Failure to conduct point-by-point factual and legal analysis of specific transactional irregularities in fiscal administrative proceedings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, anularea în tot a actelor administrative fiscale şi actele preparatorii întocmite unilateral de pârâte, respectiv: Decizia nr. 180 din 14 iunie 2013 comunicată la data de 15.09.2014 prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 8415 din 31 august 2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 28 august 2012; Decizia de impunere nr. 8415 din 31 august 2012, precum şi raportul de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii acestui din urmă act administrativ fiscal; exonerarea reclamantei de la plata obligaţiilor fiscale stabilite prin actele de impunere în cuantum de 3.215.943 RON compus din 1.404.743 RON TVA şi accesorii fiscale în valoare de 1.811.200 RON; cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizarea de acţiune reclamanta a solicitat, în plus, faţă de cele menţionate în cererea introductivă anularea Deciziei de impunere nr. x din 11 septembrie 2013 comunicată la data de 21.01.2014, precum şi anularea Deciziei nr. 2209/723 din 25 august 2014 comunicată la data de 29.08.2014.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 228 din 22 septembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A. împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Recursul.

Împotriva sentinţei nr. 228 din 22 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamanta A. şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac exercitate, reclamanta A. a arătat, în esenţă, că, instanţa de fond în mod greşit a respins proba cu expertiză de specialitate care să stabilească dacă actele şi sumele reţinute de organele fiscale se circumscriu faptei prezentate de acestea.

Recurenta a arătat că organele fiscale au stabilit în sarcina sa plata unor sume de bani încălcând principii de drept fundamentale: dreptul de proprietate, neretroactivitatea legii, securitatea juridică, iar prima instanţă nu acordă posibilitatea de a combate susţinerile organului fiscal prin efectuarea unei expertize de specialitate obiectivă.

În motivarea căii de atac exercitate, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a arătat, în esenţă, că, deşi s-a dispus respingerea acţiunii pe fond, considerentele hotărârii sunt nelegale în ceea ce priveşte respingerea excepţiilor invocate de pârâte.

Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea formulată, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au solicitat respingerea recursului formulat de A., ca nefondat.

Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 iunie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 19 septembrie 2017 s-a admis in principiu recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei nr. 228 din 22 septembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează.

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. Decizia nr. 180/2013 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin care a fost respinsă contestaţia administrativă împotriva deciziei de impunere nr. 8425 din 31 august 2012, precum şi Decizia nr. 2209/723/2014 prin care s-a respins contestaţia împotriva deciziei de impunere nr. 1066 din 11 septembrie 2013.

În concret, prin Decizia de impunere nr. 8425 din 31 august 2012 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 28 august 2012 s-a stabilit în sarcina reclamantei o sumă suplimentară de plată în cuantum de 3.523.368 RON, respectiv TVA de 1.531.788 RON, majorări de întârziere de 1.267.350 RON, dobânzi în sumă de 494.461 RON şi penalităţi de 229.768 RON.

Decizia de impunere a fost contestată în procedura prealabilă şi, prin Decizia nr. 180/2013, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus desfiinţarea parţială a Deciziei de impunere nr. 8425/2012 pentru suma de 307.424 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar - 127.045 RON şi accesorii de 180.379 RON, urmând a organele fiscale să procedeze la o nouă verificare a aceleiaşi perioade şi aceluiaşi tip de impozit ţinând cont de prevederile legale aplicabile în speţă, precum şi de cele precizate în prezenta decizie.

Totodată, prin aceeaşi decizie (180/2013) a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 8415 din 31 august 2012 pentru suma totală de 3.215.946 RON reprezentând: TVA stabilită suplimentar de 2.404.743 RON şi accesorii de 1.811.200 RON.

Ca urmare a Deciziei nr. 180/2013, prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma corecţiilor evidenţele fiscale, cu nr. 1066 din 11 septembrie 2013 organul fiscal a diminuat obligaţiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin Decizia de impunere nr. 8415 din 31 august 2012 cu suma de 307.424 RON (127.045 RON TVA şi 180.379 RON accesorii).

Contestaţia formulată împotriva acestei din urmă decizii e impunere a fost respinsă prin Decizia nr. 2209/723 din 26 august 2014, reţinându-se că nu au fost aduse critici actului contestat ci au fost reluate susţinerile din contestaţia înregistrată împotriva deciziei de impunere nr. 8415 din 31 august 2012.

Curtea de apel a respins acţiunea ca neîntemeiată reţinând că reclamanta a realizat de manieră independentă activităţi economice constând în livrări de bunuri imobile din patrimoniul personal care nu au fost utilizate în scopuri personale, pentru obţinerea de venituri cu caracter de continuitate, dobândind astfel calitatea de persoană impozabilă. Totodată a reţinut că, în mod nelegal a omis să solicite înregistrarea a plătitor de TVA în regim normal de taxare faţă de operaţiunile fiscale desfăşurate în cursul anului 2006 şi nu a depus decontul pentru stabilirea TVA potrivit prevederilor legale.

Deşi prima instanţă a reţinut în mod corect împrejurarea că reclamanta are calitatea de persoană impozabilă întrucât a desfăşurat activitate economică în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate a soluţionat cauza fără să lămurească pe deplin împrejurările de fapt, limitându-se la consideraţii generale, fără a arăta raţiunile pentru care motivele de nelegalitate invocate nu sunt incidente în cauză, dând astfel doar o aparenţă de motivare a hotărârii pronunţate.

Intimata a analizat în cuprinsul actelor administrativ fiscale fiecare operaţiune juridică efectuată, expunând considerentele pentru care aceasta avea obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA în termen de 10 zile de la data constatării depăşirii plafonului de scutire de TVA de 200.000 RON prevăzută la art. 152 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, Codul fiscal, anume la data de 9.09.2006.

De asemenea, intimata a analizat fiecare tranzacţie imobiliară efectuată de reclamantă, o parte din imobilele înstrăinate fiind excluse de la aplicarea TVA.

Totodată, reclamanta a contestat calitatea sa de persoană impozabilă formulând critici cu privire la fiecare tranzacţie derulată în perioada analizată prin actele administrative fiscale. Astfel, spre exemplu, în ceea ce priveşte contractul autentificat sub nr. x din 06 februarie 2008 de BNP B. - Notar Public C., recurenta susţine că urmare a derulării unor litigii legate de imobilul înstrăinat - teren intravilan arabil în suprafaţă de 11.509 mp. şi construcţii situate în localitatea Ghiroda, judeţul Timiş, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a refuzat să achite preţul menţionat în contract. Pe de altă parte organul fiscal a reţinut că în acest caz, faptul generator şi exigibilitatea TVA a intervenit la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 414, respectiv 6.02.2008, în conformitate cu dispoziţiile art. 1341 alin. (1) şi art. 1342 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar reclamanta avea obligaţia să colecteze şi să plătească la bugetul de stat TVA în sumă de 1.245.124,6 RON inclusă în preţul de vânzare.

Or, instanţa de fond nu a analizat motivele de nelegalitate invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, limitându-se la consideraţii generale şi lăsând neclarificate mai multe aspecte relevante pentru dezlegarea cauzei.

Pentru adoptarea unei soluţii judicioase asupra fondului raportului juridic fiscal, este necesară examinarea punctuală a situaţiei relevate de organul fiscal, cu luarea în considerare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative fiscale atacate, dar şi a motivelor de nelegalitate şi a apărărilor formulate de contribuabil, astfel încât justul echilibru care trebuie să existe între interesul public şi cel privat să fie asigurat.

Pentru a nu priva partea de un grad de jurisdicţie se impune, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., va fi admis recursul cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei nr. 228 din 22 septembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacata şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2017.