Mayor's integrity assessment annulled for regional utility representation, appeal allowed and lower judgments quashed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în tot a Raportului de evaluare nr. x din 11.12.2013, întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate, suspendarea executării actului administrativ - Raportul de evaluare nr. x din 11.12.2013, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, precum şi obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate să publice şi să menţină pe pagina principală a site-ului internet dispozitivul soluţiei ce va fi pronunţată în cauză, pentru o perioadă de timp egală cu cea care se va scurge de la finalizarea raportului de evaluare şi până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze, sub sancţiunea unei amenzi pentru nerespectarea acestei obligaţii, al cărei cuantum va fi apreciat de către instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 71/CA din 11 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii de suspendare şi, în consecinţă, a respins ca lipsită de interes cererea de suspendare a executării Raportului de evaluare nr. x din 11.12.2013, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentul arată că în mod nelegal instanţa de judecată a dispus admiterea excepţiei lipsei de interes a cererii de suspendare a executării Raportului de evaluare nr. x/11.12.2013, iar susţinerile instanţei de judecată sunt neîntemeiate, având în vedere justificarea motivelor pentru care se impune suspendarea executării actului administrativ şi prevenirea unei pagube iminente care s-ar produce persoanei evaluate ca urmare a expunerii nejustificate a acesteia oprobiului public.

Se arată în motivele de recurs, referitor la argumentarea instanţei cu privire la legalitatea şi temeinicia raportului de evaluare contestat, că instanţa ignoră în întregime motivele invocate de reclamant în acţiune, omiţând să cerceteze argumentaţia supusă analizei privind nelegalitatea raportului de evaluare.

Mai arată recurentul că sentinţa supusă căii de atac a recursului este lipsită de motivele pe care instanţa le-a avut în vedere în soluţionarea cauzei, aceasta rezumându-se doar a prelua argumentaţia pârâtei, fără a face o analiză proprie a textelor legale încălcate şi a susţinerilor reclamantului.

Prin simpla constatare şi enunţare a situaţiei de fapt în cadrul motivării sentinţei atacate, instanţa de judecată nu conduce spre dezlegarea pricinii deduse judecăţii, decizia pronunţată fiind lipsită de motivare, contrar prevederilor art. 425 din C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Subliniază recurentul că, în prezenta cauză, considerentele sentinţei au fost expuse numai formal, cu scopul de a îndeplini condiţiile de valabilitate ale hotărârii judecătoreşti, prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., însă aceste considerente nu sunt de natură să susţină soluţia adoptată prin dispozitiv.

În opinia recurentului, analizând sentinţa civilă recurată se poate constata faptul că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, coroborând în mod netemeinic susţinerile părţilor cu înscrisurile aflate la dosar, făcându-se astfel o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Astfel, instanţa a reţinut faptul că organizarea administrativ-teritorială a României nu are regiunea ca şi unitate administrativ-teritorială, iar aplicarea legislaţiei naţionale în vigoare, care interzice aleşilor locali deţinerea simultană a funcţiei publice cu cea a calităţii de reprezentant al unităţilor administrativ teritoriale în adunările generale ale societăţilor de interes local, nu este înlăturată de caracterul regional al serviciilor prestate de către aceste societăţi, susţinere care, în opinia recurentului, contravine prevederilor legale, având în vedere faptul că, prin Legea nr. 51/2006, legiuitorul operează cu noţiunea de operator regional.

Arată recurentul că, în prezenta speţă, aria de deservire şi, în mod corelativ, de interes a S.C. B. Satu Mare S.A. vizează întreaga regiune Satu Mare, fiind incluse aici oraşele, precum şi comunele din cadrul acestora, astfel că se poate afirma că această societate este, în prezent, de interes regional.

În plus, astfel cum rezultă şi din actul constitutiv al societăţii, S.C. B. Satu Mare S.A. este o societate de interes regional/zonal, neîncadrându-se astfel în prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, întrucât aceasta nu prestează servicii doar la nivel local, ci la nivelul întregii regiuni Satu Mare.

Totodată, S.C. B. Satu Mare S.A. a fost constituită tocmai în scopul procesului de regionalizare a serviciilor din domeniul apei, proces ce a fost iniţiat de autorităţile române şi sprijinit puternic de programele pre-aderare, ajutorul iniţiat fiind făcut cu scopul de a asista autorităţile locale în crearea unor operatori de servicii publice în domeniul apei şi canalizării şi de a întări capacitatea autorităţilor locale de a controla efectiv activităţile operatorului regional prin intermediul C.

Faţă de cele menţionate, este lesne de observat faptul că societatea S.C. B. Satu Mare are un capital social public, fiind înfiinţată de o parte din membrii C., deţinând calitatea de operator regional.

Arată recurentul că susţinerile instanţei de fond sunt neîntemeiate, aceasta nemotivând în niciun fel care a fost raţiunea ce a stat la baza includerii S.C. B. Satu Mare S.A. în cadrul societăţilor comerciale de interes local.

Subliniază recurentul că un aspect deosebit de important a fi reţinut îl reprezintă faptul că reclamantul nu a avut niciun interes personal în calitate de reprezentant al comunei Turulung în cadrul S.C. B. Satu Mare, nu a dobândit dividende, nu a avut niciun folos material personal, neavând niciun beneficiu, astfel cum este reglementat de Legea nr. 31/1990, singurul "interes" şi "scop" fiind acela de a apăra interesul locuitorilor comunei Turulung în baza mandatului ce i-a fost încredinţat. Mai mult, pe parcursul evaluării efectuate de către pârâtă, aceasta nu a reuşit să facă dovada unei situaţii contrare, iar în mod neîntemeiat şi în lipsă de probe a înţeles să interpreteze în mod greşit dispoziţiile legale.

Concluzionează recurentul că, în exercitarea atribuţiilor şi obligaţiilor legale în calitate de primar al comunei Turulung, nu s-a aflat în stare de incompatibilitate în sensul dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 şi nu a obţinut venituri suplimentare în calitate de reprezentant în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor S.C. B. Satu Mare S.A.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În privinţa primului motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.

Astfel, potrivit motivului prevăzut la pct. 6 al art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Într-adevăr, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din analiza considerentelor hotărârii atacate se constată că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise şi cele pentru care au fost respinse susţinerile reclamantului sau pârâtei.

Astfel, verificând sentinţa recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se poate susţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, deoarece judecătorul fondului a prezentat detaliat argumentele pe baza cărora a reţinut existenţa stării de incompatibilitate, hotărârea pronunţată cuprinzând atât situaţia de fapt, probele administrate şi motivarea în drept a soluţiei adoptate, răspunzând astfel exigenţelor art. 425 C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

În condiţiile în care circumstanţele litigiului dedus judecăţii au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul recursului, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, iar, în temeiul art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare invocate prin prisma criticilor formulate de recurent în contextul factual prezentat în sentinţa atacată.

În esenţă, criticile formulate de recurentul-reclamant vizează caracterul de operator regional al S.C. B. Satu Mare S.A., societate la care, începând cu data de 21.06.2012, reclamantul A. a deţinut calitatea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale Comuna Turulung, Judeţul Satu Mare, în adunarea generală a acţionarilor, concomitent cu deţinerea funcţiei de primar al Comunei Turulung, împrejurare faţă de care, prin Raportul de evaluare contestat, Agenţia Naţională de Integritate a reţinut existenţa stării de incompatibilitate reglementată de prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, conform cărora:

"Art. 87. - (1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: […] f) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor de interes local reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi de interes naţional reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Din actele dosarului rezultă că S.C. B. Satu Mare S.A. a dobândit, conform actului constitutiv, statutul de operator regional, în înţelesul dat acestei noţiuni de Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, fiind înfiinţată în baza hotărârilor adoptate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale asociate ca societate cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice pe raza de competenţă a acţionarilor.

Regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale sunt reglementate prin Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Acest act normativ prevede la art. 11 că două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale au dreptul ca, în limitele competenţelor autorităţilor lor deliberative şi executive, să coopereze şi să se asocieze în condiţiile legii, formând asociaţii de dezvoltare intercomunitară, constituite în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice.

Cadrul juridic şi instituţional al înfiinţării, organizării şi funcţionării serviciilor comunitare de utilităţi publice este reglementat de Legea nr. 51/2006, republicată, în care sunt definite şi noţiunile "asociaţie de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice" şi respectiv "operator regional".

Astfel, în înţelesul legii, asociaţia de dezvoltare intercomunitară are ca obiectiv înfiinţarea, organizarea, finanţarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal ori regional, destinate înfiinţării modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice.

Acelaşi act normativ defineşte termenul de "operator regional" ca fiind operatorul societate reglementată de Legea nr. 31/1990, cu capital social integral al unora sau al tuturor unităţilor administrativ-teritoriale membre ale unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, care asigură furnizarea/prestarea acestora pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale asociate, administrarea, funcţionarea şi exploatarea sistemelor de utilităţi publice aferente acestora, precum şi implementarea programelor de investiţii publice de interes zonal sau regional destinate înfiinţării, modernizării şi/sau după caz, dezvoltării infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestor servicii, realizate în comun în cadrul asociaţiei.

Potrivit cadrului legislativ actual, reprezentat de Legea nr. 51/2006, S.C. B. Satu Mare S.A., ca operator regional, activează într-un teritoriu ce excede interesului local al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale ce are calitatea de acţionar, neputându-se pune semnul egalităţii între un operator subordonat autorităţii administraţiei publice locale şi operatorii regionali, aflaţi sub coordonarea unei asociaţii de dezvoltare intracomunitară.

Astfel, se constată că în speţă au fost interpretate şi aplicate eronat prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcţia de primar este incompatibilă cu calitatea de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local.

Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care teritorialitatea societăţii S.C. B. Satu Mare S.A. face ca mandatul primarului, ca reprezentant al unei localităţi, să depăşească sfera interesului local şi să se subordoneze interesului regional, nu sunt aplicabile dispoziţiile textului de lege susmenţionat, care sunt de strictă interpretare şi nu prevăd starea de incompatibilitate pentru calitatea de reprezentant într-o societate comercială de interes regional.

Prima instanţă a apreciat în mod greşit că, raportat la prevederile art. 2 alin. (1) şi art. 5 alin. (2) din Actul Constitutiv, respectiv ale art. 1 lit. g) pct. 2 din Legea nr. 215/2001, S.C. B. Satu Mare S.A. este o societate comercială de interes local, nefiind organizată ca o societate de interes regional, cum susţine reclamantul, iar împrejurarea că această societate poate fi definită ca şi operator regional, în sensul prevederilor art. 2 lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 (asigură furnizarea/prestarea serviciului/activităţii de utilităţi publice pe raza de competenţă a unităţilor administrativ teritoriale asociate), nu îi schimbă calitatea de societate comercială de interes local.

Or, art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 reglementează starea de incompatibilitate între funcţia de primar şi calitatea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunarea generală a unei societăţi de interes local, iar nicidecum în privinţa unui operator regional de utilităţi publice, cum este cazul în speţă.

Funcţia de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale în Adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local este incompatibilă cu funcţia de primar, în accepţiunea legii, numai în situaţia în care există posibilitatea utilizării votului de acţionar într-un scop personal sau luarea de către primar a unor hotărâri în detrimentul intereselor societăţii, situaţie exclusă având în vedere caracterul acestei societăţi de entitate cu caracter regional, în care sunt reprezentate interesele fiecărui asociat din cadrul entităţii care a participat la capitalul entităţii respective şi care participă în egală măsură în organele de conducere ale acesteia, exercitând un control analog celui pe care îl exercită asupra propriilor servicii.

Starea de incompatibilitate a fost reglementată de legiuitor pentru prevenirea conflictului de interese definit prin art. 70 din Legea nr. 161/2003 ca fiind:

"situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

Prin urmare, incompatibilitatea reprezintă interdicţia de a cumula două sau mai multe funcţii/atribuţii care prin exercitarea lor simultană ar putea altera obiectivitatea cu care oficialul public are obligaţia să îşi îndeplinească sarcinile de serviciu.

Pornind de la această definiţie şi având în vedere caracteristicile operatorului regional al serviciilor de apă şi de canalizare, aşa cum sunt definite prin Legile nr. 51/2006 şi nr. 241/2006, dar şi în celelalte documente care atestă reorganizarea societăţii, se poate concluziona că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale stării de incompatibilitate reglementate de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 şi că reclamantul, în calitate de primar şi reprezentant al unităţii administrativ teritoriale în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. B. S.A. a acţionat pentru un interes social şi nu unul personal şi pentru realizarea unui obiectiv regional, ce corespunde scopului urmărit prin reorganizarea societăţii şi care depăşeşte sfera de interes local a unităţii administrativ teritoriale pe care o reprezintă.

Incompatibilităţile au rolul de a preveni apariţia unor conflicte de interese atunci când persoana ce exercită o anumită funcţie ar putea avea un interes personal ce ar putea influenţa îndeplinirea atribuţiilor sale oficiale, cu imparţialitate şi obiectivitate.

Aşa cum s-a arătat anterior, în cazul dedus judecăţii, un asemenea potenţial pericol nu subzistă pentru că teritorialitatea interjudeţeană face ca mandatul de reprezentant al unei comune să depăşească sfera interesului local şi să se subordoneze unui interes regional.

În condiţiile în care regimul strict al incompatibilităţilor nu prevede un asemenea caz pentru calitatea de reprezentant într-o societate comercială de interes regional, prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 nu sunt aplicabile.

În acest sens este şi jurisprudenţa constantă în materie a Înaltei Curţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În temeiul art. 126 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are atribuţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

În realizarea rolului constituţional ce revine instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte are în vedere practica sa anterioară, în care s-a reţinut că primarul care deţine calitatea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunarea generală a acţionarilor unei societăţi comerciale - operator regional care asigură furnizarea sau prestarea serviciului ori activităţii de utilităţi publice pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale asociate, nu se află în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

În acest sens, instanţa are în vedere, cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 163/2015, nr. 431/2015, nr. 432/2015, nr. 473/2015, nr. 1339/2015, nr. 1410/2015, nr. 1908/2015, nr. 1926/2015, nr. 1970/2015 şi nr. 2180/2015.

Aşa fiind, faţă de practica anterioară a instanţelor judecătoreşti, o altă soluţie decât cea de admitere a acţiunii ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica CEDO s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul autorităţilor judiciare ale ţării, este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept.

Prin urmare, menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică (mutatis mutandis, D. împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, §96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, §98; Beian împotriva României, nr. 30658/05, §37-39).

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi art. 21 din Constituţia României precum şi prevederile art. 6 parag. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, potrivit cărora legea trebuie să aibă dubla calitate de accesibilitate şi previzibilitate.

De aceea, atunci când textul unei legi nu este clar sau este susceptibil de interpretări diferite se impune ca previzibilitatea acesteia să fie asigurată de practica judiciară care să-i asigure justiţiabilului posibilitatea de a-şi regla conduita.

Potrivit jurisprudenţei Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, revine jurisdicţiilor rolul de a clarifica sensul şi limitele de aplicare a legii, pentru eliminarea disfuncţionalităţilor, rolul unei jurisdicţii supreme fiind tocmai acela de a găsi mecanisme eficiente pentru a elimina divergenţele de jurisprudenţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, se va dispune admiterea petitului din acţiune referitor la anularea Raportului de evaluare nr. x din 11.11.2013, emis de Agenţia Naţională de Integritate.

Având în vedere soluţia ce va fi pronunţată cu privire la cererea de anulare, Curtea constată că a devenit inutilă analizarea criticilor formulate cu privire la admiterea excepţiei lipsei de interes a cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat. De altfel, la interpelarea instanţei reprezentantul recurentului a arătat că nu mai susţine criticile formulate în cererea de recurs cu privire la suspendarea executării actului administrativ, având în vedere că la acest termen se judecă anularea actului administrativ menţionat, iar primarul este în funcţie.

De asemenea, motivul de nelegalitate învederat de reclamant nereferindu-se şi la celelalte cereri subsidiare din acţiunea introductivă, acestea vor fi respinse, neregăsindu-se cazul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., republicat, coroborate cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, va casa hotărârea atacată şi, pe fond, va admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A., va dispune anularea raportului de evaluare contestat şi va respinge ca neîntemeiate celelalte capete ale cererii de chemare în judecată.

Cât priveşte cererea formulată de recurentul-reclamant, de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac a recursului, Înalta Curte urmează a o admite, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi de soluţia dată recursului promovat de acesta, făcând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 71/CA/2014 - PI din 11 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite în parte acţiunea reclamantului A.

Dispune anularea Raportului de evaluare nr. x din 11.11.2013 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi respinge ca neîntemeiate celelalte capete ale cererii de chemare în judecată.

Obligă intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2015.