Property certificate annulment claim rejected as time-barred; appeal upheld lower court's dismissal.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamanta CNCF "CFR" S.A. - Regionala Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii A. Bucureşti S.A., Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi S.C. B. S.R.L., solicitând anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x din 22 iulie 1994, emis de Ministerul Transporturilor în favoarea A. Bucureşti S.A., pentru terenul în suprafaţă de 105069,20 mp, respectiv doar pentru terenul în suprafaţă de 8.364,23 mp, situat în Bucureşti, sector 6, care figurează la punctul 4 din anexa la certificat sub denumirea de Filiala mixtă 91.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost eliberat de Ministerul Transporturilor cu încălcarea metodologiei de aplicare a H.G. nr. 834/1991, în sensul că documentaţia care a stat la baza emiterii certificatului pentru terenul menţionat la punctul 4 din anexa la certificat nu a fost conformă cu cea prevăzută de actul normativ citat, necuprinzând procesele-verbale de vecinătate cu vecinii reali, între care şi CNCF "CFR" S.A. - Regionala Bucureşti, care nu a semnat niciodată un proces-verbal de vecinătate pentru terenul arătat.

Reclamanta a mai arătat că certificatul a fost emis şi cu încălcarea Legii nr. 15/1990, în sensul că terenul arătat s-a aflat întotdeauna în patrimoniul CNCF "CFR" S.A. (fosta S.C. CFR, fosta Căile Ferate Române), iar nu al S.C. A. Bucureşti S.A. Dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în discuţie a fost înscris în cartea funciară din anul 1948, conform procesului-verbal nr. x/1940. Acesta a fost motivul pentru care, la data de 20.03.2003, MLPTL a emis certificatul seria x prin care atestă dreptul de proprietate în favoarea CN CF CFR S.A. asupra terenului în suprafaţă de 227.179,21 mp, suprafaţă în care este cuprins şi terenul, în suprafaţă de 8.364,23 mp, asupra căruia invocă dreptul de proprietate pârâta S.C. B. S.R.L., pe motiv că i-a fost transmis de S.C. A. Bucureşti S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 2209 din 27 mai 2009, pronunţată în dosar nr. x/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a disjuns cererea formulată de CNCF "CFR" S.A. - Regionala Bucureşti, formându-se dosar nr. x/2009, pe rolul aceleiaşi instanţe.

În cauza nr. 4828/2/2009, pârâta S.C. B. S.R.L. a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x din 20 februarie 2003 emis de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţelor în favoarea CN CFR S.A.

Prin întâmpinare la cererea formulată de CN CFR S.A., pârâta S.C. A. Bucureşti S.A., a solicitat respingerea cererii de anulare parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M 09 nr. 0308 din 22 iulie 1994, în principal, pe temeiul excepţiei tardivităţii formulării cererii, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin cerere reconvenţională, pârâta-reclamantă S.C. A. Bucureşti S.A. a solicitat, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă şi cu pârâtul Ministerul Transporturilor, anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 0874 din 20 februarie 2003, respectiv pentru aceeaşi suprafaţă de teren 8.364,23 mp, situat în.

Prin întâmpinare la cererea reconvenţională, reclamanta-pârâtă CN CF CFR S.A. Regionala Bucureşti a invocat inadmisibilitatea cererii pentru neurmarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/20004 şi faţă de faptul că data la care pârâta-reclamantă a luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei-pârâte, este, indiscutabil, cel mai târziu data de 11.06.2008, dată la care succesoarea pârâtei-reclamante S.C. B. S.R.L., a luat cunoştinţă de certificat, conform adresei nr. 1/3682 din 11 iunie 2008, emisă de CN CF CFR S.A.

Pe fondul cererii reconvenţionale, a arătat că aceasta este neîntemeiată.

Prin întâmpinare la cererea reconvenţională, pârâtul Ministerul Transporturilor a invocat tardivitatea plângerii prealabile, tardivitatea introducerii cererii de chemare în judecată, precum şi lipsa de interes în formularea cererii reconvenţionale.

Prin aceeaşi întâmpinare, pârâtul s-a apărat şi faţă de cererea principală, invocând, de asemenea, tardivitatea plângerii prealabile.

Prin sentinţa civilă nr. 4461 din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale formulate de S.C. A. S.A. şi a respins ca inadmisibilă această cerere, reţinând tardivitatea adresării plângerii prealabile, pe motiv că pârâta-reclamantă a luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x din 10 februarie 2003, la data de 27.01.2010, când a fost citată în cauză, iar plângerea prealabilă a adresat-o la 07.04.2010, cu depăşirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A mai reţinut instanţa că actele depuse de pârâta S.C. B. S.R.L. în susţinerea pretenţiilor sale care au făcut obiectul dosarelor nr. x/2008 şi nr. y/2008 nu ar fi putut fi procurate decât de la pârâta-reclamantă, împrejurare care susţine constatarea tardivităţii adresării plângerii prealabile.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamanta-pârâtă CN CF CFR S.A. - Regionala Bucureşti, pe motivul nesoluţionării cererii principale, cât şi pârâta-reclamantă S.C. A. S.A., care a invocat, la rândul său, nesoluţionarea cererii principale, respectiv a excepţiei tardivităţii formulării cererii pe care a opus-o cererii principale, precum şi nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate asupra cererii reconvenţionale.

Prin decizia nr. 2516 din 22 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis ambele recursuri şi a casat sentinţa, trimiţând cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.

În motivare, instanţa de control judiciar a reţinut că, raportat la prevederile art. 7 alin. (1), alin. (3) şi alin. (7) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond nu a analizat dacă au existat motive temeinice pentru care plângerea prealabilă a fost formulată peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A constatat că instanţa de fond a respins greşit cererea reconvenţională ca inadmisibilă, de vreme ce din actele dosarului rezultă ca s-a luat cunoştinţă de actul administrativ atacat la data de 27.01.2010, iar plângerea prealabilă a fost formulată în termenul de 6 luni, respectiv la data de 07.04.2010.

Deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că ar fi neîntemeiat motivul de recurs referitor la nepronunţarea asupra cererii principale, pe motiv că obiectul cauzei îl formează exclusiv cererea reconvenţională disjunsă prin încheierea din 27 mai 2009, având în vedere că au fost admise ambele recursuri, între care cel formulat de reclamanta-pârâtă a privit exclusiv nesoluţionarea cererii principale, precum şi inadvertenţa din motivarea deciziei nr. 2516/2012, care face confuzie între cererea reconvenţională disjunsă conform încheierii din 27 mai 2009, pronunţată în dosar nr. x/2008 şi care a fost formulată de CN CF CFR S.A. Regionala Bucureşti, având ca obiect anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x din 22 iulie 1994, emis de Ministerul Transporturilor în favoarea A. Bucureşti S.A., care a devenit cererea principală în dosar nr. x/2009 şi cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C. A. Bucureşti S.A., având ca obiect anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 0874 din 20 februarie 2003 (nu aceasta fiind "cererea reconvenţională" disjunsă prin încheierea din 27.05.2009), Curtea a socotit că, prin admiterea ambelor recursuri, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, a fost reînvestită cu soluţionarea atât a cererii principale, cât şi a cererii reconvenţionale.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.08.2012 sub nr. x/2/2009*.

Prin încheierea din data de 25 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:

- a admis excepţia tardivităţii formulării cererii principale, invocată de pârâta-reclamantă S.C. A. Bucureşti S.A.;

- a respins excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale invocată de reclamanta-pârâtă CN CF CFR S.A. - SCREIR CF Bucureşti (fosta Regională CF Bucureşti);

- a respins excepţia tardivităţii plângerii prealabile, excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâtul MTI în ceea ce priveşte cererea reconvenţională;

- a admis excepţia (invocată din oficiu) a inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate privind certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 09 nr. 0874 din 20 februarie 2003, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L.

La data de 30.01.2013, reclamanta-pârâtă a formulat o cerere de introducere în cauză în calitate de pârât a OCPI Bucureşti, cerere în privinţa căreia Curtea a constatat că operează decăderea din dreptul de a o formula, în temeiul art. 103 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 959 din 21 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins, ca tardiv formulată, cererea principală îndreptată de reclamanta-pârâtă CNCF "CFR" S.A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă A. Bucureşti S.A. şi cu pârâţii S.C. B. S.R.L. şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii;

- a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă A. Bucureşti S.A., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă CNCF "CFR" S.A. şi cu pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Având în vedere că prin încheierea interlocutorie din 25.10.2012 a fost admisă excepţia tardivităţii cererii principale, în considerarea caracterului interlocutoriu al soluţiei pronunţate în privinţa excepţiei tardivităţii cererii, curtea a respins cererea principală ca tardiv formulată şi a constatat că cealaltă excepţie opusă cererii principale de către Ministerul Transporturilor, respectiv excepţia inadmisibilităţii cererii principale pe motivul tardivităţii adresării plângerii prealabile, a rămas fără obiect.

Curtea a apreciat că excepţia tardivităţii acţiunii promovate de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Regionala CF Bucureşti (devenită acţiune principală urmare a măsurii disjungerii cererii reconvenţionale dispuse la data de 27.05.2009 în dosar nr. x/2008), având ca obiect anularea în parte a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x emis la data de 22.07.1994 de Ministerul Transporturilor, excepţie invocată de pârâta A. Bucureşti S.A., este întemeiată, pentru următoarele motive:

Reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. a sesizat la data de 09.09.2008 instanţa de contencios administrativ cu cererea reconvenţională având ca obiect anularea Certificatului seria x emis la data de 22.07.1994 de Ministerul Transporturilor pentru A. Bucureşti S.A., iar această cerere reconvenţională a fost disjunsă la data de 27.05.2008 din dosar nr. x/2008, constituindu-se dosar nr. x/2009, în care cererea reconvenţională a devenit cerere principală.

În raport de prevederile art. 11 alin. (2) şi alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, de faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x din data de 22.07.1994 este un act administrativ individual, deoarece este emis în favoarea unei persoane juridice determinate, respectiv a A. Bucureşti S.A., curtea a apreciat că cererea de anulare a acestuia putea fi formulată în cel mult un an de la data comunicării, respectiv data luării la cunoştinţă de existenţa acestuia.

Or, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x din data de 22.07.1994 a fost înscris la data de 20.04.1995 sub nr. 4219-4220 în Registrul de transcripţiuni al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi intabulat în Cartea funciară sub nr. x, conform încheierii nr. 6767 din 20 mai 2003, iar, de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate imobiliară, dreptul real al A. Bucureşti S.A. a devenit opozabil erga omnes, certificatul considerându-se cunoscut de la acea dată şi de către reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A.

Curtea a concluzionat că, în consecinţă, cererea de anulare a Certificatul seria x din 22 iulie 1994 a fost formulată cu depăşirea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâta A. Bucureşti S.A. fiind întemeiată.

Cât priveşte cererea reconvenţională, în considerarea caracterului interlocutoriu al încheierii din 25.10.2012 prin care au fost respinse ca neîntemeiate toate excepţiile opuse prin întâmpinări cererii reconvenţionale, Curtea, analizând fondul acestei cereri, a reţinut că aceasta este neîntemeiată.

Curtea a apreciat că Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x emis de Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţelor la data de 20.03.2003 în favoarea reclamantei-pârâte CNCF CFR S.A., care atestă dreptul de proprietate exclusivă al CNCF CFR S.A. asupra terenului în suprafaţă de 227179,21 mp, reprezentând complex Gara de Nord, a fost emis cu respectarea prevederilor şi condiţiilor stabilite de Legea nr. 15/1990 şi de H.G. nr. 894/1991 şi a Criteriilor nr. 2665 din 28.02.1992 emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor privitoare la întocmirea documentaţiei topografice.

Din considerentele hotărârii reiese faptul că reclamanta a dovedit că terenul pentru care s-a emis titlul de proprietate, din care face parte suprafaţa de 8 364,23 mp, situată actual în sector 6, pentru care se cere anularea parţială a certificatului, avea în patrimoniu terenul pentru care s-a emis titlul de proprietate, situaţie care rezultă din procesul-verbal nr. x/1940, întocmit de Comisia Cărţilor Funciare din Bucureşti, în baza Legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938, care atestă dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea Căii Ferate Române, reclamanta-pârâtă fiind succesoarea în drepturi a Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, înfiinţată conform H.G. nr. 581/1998.

Curtea a apreciat că nu prezintă relevanţă din perspectiva analizării legalităţii emiterii titlului de proprietate împrejurarea că pârâta-reclamantă A. S.A. deţinea, la rândul său, un certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru aceeaşi suprafaţă de 8 364,23 mp şi că acesta a fost transcris în registrele de publicitate şi, mai târziu, înscris în Cartea funciară, aspecte care sunt relevante exclusiv în cauza civilă în care vor fi analizate comparativ titlurile de proprietate prezentate de părţi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C.N.C.F. "CFR" S.A. (fostă S.C. R.E.I.R.C.F. Bucureşti), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, doar în ceea ce priveşte respingerea cererii principale ca tardiv formulată, constatarea faptului că excepţia tardivităţii cererii principale este neîntemeiată, cu consecinţa respingerii acesteia şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru judecarea fondului cererii principale.

În motivarea recursului declarat se arată că în mod greşit curtea a respins cererea principală ca tardiv formulată pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de S.C. A. Bucureşti S.A., hotărârea pronunţată de instanţa de fond fiind netemeinică şi nelegală pentru că a fost pronunţată cu încălcarea principiul egalităţii părţilor, care este un element esenţial al dreptului la un proces echitabil. Acest principiu impune exigenţa "egalităţii armelor" în sensul unui just echilibru între părţi, fără nicio diferenţă de tratament.

Arată recurenta că, în speţă, faţă de ambele cereri deduse judecăţii, adică atât faţă de cererea recurentei (cererea principală), cât şi faţă de cererea reconvenţională formulată de S.C. A. Bucureşti S.A. a fost invocată excepţia tardivităţii pentru nerespectarea termenelor prevăzute de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Arată recurenta că diferenţa de tratament aplicată părţilor în prezenta cauză constă în împrejurarea că aceeaşi excepţie, respectiv excepţia tardivităţii celor două cereri de chemare în judecată (atât principală, cât şi reconvenţională) a fost soluţionată în condiţii care au plasat societatea recurentă într-un net dezavantaj în raport cu adversara sa, S.C. A. Bucureşti S.A.

Subliniază recurenta că, în timp ce pentru intimata S.C. A. Bucureşti S.A. termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost calculat începând cu data 27.01.2010, când a fost citată în prezenta cauză, în primul ciclu procesual, pentru societatea recurentă acelaşi termen a fost calculat începând cu data de 20.04.1995, când actul a fost înscris în Registrul transcripţiuni al Judecătoriei sectorului 1, considerând că de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate imobiliară dreptul de proprietate al intimatei S.C. A. Bucureşti S.A. a devenit opozabil erga omnes.

Recurenta apreciază că, pentru egalitate de tratament, trebuia ca instanţa de fond să calculeze termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în mod echitabil, adică ori pentru ambele părţi termenul să curgă de la data când acestea au fost citate, ori pentru ambele părţi termenul să curgă de la data când fiecare parte a îndeplinit formalităţile de publicitate imobiliară.

Recurenta solicită să se constate că potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, invocat de intimata-reclamantă S.C. A. S.A. în susţinerea excepţiei sale, termenul de un an curge de la data comunicării actului sau data luării la cunoştinţă despre existenţa actului, iar în cazul în speţă termenul de un an curge de la data la care recurenta a luat cunoştinţă despre existenţa Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x din 22 iulie 1994, respectiv data de 10.06.2008, când a fost citată la Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosar nr. x/2008, având ca obiect acţiunea în constatare formulată de S.C. B. S.R.L.

Arată recurenta că în data de 9.07.2008 a formulat plângerea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deci înlăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut de lege, adresată organului emitent, respectiv Ministerului Transporturilor, solicitând anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în discuţie, pe motiv că documentaţia care a stat la baza emiterii acestui act nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de H.G. 834/1991, respectiv nu a cuprins procesul-verbal de vecinătate încheiat cu CN CF "CFR" S.A. şi nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 şi 20 din Legea nr. 15/1990.

Mai arată recurenta că în data de 9.09.2008 a cerut anularea actului prin cererea care face obiectul prezentei cauze.

Recurenta solicită să se constate faptul că excepţia este neîntemeiată, că cererea sa de chemare în judecată a fost formulată cu respectarea termenelor procedurale prevăzute de Legea nr. 554/2004, inclusiv a termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2), invocat de pârâta - reclamantă S.C. A. S.A. în susţinerea excepţiei sale şi, pe cale de consecinţă, să o respingă ca atare şi să admită recursul astfel cum a fost formulat.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Prin recursul declarat, recurenta a criticat soluţia de respingere a cererii principale, având ca obiect anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate M09 nr. 0308 din 22 iulie 1994, ca tardiv formulată pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, recunoaşterea dreptului şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni, iar pentru motive temeinice, în termen de cel mult 1 an de la data comunicării actului sau data luării la cunoştinţă, după caz.

Legea nr. 554/2004 reglementează, astfel, prin art. 11, două categorii de termene pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ, termene a căror natură juridică este prevăzută expres în alin. (5): (i) un termen de prescripţie cu durata de 6 luni, a cărui împlinire are ca efect stingerea dreptului la acţiune (art. 11 alin. (1) şi (ii) un termen de decădere cu durata de un an, aplicabil numai pentru motive temeinice şi care nu poate fi depăşit nici ca efect al intervenirii unor cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripţiei avute în vedere la alin. (1) (art. 11 alin. (2).

Termenul de prescripţie de 6 luni este aplicabil în cazul cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei. Acest termen începe să curgă de la date diferite, în funcţie de obiectul acţiunii.

Termenul de decădere de un an este reglementat ca o situaţie de excepţie de la regula prescriptibilităţii acţiunii în termenul de 6 luni şi devine aplicabil numai dacă acţiunea nu a fost introdusă în termenul de 6 luni din motive temeinice. Acest termen se calculează începând cu data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii, în funcţie de obiectul acţiunii, potrivit regulilor configurate la alin. (1).

Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate M09 nr. 0308 a fost obţinut de A. la data de 22.07.1994 şi a fost înregistrat în Registrul de inscripţiuni - transcripţiuni al Judecătoriei Sectorului 1 la data de 20.04.1995, sub nr. x- 4220, potrivit Decretului Lege nr. 115/1938.

La data de 20.05.2003, acelaşi Certificat M09 nr. 0308 a fost înregistrat în Cartea Funciară sub nr. 35570, potrivit încheierii 6767.

Potrivit prevederilor legale, interpretărilor doctrinare şi jurisprudenţiale, data înscrierii dreptului de proprietate asupra unui imobil în Registrul de inscripţiuni transcripţiuni, respectiv în Cartea funciară, este data la care acesta devine opozabil erga omnes. Ulterior acestui moment terţii nu se mai pot prevala de faptul că nu au avut cunoştinţă de existenţa actului sau faptului juridic înregistrat.

În cauză, în raport de prevederile art. 30 din Decretul-lege nr. 115/1938, aplicabil la data înregistrării în Registrul de inscripţiuni transcripţiuni al Judecătoriei Sectorului 1 a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate M09 nr. 0308 din 22 iulie 1994, această dată este 20.04.1995.

Astfel, având în vedere că reclamanta este terţ faţă de actul atacat, termenul de la care începe să curgă dreptul de a introduce acţiunea este data înscrierii în cartea funciară, deoarece efectul înscrierii în cărţile funciare este opozabilitatea faţă de terţi, nefiind necesar ca terţa persoană să fi intrat în posesia actului, ci doar ca aceasta să fi luat la cunoştinţă despre existenţa actului, dar nu mai târziu de 1 an de la data luării la cunoştinţă, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai promova acţiunea.

În speţă, certificatul de proprietate a fost emis în temeiul H.G. nr. 834/1991, iar, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din această hotărâre, certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor sunt supuse regimului de publicitate imobiliară, adică Legii nr. 7/1996 privind cadastrul funciar şi publicitatea imobiliară, care la art. 25 alin. (1) prevede că înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererii.

Astfel, data înscrierii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate M09 nr. 0308 din 22 iulie 1994 în Cartea funciară, respectiv 20.05.2003, este data la care acesta devine opozabil erga omnes.

În consecinţă, prin efectul transcrierii efectuate, certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat a devenit opozabil erga omnes şi, de la data transcrierii, a început să curgă termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ cu acţiunea în anulare.

Condiţia luării la cunoştinţă despre existenţa şi conţinutul certificatului de atestare a actului de proprietate a fost realizată, astfel, prin transcrierea în Registrul de inscripţiuni transcripţiuni al Judecătoriei Sectorului 1 la data de 20.04.1995, sub nr. x- 4220, iar, cel mai târziu, prin înregistrarea în Cartea Funciară sub nr. x, potrivit încheierii 6767 din 20 mai 2003, cu respectarea formalităţilor impuse de sistemul de publicitate imobiliară.

Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenţă a cadastrului are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, în scopul transmiterii sau constituirii de drepturi reale imobiliare ori, după caz, al opozabilităţii faţă de terţi a acestor înscrieri.

Având în vedere aceste prevederi legale, nu poate fi primită susţinerea recurentei C.N.C.F. CFR S.A. potrivit căreia termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) trebuie calculat de la data la care aceasta a fost citată în dosar nr. x/2008 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, având ca obiect acţiune în constatare formulată de B..

Existenţa înregistrării în Registrul de inscripţiuni transcripţiuni, respectiv în Cartea funciară, exclude posibilitatea stabilirii unui alt moment de la care să fie calculat termenul de un an, fiind fără relevanţă faptul că în cazul A. Bucureşti S.A. a fost avut în vedere termenul la care a fost citată în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte A. Bucureşti S.A., instanţa a stabilit în mod corect, ca moment al luării la cunoştinţă privind Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x din 20 februarie 2003, data la care a fost citată în această cauză, prin raportare la decizia nr. 2516 din 22 mai 2009 a Înaltei Curţi, care a stabilit că societatea A. S.A. a luat cunoştinţă de actul administrativ atacat la data de 27.01.2010, iar plângerea a fost formulată la 7 aprilie 2010, în cadrul termenului de 6 luni.

Înalta Curte apreciază că egalitatea de tratament invocată de recurentă nu poate înlătura prevederile legale obligatorii, care determină, pe de-o parte, termenul în care poate fi formulată acţiunea pentru anularea actului administrativ, termen de decădere potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi, pe de altă parte, momentul obiectiv de la care se calculează acest termen, respectiv când se consideră că partea putea şi/sau trebuia să ia cunoştinţă de existenţa actului.

Or, existenţa prevederilor legale care stabilesc în mod obligatoriu condiţiile opozabilităţii unui act faţă terţi nu pot fi înlăturate de elemente şi situaţii de fapt care ar avea relevanţă în lipsa acelor prevederi.

Cu alte cuvinte, doar în lipsa unei înscrieri în registrele de publicitate imobiliară, care asigură opozabilitatea erga omnes, momentul luării la cunoştinţă poate fi analizat în raport de alte situaţii concrete evidenţiate de părţi, cum ar fi existenţa unui litigiu în care este menţionat/prezentat actul, o adresă a unei autorităţi în care este menţionat etc.

În acelaşi sens s-a pronunţat Înalta Curte în mod constant, atât în aplicarea Legii nr. 29/1990, cât şi a Legii nr. 554/2004 (de exemplu prin decizia nr. 2326/2005, decizia nr. 41/2012, decizia nr. 5845/2011, decizia nr. 1326/2011, decizia nr. 3311/2013).

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale prevăzute de lege în termenul arătat, iar prima instanţă a făcut, prin sentinţa atacată, o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, apreciind că, prin raportare la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Transporturilor (22 iulie 1994), la data înregistrării acestuia în Registrul de inscripţiuni transcripţiuni al Judecătoriei Sectorului 1 (20 aprilie 1995), respectiv a înregistrării acestuia în cartea funciară (20 mai 2003) şi la data introducerii cererii de chemare în judecată (09 septembrie 2008), acţiunea în contencios administrativ prin care reclamanta a solicitat anularea actului administrativ individual este tardiv formulată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.C.F. "CFR" S.A. (fostă S.C. R.E.I.R.C.F. Bucureşti) împotriva sentinţei civile nr. 959 din 21 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2015.