Military material liability sanctions annulled for time-barred administrative investigation

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 aprilie 2014, sub nr. x/2/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi Academia Tehnică Militară - B. Bucureşti, anularea Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 83/CJ341/2013 din 19/06.2013 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi, pe cale de consecinţă, admiterea plângerii formulate împotriva Hotărârii nr. Al288 din 19 februarie 2013 a comandantului Academiei Tehnice Militare (B. Bucureşti), prin care a fost respinsă contestaţia împotriva Deciziei de imputare nr. A8553 din 03 decembrie 2012 emisă de comandantul Academiei Tehnice Militare (B. Bucureşti), admiterea contestaţiei împotriva Deciziei de imputare nr. A8553 din 03 decembrie 2012 emisă de comandantul Academiei Tehnice Militare (B. Bucureşti) şi, pe cale de consecinţă, anularea acestei decizii.

De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 399 din data de 16 februarie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi Academia Tehnică Militară (B. Bucureşti), a anulat în parte următoarele acte: decizia administrativ-jurisdicţională nr. 83/CJ341/2013 din 19.06.2013 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Hotărârea nr. A1288 din 19 februarie 2013 a comandantului Academiei Tehnice Militare (B. Bucureşti), precum şi Decizia de imputare nr. A8553 din 03 decembrie 2012 emisă de comandantul Academiei Tehnice Militare (B. Bucureşti) numai în ceea ce priveşte paguba rezultată din următoarele comenzi neînchise în perioada 19.08.2001-31.07.2004, astfel:

- pentru anul 2001, paguba rezultata din comenzile neînchise indicate cu nr. 4028 din 20 septembrie 2001, 4029 din 27 septembrie 2001, 4031 din 03 octombrie 2001, 4034 din 22 noiembrie 2001, 4043 din 10 decembrie 2001, 4008 din 18 decembrie 2001, 4033 din 15 noiembrie 2001, 2042 din 14 noiembrie 2001, 2041 din 14 noiembrie 2001, 4002 din 29 august 2001, 2030 din 19 septembrie 2001, 2038 din 12 noiembrie 2001, 2040 din 13 noiembrie 2001, 2032 din 04 octombrie 2001, 2033 din 18 octombrie 2001, 2035 din 22 octombrie 2001, 2034 din 18 octombrie 2001,2028 din 13 septembrie 2001,2037 din 05 noiembrie 2001;

- pentru anul 2003 paguba rezultata din comenzile neînchise indicate cu numărul: 2013 din 24 septembrie 2003, 2015 din 27 octombrie 2003, 2007 din 16 aprilie 2003, 2005 din 03 aprilie 2003, 2006 din 09 aprilie 2003, 2001 din 22 ianuarie 2003, 2009 din 27 mai 2003, 2008 din 19 aprilie 2003, 2012 din 28 august 2003, 2011 din 02 iunie 2003, 2004 din 01 aprilie 2003, 1002 din 13 august 2003, 4001 din 15 ianuarie 2003, 4016 din 30 ianuarie 2003, 4009 din 14 iulie 2003, 4010 din 23 ianuarie 2003, 4005 din 15 ianuarie 2003, 4021 din 05 noiembrie 2003, 4022 din 03 noiembrie 2003, 4008 din 20 mai 2003, 4012 din 10 noiembrie 2003, 4013 din 11 februarie 2003, 4002 din 15 ianuarie 2003, 4014 din 09 aprilie 2003, 4003 din 14 ianuarie 2003, 4011 din 13 noiembrie 2003, 4006 din 20 noiembrie 2003, 4009 din 28 octombrie 2003, 4004 din 09 octombrie 2003, 4007 din 22 ianuarie 2003, 4010 din 28 octombrie 2003;

- a menţinut în rest actele contestate în ceea ce priveşte paguba rezultata din restul comenzilor neînchise în perioada 19.08.2001-31.07.2004;

- a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecata şi a obligat pârâţii în solidar la plata cheltuielilor de judecata către reclamant în sumă de 2.000 RON onorariu avocat plus 40 RON taxă timbru.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, atât reclamantul A., cât şi pârâţii Academia Tehnică Militară şi Ministerul Apărării Naţionale pentru Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor au formulat cereri de recurs.

Prin recursul promovat, recurentul - reclamant A. a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării în întregime a Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 83/CJ341/2013 din 19.06.2013 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a Hotărârii nr. 02648 Bucureşti) şi a Deciziei de imputare nr. A8553 din 03 decembrie 2012 emisă de Comandantul Academiei Tehnice Militare (B. Bucureşti), cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul A. a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

Prin recursul promovat, pârâta Academia Tehnică Militară a solicitat admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, rejudecând cauza în fond, a solicitat respingerea acţiunii promovată de reclamant, ca netemeinică şi nelegală.

În drept, pârâta Academia Tehnică Militară a invocat, ca motive de recurs, dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin recursul promovat, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale - pentru Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în întregime a acţiunii reclamantului.

În drept, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale - pentru Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul declarat de recurentul-reclamant se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se faptul că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material respectiv a dispoziţiilor art. 23 din O.U.G. nr. 121/1998 în ceea ce priveşte cea de a doua cercetare administrativă finalizată cu Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 83 din 10 iunie 2013.

În esenţă recurentul-reclamant critică soluţia de respingere a acţiunii în legătură cu comenzile neînchise care sunt comune cercetării I şi cercetării II în condiţiile în care în ambele situaţii pagubele create de aceste comenzi a fost cunoscută de comandantul Academiei Tehnice Militare la data de 9.06.2006 conform procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x din 9 iunie 2006.

Iar în condiţiile în care prima instanţă a constatat nulitatea dobânzilor privind repunerile în termen nr. 54/2007 şi nr. 52/2012, cercetarea administrativă finalizată cu emiterea deciziei de imputare nr. A8553 din 3.12.2012 este tardivă cu privire la toate cele 368 comenzi neînchise, indiferent dacă au fost sau nu comune cercetării I şi cercetării II.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecând pe fond anularea actelor contestate constatând ca tardiv formulată cererea disciplinară în raport de dispoziţiile art. 23 din O.G. nr. 121/1998 fiind prescrisă în raport de dispoziţiile art. 24 din acelaşi act normativ acţiunea vând ca obiect răspunderea recurentului-reclamant în calitate de cadru militar.

Recursurile declarate de recurenţii-pârâţi se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta Academia Tehnică Militară invocând în plus motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă invocă faptul că soluţia de admitere în parte a acţiunii dispusă prin sentinţa atacată este motivată contradictoriu, cu argumente care nu au legătură cu situaţia de fapt şi care nu analizează succesiunea cronologică a emiterii actelor contestate emise pe parcursul cercetării disciplinare.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ambii recurenţii-pârâţi invocă greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 23 din O.G. nr. 121/1998 cu privire la un număr de comenzi neînchise care au produs pagube comune cercetării I şi cercetării II faţă de care s-a apreciat greşit în opinia recurenţilor - pârâţi că acestea au fost cunoscute de la data de 24.08.2004 şi faţă de care s-a apreciat ca fiind depăşit termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998.

Recurenţii-pârâţi arată că premisa instanţei de fond este greşită deoarece paguba care formează obiectul deciziei de imputare constatată nu a fost cunoscută la data de 24.08.2004 ci ulterior în urma cercetării administrative dispusă de comandantul unităţii la data de 17.04.2006.

Recurenţii-pârâţi invocă greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte soluţia de anulare a celor două decizii de repunere în termen în condiţiile în care acestea au fost legal emise. Premisa greşită a instanţei de fond constă în faptul că s-a reţinut ca dată a prejudiciului, data procesului-verbal din 24.08.2004 în condiţiile în care paguba nu a fost posibil a fi stabilită la acea dată ci ulterior prin procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A3310 din 9 iunie 2006. Prin acest proces-verbal la data de 12.06.2006 au fost sesizate organele de urmărire penală, cercetarea disciplinară fiind suspendată pe perioada cercetărilor penale 12.06.2006 - 15.11.2011.

Se solicită admiterea recursurilor şi rejudecând pe fond respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

La dosar părţile au formulat întâmpinări fiecare în raport de pretenţiile din fiecare recurs depus la dosar.

Recursurile au fost admise în principiu conform încheierii din 26.04.2017 în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

La termenul de judecată din 24 octombrie 2017 Curtea a încuviinţat introducerea în cauză a moştenitorilor recurentului-reclamant decedat pe parcursul soluţionării cauzei, în calitate de recurenţi, cerere formulată la 19.05.2016.

Analizând recursurile declarate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că este fondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi moştenitori ai defunctului A. şi că sunt nefondate recursurile declarate de recurenţii-pârâţi.

Recursul declarat de recurentul-reclamant A. decedat, recurs însuşit de moştenitori este fondat în cauză fiind îndeplinite în parte condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte soluţia de menţinere în parte a actelor contestate.

Prin sentinţa atacată a fost admisă în parte acţiunea şi anulată în parte actele contestate.

Instanţa a constatat că în parte deciziile administrativ jurisdicţionale nr. 54/2007 şi nr. 52/2007 privind repunerile în termen sunt nelegal emise şi în consecinţă a apreciat că pentru pagubele din comenzile neînchise comune cercetării I finalizată cu Decizia nr. 12 din 4 aprilie 2006 şi cercetării II finalizată cu Decizia nr. 83 din 19 iunie 2013, cercetarea administrativă este tardivă şi a fost admisă în parte acţiunea. Sub acest aspect recurenţii-pârâţi au formulat recurs apreciat ca nefondat de Curte, considerentele urmând a fi expuse ulterior.

În legătură cu celelalte comenzi neînchise care nu sunt comune cercetării I şi cercetării II instanţa a apreciat că cercetarea administrativă a fost făcută în termen în condiţiile în care s-a apreciat că paguba a fost cunoscută de comandantul academiei Tehnice Militare la data de 9.06.2006 când s-a întocmit procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A3310 din 9 iunie 2006.

Sub acest aspect Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală . Aceasta în condiţiile în care în mod corect s-a constatat că data constatării pagubei pentru comenzile neînchise din perioada 1998-2004 352 comenzi este 21.12.2004 conform procesului-verbal nr. A7237 din 21 decembrie 2004 şi a fost emisă Decizia administrativă-jurisdicţională nr. 12 din 4.04.2006 prin care s-a constatat că termenul de efectuare a cercetării administrative a fost depăşit.

În condiţiile în care instanţa de fond a constatat nulitatea unor acte premergătoare - deciziile de repunere în termen nr. 54/2007 şi nr. 52/2012 acestea au efect asupra cercetării II-finalizată cu decizia administrativ-jurisdicţională nr. 83/2013 în integralitatea sa, adică nu numai referitor la cazurile neînchise comune cercetării I şi cercetării II ci şi asupra cazurilor neînchise care nu sunt comune cercetării I şi cercetării II.

Aceasta deoarece cercetarea II finalizată cu Decizia de imputare din 3.12.2012 a vizat toate cele 368 de comenzi neînchise, indiferent dacă au fost comune celor două cercetări ţinând cont de faptul că au avut acelaşi proces-verbal nr. A7237 din 21 decembrie 2012 ca dată a constatării pagubei, iar la data de 4.04.2006 s-a constatat că termenul de efectuare a cercetării administrative a fost depăşit.

Iar a doua cercetare disciplinară declanşată la data de 17.04.2006 este tardivă şi contra celor statuate prin Decizia nr. 12 din 4 aprilie 2006 având ca obiect aceeaşi pagubă: 368 comenzi confencţii şi reparaţi neînchise în perioada ianuarie - iulie 2004. Faptul că s-a înregistrat paguba la data de 12.06.2006 şi au fost sesizate şi organele de urmărire penală nu înlătură tardivitatea cercetării administrative fiind depăşit termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 21/1998 şi conform Deciziei nr. 12 din 4 aprilie 2006 s-a făcut aplicarea art. 34 din O.G. nr. 121/1998.

În cauză ambele cercetări administrative au fost tardiv formulate în raport de dispoziţiile art. 23 din O.G. nr. 121/1998 care termenul pentru efectuarea cercetării administrative este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau refuzul unităţii a contestat sau a luat cunoştinţă de procedura pagubei. Iar în cauză data constatării pagubei a fost 21.12.2004 fiind tardivă faţă de prima cercetare conform Deciziei nr. 12 din 4 aprilie 2006 definitivă şi atât mai mult faţă de a 2-a cercetare începută la 17.04.2006.

Iar dosarul penal început la data de 12.06.2006 şi încetat la data de 15. XI.2011 conform rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nu este de natură a întrerupe cursul unui termen de prescripţie pentru perioada 12.06.20+06 -15. XI.2011. Aceasta deoarece în cauză în mod corect s-a constatat pentru ambele decizii tardivitatea cercetărilor administrative, respectiv nulitatea Deciziilor administrativ jurisdicţionale nr. 54/2007 şi 52/2012 privind repunerile în termen.

În consecinţă Curtea constată nelegalitatea cercetării administrative începută la data de 17.04.2006 finalizată prin Decizia de impunere nr. A85553 din 3 decembrie 2012 în cauză în raport de dispoziţiile art. 23(1) din O.G. nr. 121/1998 fiind depăşit termenul de 60 de zile. Astfel data constatării pagubei pentru toate cele 368 comenzi închise menţionate în sesizarea din 31.05.2004 a fost 21.12.2004 fiind tardiv formulată atât prima cercetare administrativă finalizată prin Decizia nr. 12 din 4 aprilie 2006 şi cu atât mai mult cea de-a doua cercetare administrativă care privea aceeaşi sesizare din 31.05.2004 - 368 comenzi care a început la data de 17.04.2006 adică la 1 an, 3 luni şi 60 de zile cu mult peste termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 212/1998.

Prima instanţă în mod greşit a apreciat că pentru 14 comenzi cercetarea a II - a fost în termen în condiţiile în care comenzile reţinute iniţial la data de 31.05.2004 au fost în număr de 368 cuprinzând numărul total în care sunt incluse cele 352 comenzi neînchise din prima cercetare şi 368 din a II-a cercetare toate comenzile fiind aferente perioadei 1998-2004 şi faţă de care s-a stabilit definitiv prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 12 din 4 aprilie 2006 tardivitatea cercetării disciplinare în raport de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

În consecinţă Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi şi va admite în tot acţiunea dispunând anularea actelor contestate.

Va face aplicarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi va obliga recurenţii-pârâţi la plata sumei de 3050 cheltuieli de judecată în fond şi a sumei de 1240 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Recursurile declarate de recurenţii-pârâţi sunt nefondate pentru următoarele considerente.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat în cauză sentinţa atacată fiind motivată în fapt şi în drept cu respectarea dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. şi fiind respectate dispoziţiile art. 6 din CEDO.

În cauză nu poate fi reţinută contradictorialitatea considerentelor ca motiv de recurs, Curtea apreciind că în cauză este fondat recursul declarat de recurentul-reclamant pe motivul de recurs prevăzut de artt. 488 alin. (1) cpt. 8 C. proc. civ. Acest motiv priveşte aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 pentru a II-a cercetare administrativă ce priveşte comenzile neînchise apreciate ca nefiind comune celor două cercetări, motiv de recurs apreciat ca fondat pentru considerentele pe care instanţa de recurs le-a expuse mai sus.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. comun ambelor recursuri declarate de recurenţii-pârâţi este nefondat în cauză prima instanţă stabilind în mod corect pe situaţia de fapt nulitatea dispoziţiilor administrativ-jurisdicţionale nr. 54/2007 şi nr. 52/2017 privind a II-a cercetare administrativă finalizată cu emiterea deciziei de impunere nr. A85553 din 3 decembrie 2012.

Curtea nu va reţine susţinerea recurenţilor-pârâţi în sensul că prima instanţă a plecat de la o premisă greşită aceea că paguba pentru prima cercetare a fost cunoscută la data de 24.08.2004 conform procesului-verbal A4489 din 24 august 2004, iar pentru a doua cercetare începută la 17.04.2006 este în termen cu privire la comenzile neînchise - 368 în perioada ianuarie 1998 - iulie 2004.

Curtea apreciază că prima instanţă a constatat în mod corect nulitatea deciziilor de impunere în termen .Aceasta deoarece atât prima cercetare finalizată cu Decizia nr. 12 din 4 aprilie 2006 prin care s-a constatat tardivitatea cercetării administrative în raport de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 cât şi a doua cercetare administrativă începută la 17.04.2006 şi finalizată cu emiterea de imputare din 3.12.2012 privesc aceeaşi faptă finalizată prin procesul-verbal nr. A7237 din 21.12.2004 când au fost identificate un număr de 352 comenzi neînchise aferente perioadei 1998-20014. Comenzile neînchise care priveau aceeaşi faptă şi aceeaşi perioadă erau în număr de 368 pentru care a fost sesizat organul de urmărire penală şi s-a început tardiv a doua cercetare disciplinară - respectiv 17.04.2006.

A doua cercetare disciplinară începută la 17.04.2006 este tardivă şi nelegal efectuată, cu nerespectarea Deciziei nr. 12 din 4 aprilie 2006, iar soluţionarea sesizării penale pe perioada 12.06.2006-15.11.2011 nu este de natură a întrerupe cursul prescripţiei răspunderii materiale. Aceasta deoarece în cauză atât la data începerii celei de-a 2-a cercetări 17.04.2006 cât şi la data sesizării penale 12.06.2006 termenul de 60 de zile pentru efectuarea cercetării administrative pentru aceeaşi pagubă constatată la data de 21.12.2004 este depăşit fiind tardivă în raport de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

În cauză Decizia nr. 12 din 4 aprilie 2006, definitivă este legal emisă fiind nelegal emise deciziile de repunere în termen nr. 52/2007 şi nr. 52/2012, pentru o cercetare administrativă începută tardiv la 17.04.2006 la aproape doi ani de la data când emitentul a cunoscut paguba 24.08.2004 şi cu nerespectarea Deciziei nr. 12 din 4 aprilie 2006.

Faţă de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii-pârâţi şi va admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, în cauză cercetarea administrativă fiind tardivă pentru toate comenzile comune şi necomune celor două procese-verbale aferente perioadei 19.08.2001 - 31.07.2004, faţă de data la care această pagubă a fost cunoscută respectiv 24.08.2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii - reclamanţi C., D. şi E. împotriva sentinţei nr. 399 din 16 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în tot acţiunea.

Anulează Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 83/CJ341/2013 din 19.06.2013 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Hotărârea nr. A1288 din 19 februarie 2013 a comandantului Academiei Tehnice Militare (B. Bucureşti), precum şi Decizia de imputare nr. A8553 din 03 decembrie 2012 emisă de comandantul Academiei Tehnice Militare.

Obligă recurenţii - pârâţi Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi Academia Tehnică Militară (B. Bucureşti) la plata către recurenţii - reclamanţi C., D. şi E. a sumei de 3.050 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond, şi a sumei de 1240 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi Academia Tehnică Militară (B. Bucureşti) împotriva sentinţei nr. 399 din 16 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2017.