WEEE association's clarifications claim rejected; declaratory claim inadmissible for lack of prior request.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la 08.07.2014 sub dosar nr. x/2014, reclamanta Asociaţia A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa:

(1) să se constate nelegalitatea răspunsului MMSC oferit prin adresa nr. x/MF din 26.05.2014 la cererea formulată de A. prin adresa din 14 martie 2014 şi, pe cale de consecinţă, să oblige MMSC la emiterea clarificărilor/instrucţiunilor, astfel cum au fost solicitate prin cerere;

(2) să se constate că A., în calitate de organizaţie colectivă înfiinţată şi autorizată conform H.G. nr. 1037/2010, are posibilitatea să preia responsabilităţile producătorilor de baterii şi acumulatori în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. d) din Directiva 66 coroborate cu prevederile art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008;

(3) cu cheltuieli de judecată, conform disp. art. 451-453 noul C. proc. civ.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 286 din data de 05.02.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării şi s-a respins ca tardiv formulată excepţia inadmisibilităţii cererii pentru lipsa plângerii prealabile; s-a respins ca nefondată în rest excepţia de inadmisibilitate, astfel cum a fost invocată de pârât; s-a admis excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu referitor la al doilea capăt de cerere, respingându-l în consecinţă; s-a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociaţia A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, ca nefondată.

De asemenea, s-a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în condiţiile art. 267 TFUE cu cele trei întrebări preliminare propuse de partea reclamantă.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta Asociaţia A. a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

Reclamanta-recurentă a solicitat instanţei de fond:

- să se constate că A., în calitate de organizaţie colectivă înfiinţată şi autorizată conform H.G. 1037/2010, are posibilitatea să preia responsabilităţile producătorilor de baterii şi acumulatori în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. d) din Directiva 66, coroborate cu prevederile art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. 1132/2008, în condiţiile în care asociaţia a menţionat prin cererea înregistrată la MMAP că se consideră îndreptăţită să opereze şi în acest sens şi că, în considerarea acestui drept, solicită MMAP să îi precizeze modalitatea practică de exercitare a unui astfel de drept, în condiţiile în care H.G. nr. 1132/2008 nu aduce lămuriri, iar Ordinul nr. 2743/2011, care a fost adoptat în aplicarea H.G. nr. 1132/2008, prin modul incomplet în care este redactat, pare să instituie o interdicţie de accesare a acestui canal de operare organizaţiilor colective care deja gestionează DEEE-uri (contrar scopului şi prevederilor exprese ale Directivei 66, transpusă prin H.G. nr. 1132/2008).

Consideră recurenta că în mod eronat reţine instanţa, în primul paragraf al paginii 13 din sentinţă, că atâta vreme cât asociaţia nu a solicitat MMAP prin cererea adresată, recunoaşterea posibilităţii concrete de a prelua responsabilităţile producătorilor de baterii şi acumulatori, "adresarea directă în faţa instanţei îmbracă forma unei acţiuni în constatare, inadmisibilă în contencios administrativ, în lipsa situaţiei premisă ce poate fi dedusă spre judecată".

Se arată că MMAP nu a dorit, în mod vădit să particularizeze cazul A. şi să precizeze că recurenta se încadrează în categoria operatorilor economici menţionaţi mai sus şi că, în virtutea acestei calităţi, poate într-adevăr să se prevaleze de dreptul conferit de directivă.

Recurenta a susţinut în mod expres prin cererea adresată MMAP că este îndreptăţită să colecteze DBA-uri alături de sistemele deja instituite, de colectare de DEEE-uri, iar această susţinere a fost foarte bine înţeleasă de către MMAP, dovadă în acest sens făcând afirmaţia MMAP din adresa de răspuns că "H.G. nr. 1132/2008 şi H.G. nr. 1037/2010 permit utilizarea în comun a sistemelor de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori şi a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de către operatorii economici autorizaţi pentru colectarea acestor tipuri de deşeuri." Prezenţa acestei afirmaţii în adresa de răspuns a MMAP nu are altă sursă generatoare decât susţinerea A. că este îndreptăţită să colecteze şi DBA-uri prin sistemele de colectare de DEEE-uri.

Lipsa răspunsului MMAP pe acest subiect într-un mod particularizat, având în vedere identitatea şi calitatea solicitantului, nu poate fi interpretată în sensul că autoritatea nu a răspuns solicitării A. datorită faptului că aceasta nu a adresat solicitarea de recunoaştere a dreptului în prealabil autorităţii, ci că, autoritatea nu a dorit să răspundă solicitării recurentei mai mult decât a făcut-o, nu a dorit să formuleze un răspuns explicit în acest sens, fapt ce dovedeşte refuzul nejustificat al autorităţii de soluţionare efectivă a cererii.

- Recurenta a formulat cerere de sesizare a CJUE în condiţiile art. 267 TFUE cu trei întrebări preliminare, pe care instanţa a respins-o, fără a o analiza în fond, pe considerentul respingerii capătului II de cerere ca inadmisibil.

Instanţa a respins în mod nelegal capătul II de cerere ca inadmisibil, fără a intra în analiza de fond, nelegalitatea constând în interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material, în raport cu situaţia de fapt dedusă judecăţii, dar reţinută şi interpretată eronat de către instanţa de fond, fapt care a condus la ridicarea din oficiu a excepţiei inadmisibilităţii şi admiterea acesteia, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanţa de fond.

S-a reţinut eronat că "s-a pus în discuţie dreptul unei organizaţii colective de gestionare de DEEE-uri de a prelua şi gestionarea de DBA-uri şi că în virtutea reglementării în materie, implementarea la nivel naţional ar fi trebuit să se facă în sensul recunoaşterii unei astfel de posibilităţi".

Nu a fost pusă în discuţie recunoaşterea unui astfel de drept sau recunoaşterea posibilităţii de a colecta DBA-uri prin sistemele de colectare de DEEE-uri, pentru că ambele sunt reglementate deja prin art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008, care transpune Directiva 66 - art. 8 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 5 alin. (8) din H.G. nr. 1037/2010 (care transpune Directiva 96 - art. 5 alin. (2).

Imposibilitatea practică de a exercita dreptul deja conferit prin Directiva 66 şi statuat prin H.G. nr. 1132/2008, în sensul că, deşi există cadrul normativ legal naţional care acordă dreptul unei organizaţii colective de gestionare de DEEE-uri să colecteze şi DBA-uri, nu există cadru de reglementare care să permită exercitarea unui astfel de drept, în contextul în care Ordinul nr. 2743/2011, care pune în executare şi aplicare prevederile H.G. nr. 1132/2008, nu se adresează şi unei astfel de categorii de organizaţii colective, deja autorizate pentru gestionarea de DEEE-uri, ci doar acelei categorii de organizaţii colective, care intenţionează să se autorizeze exclusiv pentru gestionarea de DBA-uri şi cărora li se impune să aibă activitate unică - gestionarea de DBA-uri.

- În mod eronat a apreciat instanţa de fond că "partea pârâtă şi-a îndeplinit obligaţia de reglementare impusă de art. V din H.G. nr. 1132/2008, stabilind procedura şi criteriile de evaluare şi autorizare a organizaţiilor colective".

În realitate, MMAP a îndeplinit această obligaţie de reglementare, stabilind procedura şi criteriile de evaluare şi autorizare doar pentru organizaţiile colective de gestionare de DBA-uri, dar nu şi pentru organizaţiile de gestionare de DEEE-uri care doresc să colecteze şi DBA-uri. în virtutea exercitării dreptului conferit prin art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008.

- La fel de eronat reţine instanţa de fond că "în măsura în care reclamanta Asociaţia A. se consideră vătămată de modalitatea de reglementare existentă, atunci aceasta are la dispoziţie, în cond. art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) prima teză din Legea nr. 554/2004, o acţiune în anularea în tot sau în parte a actului administrativ unilateral normativ".

Consideră recurenta că nu putea solicita anularea unui act normativ care nu face nicio referire la dreptul prevăzut de art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008, în favoarea organizaţiilor colective de gestionare de DEEE-uri, chiar dacă, la o primă vedere art. 3 din acest Ordin pare a oferi acces la procedura licenţierii pentru gestionarea de DBA-uri doar acelor organizaţii colective care fac dovada că au activitate unică gestionarea de DBA-uri.

Este clar, că o organizaţie colectivă deja autorizată pe gestionare de DEEE-uri şi care are ca activitate principală gestionarea de DEEE-uri, nu poate să se licenţieze şi pe gestionarea de DBA-uri, în condiţiile interdicţiei prevăzute la art. 3 din Ordinul 2743/2011, dar este la fel de adevărat că Ordinul nr. 2743/2011, astfel cum este redactat în întregul său, face referire şi se adresează doar acelor organizaţii colective care gestionează exclusiv DBA-uri.

- Instanţa de fond apreciază eronat posibila situaţie anticoncurenţială între organizaţiile colective de gestionare de DBA-uri şi DEEE-uri, în contextul în care organizaţiile colective de gestionare de DEEE-uri ar putea să colecteze şi DBA-uri, iar invers nu ar fi posibil, "creându-se astfel un avantaj concurenţial pentru organizaţiile colective de gestionare de DEEE-uri.

Concluzia Comisiei este că toate statele membre trebuie să beneficieze de infrastructura deja existentă pentru colectarea de DEEE-uri, în baza Directivei 2002/96/CE, decât să insiste pe accesarea de scheme alternative sau noi de colectare şi reciclare. Abordarea unei astfel de strategii conduce la o situaţie de câştig pentru toate părţile implicate: obiectivele directivei vor fi atinse în timp de statul membru şi industria se vor bucura de mai multă flexibilitate şi de antrenarea unor costuri mai reduse de implementare şi conformitate.

În susţinerea practicii privind sistemele de colectare integrate a DBA-urilor şi a DEEE-urilor, H.G. nr. 1132 preia la art. 13 prevederile art. 19 din Directiva 66, în ceea ce priveşte înlesnirea/libertatea/neîngrădirea participării operatorilor economici şi autorităţilor publice la sistemele de colectare, de tratare şi reciclare menţionate la art. 8 şi 12 din Directiva 66, respectiv la art. 7 şi 9 din H.G. nr. 1132/2008, "evitându-se astfel barierele în calea comerţului sau denaturarea concurentei" (i.e. Preambulul Directivei 66, pct. 16).

- Recurenta a solicitat MMAP emiterea de clarificări/instrucţiuni de punere în aplicare a art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008. care transpun art. 8 alin. (1) lit. d) din Directiva 66, iar modul prin care am susţinut această necesitate este clar şi motivat nu numai în drept, dar şi prin practica altor state membre, care au pus în aplicare art. 8 alin. (1) lit. d) din Directiva 66 şi deţin sisteme integrate de gestionare de DEEE-uri şi DBA-uri (i.e.. adresa transmisă MMAP).

- Recurenta nu a urmărit, "sub aparenţa solicitării de clarificări, modificarea reglementării existente la art. 3 alin. (1) lit. a) din Procedura aprobată prin Ordinul 2743/2011, în sensul excluderii aplicării acestui text în cazul organizaţiei colective de colectare şi gestionare DEEE", astfel cum eronat susţine instanţa de fond, ci am solicitat instanţei să constate că, în virtutea calităţii pe care o deţine, într-adevăr se aplică art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/20008, care transpune Directiva 66 şi că în virtutea acestui drept, ne aflăm în imposibilitate de exercitare a acestuia, datorită neclarităţii cadrului normativ existent, ceea ce impune ca MMAP să emită clarificările solicitate.

- Sentinţa instanţei este criticabilă şi din perspectiva înţelegerii pe care aceasta o dă instituţiei dreptului la o bună administrare. Astfel, printre ultimele menţiuni din considerente, instanţa reţine în sarcina Subscrisei după cum urmează:

"Deşi partea reclamantă invocă dreptul la o bună administrare, aceasta nu implică o soluţionare pozitivă a oricărei cereri formulate, chiar şi atunci când aceasta este lipsită de temei legal".

Instanţa iarăşi se află în eroare, în sensul că nu s-a susţinut prin cererea de chemare în judecată sau notele scrise că lipsa unei soluţionări pozitive din partea MMAP ar semnifica încălcarea principiului de bună administraţie de către autoritatea publică, neavând o soluţionare negativă a cererii, ci un refuz de soluţionare nejustificat.

Se arată că dreptul la o bună administraţie înseamnă în acest context obligaţia administraţiei de a reflecta asupra sesizării particularului, cu scopul ca într-o procedură necontencioasă, rapidă şi necostisitoare, aceasta să rezolve problemele particularului pentru evitarea unei stări conflictuale rezultată în urma neexecutării atribuţiilor sale.

Astfel, potrivit art. 41 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene - Dreptul la o bună administrare - "Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii", iar potrivit art. 47 (1) - Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil - "Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unei instanţe judecătoreşti, în conformitate cu condiţiile stabilite de prezentul articol".

Din neîndeplinirea exigenţelor ce decurg din dreptul la o bună administraţie, recurenta consideră că asociaţia este prejudiciată în contextul în care obiectivul de colectare pe care şi l-ar putea asuma A. în ceea ce priveşte DBA-urile portabile în paralel cu DBA-urile încorporate în DEEE-uri este imposibil de realizat în condiţiile în care Asociaţia nu se poate prevala de dispoziţiile naţionale {i.e. art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008) şi cele comunitare (i.e. art. 8 alin. (1) lit. d) din Directiva 66) şi nici nu beneficiază de sprijinul autorităţii responsabile cu gestionarea deşeurilor, în emiterea unor simple clarificări de punere în aplicare a dispoziţiilor incidente în cauză.

Procedura în faţa instanţei de recurs

La termenul din 18 mai 2017, s-a fost admis în principiu recursul în conformitate cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

La data de 6.06.2017, pârâtul-intimat Ministerul Apelor şi Pădurilor a depus întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive, excepţie pusă în discuţia părţilor în contradictoriu în şedinţa publică din 24.10.2017, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate excepţia invocată, Înalta Curte urmează să o respingă cu motivarea că cererea reclamantei-recurente a fost îndreptată către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice la data de 14.03.2014, autoritate care i-a şi comunicat la data de 26.05.2014 răspunsul care este contestat prin prezenta acţiune.

Sentinţa de fond atacată cu recurs a fost pronunţată în contradictoriu cu această autoritate la data de 5.02.2015, întâmpinarea formulată la prezentul recurs a fost întocmită de acest minister la data de 27.07.2015.

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a depus o Notă la data de 7.03.2017, prin care a precizat noua denumire a ministerului ca fiind Ministerul Apelor şi Pădurilor - conform O.U.G. nr. 1/2017, ceea ce a condus la schimbarea citativului în privinţa pârâtului-intimat Ministerul Mediului şi Ministerul Apelor, fiecare a preluat drepturile şi obligaţiile şi toate litigiile Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

În continuare, în urma intrării în vigoare a art. 3 din H.G. nr. 19/2017 şi art. 3 din H.G. nr. 20/2017 s-a arătat că Ministerul Apelor şi Pădurilor s-a substituit în toate drepturile şi obligaţiile şi în toate litigiile în ceea ce priveşte domeniul ape şi păduri, iar Ministerul Mediului s-a substituit în toate litigiile în care fostul Minister al Mediului, Apelor şi Pădurilor este parte pentru domeniul de competenţă.

Înalta Curte constată că nu s-a făcut dovada că acest litigiu a fost preluat de către Ministerul Mediului, în condiţiile în care fiecare din cele două ministere noi apărute după reorganizarea prin O.U.G. nr. 1/2017 preluau şi toate litigiile fostului Minister al Mediului Apelor şi Pădurilor.

În orice caz, ar putea fi vorba despre o schimbare de denumire sau de citativ şi nu de calitate procesual pasivă cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În conformitate cu prevederile art. 36 C. proc. civ.:

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios astfel cum este dedus judecăţii".

Aşa cum s-a arătat mai sus, cererea reclamantei a fost îndreptată către autoritatea cu competenţe la acea dată, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, faptul că acesta s-a reorganizat ulterior de mai multe ori este o chestiune ce ţine eventual de executarea prezentei decizii iar nu de calitatea procesuală activă.

În consecinţă, se va respinge excepţia ca nefondată.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:

Referitor la inadmisibilitatea celui de-al doilea capăt de cerere

Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a soluţionat această excepţie a inadmisibilităţii cererii privind constatarea posibilităţii reclamantei de a prelua responsabilităţile producătorului de baterii şi acumulatori, în temeiul disp. art. 9 alin. (1) lit. d) din Directiva 66, coroborate cu prevederile art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că nu a existat o cerere concretă din partea reclamantei privind această autorizare din partea ministerului competent.

Obiectul cererii în constatare trebuie să vizeze existenţa sau inexistenţa unui drept determinat şi nu generic, precum constatarea posibilităţii de a prelua responsabilităţile producătorului de baterii şi acumulatori.

Referirea reclamantei la această posibilitate este neprecisă şi adusă în discuţie alături de argumentele în fapt şi în drept pentru solicitarea din final:

"solicităm MMSC emiterea unor Instrucţiuni/Clarificări în ceea ce priveşte punerea efectivă în aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Directiva 2006/66/CE, respectiv a prevederilor art. 7 lit. d) din H.G. nr. 1132/2008" .

Faţă de aceste constatări, cel de-al doilea capăt de cerere apare ca inadmisibil deoarece reclamanta nu a adresat în prealabil autorităţii pârâte competente o cerere expresă conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind dreptul vătămat şi interesul său legitim, dovadă că răspunsul a vizat doar emiterea de clarificări/instrucţiuni în materie.

- În ceea ce priveşte respingerea primului capăt de cerere ca neîntemeiat

Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 privind încălcarea sau aplicarea greşită a unei norme de drept material.

De altfel, în motivele de recurs recurenta a precizat că nu a pus în discuţie recunoaşterea unui astfel de drept sau posibilităţii de a colecta DBA-uri prin sistemele de colectare de DEE-uri, considerând că ambele sunt deja reglementate.

În aprecierea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului pârâtului de a soluţiona cererea reclamantei-recurente, instanţa de fond a reţinut corect că prin Ordinul comun nr. 2743/3189/2011 al ministrului Mediului şi Pădurilor şi al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri,, s-au stabilit procedura şi criteriile ce trebuie să fie îndeplinite în vederea emiterii/revizuirii/anulării licenţei de operare pentru organizaţiile colective care preiau responsabilităţile producătorilor de baterii şi acumulatori, criterii pe care reclamanta nu le-a îndeplinit conform art. 3 alin. (1) lit. a).

Astfel, se observă că există acte normative specifice pentru fiecare tip de deşeuri, respectiv H.G. nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, Ordinul nr. 2773/3189/2011, Directiva 2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii şi deşeurile de baterii şi acumulatori şi de abrogare a Directivei 91/157/CEE, H.G. nr. 1037/2010 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, Ordinul nr. 1225/2005 şi Directiva 2012/19/CE.

Se reţine că prin cererea precizatoare depusă de recurentă la data de 8.12.2014 a arătat că nu suntem în prezenţa unei acţiuni în anulare a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordinul comun nr. 2743/3189/2011 sau art. 7 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008.

- Recurenta-reclamantă în lipsa unei licenţe de operare pentru colectarea de baterii şi acumulatori doreşte aplicarea directă a Directivei 66 care în accepţiunea sa conferă acest drept şi celor care gestionează DEEE-uri să colecteze DBA-uri.

Nefiind revocate şi nici anulate aceste dispoziţii legale considerate de reclamanta-recurentă că restricţionând exercitarea acestui drept, sunt pe deplin aplicabile tuturor destinatarilor săi, neexistând posibilitatea ca procedura să fie interpretată altfel doar în privinţa reclamantei.

În cadrul procedurii de autorizare şi obţinere a licenţei de operare pentru colectare deşeuri de baterii şi acumulatori dacă s-ar considera că recurentei nu i-ar fi aplicabile dispoziţiile Ordinului nr. 2743/2011 - cu argumentele derivând, în accepţiunea recurentei, din necesitatea implementării întocmai a Directivei 66 şi 96 expuse pe larg în cererea adresată pârâtului, în acţiunea sa şi în motivele de recurs, în cadrul acţiunii care ar viza refuzul nejustificat al autorităţii de a autoriza cererea reclamantei ar putea fi analizate pe fond toate argumentele acesteia în raport de precizarea pârâtului că pct. 1, anexa VII din directivă arată că bateriile fac obiectul unei colectări diferite, în accepţiunea art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Cu referire strict la menţionarea posibilităţii reclamantei de a proceda la colectarea deşeurilor de baterii şi acumulatori, în condiţiile în care aceasta este autorizată pentru DEEE şi solicitarea expresă de a se emite instrucţiuni/clarificări pentru punerea efectivă în aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. d) din Directiva 2006/66/CE, respectiv a prevederilor art. 7 alin. (10) lit. d) din H.G. nr. 1132/2008, se constată că răspunsul dat de autoritatea pârâtă este conform datelor solicitate şi competenţelor în materie, fără a fi o cerere concretă pentru exercitarea unui drept al reclamantei considerat ca fiind recunoscut de lege în favoarea acesteia, în accepţiunea art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Nu se poate reţine refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea reclamantei în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte principiul şi dreptul la o bună administrare

Dreptul la o bună administrare este o sinteză a tuturor drepturilor recunoscute în favoarea persoanelor private în raport cu autorităţile publice şi o continuare a principiilor fundamentale ale statului de drept, precum principiile legalităţii, egalităţii, imparţialităţii, proporţionalitâţii, securităţii juridice, termenului rezonabil pentru a reacţiona, participării, respectării vieţii private şi transparenţei.

Recurenta-reclamantă în mod eronat consideră că autoritatea pârâtă nu a depus diligenţe pentru soluţionarea cererii sale, aşa cum s-a arătat mai sus, pârâta a răspuns potrivit competenţelor sale legale şi a motivat corespunzător în raport cu problemele generic prezentate şi interpretate, dat fiind faptul că a adus în discuţie că între reglementările existente sunt restricţii sau contradicţii, dar nefiind concretizate într-o cerere care să exprime dreptul sau interesul vătămat, toate acestea au condus la răspunsul primit.

Referitor la respingerea sesizării CJUE cu cele 3 întrebări preliminare în mod corect a apreciat instanţa de fond că acestea sunt în legătură cu capătul al doilea de cerere, respins ca inadmisibil.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul - pârât Ministerul Apelor şi Pădurilor, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de Asociaţia A. împotriva sentinţei nr. 286 din 5 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2017.