Unlawful refusal to issue road infrastructure approval: gratuitous land cession demand and excessive setback distance

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Rutieră, următoarele:

- să se constate refuzul nejustificat al pârâţilor de a emite acordul pentru "împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere reţea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare şi branşament electric în zona bretelei Autostrăzii A 3, la km 30+560 partea stângă, pe raza comunei Snagov, Jud. Ilfov", manifestat prin Adresele nr. 92/27871 din 19.05.2014 şi nr. 92/30376 din 30 iunie 2014;

- obligarea pârâtelor la emiterea avizului comun, favorabil pentru împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere reţea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare şi branşament electric în zona bretelei Autostrăzii AS, la km 30+560 partea stângă, pe raza comunei Snagov, Jud. Ilfov, conform documentaţiei întocmite de proiectantul F. S.R.L., în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii;

- obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor, estimate provizoriu la suma de 80.000 euro, reprezentând paguba cauzată de refuzul nejustificat în emiterea avizului favorabil, constând în lipsa de folosinţă a terenului pe perioada 19.05.2014 la zi şi ulterior până la emiterea avizului;

- cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanţii şi-au precizat câtimea pretenţiilor sub aspectul valorii obiectului capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2192 din 10.09.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea modificată, formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Rutieră şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 2192 din 10.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D. şi E., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea în principiu a recursului, iar, pe fond, casarea hotărârii instanţei de fond şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată, să se constate refuzul nejustificat al intimatelor-pârâte de a emite acordul pentru împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere reţea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare şi branşament electric în zona bretelei Autostrăzii A3, la km 30+560 partea stângă, pe raza comunei Snagov, Jud. Ilfov, manifestat prin Adresele nr. 92/27871 din 19 mai 2014 şi nr. 92/30376/30.06.2014.

Mai solicită obligarea intimatelor-pârâte la emiterea acordului comun, favorabil pentru "împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere reţea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare şi branşament electric în zona bretelei Autostrăzii A3, la km 30+560 partea stângă, pe raza comunei Snagov, Jud. Ilfov", conform documentaţiei întocmite de proiectantul F. S.R.L., în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, precum şi la plata despăgubirilor în cuantum de 80.800 euro, în RON la cursul plăţii, reprezentând paguba cauzată de refuzul nejustificat în emiterea acordului favorabil constând în lipsa de folosinţă a terenului pe perioada 19.05.2014 - 30.03.2015 şi ulterior până la emiterea acordului, la nivelul sumei de 7.600 euro/lună, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de exp. G., cu cheltuieli de judecată.

În motivele de recurs a fost criticată soluţia instanţei de fond pentru că ar cuprinde motive contradictorii.

Obiectul de analiză al instanţei şi implicit al acţiunii îl constituie cele două motive de refuz, respectiv cerinţele impuse de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. prin Ordinele nr. 92/30376 din 3.06.2014 şi nr. 92/27871 din 19.05.29014 referitoare la prezentarea declaraţiei notariale şi la distanţa de amplasare a construcţiilor.

Deşi se reţine în considerente că, cel puţin în ceea ce priveşte cerinţa declaraţiei notariale de exprimare în mod anticipat şi necondiţionat a acordului în sensul cedării folosinţei pe durată nedeterminată a unei părţi a terenului deţinut cu titlu de proprietate de aceştia în vederea edificării unei staţii de taxare aferentă Autostrăzii A3, reprezintă un refuz nejustificat al pârâtelor, emis cu exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a considerat că se impune respingerea în integralitate a acţiunii, dispoziţii care sunt contradictorii.

A fost apreciată ca nelegală hotărârea instanţei de fond pentru că a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 8 teza ultimă şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997, a dispoziţiilor art. 1349 alin. (1) C. civ., art. 1385 alin. (4) C. civ. şi art. 1532 alin. (2) C. civ.

Recurenţii au considerat că legislaţia aplicabilă în cauză o reprezintă dispoziţiile O.G. nr. 43/1997, respectiv art. 46 alin. (1), (4), art. 52 alin. (1) şi art. 47 alin. (1).

Cerinţa suplimentară a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România de amplasare a construcţiilor la o distanţă de 50 m faţă de marginea părţii carosabile a bretelei nodului rutier, impusă pentru prima dată prin Adresa nr. x/27871 din 19.05.2014 nu se regăseşte în dispoziţiile legale.

Instanţa de fond, consideră recurenţii, a apreciat în mod greşit, prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. a) şi art. 14-17 din O.G. nr. 43/1997, că sintagma "bretea rutieră" ar constitui un element al autostrăzii pentru că dispoziţiile art. 47 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 impun restricţiile distanţei de 50 m în mod clar, respectiv prin raportare la marginea îmbrăcăminţii asfaltice a autostrăzilor (nu a altor zone a autostrăzilor, cum reţine eronat instanţa de fond), a drumurilor exprese şi a celor naţionale europene.

Prin analiza noţiunii de "autostrăzi" din art. 6 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 43/1997 sau art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 şi din interpretarea dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997, nu se poate raporta noţiunea de "autostradă" la dispoziţiile art. 14-17 din acelaşi act normativ întrucât aceasta nu reglementează suprafeţele de teren aferente drumurilor publice, iar calcularea distanţei prevăzută de art. 47 alin. (1) se face numai prin raportare la marginea părţii carosabile, nu prin raportare la ampriză, la zona de siguranţă ori la zona de protecţie, cum a reţinut eronat instanţa de fond, breteaua care iese din nodul rutier al A3 nefăcând parte din cele trei noţiuni reglementate de art. 14-17 din O.G. nr. 43/1997, întrucât nu este un drum circulabil.

În cauză, conform planurilor depuse la dosar, marginea îmbrăcăminţii asfaltice, respectiv marginea părţii carosabile a autostrăzii A3 se află, raportat la cel mai apropiat punct, la o distanţă de 134 m de limita de proprietate a reclamanţilor.

Cerinţa nelegală este contrară, în opinia recurenţilor şi avizului PUZ emis chiar de către pârâte, iar instanţa de fond nu a dat eficienţă principiului puterii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 2161/27.06.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pârâtele au pus în executare sentinţa civilă nr. 615/2014 a Curţii de Apel Bucureşti la data de 21.11.2013, prin emiterea Avizului comun nr. 92/79869/2013 al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, respectiv nr. 2954/031/2013 (al IGPR-DR), PUZ-ul fiind aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Snagov nr. 76 din 11.12.2013 şi nu ar putea fi modificat decât cu încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi al principiului puterii de lucru judecat.

Nu ar fi lipsită de relevanţă argumentaţia pârâtei în care precizează argumentul real pentru care s-a solicitat amplasarea construcţiilor la o distanţă de 50 m, şi nu de 30 m, cum este legal, respectiv "pentru a se rezerva o viitoare amenajare a unei staţii de taxare", or, o asemenea cerinţă nu este prevăzută de nicio dispoziţie legală şi nici nu a fost menţionată în emiterea refuzului de acord.

Referitor la cerinţa de a prezenta o declaraţie notarială prin care să fie exprimat acordul în sensul cedării unei suprafeţe de teren pentru construirea unei eventuale staţii de taxare, fără nicio pretenţie de despăgubire s-a considerat că cerinţa este abuzivă, contrară dispoziţiilor legale, constituţionale şi convenţionale şi fără nicio justificare.

Recurenţii au solicitat să se constate că cerinţa impusă din Adresa nr. x/1339/24.03.2014 a fost îndeplinită pentru că la dosar au fost depuse declaraţiile notariale prin care şi-au dat acordul pentru construirea unei eventuale staţii de taxare, însă, cerinţa suplimentară de a nu emite nicio pretenţie de despăgubire pentru terenul ce va fi eventual, afectat de staţii de taxare a fost apreciată ca nelegală prin raportare la prevederile art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 84/2003.

S-a considerat că reclamanţii au calitatea de persoane vătămate în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 pentru că nu pot beneficia de toate atributele pe care le conferă dreptul de proprietate, drept care este apărat de Constituţia României şi practica CEDO din perspectiva art. 1 paragraf 1 la Protocolul 1 adiţional la Convenţie şi se solicită repararea prejudiciului cuantificat la 80.800 euro, reprezentând lipsa de folosinţă a terenului pe perioada 19.05.2014 - 31.03.2015 şi ulterior până la emiterea avizului la nivelul sumei indicate în expertiză la 7.600 RON/lună.

În drept, au fost invocate prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus comunicarea acestuia către părţilor din litigiu.

Prin încheierea din 8.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admis în principiu recursul şi s-a dispus soluţionarea lui cu citarea părţilor.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită cu acţiunea reclamanţilor prin care au solicitat:

- să se constate refuzul nejustificat al pârâţilor de a emite acordul pentru "împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere reţea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare şi branşament electric în zona bretelei Autostrăzii A 3, la km 30+560 partea stângă, pe raza comunei Snagov, Jud. Ilfov", manifestat prin Adresele nr. 92/27871/19.05.2014 şi nr. 92/30376 din 30 iunie 2014;

- obligarea pârâtelor la emiterea avizului comun, favorabil pentru împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere reţea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare şi branşament electric în zona bretelei Autostrăzii AS, la km 30+560 partea stângă, pe raza comunei Snagov, Jud. Ilfov, conform documentaţiei întocmite de proiectantul F. S.R.L., în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii;

- obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor, estimate provizoriu la suma de 80.000 euro, reprezentând paguba cauzată de refuzul nejustificat în emiterea avizului favorabil, constând în lipsa de folosinţă a terenului pe perioada 19.05.2014 la zi şi ulterior până la emiterea avizului;

- cu cheltuieli de judecată.

Reclamanţii au formulat acţiunea pentru că, fiind proprietarii unei suprafeţe de teren, după ce au obţinut avizul PUZ, au continuat demersurile pentru realizarea unui proiect imobiliar, respectiv obţinerea certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construire, pentru eliberarea acesteia având nevoie de avizul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, iar refuzul pârâtelor a dus la formularea acţiunii.

Pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (în prezent Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) a refuzat să dea acest aviz, iar reclamanţii contestă două dintre condiţiile impuse pentru acordarea avizului: acordul notarial de cedare cu titlu gratuit a unei suprafeţe de teren în vederea amplasării unor staţii de taxare şi amplasarea construcţiilor din incintă la o distanţă de 50 m faţă de marginea părţii carosabile a bretelei nodului rutier.

Acţiunea a fost respinsă de către instanţa de fond, iar criticile recurenţilor-reclamanţi sunt parţial fondate.

Prima critică din motivele de recurs a vizat faptul că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii, iar aceasta este fondată.

Într-adevăr, instanţa de fond a apreciat că solicitarea ce vizează necesitatea prezentării declaraţiei notariale prin care reclamanţii să îşi exprime în mod anticipat şi necondiţionat acordul în sensul redării folosinţei pe durată nedeterminată a unei părţi a terenului deţinut cu titlu de proprietate de aceştia în vederea edificării unei staţii de taxare aferentă autostrăzii A 3 este una cu caracter neconstituţional şi fără a fi justificată de prevederile legale, fiind încălcate prevederile art. 44 alin. (3), (5) şi (6) din Constituţia României şi art. 6 paragraf 1 şi art. 1 paragraf 1 din Protocolul 1 adiţional la CEDO, refuzul exprimat fiind unul nejustificat şi cu exces de putere, dar cu toate acestea, a considerat că se impune respingerea în integralitate a acţiunii ca neîntemeiată.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea instanţei este nelegală atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii.

În speţă, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii pentru că, în condiţiile în care a constatat că refuzul acordării avizului pârâtei motivat de prezentarea unei declaraţii notariale de cedare a unei suprafeţe de teren cu titlu gratuit în vederea amplasării unei staţii de taxare, nu putea să respingă acţiunea în integralitatea sa, ca neîntemeiată, ci se impunea admiterea cel puţin, în parte, a acţiunii reclamanţilor în raport de constatarea refuzului nejustificat pentru această condiţie, de acordare a avizului.

A doua critică se referă la încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, critică ce este parţial fondată.

În speţă, sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, aprobată prin Legea nr. 82/1998, respectiv art. 46 alin. (1), art. 46 alin. (4), art. 52, art. 47 alin. (1).

Problema ce se impune a fi dezlegată în cauză este aceea dacă este legală sau nu condiţia impusă reclamanţilor, aceea de amplasare construcţiilor la o distanţă de cel puţin 50 de metri faţă de marginea părţii carosabile în cazul autostrăzilor.

Art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor prevede că:

"Drumurile de interes naţional aparţin proprietăţii publice a statului şi cuprind drumurile naţionale, care asigură legăturile cu capitala ţării, cu reşedinţele de judeţ, cu obiectivele de interes naţional, între ele, precum şi cu ţările vecin, şi pot fi clasificate ca:

a) autostrăzi;

b) drumuri expres;

c) drumuri naţionale europene (E);

d) drumuri naţionale principale;

e) drumuri naţionale secundare."

Instanţa de fond a considerat că breteaua de nod rutier de acces este inclusă în zona autostrăzii şi ar fi supusă regimului juridic al acesteia, inclusiv din perspectiva interdicţiei stabilită de prevederile art. 47 alin. (1) din O.G. nr. 47/1993 şi că pot fi amplasate construcţii la o distanţă de 50 m calculată de la marginea părţii carosabile a bretelei.

Prin soluţia adoptată, instanţa de fond a coroborat prevederile art. 47 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 cu dispoziţiile art. 14-17 din acelaşi act normativ.

Recurenţii critică această soluţie şi au invocat principiul puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2161 din 27.06.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, dar în hotărârea atacată s-a apreciat că nu a fost analizată legalitatea acestei cerinţe a respectării distanţei minime de 50 m de la marginea părţii carosabile a bretelei în cadrul acelui litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 2161/27.06.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a a fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi obligată pârâta să emită avizul favorabil pentru PUZ - Centru comercial şi servicii în zona A3, km 30+700 stânga, conform documentaţiei întocmite de proiectantul H., în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a acţiunii.

În considerentele sentinţei s-a arătat că refuzul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România de a aviza PUZ-ul este unul nejustificat pentru că singura restricţie legală la emiterea avizului era cea impusă de art. 47 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 referitoare la distanţa minimă de amplasare a construcţiilor de marginea îmbrăcăminţii asfaltice, respectiv 50 m, iar proiectul şi documentaţia tehnică respectă dispoziţiile legale, iar cerinţele impuse de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România sunt de natură a aduce atingere garanţiei constituţionale.

De aceea, nu se poate considera că prin hotărârea anterioară nu s-ar fi analizat condiţia distanţei minime de amplasare a construcţiilor.

Mai mult, chiar instanţa de fond a invocat prevederile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului.

Potrivit acestora:

"Prin Planul urbanistic zonal se stabilesc, în baza analizei contextului social, cultural istoric, urbanistic şi arhitectural, reglementări cu privire la regimul de construire, funcţiunea zonei, înălţimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT), retragerea clădirilor faţă de aliniament şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei, caracteristicile arhitecturale ale clădirilor, materialele admise".

PUZ-ul a fost aprobat printr-o Hotărârea Consiliului Local Snagov nr. 76 din 11.12.2013, iar Consiliul Judeţean Ilfov a emis un aviz, acte ce nu au fost contestate de către autorităţile pârâte.

Autorizaţia de construire nu poate fi eliberată decât conform PUZ-ului aprobat şi avizat, iar la stabilirea acestuia se au în vedere prevederile legale referitoare la retragerea clădirilor faţă de aliniament.

De altfel, se impune a se preciza că chiar în Punctul de vedere nr. 19 din 16 februarie 2014 emis de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti s-a precizat că distanţa faţă de marginea părţii carosabile a bretelei la care pot fi amplasate construcţii este de 30 m.

Cu toate acestea, ulterior, la 19.05.2014, o altă direcţie din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a cerut ca distanţa la care pot fi amplasate construcţiile să fie de 50 m. faţă de marginea părţii carosabile a bretelei nodului rutier, fără a fi indicat temeiul de drept al acestei solicitări.

Oricum, în raport de sentinţa nr. 2161/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin nerecurare, intimata-pârâtă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România nu putea să invoce alte condiţii în vederea acordării avizului necesar emiterii autorizaţiei de construire, mai ales că PUZ-ul aprobat respectă şi el prevederile legale, iar impunerea condiţiei ca distanţa să fie de 50 m faţă de marginea părţii carosabile a bretelei este excesivă, mai ales că, din analiza schiţelor depuse la dosar rezultă că marginea îmbrăcăminţii asfaltice, respectiv marginea părţii carosabile a autostrăzii A3, se află în cel mai apropiat punct la o distanţă de 134 m. de limita de proprietate a reclamanţilor.

În privinţa declaraţiei notariale prin care reclamanţii să-şi exprime acordul în sensul cedării unei suprafeţe de teren pentru construirea unei eventuale staţii de taxare fără nicio despăgubire, chiar instanţa de fond, aşa cum s-a arătat anterior, a apreciat că o asemenea cerinţă este nelegală, fiind contară atât dispoziţiilor legale, cât şi celor constituţionale sau ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Chiar dacă soluţia instanţei de fond a fost de respingere a acţiunii, considerentele hotărârii nu au fost atacate de către părţi, astfel că acestea au intrat în puterea lucrului judecat.

Dreptul de proprietate este garantat de dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie şi de către art. 1 paragraf 1 din Protocolul 1 adiţional la CEDO şi nimeni nu poate fi privat de acest drept, decât în condiţiile unei juste şi prealabile despăgubiri.

Or, cerinţa impusă de intimata-pârâtă nesocoteşte aceste dispoziţii şi, de aceea, cerinţa este şi aceasta excesivă şi nejustificată.

Mai mult, reclamanţi au semnat declaraţii notariale prin care şi-au exprimat acordul de a ceda o suprafaţă de teren pentru construirea unei eventuale staţii de taxare, declaraţii ce au fost depuse la dosar.

Toate acestea dovedesc că refuzul intimaţilor de a emite avizul necesar pentru eliberarea autorizaţiei de construire este unul nejustificat, fiind emis cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa capătului de cerere ce vizează acordarea despăgubirilor pentru paguba produsă de refuzul nejustificat în emiterea avizului favorabil constând în lipsa de folosinţă a terenului pe perioada 19.05.2014 la zi şi ulterior până la emiterea avizului, criticile recurenţilor sunt nefondate.

Prin hotărârea atacată a fost respinsă acţiunea reclamanţilor în privinţa acestui capăt de cerere în condiţiile în care a apreciat că refuzul părţilor este justificat în ceea ce priveşte condiţia amplasării construcţiilor la o distanţă de 50 metri de marginea părţii carosabile a bretelei nodului rutier.

Chiar dacă acţiunea reclamanţilor va fi admisă în privinţa constatării caracterului nejustificat al refuzului părţilor de a emite avizul favorabil, capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor va fi respins pentru următoarele argumente.

Într-adevăr, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Orice persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".

Dar pentru a putea obţine repararea pagubei ce i-a fost cauzată de refuzul nejustificat al autorităţii sau instituţiei publice, persoana vătămată trebuie să dovedească condiţiile pentru angajarea răspunderii administrative, respectiv existenţa faptei, a prejudiciului şi a legăturii dintre faptă şi prejudiciul cauzat.

Recurenţii apreciază că prejudiciul cauzat de refuzul acordării avizului ar fi de 80.800 euro şi ar reprezenta stabilirea lipsei de folosinţă a terenului, având în vedere chiria ce s-ar fi putut încasa în perioada 19.05.2014 până la efectuarea raportului de expertiză.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, precum şi cu procedura reglementata de prezenta lege. Compatibilitatea aplicării unor norme ale C. proc. civ. se stabileşte de instanţa, cu prilejul soluţionării excepţiilor".

Pentru că în legea contenciosului administrativ nu există prevederi referitoare la prejudiciu sau repararea acestuia, sunt pe deplin aplicabile prevederile C. civ., respectiv art. 1349 şi următoarele C. civ. cu privire la răspundere.

Potrivit art. 1385 C. civ.:

"(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (4) Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei".

Or, în speţă, nu s-a dovedit cu certitudine întinderea prejudiciului în condiţiile în care despăgubirile au fost stabilite prin expertiză, dar nu s-a ţinut seama de faptul că terenul nu este împrejmuit, nu există drumuri de acces de la teren, ci numai drumuri către acel teren, din fotografiile ataşate raportului de expertiză rezultă că acesta este un teren agricol.

Nici prejudiciul cauzat prin pierderea şansei de a obţine un avantaj nu este dovedit deoarece chiar art. 1532 alin. (2) C. civ. prevede că:

"Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei şanse de a obţine un avantaj poate fi reparat proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a creditorului".

De aceea, se poate considera că prejudiciul cauzat de pierderea unei şanse de a obţine un avantaj nu este cert, având în vedere că valoarea stabilită prin expertiză (80.800 euro) s-a făcut prin raportare la preţurile de vânzare a unor terenuri, iar expertul a recunoscut că plata chiriilor pentru terenurile cu destinaţie comerciale situate în apropierea zonelor urbane este una foarte restrânsă.

Pentru toate aceste considerente, va fi respins capătul de cerere ce vizează acordarea despăgubirilor.

De aceea, va fi admis, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul declarat, va fi casată hotărârea atacată şi, în nerejudecare, va fi admisă în parte acţiunea reclamanţilor, vor fi obligaţi pârâţii la emiterea avizului comun favorabil pentru Împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere reţea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare şi branşament electric în zona bretelei Autostrăzii A3, la km. 30+560 partea stângă, pe raza Comunei Snagov, Jud. Ilfov, conform documentaţiei întocmite de proiectantul F. S.R.L., în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dar va fi respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor, ca neîntemeiat.

În raport de prevederile art. 453 C. proc. civ., vor fi acordate şi cheltuielile de judecată, dar având în vedere dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. acestea vor fi reduse la 2.500 RON.

Reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată s-a făcut şi în considerarea faptului că a fost respins un capăt de cerere al acţiunii reclamanţilor, acţiunea fiind admisă numai în parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 2192 din 10 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea atacată şi, rejudecând, admite, în parte, acţiunea reclamanţilor.

Obligă pârâţii Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fostă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România) şi Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Rutieră la emiterea avizului comun favorabil pentru Împrejmuire teren, realizare acces auto, deviere reţea electrică la limita de proprietate, amplasare post transformare şi branşament electric în zona bretelei Autostrăzii A3, la km. 30+560 partea stângă, pe raza Comunei Snagov, Jud. Ilfov, conform documentaţiei întocmite de proiectantul F. S.R.L., în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor, ca neîntemeiat.

Obligă intimaţii-pârâţi la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2017.