularea Ordinului ministrului apărării nr. MC 133/1985 ("nul" pentru că nu au fost respectate procedurile legale şi regulamentare la emiterea acestuia), ca efect al admiterii excepţiei de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual; dosar nr. x/2014 - s-a solicitat în temeiul art. 4<SUP>3</SUP> pct. 1 şi 3 din Legea nr. 554/2004 "soluţionarea excepţiei de nelegalitate" şi constatarea nelegalităţii actului administrativ (ordinul de trecere în rezervă); dosar nr. x/2014 - acţiune în constatare - Ordinul nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985 nu a fost semnat de persoanele abilitate, de fapt, "nu este semnat de nimeni, deci nu are şi nu produce efecte juridice", lucrarea care a stat la baza emiterii lui nu este însoţită de dosarul de cercetare al Consiliului de onoare al Regimentului 94 Elicoptere, propunerea de trecere în rezervă este semnată de persoane "neabilitate de lege", în mod "abuziv este semnată de locţiitorul de zbor" şi secretarul de partid, ş.a.; dosar nr. x/2014 - cerere de revizuire a hotărârii pronunţată în fond dosar nr. x/2111/325/201 1, invocându-se ca temei legal prevederile art. 322 pct. 5 şi pct. 10 din vechiul C. proc. civ.. Au fost indicate ca "înscrisuri noi": Ordinul de trecere în rezervă nr. MC 133/1985, extrasul din OZU 239 (259) din 08.11.1985, propunerea comandantului Regimentului 94 elicoptere privind trecerea în rezervă, etc...; dosar nr. x/2013 - cerere de revizuire/"casare" a sentinţei civile nr. 271/2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2009 (nu a luat cunoştinţă de trecerea sa în rezervă).

Cererea de "revizuire pe fond a dosar nr. x/2009" în temeiul art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. era bazată pe "înscrisurile noi" depuse de M.Ap. N. în dosar nr. x/2013, de fapt, aceleaşi acte - Ordinul de trecere în rezervă nr. MC 133/1985, extrasul din OZU 239 (259) din 08.11.1985, propunerea comandantului Regimentului 94 elicoptere privind trecerea în rezervă; dosar nr. x/2014 - contestaţie în anulare formulată împotriva sentinţei nr. 679 din 13 decembrie 2012, dosar nr. x/2011, anulată pentru neplata taxei judiciare de timbru; dosar nr. x/2015 - cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 679 din 13 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/325/2011, pe baza "înscrisului nou" - adresa emisă de M.Ap. N., SMFA sub nr. PAv-17 din 27 aprilie 2015; dosar nr. x/2015 privind obligarea Ministerului Apărării la comunicarea unor acte:

"Dosarul de Cercetare Disciplinară" finalizat cu propunerea comandantului Regimentului 94 Elicoptere, adresată ministrului apărării naţionale, privind trecerea sa în rezervă, precum şi dovada cercetării cu acea ocazie a faptelor disciplinare, documentul oficial din care să rezulte că secretarii de partid numiţi în regimentele de aviaţie aveau competenţa să propună trecerea în rezervă a cadrelor militare din M.Ap. N., sentinţa Tribunalului Militar şi rezoluţia Parchetului militar, etc..., mai exact, solicită comunicarea unor acte care deja i-au fost transmise sau care nu există.

Din cele arătate mai sus, instanţa de fond reţine că reclamantul a reiterat în numeroase dosare cererea de desfiinţare sau înlăturare a efectelor Ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, invocând diferite motive care nu au fost examinate tocmai datorită existenţei autorităţii de lucru judecat, raportat la sentinţa civilă nr. 271 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara.

Şi în prezenta cauză, instanţa observă că reclamantul tinde la desfiinţarea efectelor Ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, în condiţiile în care s-a stabilit în mod irevocabil tardivitatea acţiunii în anularea acestui ordin.

După cum s-a arătat în doctrină, autoritatea de lucru judecat impune însă ca raportul juridic dedus judecăţii să fie nu numai identic cu cel anterior examinat prin hotărâre irevocabilă, dar şi să fie explicit sau implicit cuprins în cel anterior supus judecăţii irevocabile. Astfel, autoritatea de lucru judecat operează şi în cazul în care noua cerere de chemare în judecată îl pune pe judecător în situaţia de a repeta sau de a contrazice în total sau în parte raportul juridic care a fost recunoscut sau tăgăduit prin hotărâre.

Instanţa observă că prin hotărâre irevocabilă (sentinţa civilă nr. 271 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara) s-a reţinut tardivitatea acţiunii în anularea Ordinului nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, iar o astfel de cerere a fost formulată şi în prezenta cauză. Prin urmare, chiar dacă în aparenţă s-ar reţine că nu sunt motive identice de nulitate invocate de reclamant în cele două cauze, problema tardivităţii acţiunii în anulare se raportează la aceleaşi aspecte, deja examinate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 271 din 19 mai 2010.

Prin urmare, nu se poate face abstracţie de faptul că, indiferent de diversitatea motivelor invocate pentru a se constata nelegalitatea ordinului contestat, în ambele cauze - atât în cea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 271 din 19 mai 2010, cât şi în prezenta cauză - se impune examinarea formulării în termen a acţiunii în anularea Ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, iar acest aspect a fost soluţionat prin hotărâre irevocabilă. Or, după cum s-a arătat anterior, autoritatea de lucru judecat operează şi în cazul în care noua cerere de chemare în judecată îl pune pe judecător în situaţia de a repeta sau de a contrazice în tot sau în parte raportul juridic care a fost recunoscut sau tăgăduit prin hotărârea judecătorească anterioară.

Instanţa reţine, astfel, că nu s-ar putea ignora în prezenta cauză faptul că prin sentinţa civilă nr. 271 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara s-a reţinut, în mod irevocabil, că este tardivă acţiunea în anulare introdusă de acelaşi reclamant la data 4.11.2009, deci cu mai mult de 6 ani anterior datei la care a fost sesizată instanţa în prezentul dosar.

În consecinţă, Curtea reţine că este adevărată susţinerea pârâtului referitoare existenţa autorităţii de lucru judecat în speţă, în pofida faptului că nu există identitate formală de cauză între cele două hotărâri, în condiţiile în care solicitarea din prezenta cauză tinde să contrazică hotărârea irevocabilă privind tardivitatea aceleaşi acţiuni în justiţie.

Este adevărat că admiterea acestei excepţii împiedică examinarea fondului actului a cărui nelegalitate se invocă, însă această împiedicare este determinată de un motiv procesul obiectiv, respectiv de interdicţia legală absolută de a rejudeca o pricină în care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă, respectiv irevocabilă - în accepţiunea vechiul C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1201 din vechiul C. civ., "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".

Noul C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, intrat în vigoare din 15.02.2013, prevede la art. 430: (1) "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

(5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Conform art. 431 din noul C. proc. civ.: (1) "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Se constată, aşadar, că pentru existenţa autorităţii de lucru judecat trebuie să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, identitate care era reglementată şi de vechiul C. civ.

Orice acţiune civilă presupune existenţa a trei elemente: părţi, obiect şi cauză.

Părţile acţiunii sunt titularul dreptului subiectiv încălcat sau contestat şi cel despre care se pretinde că l-a împiedicat pe titular în exerciţiul normal al dreptului. De asemenea, au această calitate cel care declanşează acţiunea pentru a obţine protecţia/valorificarea unei situaţii juridice şi cel împotriva căruia este pornită acţiunea.

Obiectul acţiunii este protecţia unui drept sau a unor interese pentru realizarea cărora calea justiţiei este obligatorie, precum şi asigurarea apărării părţilor în proces, în timp ce obiectul cererii de chemare în judecată este pretenţia concretă a reclamantului, ceea ce se solicită prin cerere.

Cauza acţiunii este scopul urmărit de cel care apelează la acţiune, fie pentru a pretinde, fie pentru a se apăra.

Foarte importantă este distincţia dintre cauza acţiunii şi cauza cererii de chemare în judecată, aceasta din urmă fiind temeiul juridic al cererii, fundamentul raportului litigios.

Această distincţie prezintă relevanţă în cazul invocării autorităţii de lucru judecat care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Pentru a determina existenţa autorităţii de lucru judecat, se verifică identitatea în privinţa cauzei cererii de chemare în judecată, iar nu în privinţa cauzei acţiunii care, practic, este aceeaşi într-un anumit tip de acţiune.

Instanţa de fond a redat obiectul celor două cereri de chemare în judecată - cea care face obiectul prezentului litigiu şi cea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 271 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi a concluzionat că, desi nu există identitate formală de cauză între cele două hotărâri, există autoritate de lucru judecat, în condiţiile în care solicitarea din prezenta cauză tinde să contrazică hotărârea irevocabilă privind tardivitatea aceleaşi acţiuni în justiţie.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că textele de lege anterior menţionate fac referire la identitate de cauză şi nu la identitate formală de cauză, această sintagmă nefiind reglementată, iar, pe de altă parte, că acestea au în vedere, aşa cum s-a precizat, cauza cererii de chemare în judecată şi nu cauza acţiunii.

Or, în speţă, nu există identitate de cauză între cele două cereri de chemare în judecată, în condiţiile în care prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul solicită să se constate că ordinul în discuţie a fost emis cu nerespectarea cerinţelor legale de fond şi formă, aşa cum este prevăzut de art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) din noul C. proc. civ.

Reclamantul indică un alt temei juridic al acestei cereri de chemare în judecată, diferit faţă de cel menţionat în cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului Curţii de Apel Timişoara nr. 1236/59/2009, astfel că nu poate fi reţinută identitatea de cauză.

Împrejurarea că reclamantul tinde şi în prezentul dosar la desfiinţarea efectelor Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, la care se face referire în considerentele sentinţei recurate, nu este de natură să ducă la concluzia că există identitate de cauză, întrucât această împrejurare vizează cauza acţiunii, respectiv scopul urmărit de reclamant prin iniţierea demersului judiciar, şi nu cauza cererii de chemare în judecată.

Faţă de aceste considerente, se constată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 496 şi art. 498 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a ICCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, ca inadmisibilă.

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 318 din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2017.