Automatic suspension of judicial pension upon disciplinary referral: scope of "disciplinary procedure" and unconstitutionality of corruption-specific suspension limits

Asupra contestaţiei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea contestată

Prin Hotărârea nr. 438 din 25 aprilie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a respins solicitarea formulată de petenta A., judecător la Curtea de Apel Oradea, de amânare a soluţionării cererii de pensionare formulate de C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi s-a propus Preşedintelui României eliberarea acestuia din funcţie prin pensionare.

În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că, potrivit datelor existente în evidenta Direcţiei resurse umane şi organizare, magistratul C. avea la data de 15.04.2017, vârsta de 62 de ani, 10 luni şi 15 zile şi o vechime în magistratură de 33 de ani, 4 luni şi 14 zile, din care 26 de ani, 7 luni şi 14 zile în funcţia de procuror şi 6 ani şi 7 luni în funcţia de jurisconsult, iar prin Decizia nr. 343340 din data de 23.03.2017, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, au fost stabilite drepturile de pensie ale acestuia.

La data de 25.04.2017 a fost înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii memoriul formulat de doamna A., judecător la Curtea de Apel Oradea, prin care a solicitat amânarea analizării cererii de pensionare formulate de C., până la soluţionarea definitivă a sesizărilor formulate de aceasta, precum şi până la soluţionarea definitivă a plângerii penale formulate de aceeaşi contestatoare.

S-a mai reţinut că potrivit celor precizate de Direcţia resurse umane şi organizare şi adreselor Inspecţiei Judiciare, respectiv a Biroului grefa secţiilor, rezultă că în prezent domnul procuror C. nu este suspendat din funcţie ca urmare a arestării preventive sau a trimiterii în judecată şi nici nu se află supus vreunei proceduri disciplinare, Plenul constatând că nu subzistă niciunul din cazurile expres prevăzute de art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004 şi art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, astfel că a respins solicitarea doamnei judecător A. de amânare a soluţionării cererii de pensionare formulate de domnul C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, apreciind că acesta din urmă îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

2. Contestaţia formulată

Prin contestaţia formulată şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/1/2017, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior la Magistraturii şi C., a solicitat:

- suspendarea executării Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 438 din 25.04.2017, până la soluţionarea definitivă a prezentei contestaţii;

- sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004 şi suspendarea judecării prezentei cauze, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei invocate;

- anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 438 din 25 aprilie 2017, prin care s-a propus eliberarea din funcţie prin pensionare a intimatului C..

În motivarea contestaţiei, contestatoarea arată că intimatul C., în calitate de procuror la D.N.A. - Structura Teritorială Oradea, a comis grave abuzuri şi violări ale drepturilor constituţionale ale contestatoarei, deoarece prin rechizitoriul din dosarul penal al D.N.A. Oradea, nr. 37/P/2012, contestatoarea, judecător la Curtea de Apel Oradea, alături de alţi trei judecători, a fost trimisă în judecată pentru presupuse infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, iar procurorii care au instrumentat dosarul şi au emis rechizitoriul au fost D., procuror sef D.N.A. - S.T. Oradea şi C., procuror în cadrul aceleaşi structuri.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Cluj, unde a primit nr. x/33/2014, judecătorul de cameră preliminară dispunând restituirea dosarului la parchet, soluţie menţinută de Î.C.C.J. prin încheierea definitivă nr. 231 din 19 februarie 2016, prin care s-a reţinut că în speţă, procurorii de caz au încălcat secretul deliberării, confidenţialitatea avocat-client, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, precum şi că faptele pentru care au fost trimişi în judecată, nu au fost determinate.

Contestatoarea susţine că în ceea ce o priveşte, nu s-a precizat când, unde şi în ce împrejurări ar fi comis infracţiunea de trafic de influenţă, în schimbul căreia ar fi primit, ca foloase necuvenite, "o sumă nedeterminată de bani, păstrăvi şi whisky".

Mai arată că a formulat mai multe cereri structurii centrale a D.N.A., prin care a reclamat grave abuzuri în instrumentarea dosarului, solicitând preluarea dosarului de către structura centrală, ceea ce în fapt s-a şi întâmplat, acesta fiind preluat sub nr. 331/P/2016, iar prin Ordonanţa din data de 6 aprilie 2017, D.N.A. - Structura Centrală a dispus clasarea dosarului nr. x/2016, faţă de contestatoare reţinându-se că faptele nu există, deşi timp de 5 ani a fost cercetată penal, trimisă în judecată, suspendată din funcţie, pentru fapte care nu au existat.

Contestatoarea susţine că intimatul C. i-a încălcat grav drepturile procesuale şi constituţionale, astfel cum a reţinut definitiv şi Înalta Curte şi că după restituirea dosarului la D.N.A., a formulat plângere penală pentru comiterea infracţiunilor de represiune nedreaptă (art. 283 C. pen.) şi cercetare abuzivă (art. 280 C. pen.) împotriva procurorilor care au instrumentat dosarul, a formulat sesizări la CSM şi Ministerul Justiţiei împotriva celor doi procurori, solicitând sancţionarea acestora pentru abateri disciplinare grave. Dosarul penal se află pe rolul Parchetului de pe lângă I.C.C.J., având nr. x/P/2016. Sesizările disciplinare pe care le-a formulat la C.S.M. şi Ministerul Justiţiei nu au fost încă soluţionate.

Contestatoarea precizează că în data de 25.04.2017, la punctul 4 al Ordinei de zi a Plenului C.S.M., a aflat de cererea procurorului C. de eliberare din funcţie prin pensionare, motiv pentru care a formulat un memoriu adresat C.S.M., în care a arătat că se opune pensionării acestuia şi a solicitat amânarea soluţionării cererii de pensionare până la soluţionarea sesizărilor pe care le-a formulat împotriva sa la Inspecţia Judiciară şi la Ministerul Justiţiei, precum şi a plângerii penale formulate. C.S.M., în majoritate, prin hotărârea pe care o contestă, a dispus respingerea memoriului formulat de contestatoare şi a propus, în majoritate, Preşedintelui României, pensionarea procurorului C.

La data de 2 mai 2017, arată că a notificat atât C.S.M.-ul, cât şi Preşedintele României să nu facă demersuri pentru pensionarea magistratului C. până când hotărârea C.S.M. nr. 138 din 25 aprilie 2017 nu rămâne definitivă.

În susţinerea contestaţiei sale, contestatoarea invocă aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 29 alin. (5)-(9) din Legea nr. 317/2004, art. 65 alin. (1) lit. b), art. 82, art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004.

Contestatoarea consideră că este o persoană interesată, în înţelesul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, întrucât pârâţii, prin conduita lor, i-au vătămat un interes legitim privat, apreciind că în speţă există şi un interes legitim public, care ar fi vătămat prin pensionarea cu pensie de serviciu a intimatului, interes constând în protejarea valorilor prevăzute în art. 1 şi art. 16 din Constituţie, astfel că în cauza sunt îndeplinite condiţiile stipulate de art. 2 alin. (1) lit. a), p) şi r) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la suspendarea executării Hotărârii CSM 438 din 25.04.2017, arată că deşi aceasta este suspendată de drept, ca urmare a iniţierii prezentei contestaţii, conform art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, este necesară o suspendare explicita a executării, dată fiind posibilitatea ca Preşedintele României să semneze decizia de pensionare ale magistraţilor înainte ca aceasta sa fie definitivă.

Arată că eliberarea din funcţie priveşte cariera magistratului, iar pensia de serviciu este un drept al acestuia, în acest sens fiind şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010 şi nr. 262 din 5 iunie 2016. Astfel, întrucât Hotărârea C.S.M. nr. 438 din 25 aprilie 2017 este o hotărâre care priveşte cariera şi drepturile magistratului, aceasta devine definitivă numai după expirarea termenului de 15 zile de contestare, iar dacă este contestată, devine definitivă numai după soluţionarea contestaţiei.

Referitor la sesizarea Curţii Constituţionale, solicită admiterea acestei cereri, fiind îndeplinitele condiţiile legale, astfel: dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate o invocă sunt în vigoare, nu au fost declarate neconstituţionale printr-o hotărâre anterioară, iar între dispoziţiile respective şi prezenta cauză există o strânsă legătură.

Subliniază că excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 83 ind. 2 din Legea nr. 303/2004, care limitează cazurile în care soluţionarea cererilor de pensionare ale magistraţilor sunt suspendate de drept la cele în care aceştia sunt inculpaţi pentru infracţiuni de corupţie, asimilate ori legate de acestea, articolul nefăcând referire la alte infracţiuni de serviciu ori contra justiţiei, în care magistraţii, în exerciţiul funcţiunii, au încălcat legea, au violat drepturi şi libertăţi ale persoanelor.

Contestatoarea apreciază că dispoziţiile art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004 sunt contrare atât art. 1 alin. (3) şi (5), cât şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

Referitor la netemeinicia şi nelegalitatea Hotărârii C.S.M. nr. 438/2017, arată că pensiile de serviciu ale magistraţilor sunt un drept constituţional al acestora, acordat de stat prin lege specială, ca o garanţie inclusă în noţiunea de independenţă a justiţiei, în acelaşi sens fiind şi Decizia nr. 327/2013 a Curţii Constituţionale a României. Mai arată că în schimbul drepturilor acordate magistraţilor, statul are dreptul să impună şi să condiţioneze acestora o conduită ireproşabilă în exercitarea funcţiei, dar intimatul C., în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, aşa cum s-a constatat definitiv prin încheierea I.C.C.J. nr. 231/2016, a încălcat grav drepturile procesuale ale contestatoarei şi ale celorlalţi inculpaţi din dosarul penal nr. x/2012 al D.N.A. Oradea şi mai mult, prin violarea secretului deliberării şi a confidenţialităţii client-avocat, a încălcat independenţa justiţiei.

Cu privire la procedurile disciplinare aflate în curs împotriva magistratului, arată că la data de 28 februarie 2017 a înaintat Inspecţiei Judiciare şi Ministerului Justiţiei sesizări împotriva procurorilor D. şi C., solicitând sancţionarea acestora în temeiul art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, respectiv exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în ceea ce priveşte încălcarea secretul deliberării, prevăzut de art. 91 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi, prin aceasta, a independenţei justiţiei; încălcarea secretului profesional al avocatului, confidenţialitatea avocat-client, prevăzut de 46 alin. (2) din Legea nr. 51/1995; ignorarea cu bună ştiinţa a dispoziţiilor art. 327 C. proc. pen., care permite sesizarea instanţei şi emiterea rechizitoriului doar atunci când au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, urmărirea penala este completă şi există probele necesare şi legal administrate, în speţă, judecătorul de cameră preliminară apreciind în mod definitiv, că rechizitoriul a fost deficitar sub aspectul omisiunii descrierii faptelor reţinute, a elementelor constitutive ale infracţiunilor, cât şi al omisiunii indicării datei şi a locului comiterii presupuselor infracţiuni, scopul şi împrejurări esenţiale care conduc la imposibilitatea constatării obiectului judecaţii în conformitate cu art. 371 C. proc. pen. De asemenea, au fost ignorate şi dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. pen., în rechizitoriu nefiind indicate toate persoanele ce au calitate în procesul penal şi locul unde urmează a fi citate, respectiv în speţă, subiectul pasiv al infracţiunilor de abuz în serviciu - Tribunalul Bihor nu a fost citat pe parcursul urmăririi penale, deşi i s-a conferit calitatea de persoana vătămată.

Se mai arată că deşi a formulat plângerile în data de 28.02.2017, acestea nu au fost soluţionate, cu toate că art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 stabileşte un termen 45 de zile pentru soluţionarea sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare, termen care se poate prelungi în mod excepţional, cu încă 45 de zile.

Totodată, arată că potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, pe durata procedurii disciplinare, soluţionarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.

Referitor la noţiunea de "procedură disciplinară", prevăzută de textul de lege de mai sus, consideră că aceasta include toate etapele, de la sesizarea Inspecţiei Judiciare, din oficiu, la cererea C.S.M. sau a oricărei persoane interesate, sau la solicitarea titularilor acţiunii disciplinare: Ministrul Justiţiei, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi mergând până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate de către completul de 5 judecători din cadrul I.C.C.J. sau de către Curtea de Apel Bucureşti, conform competenţelor exprese stabilite în lege.

Mai arată că procedura disciplinară începe odată cu sesizarea se deduce şi din art. 47 din Legea nr. 317/2004 care, la alin. (6) lit. b), afirmă că una dintre soluţiile date de Curtea de Apel Bucureşti este admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare, continuare care se referă la cercetările privind sesizarea, conform unei interpretări logice şi sistematice. În virtutea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, consideră că dispoziţiile arătate nu se pot interpreta în sensul că suspendarea prevăzuta de art. 52 alin. (2) ar fi posibilă doar în vreuna din etapele disciplinare, astfel că în opinia sa, suspendarea pensionării se poate dispune în oricare din etapele procedurii disciplinare, astfel cum a statuat şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 774 din 2015.

Cu privire la procedurile penale aflate în curs, arată că a formulat plângere penală împotriva intimatului C. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru infracţiunile de represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă, dosarul având nr. x/2016

3. Apărările formulate în cauză

3.1 Apărarea formulată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestaţiei ca nefondată.

Cu privire la cererea contestatoarei de a se dispune suspendarea executării hotărârii atacate, învederează instanţei că aceasta a fost deja executată, fiind emis în acest sens, Decretul Preşedintelui României nr. 463 din 12 mai 2017.

Cu privire la netemeinicia contestaţiei, arată că aceasta este nefondată, actul administrativ atacat fiind emis în concordanţă cu dispoziţiile legale incidente. La emiterea hotărârii atacate, Plenul a analizat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege în temeiul cărora intimatul C. poate fi eliberat din funcţie, prin pensionare. În drept, sunt incidente dispoziţiile art. 82 din Legea nr. 303/2004, raportat la dispoziţiile art. 65 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004 şi art. 52 din Legea nr. 317/2004.

Se precizează că în fapt, potrivit datelor existente în evidenţa Direcţiei resurse umane şi organizare, intimatul C. avea la data de 15.04.2017, vârsta de 62 de ani, 10 luni şi 15 zile şi o vechime în magistratură de 33 de ani, 4 luni şi 14 zile, din care 26 de ani, 7 luni şi 14 zile în funcţia de procuror şi 6 ani şi 7 luni în funcţia de jurisconsult, iar prin Decizia nr. 343340 din data de 23.03.2017, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, i-au fost stabilite drepturile de pensie.

La data de 25.04.2017 a fost înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii memoriul formulat de contestatoare, prin care se solicita amânarea analizării cererii de pensionare a intimatului, până la data soluţionării definitive a sesizărilor formulate de contestatoare, precum şi până la soluţionarea definitivă a plângerii penale formulate împotriva aceluiaşi intimat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar conform celor precizate de Direcţia resurse umane şi organizare şi adreselor Inspecţiei Judiciare, respectiv a Biroului grefa secţiilor, a rezultat că domnul procuror C. nu era suspendat din funcţie ca urmare a arestării preventive sau a trimiterii în judecată şi nici nu se afla supus vreunei proceduri disciplinare.

Astfel, arată că în speţă, nu subzistă niciunul din cazurile expres prevăzute de art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004 şi art. 52 din Legea nr. 317/2004, astfel că cererea intimatului C. a fost analizată în mod corect de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, faţă de persoana respectivă nefiind pusă în mişcare acţiunea penală şi în condiţiile în care sesizarea Inspecţiei Judiciare nu conduce automat la începerea procedurii disciplinare.

În acest sens, apreciază că legalitatea unui act administrativ nu poate fi analizată decât în contextul respectării dispoziţiilor legale incidente la data emiterii actului administrativ.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, arată că aceasta este inadmisibilă, întrucât deşi contestatoarea s-a raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, a motivat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pe considerentul că soluţia legislativă prevăzută de art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004, nu cuprinde şi infracţiunile comise în exercitarea funcţiei de magistrat, cum ar fi infracţiunile împotriva justiţiei. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, excepţiile de neconstituţionalitate ce critică lipsa unei dispoziţii legale cu conţinutul dorit şi care urmăresc modificarea legii, sunt respinse ca inadmisibile, Curtea Constituţională nefiind legiuitor pozitiv, sens în care invocă prevederile ari. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 449/2005. nr. 447/2005. nr. 624/2005.

Consideră că în speţă, nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului atacat, astfel că solicită respingerea contestaţiei, ca nefondată.

3.2 Apărarea formulată de intimatul C.

Intimatul C. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că acţiunea reclamantei este lipsită de temei şi se invocă situaţii de fapt fără suport probator, câtă vreme niciuna dintre instituţiile abilitate, Consiliul Superior al Magistraturii şi/sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu au constatat fapte de natură disciplinară sau penală care să-i atragă vreo răspundere.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a actului administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 544/2004, arată că suspendarea poate fi solicitată doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, dar în cauză, reclamanta nu îşi justifică în niciun mod solicitarea suspendării decretului prezidenţial prin care a fost eliberat din funcţia de procuror, prin pensionare.

Susţine că nici cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită, reclamantul nefăcând dovada producerii unei pagube iminente.

Pe de altă parte, arată că atacarea unui act în contencios administrativ presupune existenţa unor dubii cu privire la legalitatea actului, ceea ce reclamanta nu a dovedit.

Mai arată că reclamanta a încercat împiedicarea sa de a-şi exercita dreptul la apărare, indicând în acţiune adresa de citare a fostului său loc de muncă, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, deşi cunoştea faptul că începând cu data publicării Decretului nr. 463 în Monitorul Oficial, 15.05.2017, i-a încetat calitatea de procuror în cadrul Ministerului Public.

3. Procedura derulată

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, la dosarul cauzei s-au ataşat actele administrative atacate şi documentaţia aferentă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Deliberând asupra cererii de suspendare a executării Hotărârii Plenului CSM nr. 438 din 25 aprilie 2017, Înalta Curte constată că la data de 12.05.2017, Preşedintele României a emis Decretul nr. 463 prin care intimatul C. a fost eliberat din funcţie, ca urmare a pensionării. Aceasta înseamnă că hotărârea atacată a fost executată şi, în consecinţă, cererea de suspendare va fi respinsă, ca rămasă fără obiect.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că prin actul administrativ contestat - Hotărârea Plenului CSM nr. 438 din 25 aprilie 2017 a fost respinsă solicitarea formulată de contestatoare privind amânarea cererii de pensionare formulate de intimatul C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi s-a propus Preşedintelui României eliberarea acestuia din funcţie prin pensionare.

În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că intimatul C. îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi că acesta nu este suspendat din funcţie ca urmare a arestării preventive sau a trimiterii în judecată, nu este supus niciunei proceduri disciplinare şi nici nu subzistă vreunul dintre cazurile prevăzute expres de art. 832 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, nefiind întemeiată susţinerile contestatoarei referitoare la încălcarea prevederilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, text legal conform căruia pe durata procedurii disciplinare, soluţionarea cererii magistratului de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.

În opinia Înaltei Curţi, din interpretarea gramaticală şi logică a textului legal menţionat, rezultă că procedura disciplinară la care acesta face referire este, în fapt, procedura disciplinară ce se desfăşoară în faţa uneia dintre secţiile CSM, ulterior exercitării acţiunii disciplinare împotriva unui magistrat. O asemenea interpretare este în consonanţă cu prevederile art. 832 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 conform cărora suspendarea soluţionării cererii de acordare a pensiei de serviciu operează în cazul punerii în mişcare a acţiunii penale pentru una dintre infracţiunile menţionate la alin. (1) al aceluiaşi articol. Or, dacă în situaţia săvârşirii unei infracţiuni suspendarea soluţionării cererii magistratului de acordare a pensiei de serviciu se produce doar în ipoteza punerii în mişcare a acţiunii penale, nu există nicio raţiune pentru care o simplă sesizare cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare să aibă în mod automat acelaşi efect suspensiv.

Această interpretare este confirmată indirect şi de decizia nr. 774/2015 a Curţii Constituţionale prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 - în parag. (27) al considerentelor acesteia se precizează că suspendarea este o măsură provizorie în cadrul soluţionării acţiunii disciplinare exercitate împotriva magistratului. Aceasta înseamnă că noţiunea de procedură disciplinară prevăzută în cuprinsul art. 52 din Legea nr. 317/2004 este exclusiv cea desfăşurată în faţa secţiilor CSM, nefiind inclusă cercetarea disciplinară efectuată de Inspecţia Judiciară.

Chiar dacă s-ar da o interpretare extensivă noţiunii de procedură disciplinară la care fac referire prevederile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, tot nu s-ar putea reţine începerea acesteia prin simpla sesizare a Inspecţiei Judiciare - potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (6) lit. b) din acelaşi act normativ, începerea cercetării disciplinare prealabile se dispune prin rezoluţie în cazul în care se constată că există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Contrar susţinerilor contestatoarei, conţinutul dispoziţiilor art. 47 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004 nu poate determina o altă concluzie, atâta timp cât admiterea contestaţiei împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare presupune o cercetare disciplinară prealabilă începută prin rezoluţie, conform celor arătate mai sus.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că acceptarea susţinerilor contestatoarei privind începerea procedurii disciplinare prin simpla sesizare a Inspecţiei Judiciare ar produce consecinţe juridice inacceptabile în situaţia unei exercitări abuzive a dreptului de sesizare de către orice persoană care se pretinde interesată (spre exemplu, sesizări disciplinare repetate), respectiv suspendarea sine die a cererii magistratului privind acordarea pensiei de serviciu. Or, după cum a arătat chiar contestatoarea în motivarea cererii de chemare în judecată, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale rezultă că dreptul la pensia de serviciu are un temei constituţional, fiind o consecinţă a statutului constituţional al magistraţilor.

Cât priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 832 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte apreciază că soluţionarea cauzei nu depinde de modul de soluţionare a excepţiei, nefiind astfel îndeplinite cumulativ cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte are în vedere că textul legal ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate prevede suspendarea soluţionării cererii magistratului de acordare a pensiei de serviciu în situaţia punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva acestuia pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea, săvârşite înainte de eliberarea din funcţie, iar criticile de neconstituţionalitate privesc lipsa oricăror referiri la alte infracţiuni de serviciu, ori infracţiuni contra justiţiei. Or, admiterea de către Curtea Constituţională a acestei excepţii şi constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 832 din Legea nr. 303/2004 printr-o decizie interpretativă, conform criticilor contestatoarei, nu ar fi de natură a determina anularea hotărârii atacate din perspectiva încălcării acestora, atâta timp cât din actele dosarului nu rezultă că, la data emiterii Hotărârii CSM nr. 438/2017, împotriva intimatului C. ar fi fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea vreunei infracţiuni. De asemenea, chiar dacă instanţa de contencios constituţional ar constata neconstituţionalitatea textului legal criticat în integralitatea sa, acesta nu ar mai produce efecte juridice (art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992) şi, în consecinţă, nesocotirea dispoziţiilor sale nu ar mai putea constitui temei juridic al nelegalităţii hotărârii atacate.

Faţă de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 832 din Legea nr. 303/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83<SUP>2</SUP> din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, formulată de contestatoarea A.

Respinge cererea de suspendare a judecăţii.

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 438 din 25 aprilie 2017.

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 438 din 25 aprilie 2017, ca nefondată.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

Definitivă în rest.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2017.