Recovery of rural investment aid for failure to execute business plan: proportionality of total withdrawal under EU Regulation 1083/2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.12.2014, reclamanta PFA A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 23864 din 11 iulie 2014 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 28.04.2014, emise de pârâtă, precum şi anularea actelor subsecvente emise ca urmare a titlului de creanţă.

2. Hotărârea primei instanţe Prin sentinţa civilă nr. 110 din 5 martie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta PFA A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 28.04.2014 şi înregistrat sub nr. 14858 din 6.05.2015, precum şi Decizia nr. 23864 din 11 iulie 2014.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 110 din 5 martie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a prezentat pe larg situaţia de fapt, criticând punctual susţinerile instanţei de fond referitoare la aprecierile subiective ale echipei de control şi la îndeplinirea obiectivului specific privind creşterea veniturilor.

Recurenta a arătat că reţinerile din titlul de creanţă se raportează strict la cele menţionate de beneficiar în planul de afaceri în privinţa culturilor de brad şi ienupăr, precum şi la tehnologia prezentată în planul de afaceri. Diferenţele majore dintre cifrele de afaceri previzionate şi cele obţinute de reclamantă, nu lasă loc niciunei interpretări din punct de vedere economic, fiind evident că beneficiarul nu a realizat obiectivul proiectului finanţat. Reclamanta este cea care a ales activitatea care îi aduce venituri, respectiv comercializarea plantelor ornamentale, iar plantele alese a fi comercializate pot fi conservate şi valorificate pe o perioadă îndelungată de timp, aşa cum se menţionează în planul de afaceri depus de beneficiar.

Recurenta a criticat şi reţinerea instanţei de fond în sensul că aceste verificări au fost realizate şi cu ocazia aprobării cererilor de plată nr. 1 şi 2, arătând că cererea de plată tranşa 1 se depune în 10 zile de la semnarea contractului şi va fi plătită în maxim 90 de zile de la data declarării conformităţii cererii, iar a doua cerere de plată se depune în maxim 30 de luni de la data semnării contractului, după verificarea îndeplinirii acţiunilor prevăzute în planul de afaceri cu implementarea standardelor comunitare, plata efectuându-se în maxim 90 de zile de la data declarării conformităţii cererii de plată de către autoritate.

De asemenea, susţinerile instanţei de fond vizând încălcarea principiului proporţionalităţii sunt eronate, în raport de prevederile art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanţare, asumate în totalitate de către beneficiar prin semnarea contractului.

4. Apărările formulate de intimata-reclamantă PFA A.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-reclamantă PFA A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate.

Intimata-reclamantă PFA A. a supus controlului de legalitate Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 06 mai 2014, precum şi Decizia nr. 23864 din 11 iulie 2014, emise de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin care autoritatea publică pârâtă a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare menţionat.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 06 mai 2014, s-a dispus recuperarea sprijinului financiar nerambursabil acordat în vederea realizării investiţiei "Creşterea şi diversificarea producţiei de plante ornamentale, şi a florilor în câmp în exploataţia agricolă A. din satul Slămneşti, comuna Cruşeţ, judeţul Gorj", precum şi rezilierea Contractului de finanţare nr. C112010942000087 din 21 mai 2010.

Instituţia pârâtă a reţinut că beneficiarul PFA A. nu a realizat planul de afaceri ataşat cererii de finanţare şi nu a respectat obiectivul specific din Fişa măsurii 112, referitor la creşterea veniturilor exploataţiei.

Înalta Curte constată că potrivit datelor înscrise în cererea de finanţare depusă de reclamantă în anul 2009, prin proiect s-a propus justificarea sprijinului financiar prin cultivarea şi valorificarea plantelor ornamentale şi a florilor în câmp, producţia şi comercializarea lor ca plante ornamentale şi flori de câmp, pe o suprafaţă de 0,22 ha, din care 0,08 ha plantate cu brad şi 0,14 ha plantate cu ienupăr, ce vor fi comercializaţi ca plante ornamentale.

Conform planului de afaceri, ataşat cererii de finanţare, solicitantul dorea extinderea suprafeţei arabile începând cu anul 1, cu suprafaţa de 0,08 ha, care urma să fie cultivată cu trandafiri, ajungând la o suprafaţă totală cultivată cu plante ornamentale şi flori de câmp, de 0,30 ha. Puieţii de brad şi de ienupăr astfel obţinuţi urmau să fie comercializaţi ca plante ornamentale iar trandafirii ca flori tăiate pe piaţa liberă din zonă.

De asemenea, prin planul de afaceri au fost indicate veniturile estimate a se realiza din vânzările de plante în perioada 2010-2014, precum şi sortimentul şi cantitatea producţiei ce urma să fie comercializată în fiecare an.

În dezacord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, din analiza comparativă a obiectivelor propuse în planul de afaceri cu aspectele constatate de pârâtă prin verificări la faţa locului, instanţa de control judiciar reţine că intimata-reclamantă nu a realizat planul de afaceri în ceea ce priveşte cultivarea şi valorificarea plantelor ornamentale şi a florilor de câmp, respectiv, producţia şi comercializarea acestora, pe suprafeţele deţinute.

În acest sens, deşi la momentul vizitei pe teren a echipei de control s-a constatat existenţa suprafeţelor prevăzute în planul de afaceri pentru culturile de brad, ienupăr şi trandafir, se reţine că susţinerile recurentei-pârâte în privinţa culturilor în sine sunt întemeiate, raportându-se strict la obiectivele propuse de beneficiar prin planul de afaceri.

Astfel, în mod eronat prima instanţă nu a luat în considerare faptul că puieţii de brad nu puteau fi valorificaţi în cantităţile şi la dimensiunile prevăzute în planul de afaceri, faţă de aspectul comercial al exemplarelor existente şi de împrejurarea că în perioada 2010 - noiembrie 2013, au fost comercializaţi numai un număr de 85 bucăţi puieţi de brad.

În ceea ce priveşte cultura de ienupăr, se constată că aceasta nu a putut fi identificată deoarece a fost recoltată, conform Procesului-verbal de recoltare nr. x din 01.11.2013, prezentat de beneficiar. Potrivit raportului de producţie, în martie 2012, au fost recoltaţi şi comercializaţi un număr de 2200 bucăţi puieţi de ienupăr.

În raport de procesul tehnologic privind plantarea şi înmulţirea plantelor, ales de beneficiar şi prevăzut în planul de afaceri, oricare din metodele de înmulţire folosite în anul 2012, nu ar fi permis o dezvoltare atât de rapidă a plantei de ienupăr, care să permită comercializarea în anul 2013, motiv pentru care, în mod întemeiat recurenta-pârâta a apreciat că la data vizitei pe teren, cultura de ienupăr trebuia să se regăsească pe suprafaţa de 0,13 ha.

În ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivului specific referitor la creşterea veniturilor exploataţiei, contrar aprecierii primei instanţe, se reţine că această creştere nu s-a realizat, având în vedere că între veniturile estimate şi cele obţinute de intimata-reclamantă, există diferenţe majore, care atestă că investiţia nu este viabilă din punct de vedere economic.

La formularea acestei concluzii, se au în vedere cifrele de afaceri previzionate prin planul din afaceri, comparativ cu cele obţinute de beneficiar, din documentele prezentate în acest sens de reclamantă rezultând că, în anul 2012, nu au fost obţinute producţie şi venituri la cultura de brad iar în anul 2013, au fost comercializaţi un număr de 7 bucăţi puieţi de brad, că veniturile obţinute din comercializarea producţiei de trandafiri în perioada 2010-2013, sunt nesemnificative, iar cultura de ienupăr nu a fost identificată.

În contextul arătat, prin neîndeplinirea planului de afaceri şi nerespectarea de către intimata-reclamantă a condiţiilor asumate, au fost încălcate clauzele contractului de finanţare, devenind incidente prevederile art. 16 alin. (1) din Anexa I la contract.

În acord cu susţinerile recurentei, verificările efectuate de autoritatea publică cu ocazia aprobării la plată a tranşelor 1 şi 2, în temeiul prevederilor art. 4 din contractul de finanţare, sunt distincte de cele ce fac obiectul prezentului control, care a vizat respectarea de către beneficiar a criteriilor de eligibilitate şi de selecţie înscrise în planul de afaceri, precum şi a obligaţiei de a nu modifica substanţial obiectivele prevăzute în planul de afaceri pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de pârâtă, obligaţii asumate conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Anexa I la contractul de finanţare.

Înalta Curte apreciază întemeiate şi susţinerile formulate de recurenta-pârâtă vizând respectarea principiului proporţionalităţii.

În legătură cu aspectul analizat, se impune a se preciza că în afara prevederilor din legislaţia naţională, noţiunea de neregulă este definită de art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziţii care au aplicabilitate directă în legislaţia naţională, ca fiind "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Pornind de la această definiţie, şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în jurisprudenţa sa, a considerat că, inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C-465/10 pct. 47), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind aceea că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obţinut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15) dar cu aplicarea principiului proporţionalităţii, consacrat de jurisprudenţa Curţii.

Or, în cauză, contrar reţinerii instanţei de fond, se constată că măsura recuperării întregului sprijin financiar acordat este legală şi proporţională în raport de gravitatea neregulii constatate, aceasta din urmă fiind dată în speţă, de nerespectarea planului de afaceri, aspect ce contravine obiectivului specific din Fişa măsurii 112 şi denotă încălcarea prevederilor contractului de finanţare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, casarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza, va respinge acţiunea formulată de reclamanta PFA A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 110 din 5 martie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamanta PFA A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2017.