Unfair commercial practice classification: whether contractual clauses for debt collection constitute actionable practices under Law No. 363/2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de la data de 21.08.2014, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor: - anularea Ordinului Preşedintelui A.N.P.C. nr. 98 din 25 martie 2014, ca nelegal şi netemeinic; - anularea Adresei nr. 870 din 09 mai 2014 emisă de A.N.P.C., de respingere a plângerii prealabile formulate împotriva Ordinului nr. 98 din 25 martie 2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3548 din data de 19 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, a anulat Ordinul Preşedintelui A.N.P.C. nr. 98 din 25 martie 2014, a respins cererea de anulare a adresei nr. x din 09 mai 2014 şi a obligat pârâta la 8279,94 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia, în sensul menţinerii ca legal a Ordinul nr. 98 din 25 martie 2014

În motivarea recursului se arată, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor legale aplicabile, fără a ţine cont de faptul că activitatea instituţiilor de audit este coordonată, printre altele şi de dispoziţiile O.U.G. nr. 99/2006, fiind obligatorie respectarea legislaţiei specifice din domeniul protecţiei consumatorului.

Faptele contravenţionale constatate prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei se înscriu întocmai în categoria caracteristicilor impuse de lege, întrunind toate condiţiile pentru a fi definite şi sancţionate ca atare.

Din analiza clauzelor contractuale în detaliu, sub aspectul obligaţiilor reciproce, este evidentă poziţia de inegalitate pe care s-au aflat clienţii beneficiari ai contractelor de credit încă de la încheierea contractelor.

4. Procedura derulată în recurs

Raportul asupra admisibilităţii recursului întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2), (3) C. proc. civ. a fost analizat, în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din 9.02.2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea pronunţată la data de 18.05.2017, completul filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen pentru judecarea recursului în şedinţă publică.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei prin prisma criticilor invocate, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a A. S.A. a supus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal legalitatea Ordinului nr. 98 din 25 martie 2014, emis de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin care autoritatea publică pârâtă a constatat încălcarea de către operatorul economic a articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor.

În esenţă s-a reţinut prin ordinul contestat, faptul că dispoziţiile contractuale prin care banca îşi rezervă dreptul de a debita orice cont al consumatorilor, clauze ce sunt de natură a-l pune pe consumator în imposibilitatea de a-şi asigura existenţa zilnică, constituie o practică comercială incorectă. Astfel, în cazul plăţii cu întârziere a ratelor, contractul prevede obligaţia împrumutatului de a plăti penalitate de întârziere, care ar putea fi mai mult decât pierderile suferite de consumator în cazul în care banca debitează întreg contul în care îi sunt virate drepturile salariale.

Totodată, prin ordinul contestat s-a dispus încetarea practicii comerciale incorecte, utilizată de reclamantă, practică ce constă în decizia unilaterală a acesteia de a debita integral venitul salarial al consumatorului.

Soluţia instanţei de fond, care a considerat că Ordinul contestat este nelegal din perspectiva motivării contradictorii a acestuia cu privire la un element esenţial, respectiv acţiunea sau omisiunea ce constituie practică comercială incorectă, împrejurare ce echivalează cu lipsa motivării acestuia este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte reţine că motivarea actului administrativ constituie o cerinţă esenţială a acestuia, expresie a principiului transparenţei activităţii desfăşurate sub regimul administrativ de putere, precum şi a dreptului oricărei persoane de a fi informată.

Totodată, scopul obligaţiei de a motiva este acela de a evita abuzurile administraţiei, prin indicarea transparentă a mecanismului anulării sau adoptării deciziei administrative, de a permite destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile şi efectele deciziei şi de a face posibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate.

Or, art. 1 al ordinului contestat în prezenta cauză sancţionează practica utilizată de operatorul economic A. S.A., care constă în decizia unilaterală a băncii de debitare integrală a venitului salarial al consumatorului, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor apreciind că practica este contrară diligenţelor profesionale prin care se înţelege "competenţa şi grija aşteptată, în mod rezonabil, de un consumator din partea comercianţilor, în conformitate cu practicile corecte de piaţă şi/sau cu principiul general al bunei credinţe, în domeniul de activitate al acestora".

În schimb, în art. 2 se reţine că dispoziţiile contractuale prin care banca îşi rezervă dreptul de a debita orice cont al consumatorilor, clauze ce sunt de natură a-l pune pe consumator în imposibilitate de a-şi asigura traiul zilnic, constituie o practică comercială incorectă.

Pornind de la definiţia noţiunii de practică comercială potrivit art. 2 lit. d) din Legea nr. 367/2007, anume "orice acţiune, omisiune, comportament, demers sau prezentare comercială, inclusiv publicitate şi comercializare, efectuate de un comerciant în strânsă legătură cu promovarea, vânzare sau furnizarea unui produs consumatorilor", Înalta Curte reţine că statuarea primei instanţe în sensul că dispoziţiile contractuale nu pot constitui o practică comercială, este corectă.

De altfel, art. 3 din Legea nr. 363/2007 prevăd în mod expres că dispoziţiile actului normativ se aplică practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, astfel cum sunt definite în art. 4, înainte, în timpul şi după o tranzacţie comercială referitoare la un produs, fără însă a aduce atingere dispoziţiilor legale ce reglementează contratele şi, în special prevederile referitoare la validitatea, întocmirea sau efectele contractelor.

În consecinţă, reţinând că acţiunea reclamantei constând în debitarea conturilor consumatorului în care erau virate drepturile salariale a avut loc în temeiul clauzelor contractuale convenite de societatea bancară reclamantă şi consumatori, soluţia instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii şi anulării Ordinului Preşedintelui ANPC nr. 98 din 25 martie 2014 este legală.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2014 şi ale art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor împotriva sentinţei nr. 3548 din 19 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor să plătească intimatei A. S.A. cheltuieli de judecată în cuantum de 4386,13 RON, constând în onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2017.