Mayor's incompatibility with remunerated veterinary practice under Art. 87(1) lit. g) and k) of Law No. 161/2003 and nullity of waiver of third-party guarantee without special power of attorney

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţionala de Integritate (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "ANI"), pentru ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea Raportului de evaluare nr. x din 25.05.2011 emis de pârâtă (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Raportul de evaluare"), cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea de declinare a competenţei

Prin sentinţa civilă nr. 4161 din 7 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

3. Hotărârile pronunţate de prima instanţă

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/3/2011.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a pus în vedere părţilor să depună la dosarul cauzei în copie certificată cu originalul toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 prin raportare la prevederile art. 53 alin. (1) din Constituţie.

Prin sentinţa civilă nr. 1027 din 18 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele: respinge cererea reclamantului A., ca neîntemeiată; în baza art. 1081 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., dispune amendarea reclamatului cu suma de 700 RON pentru săvârşirea abaterii judiciare constând în contestarea cu rea-credinţă a scrierii şi semnăturii unui înscris; dispune darea în debit a reclamantului A., cu suma de 700 RON pentru săvârşirea abaterii judiciare constatate.

4. Recursul declarat împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva încheierii din 21 ianuarie 2013 şi a sentinţei civile nr. 1027 din 18 martie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

5. Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 1779 din 30 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2013 şi a sentinţei civile nr. 1027 din 18 martie 2013 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a casat hotărârile atacate şi a trimis cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele: pentru termenul de judecată din data de 4 martie 2013 reclamantul a formulat, în scris, o cerere de introducere în cauză, în calitate de chemat în garanţie, a Ministerului Afacerilor Interne, iar, pentru termenul de judecată din data de 18 martie 2013, reclamantul a depus, tot în scris, o cerere prin care a precizat că cererea de chemare în garanţie depusă la dosarul cauzei la 4 martie 2013 este formulată în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne - Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, motivând cererea prin împrejurarea că, în cursul anului 2005, Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi a efectuat un control cu privire la starea de incompatibilitate a reclamantului în urma căruia s-a constatat că exercitarea profesiei de medic veterinar nu este incompatibilă cu funcţia de primar al Comunei Cozmeşti, Judeţul Iaşi; este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a nesocotit, în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată a Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, formulată de reclamant pe temeiul prevederilor art. 60-63 C. proc. civ., principiul disponibilităţii în procesul civil şi al contradictorialităţii, prin faptul că a omis să comunice această cerere pârâtei ANI şi instituţiei chemate în garanţie şi să se pronunţe asupra admisibilităţii acestei cereri, fie printr-o încheiere premergătoare, fie prin sentinţă, şi nu dat astfel eficienţă dispoziţiilor imperative cuprinse în art. 62 C. proc. civ. judecătorul fondului avea obligaţia prealabilă de a analiza dacă sunt sau nu întrunite, în concret, condiţiile de admisibilitate a cererii de chemare în garanţie a Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, iar o atare analiză se impunea a fi realizată, aşadar, prin raportare şi la prevederile art. 85 C. proc. civ., numai după citarea celui chemat în garanţie; instanţa de fond a respins în mod greşit, cu o motivare insuficientă, prin încheierea de şedinţă din 21 ianuarie 2013, cererea reclamantului de încuviinţare a probei testimoniale, constând în audierea martorului B., administrarea acestei probe fiind necesară pentru a da posibilitatea dovedirii de către reclamant a apărărilor şi a motivelor de fapt invocate prin acţiune cu privire la faptul că veniturile obţinute din activitatea de medicină veterinară au fost înregistrare formal în contabilitatea cabinetului; prin respingerea de către judecătorul fondului a cererii de administrare a probei testimoniale solicitate, probă care era pe deplin admisibilă, întrunind cerinţele de verosimilitate, pertinenţă şi concludenţă, reclamantul a fost pus în imposibilitatea de a proba împrejurările invocate în cererea de chemare în judecată.

În consecinţă, instanţa de recurs a reţinut că, procedând în acest mod, prima instanţă a nerespectat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

6. Hotărârea instanţei de rejudecare

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/3/2011*.

Prin sentinţa civilă nr. 502 din 17 Februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta ANI şi chematul în garanţie Ministerul Afacerilor Interne - Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de rejudecare a reţinut aspectele arătate în continuare.

În conformitate cu prevederile art. 315 C. proc. civ., respectând dispoziţiile stabilite prin decizia de casare, instanţa de rejudecare a procedat la comunicarea cererii de chemare în garanţie depusă într-un singur exemplar, către chematul în garanţie Ministerul Afacerilor Interne - Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, precum şi către autoritatea publică pârâtă, punând în vedere părţilor să formuleze întâmpinare, potrivit dispoziţiilor art. 62 C. proc. civ.

De asemenea, a fost administrată proba testimonială, constând în declaraţia martorului B.

La termenul din 3 februarie 2016, apărătorul reclamantului a precizat în mod expres şi neechivoc faptul că reclamantul a înţeles să renunţe la cererea de chemare în garanţie a Ministerul Afacerilor Interne - Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, instanţa luând act de această manifestare unilaterală de voinţă.

Pe fondul cauzei, instanţa de rejudecare a reţinut că, prin Raportul de evaluare, s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate a reclamantului începând cu data de 17.06.2004, întrucât a deţinut simultan atât funcţia de primar al Comunei Cozmeşti, Judeţul Iaşi, cât şi calitatea de persoană fizică autorizată, fiind astfel încălcare dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) şi k) şi art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003.

În concret, reclamantul A., pe de o parte, a figurat, în perioada vizată, ca fiind înscris în Colegiul Medicilor Veterinari din anul 1999, nefiind suspendat din activitate, deţinând atestat de liberă practică, precum şi autorizaţie de funcţionare a cabinetului medical veterinar, iar, în perioada 2004 - 2010, a obţinut venituri comerciale din profesii libere în valoare totală de 60.067 RON (în anul 2004- 12.061 RON; în anul 2006 -5.919 RON; în anul 2008 -17.964 RON; în anul 2009 - 20.623 RON; în anul 2010 - 3.500 RON), astfel cum rezultă din adresa din 02 martie 2011 a Administraţiei Finanţelor Publice Răducăneni, Judeţul Iaşi.

Pe de altă parte, în perioada 2004-2012, reclamantul a deţinut funcţia de primar, aşa cum rezultă din următoarele documente: Hotărârea nr. 304 din 17 iunie 2004 a Judecătoriei Răducăneni, prin care a fost validat mandatul reclamantului de primar al Comunei Cozmeşti pentru perioada 2004-2008; Hotărârea nr. 298 din 19 iunie 2008 a Judecătoriei Răducăneni, prin care a fost validat mandatul reclamantului de primar al Comunei Cozmeşti pentru perioada 2008-2012.

Această stare de fapt reţinută în Raportul de evaluare cu privire la deţinerea celor două calităţi - primar şi medic veterinar cu activitatea nesuspendată - în intervalul vizat de actul administrativ atacat, nu a fost contestată nici de reclamant.

De asemenea, necontestate în cauză sunt şi înscrisurile emise de Administraţia Finanţelor Publice Brăila Răducăneni, în baza propriilor declaraţii ale reclamantului, privind veniturile încasate de acesta de la cabinetul său veterinar în perioada 2004-2010, din care rezultă, fără putinţă de tăgadă, încasarea unor venituri comerciale din desfăşurarea unor activităţi liberale.

Ceea ce a contestat reclamantul şi a încercat să demonstreze în cadrul probei testimoniale, a fost împrejurarea că, în realitate, deşi din evidenţele administraţiei financiare rezultă că în intervalul 2004-2010 cabinetul veterinar figurează cu venituri, acestea ar fi fost încasate de martorul B..

Or, din declaraţia acestui martor, dar şi din înscrisul cu nr. 10628 din 23 decembrie 2015 emis de Administraţia Finanţelor Publice Brăila Răducăneni, rezultă, pe de o parte, că acest martor nu figurează în evidenţele fiscale pentru perioada 2005-2010 cu venituri încasate de la Cabinet Veterinar A., iar pe de altă parte, nu se probează susţinerea reclamantul cu privire la delegarea tuturor atribuţiile legate de exercitarea activităţii de medicină veterinară unui alt medic veterinar, câtă vreme, martorul, audiat în prezenţa apărătorului reclamantului, nici nu aminteşte de acest fapt, acesta având propriul său cabinet veterinar şi doar în urma unor discuţii cu Direcţia Sanitar Veterinară Iaşi, iar nu cu reclamantul, a fost de acord să presteze servicii veterinare şi pe raza Comunei Cozmeşti. Nesusţinută de declaraţia martorului ori de relaţiile comunicate de Administraţia Finanţelor Publice Brăila Răducăneni este şi apărarea reclamantului potrivit căreia gestiunea aferentă cabinetului veterinar a reclamantului a fost predată martorului B., care ar fi primit sumele de bani încasate pe cabinetul reclamantului, şi nici faptul că, în concret, din anul 2005 reclamantul nu a mai desfăşurat activităţi specifice profesiei sale.

Nu prezintă nicio relevanţă împrejurarea că şi alte persoane au desfăşurat astfel de activităţi pe raza comunei în care reclamantul avea cabinetul veterinar sau că aceste activităţi au fost prestate împreună şi nici faptul că parte din acţiunile sanitar-veterinare subvenţionate de la bugetul de stat au fost predate martorului, câtă vreme, în perioada vizată de Raportul de evaluare, reclamantul a deţinut concomitent cele două calităţi şi, ca urmare a activităţii desfăşurate în cadrul acestei profesii liberale, a obţinut venituri.

Lipsită de relevanţă în cauză este şi încheierea contractului de asociere din 2010 cu medicul veterinar C. în urma căreia a rezultat D. S.R.L., având ca obiect de activitate principal, activităţi veterinare, din moment ce perioada vizată este 2004-2010. Chiar şi în aceste condiţii, şi în cadrul noii societăţii reclamantul a continuat să desfăşoare astfel de activităţi, aşa cum rezultă din declaraţiile de venit depuse chiar de către acesta la administraţia fiscală.

În fine, nici susţinerea potrivit cărei activitatea sa a fost verificată de prefect nu poate fi primită, neprezentând nicio relevanţă juridică din perspectiva Legii nr. 176/2010.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută în cauză, instanţa de rejudecare a concluzionat în sensul că reclamantul nu a respectat dispoziţiile art. 80, art. 87 alin. (1) lit. g) şi k) şi art. 91 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 161/2003, fiind legal raportul de evaluare, prin care s-a constatat că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deţinut concomitent atât funcţia de primar, cât şi calitatea de persoană fizică autorizată din care a obţinut venituri.

7. Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei de rejudecare

Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. 6 a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii şi fondului cererii de chemare în garanţie a Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi.

În esenţă, se arată că renunţarea la judecarea cererii în lipsa părţii, prin avocatul, fără a exista o procură specială în acest sens, încalcă dispoziţiile art. 69 alin. (1) C. proc. civ., având ca efect nulitatea hotărârii atacate.

Se argumentează în sensul că, întrucât reclamantul nu s-a prezentat personal în faţa instanţei, iar avocatul mandatar al acestuia nu a prezentat o procură specială prin care să fi fost împuternicit de reclamant în sensul efectuării de acte de dispoziţie cu privire la drepturile litigioase ale părţii pe care o reprezenta, instanţa nu putea să ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în garanţie, ci trebuia să se considere învestită în continuare cu soluţionarea acesteia.

Or, în condiţiile în care instanţa a rămas învestită cu soluţionarea cererii de chemare în garanţie, omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra admisibilităţii şi fondului cererii formulate de reclamant reprezintă o încălcare şi a dispoziţiilor art. 6 parag. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse analizei, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

În mod constant, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că omisiunea instanţelor de a se pronunţa asupra cererilor şi excepţiilor formulate de părţi reprezintă o încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., încălcare de natură a determina incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant afirmă că soluţia instanţei de rejudecare este rezultatul aplicării greşite a legii, deoarece judecătorul fondului nu a analizat toate condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa stării de incompatibilitate.

Astfel, potrivit art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, pentru a exista starea de incompatibilitate este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: (i) persoana care ocupă funcţia de primar să îndeplinească o activitate; (ii) activitatea respectivă să fie remunerată.

În cazul concret nu este îndeplinită niciuna din cele două condiţii, întrucât atât exercitarea activităţii de medic veterinar, cât şi încasarea veniturilor aferente acestei activităţi au fost realizate în mod efectiv de persoana desemnată de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi pentru a organiza şi efectua activitatea şi acţiunile sanitar veterinare în Comuna Cozmeşti, respectiv de dr. B..

Toate veniturile realizate de persoana desemnată în locul reclamantului să organizeze şi să efectueze activitatea şi acţiunile sanitar veterinare în Comuna Cozmeşti au fost înregistrate în mod formal în contabilitatea cabinetului sanitar veterinar al cărui titular era reclamantul, deşi acestea au fost încasate efectiv de către medicul veterinar delegat.

Această împrejurare nu este însă suficientă pentru a atrage starea de incompatibilitate a reclamantului, întrucât legiuitorul sancţionează realizarea efectivă de venituri de către persoanele care îndeplinesc funcţia de primar, iar nu înregistrarea formală în evidenţele fiscale ale acestora a unor venituri realizate şi însuşite de terţe persoane.

8. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, în raport cu prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele arătate în continuare.

8.1. Referitor la criticile circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant invocă faptul că hotărârea instanţei de rejudecare a fost pronunţată a încălcarea formelor de procedura prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât a luat act de renunţarea la cererea de chemare în garanţie cu încălcarea dispoziţiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, prin încheierea de amânare a pronunţării din 3 februarie 2016, Curtea de apel a luat act de manifestarea de voinţă a reclamantului în sensul renunţării la cererea de chemare în garanţie, ca urmare a declaraţiei formulate oral în cadrul şedinţei publice de către apărătorul reclamantului, avocatul E.

Conform art. 69 alin. (1) C. proc. civ., "recunoaşterile privitoare la drepturile în judecată, renunţările, cum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale".

Or, Înalta Curte observă faptul că, la dosarul cauzei, nu a fost depusă nicio procură specială prin care reclamantul să-l fi împuternicit pe avocatul ales să renunţe la cererea de chemare în garanţie a Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi.

În atare condiţii, se reţine că hotărârea primei instanţe în privinţa soluţiei date cererii de chemare în garanţie a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor menţionate din C. proc. civ., fiind întemeiat motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. civ., va fi casată în parte sentinţa atacată şi va fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea cererii de chemare în garanţie cu respectarea dispoziţiilor procedurale.

8.2. Referitor la criticile circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În contextul expus anterior al circumstanţelor cauzei, a căror reluare ar avea caracter superfluu, se constată că nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant în sensul interpretării greşite a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.

Este de observat faptul că, în Raportul de evaluare, a fost reţinută încălcarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) şi k) din Legea nr. 161/2003, conform cărora:

"Art. 87. - (1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu:

g) calitatea de comerciant persoană fizică;

k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale."

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte reţine că instanţa de rejudecare, cu just temei, a apreciat că, pentru perioada în care a exercitat funcţia de primar, probatoriul administrat atestă fără echivoc faptul că reclamantul a desfăşurat activitatea de medic veterinar şi a încasat venituri aferente acestei activităţi, fiind îndeplinite condiţiile de încadrare în ipoteza normelor juridice a căror încălcare a fost reţinută în Raportul de evaluare.

În acest sens, este de observat că simplele afirmaţii ale recurentului-reclamant sunt contrazise de probatoriul administrat, pe baza căruia, instanţa de fond în mod corect a reţinut că în perioada vizată (2004-2010), în care a exercitat funcţia de primar, reclamantul a deţinut atestat de liberă practică şi autorizaţie de funcţionare a cabinetului medical veterinar, activitatea cabinetului nefiind suspendată, şi, mai mult decât atât, a obţinut venituri comerciale din profesii libere în valoare totală de 60.067 RON, astfel cum rezultă din datele comunicate de Administraţia Finanţelor Publice Răducăneni pe baza declaraţiilor reclamantului privind veniturile încasate de la cabinetul său veterinar în perioada respectivă.

Aserţiunile recurentului în sensul că activitatea ar fi fost prestată de dr. B. care a încasat şi veniturile aferente şi căruia i-a fost predată gestiunea cabinetului medical veterinar sunt infirmate de declaraţiile de venit date de reclamant pentru perioada respectivă care atestă încasarea veniturilor, împrejurare de natură a conferi consistenţă prezumţiei desfăşurării activităţilor care au generat veniturile, atâta timp cât nici declaraţiile martorului audiat şi nici probatoriul administrat în faţa instanţei de fond nu demonstrează contrariul.

În acest sens, se constată, în deplin acord cu judecătorul fondului, faptul că, în declaraţia de martor dată în faţa instanţei, dr. B. a precizat expres că nu a încasat nicio sumă de bani de la cabinetul medical veterinar al reclamantului A. şi nu era posibil ca, pentru activitatea pe care a prestat-o, să fie încasate şi facturate sume de bani pe cabinetul reclamantului.

Din contră, martorul afirmă că, din sumele de bani facturate pe propriul său cabinet, a efectuat plăţi către persoane angajate la cabinetul reclamantului.

Totodată, aspectele declarate de martorul B. în sensul că, începând cu anul 2005, a prestat activitate veterinară şi pe raza Comunei Cozmeşti, ca urmare a unei discuţii purtate la Direcţia Sanitară Veterinară, nu confirmă susţinerile recurentului, ci, dimpotrivă, demonstrează nerealitatea acestora, întrucât dr. B. afirmă că ar fi desfăşurat chiar împreună cu reclamantul activităţi medical veterinare, ceea ce acreditează concluzia că reclamantul a desfăşurat activităţi medicale veterinare în perioada 2004-2008 în care deţinea funcţia de primar. Pentru aceleaşi argumente şi constatând că nu sunt susţinute de nici un mijloc de probă, nu pot fi primite nici susţinerile recurentului în sensul că veniturile au fost înregistrate în mod formal în contabilitatea cabinetului său.

De asemenea, întemeiat a reţinut prima instanţă că existenţa Contractului de asociere încheiat între Cabinetul Medical-Veterinar A. şi Cabinetul Medical-Veterinar C. nu înlătură starea de incompatibilitate, întrucât a fost încheiat în anul 2010, în condiţiile în care Legea nr. 161/2003 nu reglementează cauze exoneratoare de răspundere în raport cu durata în timp a situaţiei de incompatibilitate, constatată în privinţa reclamantului, conform celor menţionate în Raportul de evaluare, începând cu data de 17.06.2004.

În considerarea circumstanţelor expuse, se constată că, în sensul dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) şi lit. k) din Legea nr. 161/2003, reclamantul, concomitent cu exercitarea funcţiei de primar, a profesat în calitate de medic veterinar, fiind remunerat pentru activitatea prestată.

În concluzie, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor incidente din Legea nr. 161/2003 în raport cu împrejurările de fapt şi de drept aşa cum acestea au fost cu just temei decelate din analiza probatoriului administrat, astfel că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală în ceea ce priveşte Raportul de evaluare prin care s-a reţinut că, începând cu data de 17.06.2004, reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut simultan atât funcţia de primar, cât şi calitatea de persoană fizică autorizată (din care a obţinut venituri), încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) şi k) din Legea nr. 161/2003.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că este neîntemeiat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentinţa atacată fiind legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia dată acţiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta ANI având ca obiect Raportul de evaluare.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 502 din 17 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea cererii de chemare în garanţie.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2016.